Ştiri Unirea Urziceni
09-14-2009, 02:39 PM
Mesaj: #21
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Pleacă decimaţi la Sevilla!
Pădureţu, Apostol, Bruno Fernandes, Bilaşco şi Maftei sunt jucătorii care îi dau în aceste zile mari emoţii lui Dan Petrescu. Din cauza accidentărilor, primii patru au lipsit de la partida de sâmbătă, cu Alba Iulia, şi nu se ştie dacă vor fi recuperaţi până la ora meciului cu Sevilla.
Problemele campioanei au început cu zece zile în urmă, când Apostol şi Maftei au fost convocaţi de Răzvan Lucescu pentru partida naţionalei cu Franţa. Cei doi jucători au evoluat titulari pe "Stade de France", dar s-au întors extenuaţi. Apostol nici n-a apucat să se antreneze până duminică, iar Maftei a rezistat doar 60 de minute în partida de sâmbătă, cu Alba Iulia, fiind schimbat din cauza unei accidentări într-un duel cu Epaminonda Nicu. Pădureţu a intrat şi el pe lista indisponibililor, după ce a suferit o întindere la amicalul de miercuri, cu Unirea Focşani, iar Marius Bilaşco a fost ţintuit trei zile la pat de o febră care l-a împiedicat să se antreneze. La acest şir mai pot fi trecuţi şi Bruno Fernandes, menajat la partida cu Alba Iulia, dar şi căpitanul George Galamaz, care revine după o absenţă de o lună, cauzată de o pubalgie. Lotul Unirii pentru Ligă Giedrius Arlauskis, Daniel Tudor, George Galamaz, Bruno Fernandes, Ersin Mehmedovic, Vasile Maftei, Epaminonda Nicu, Valeriu Bordeanu, Sorin Paraschiv, Ricardo Gomes, Răzvan Pădureţu, Iulian Apostol, Sorin Frunză, Dinu Todoran, Pablo Brandan, Tibi Bălan, Dacian Varga, Antonio Semedo, Raul Rusescu, Marius Bilaşco, Marius Onofraş http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-14-2009, 02:57 PM
Mesaj: #22
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Bilaşco: "Sevilla nu mai e aceeaşi!"
Marius Bilașco e unul dintre jucătorii pe care Dan Petrescu i-a reinventat la Unirea Urziceni. Acum, fostul atacant al Argeșului se pregătește de duelurile cu granzii Ligii Campionilor.
-Ce i-ai pregătit lui Escude? -Dacă v-aş spune, n-ar mai fi o surpriză (râde). Mă voi pregăti asiduu pentru duelul cu fundaşii lor, pentru că le ştiu prea bine valoarea. Mai am câteva zile de antrenament şi vreau să ajung la potenţial maxim, pentru că vin după o răceală puternică din cauza căreia am şi ratat meciul cu Alba Iulia. -Care este obiectivul tău pentru partida de miercuri? -Eu vreau să obţinem rezultatul pe care l-a scos România în Franţa (n.r. - 1-1). Diferenţa dintre echipe este cam aceeaşi şi cred că egalul poate fi realizat. -De cine te temi cel mai mult? -Sevilla are o superechipă, cu atâtea vedete! Trebuie doar să-i treci în revistă pe Kanoute, Luis Fabiano şi pe Negredo şi poţi să-ţi faci o idee pe cine vrem noi să batem. -Mai este Sevilla sperietoarea de acum câţiva ani? -Într-adevăr, deşi rămâne o echipă foarte puternică, Sevilla nu mai e parcă aceeaşi trupă care lua lejer Cupa UEFA. A început greu campionatul şi, dacă ne subestimează, putem da lovitura. Sper ca arbitrajul să nu fie ca cel de la Hamburg, de anul trecut, când meritam victoria, dar centralul ne-a refuzat două penalty-uri. -Cum analizezi tu această grupă a Unirii? -Eu le văd ca favorite clare pe Sevilla şi Stuttgart. Apoi vine Rangers, cu care ne vom bate pentru locul trei. Noi am jucat nişte amicale cu Celtic în ultimul timp şi cam ştim la ce să ne aşteptăm de la ei. Sincer, Rangers mi se pare sub Celtic. 16 goluri a marcat Marius Bilaşco pentru Unirea Urziceni http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-14-2009, 02:58 PM
Mesaj: #23
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Galamaz: "Nu-mi vine să cred că joc în Ligă!"
George Galamaz ştie foarte bine cu cine are de-a face la partida de la Sevilla. Îi laudă pe atacanţii spaniolilor, Fabano şi Kanoute, şi speră ca ultimul să fi slăbit din cauza Ramadanului pentru a-l putea bloca mai bine!
-Ţi-ai făcut planul pentru duelul cu Fabiano şi Kanoute? -Nu m-am gândit încă ce o să le fac, dar e clar că trebuie să fiu cu ochii pe ei ca pe butelie! Sunt printre cei mai buni atacanţi din lume, iar la această oră Fabiano este şi în mare formă. Faptul că e titular în naţionala Braziliei şi că a marcat şi două goluri Argentinei acum câteva zile spune totul. Glumind puţin, sper ca Frederic Kanoute să fie mai slăbit din cauza postului Ramadanului! -Le puteţi face faţă spaniolilor? -Vom încerca să ne ajutăm reciproc atunci când suntem în dificultate în timpul jocului şi să acţionăm ca un tot. Chiar dacă poate suna ca un clişeu, la Urziceni grupul a fost întotdeauna cheia succesului şi principalul nostru atu. De asemenea, este foarte important să nu facem greşeli personale, pentru că nu vom fi iertaţi. -Cât de mare este presiunea la acest meci? -Noi nu avem nimic de pierdut pentru că oricum nimeni nu ne dă nicio şansă. Avem doar de câştigat dacă realizăm miracolul. Eu îmi propun să jucăm ca anul trecut la Hamburg, unde ne-a ieşit planul şi am obţinut un 0-0 foarte mare. Dacă am scoate un egal şi la Sevilla, ar fi extraordinar. -Aveţi şanse să treceţi de grupă? -Sevilla este cea mai puternică echipă a grupei şi nu cred că se gândește să nu se califice mai departe de pe primul loc. Totuşi, ei au avut ceva probleme în Liga Campionilor, unde n-au reuşit performanţe prea mari. E posibil însă ca asta să-i facă să accelereze anul acesta, mai ales că ei cred că au o grupă foarte uşoară. Cred că Stuttgart-ul este foarte puternică, iar apoi cred că urmează Rangers, căreia vrem noi să-i luăm faţa. -Îţi vine să crezi că miercuri debutezi în Liga Campionilor? -Sincer? Nu prea! Vreau să mă bucur la maximum de aceste partide, pentru că nu credeam vreodată să ajung să le joc. Când am venit eu la Urziceni, echipa era pe locul 15 şi se bătea la retrogradare. 4 sezoane are George Galamaz în tricoul formaţiei antrenate de Dan Petrescu http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-14-2009, 03:02 PM
Mesaj: #24
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
"La Sevilla nu sunt zmei"
Gică Craioveanu îi sfătuieşte pe campionii de la Unirea Urziceni să nu se lase pradă emoţiilor pe Stadionul "Ramon Sanchez-Pizjuan".
După Unirea Alba Iulia, pentru Unirea Urziceni urmează, miercuri, în deplasare, FC Sevilla, în Grupa G a Ligii Campion ilor la fotbal. În timp ce ialomiţenii au învins la limită, 1-0, andaluzii au făcut scor (4-1), pe teren propriu, cu Real Zaragoza, tot sâmbătă, în etapa a doua din Primera Division. Pentru Sevilla, Luis Fabiano, atacantul titular al naţionalei Braziliei, a reuşit o dublă. Gică Craioveanu, fin cunoscător al campionatului spaniol, a analizat ieri, pentru EVZ, prestaţia adversarilor Unirii şi le-a dat câteva sfaturi ialomiţenilor. "În ciuda scorului, nu se poate spune că Sevilla a făcut spectacol. Nu mai e echipa de acum doi-trei ani, care te călca în picioare. Suporterii nu sunt foarte mulţumiţi de antrenorul Jimenez. Ei susţin că au echipă mult mai bună faţă de fotbalul pe care îl arată. Andaluzii au probleme în apărare şi la construcţie, pentru că n-au niciun fotbalist de tipul lui Xavi, care să facă jocul la mijloc. Cu toate acestea, e clar că Sevilla e cel mai complicat adversar pentru Unirea din această grupă. Cu Urziceni, am înţeles că vor folosi trei vârfuri, va intra şi Kanoute. Unirea nu trebuie să se teamă, pentru că ăştia, dacă te simt că ţi-e frică, încearcă să profite la maximum. Sevilla nu e echipă de zmei. Unirea trebuie să joace cu încredere", ne-a declarat fostul internaţional. Nici celelalte echipe româneşti nu dorm liniştite, în perspectiva primelor partide din grupele Ligii Europa. Sturm Graz, rivala de joi a dinamoviştilor în Grupa F, a avut sâmbătă un meci de infarct, acasă, cu LASK Linz, în etapa a şaptea a campionatului austriac. Sturm a condus cu 3-0 până în minutul 80, dar a fost egalată în doar zece minute! FC Copenhaga a remizat sâmbătă, în deplasare, cu Odense BK, scor 1-1. FC Copenhaga va juca joi cu CFR Cluj. Ajax Amsterdam, adversara de joi a Timişoarei în Grupa A a Ligii Europa, a demolat-o ieri, acasă, pe NAC Breda, scor 6-0, în etapa a 6-a de campionat. "Spaniolii se chinuiesc să pronunţe numele Urziceni. La meci vor veni vreo 25.000 de spectatori. Unirea să nu se sperie de presiunea lor." - Gică Craioveanu, fost jucător în Primera Division http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-14-2009, 03:54 PM
Mesaj: #25
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Laurenţiu Marinescu gol la debutul la Urziceni!
Laurenţiu Marinescu este cu siguranţă unul dintre cei mai promiţători jucători ai Unirii Urziceni în acest campionat.
A trăit adevărate seriale pînă să ajungă să joace în primul eşalon. Rapid, Braşov şi alte echipe s-au bătut pe Marinescu. Unul dintre jucătorii care şi-au dat viaţa la fiecare meci al Petrolului, a ajuns într-un final să joace la echipa antrenată de Dan Petrescu, Unirea Urziceni. Născut la Ploieşti, în judeţul Prahova, Laurenţiu are 25 de ani, fiind născut pe 25 august 1984. Mijlocaş ofensiv de meserie, a jucat doar la Petrolul Ploieşti şi Unirea Urziceni. După o perioadă lungă de şapte sezoane, dar frumoasă a decis să facă pasul spre Liga I. Ofertat de la Rapid Clubul giuleştean a fost la un pas de a obţine semnătura lui în iarnă, dar situaţia financiară precară prin care trecea echipa patronată de Copos, a făcut ca transferul să cadă. "Am auzit de un posibil transfer la Rapid. Indiferent de problemele de acolo, Rapid a fost, este şi va rămîne una dintre ecele mai importante şi iubite formaţii din România. Pentru mine ar fi o mare oportunitate să evoluez în Giuleşti", spunea Marinescu la aflarea veştii că ar putea coleg cu Marius Constantin sau Vladimir Bozovici. Rusia sau Braşov? Tot Petrolul! A urmat o ofertă din Rusia de aproape 2 milioane de euro, dar nu a fost nimic concret. Nebunia Braşovului a făcut să-i facă o ofertă, dar nici de această dată Marinescu nu a avut succces. Conducătorii de la Petrolul au încercat orice ca jucătorul să rămînă la Petrolul, dar despărţirea era iminentă. Totuşi, acesta a rămas la echipă, dar nu a reuşit să marcheze nici un gol în tot turul campionatului! Un vis: Liga I După aproape 150 de meciuri jucate în Liga a II-a, la Petrolul a venit o ofertă din partea campioanei României. "Semnez!", a spus Marinescu. Şi a semnat! "Le mulţumesc celor care au avut încredere în mine şi sper să nu-i dezamăgesc. Este o responsabilitate pentru mine şi sper să nu dau cu piciorul şansei oferite. Dacă îmi era frica de concurenţă, nu mai veneam la Unirea", declara la conferinţa de prezentare la Urziceni. Debut cu gol A fost rezervă cu Rapid, cu Steaua, dar n-a apucat să intre pe teren. Meciul de sîmbătă cu Alba Iulia l-a început ca titular. Avea emoţii mari, îi era frică, dar şi-a luat inima-n dinţi şi a intrat cu dreptul pe gazon. După numai 30 de minute de joc, Sorin Frunză a centrat perfect de pe partea dreapta, Marinescu bagă capul şi înscrie din 7 metri, chiar la debutul său la Unirea Urziceni. Era golul victoriei, golul care le-a adus 3 puncte şi golul care îi ajută să plece mult mai motivaţi în Spania. Din păcate, Marinescu nu e în lotul pentru Ligă! "Mă bucur foarte mult că am înscris golul victoriei şi sper să o ţinem tot aşa. Este un pas foarte mare pentru mine să trec din Liga a II-a la campioana României, mă bucur că am ajuns aici şi le mulţumesc celor care au avut incredere in mine", a spus după meci Marinescu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-14-2009, 03:58 PM
Mesaj: #26
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
"Sîntem pregătiţi!"
Jucătorii Urziceniului aşteaptă cu entuziasm debutul în Ligă, contra Sevillei, şi spun că acum vor simţi că munca lor a dat roade.
Liniştiţi după 1-0 cu Alba Iulia, fotbaliştii Urziceniului pleacă mîine spre Sevilla, unde miercuri vor debuta în Liga Campionilor. "Am muncit mult să ajungem aici şi acum ne aşezăm la masa bogaţilor. Momentan nu realizăm că ne aflăm în faţa unui meci de Ligă, dar sînt sigur că vor apărea şi emoţiile pe măsură ce se va scurge timpul. Nu cred că Sevilla ne va lua de sus, nu îşi permite acest lucru, aici e totuşi Champions League!", a zis vîrful Marius Onofraş. Campionii din sezonul trecut îşi visează adversarul, iar Dan Petrescu ştie cam cum va arăta echipa sa în Spania. "Vom merge să jucăm fotbal! În primul «11» vor fi cîţva jucători noi. Avem şi ceva indisponibili şi din acest punct de vedere nu cred că vom arăta prea bine la Sevilla, dar nu e o scuză! Liga Campionilor e ceva diferit!", a explicat "Bursucul". "Nu ne e teamă de nimeni, nu avem de ce! Dacă am ajuns aici înseamnă că merităm", a completat şi goalkeeper-ul Miko Arlauskis. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-14-2009, 04:03 PM
Mesaj: #27
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Dan Petrescu: "Eu sînt singurul antrenor liber din România"
Dan Petrescu vorbeşte despre influenţe, presiuni, tactică şi pasiune. El crede că doar fanii îi mai lipsesc Unirii ca să domine ani la rînd granzii din Liga I
Urziceniul e cel mai mic oraş care are o reprezentantă în grupele Ligii Campionilor. Dar fotbalul e filtrat cu aceeaşi pasiune ca la Madrid sau la Manchester. Mai sînt două zile pînă la debutul românilor, în Sevilla - Unirea. Maşinile intră în parcare în viteză, ca pe un circuit de raliuri. Jucătorii şi-au terminat timpul liber şi vin la antrenament, unul după altul, par într-o coloană oficială. Cîteva maşini se opresc în faţa intrării, Cătălin Grigore are muzica la maxim, cîntă şi el, Bruno Fernandes, Maftei şi alţii rîd tare. Dan Petrescu ajunge o dată cu ei, dar coboară şi merge direct în hotel. Zice "mă schimb repede şi vorbim". Revine din cameră cu o poză de la o conferinţă a antrenorilor, desfăşurată recent la Nyon. "Bursucul" stă în poză lîngă Ciro Ferrara, într-un grup din care mai fac parte, printre alţii, Ferguson, Wenger, Pellegrini, Leonardo. - A fost acum vreo 10 zile, în Elveţia ... - Şi ce s-a discutat acolo? - Au fost mai multe subiecte. Spre exemplu, s-a luat în discuţie şi o problemă foarte gravă la noi: faptul că în presă vorbesc mai des proprietarii echipelor şi preşedinţii decît antrenorii. Am luat şi eu cuvîntul şi le-am zis că în România antrenorul nu are libertate. Singurul din Liga I care e liber se află la Urziceni. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar se ştie că ăia care vorbesc mult, ca mine, nu-şi găsesc de muncă în campionatul nostru. - Miercuri debutaţi la Sevilla. Cum vi se pare grupa din Ligă? - Am fost nervos după tragerea la sorţi, că s-a desfăşurat cu o zi înainte de meciul nostru cu Oţelul şi toţi jucătorii vorbeau numai despre Sevilla, Stuttgart, Rangers. Eu nici nu voiam s-o văd, da’ erau televiziunile pe-aici şi n-am avut încotro. Aş fi vrut să joc cu Chelsea, atît, restul nu mă interesa. "Urziceniul e fenomenul fotbalului românesc!" - Unirea cum a reuşit să cîştige campionatul la doar patru ani de la promovarea în Liga I? - Nu mă gîndeam nici eu că o să luăm titlul, îmi propusesem doar să ne calificăm iar în Europa. Nu mă aşteptam să trecem peste Steaua, Dinamo, Rapid, CFR, Timişoara, Vaslui. - Poate e mai uşor să cîştigi cu un club mic, unde nu ai parte de presiune? - Atunci zi-mi cine din provincie a mai cîştigat campionatul. - CFR Cluj. - Aaa, păi, stai aşa! Ce a făcut CFR Cluj? A cumpărat un jucător cu două milioane de dolari, pe Fabbiani. Eu n-am cheltuit suma asta în trei ani, de cînd sînt la Urziceni! Să fie clar: Unirea e o excepţie! Am mai auzit antrenori care spun că e uşor să cîştigi cînd nu ai presiune, dar asta e vrăjeală! După o astfel de logică, ar trebui ca Getafe să ia campionatul în Spania, iar în Anglia nu mai ştiu ce echipă mică, la care nu există presiune. - Anul ăsta cu cine vă bateţi la titlu? - Eu nu mă văd favorit, fiindcă a fost un miracol ce am reuşit în sezonul trecut. Tot cluburile mari sînt în prim-plan. În ceea ce ne priveşte, dacă prindem iar un loc de Europa, nu s-ar supăra nimeni, nici la club, nici în oraş. "Nu mă ajută arbitrii, sînt acuzat din invidie!" - De ce aţi amenţat că plecaţi din ţară? Ca să vă ajute arbitrii, cum a zis Gigi Becali? - Aştept înregistrări cu faze judecate pro-Unirea. Nu prea o să găsiţi ... Petrescu rîde şi se lasă pe spate, pe canapea. Cafeneaua de la parterul hotelului arată bine şi mai schimbă senzaţia de cantonament - Şi atunci de unde impresia că Unirea ar fi favorizată? - Gelozia, invidia unora! Să dai 4-1 la Galaţi nu e la îndemîna oricui, s-o baţi pe Steaua în Ghencea nu e uşor. Oftica adversarilor îi determină să ne atace. De cîte ori am avut ceva de reclamat, eu am venit cu imagini şi le-am dus la CCA să judece toţi foştii arbitri dacă am dreptate. Aşa s-a plîns şi Rapidul, ba că le-am dat gol dintr-un aut bătut nu ştiu cum, ba că au ratat singuri cu portarul. E treaba lor că au ratat, eu ce să le fac?! Din punctul meu de vedere, cel mai bine e să fim arbitraţi de străini, că atunci nu mai e loc de comentarii. - După Unirea-Dinamo (1-0), din sezonul trecut, a fost loc de comentarii, deşi arbitrul era străin. S-a spus că spaniolul Muniz e prieten cu Popescu, joacă tenis împreună şi d-aia v-a ajutat. - Daaa, am jucat şi eu tenis cu el, cînd eram copii amîndoi. Sînt invenţii, ce dracu'? La meci l-am văzut prima dată pe acel spaniol. Dar aşa fac cluburile mari de la noi. Cînd pierd, schimbă arbitrii, îl schimbă şi pe şeful arbitrilor, dau afară şi selecţionerul. Îi dau afară pe toţi! Asta e, peste tot în lume se fac interesele granzilor. Chiar vorbeam cu Wenger la Nyon şi-mi zicea şi el că oriunde e la fel. "Sînt antrenori şi mai răi ca mine!" - Deci nu plecaţi din România. A fost o glumă? - Am zis-o şi la nervi, aşa gîndeam atunci. Am mai plecat o dată, de la Sportul, din acelaşi motiv. Dar am nimerit în Polonia, unde era mai rău. Iar clubul meu, Wisla, nu era protejat deloc, fiindcă şefii auziseră că arbitrii sînt urmăriţi şi nici apă nu le dădeau. După ce am revenit în România, l-am văzut într-un ziar pe un arbitru care dăduse penalty aiurea contra mea, avea cătuşe la mîini. M-am simţit rău, nu i-aş fi dorit niciodată aşa ceva. Dar în Polonia era nebunie. - Cum adică? - În săptămîna dinaintea derby-ului cu FC Cracovia, nu ieşeam din casă, de frică. Aproape de fiecare dată erau oameni înjunghiaţi, incidente grave. Dar atmosfera de pe stadion era fantastică la meciurile Wislei, mai tare şi decît în Anglia. Cu suporterii ăia şi echipa de la Urziceni, cred că aş fi invincibil ani de zile în România! (Zîmbeşte şi soarbe dintr-un espresso). - Revenim la arbitri? Ultima glumă care circulă pe net zice "noroc că Urziceniul nu e în Europa League, că Dan Petrescu avea de alergat după şase arbitri!". - Ha-ha-ha! Tare! Da' eu nu am alergat nici un arbitru. Vedeţi unde s-a ajuns? Cînd vorbiţi de arbitraj, vă apare imaginea mea în minte! Incredibil! Şi vă spun că anul trecut am fost suspendat o dată, pe cînd alţi antrenori au fost sancţionaţi de cîte trei ori. De ei nu pomeneşte nimeni, doar de Petrescu. - Anul ăsta pe cîte suspendări pariaţi? - N-o să mai fie nici una, fiindcă îmi păstrez energia pentru Champions League, nu mă mai agit cu arbitrii. - Cum l-aţi convins pe Şiman să vi-i mai împrumute pe Bălan şi pe Varga? - Nu am o zi la dispoziţie să povestesc. Serios, am vorbit zilnic cu Vasile, luni de zile, aş putea scrie un roman despre negocierile cu el. Dar e prietenul meu şi-l respect, fiindcă se pricepe la fotbal. - Dar pe Apostol cum l-aţi luat? - Eram la Braşov, într-un cantonament. Farul se antrena pe un teren alăturat şi i-am văzut pe el şi pe Tibor Moldovan alergînd pe margine, separat de restul lotului. I-am zis lui MM: "Mă, mie mi-a plăcut mereu de Apostol ăsta". "Şi mie, să ştii", mi-a zis. "Cum naiba facem să-l luăm, că văd că la Farul e pe dinafară?". Am negociat, a costat puţin şi a venit la noi. E un fotbalist cu personalitate, cu care greu cazi de acord. Dar eu sînt mulţumit de el, avem o relaţie OK, nu a lipsit de la nici un antrenament de cînd e aici. - De ce un jucător ca el apare atît de tîrziu? - Aşa a fost să fie. Avem mulţi în echipă între 28 şi 30 de ani. Am mai vorbit cu doi-trei, nu dau nume, le-am spus că-i văd şi pe ei la "naţională", fiindcă Răzvan e un selecţioner deschis, care convoacă oamenii cei mai buni. Eu cred în muncă şi ştiu ce am făcut ca jucător. În fotbal, poţi să te dezvolţi şi la 33 de ani, depinde doar de tine. Dar unul de-ai mei mi-a zis: "Hai, dom'le, eu n-am dat gol în viaţa mea şi tu vrei să mă faci golgeter?". "Da, eu cred că poţi fii golgeter! Tu de ce nu crezi?". Cînd am intrat în vestiar la Sportul, le-am zis lui Mazilu, Bălan, Varga: "O să cîştigaţi bani mulţi şi o să ajungeţi la echipa naţională!". - De ce meciurile Unirii sînt rar spectaculoase? - Poţi să faci spectacol la Barcelona, la Real Madrid. Acolo chiar ţi se cere asta, că altfel te dau afară, dar la Urziceni nu-mi zice nimeni să atac. Trebuie să fim deştepţi, să facem ce a făcut România în Franţa. Dacă "tricolorii" atacau la Paris, luau 5! Am avut noi un amical miercuri cu Focşani şi adversarii au încercat să joace fotbal. Le-am dat 7-0, dar trebuia să avem 15 goluri! Le-am şi zis după meci: "Dacă v-aţi fi închis, pierdeaţi 1-0, 2-0". Deci trebuie să fim foarte inteligenţi. Şi-n Ligă, şi-n campionat. Şi vom fi! Petrescu s-a ridicat de pe canapea. Antrenamentul începea într-o oră, înaintea lui avea şi o şedinţă cu echipa. S-a mai uitat o dată pe fotografia cu antrenorii de la Nyon: "Martin Jol mi-a recunoscut că am avut două 11 metri neacordate la Hamburg, anul trecut, în UEFA. Mi-a zis «Mamă, ce v-am făcut atunci, ce penalty-uri aţi avut!»". Apoi schimbă subiectul: "Am auzit că Sevilla a avut ofertă de 20 de milioane pe Kanoute şi tot nu-l dă!". "Era bine să scăpaţi de el? Dar mai e şi Luis Fabiano...". "Da, da' ştii ceva? Şi Hamburg, după nume, trebuia să ne bată rău, şi i-am pasat în Germania de nu mai vedeau mingea". Urziceniul e cel mai mic oraş care are o reprezentantă în grupele Ligii Campionilor. Dar fotbalul e filtrat cu aceeaşi pasiune ca la Madrid sau la Manchester. A schimbat tactica pentru a scăpa de plictiseală! "Unirea a schimbat sistemul, asta e slăbiciunea ei", zisese Bergodi înainte de Steaua-Urziceni. De ce a modificat Petrescu tactica? "Nu ştiu dacă e logic cum am gîndit eu, dar vă spun cum a fost. Am zis că jucătorii sînt aceiaşi, antrenorul e acelaşi, terenul de antrenament e la fel. Eu nu voiam să demisionez, pe fotbalişti nu-i dau afară, deci ce să schimb, pentru diversitate? Am modificat sistemul, din 4-4-2 în 4-3-3. Jucătorii au fost reticenţi la început, nu le-a plăcut, dar eu merg pe principiile mele", a explicat antrenorul. "Terenul prost din Ghencea s-ar putea să ne ajute. Acum sincer, nu putem să zicem că sîntem noi Barcelona şi am pasa-o pe Sevilla, dar ne încurcă rău gazonul!" - Dan Petrescu, antrenor Unirea Urziceni "Nu ştiu de ce se transferă puţini antrenori români în străinătate. Poate unora le e foarte bine aici şi nu vor să schimbe campionatul. Eu nu am fost niciodată legat de o ţară sau de o echipă" - Dan Petrescu, antrenor Unirea Urziceni 17.000 de locuitori are Urziceniul. Stadionul Sevillei are 45.500 de locuri, pe cel al lui Rangers încap 51.000 de oameni, iar arena lui Stuttgart are o capacitate de 58.000 de locuri http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-14-2009, 04:14 PM
Mesaj: #28
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
MM Stoica: Modelul nostru e Anorthosis
Managerul general al Unirii Urziceni vrea ca trupa lui Dan Petrescu să repete în Liga Campionilor isprava de anul trecut a ciprioţilor. Unirea Urziceni se pregăteşte să debuteze în Liga Campionilor, urmând să dispute primul meci în cea mai importantă competiţie intercluburi din lume miercuri seară, pe "Ramón Sánchez-Pizjuán", cu FC Sevilla, grupare considerată cel mai tare adversar al ialomiţenilor în Grupa G, din care mai fac parte Glasgow Rangers şi VfB Stuttgart.
"Sunt sigur că echipa va juca bine la Sevilla", a declarat, astăzi, pentru evz.ro, Mihai Stoica, managerul general al campioanei României. Oficialul spune că Unirea nu şi-a propus niciun obiectiv în Ligă. "Tratăm toate meciurile la fel. Ne-am ales ca model Anorthosis Famagusta, echipa care anul trecut a fost considerată revelaţia Ligii Campionilor", a mai spus Stoica. În sezonul trecut, ciprioţii au întregistrat o victorie, trei remize şi două înfrângeri într-o grupă cu Panathinaikos (3-1 şi 0-1), Inter Milano (0-1 şi 3-3) şi Werder Bremen (0-0 şi 2-2). Unirea Urziceni va pleca mâine dimineaţă spre Andaluzia, iar antrenorul Dan Petrescu poate răsufla uşurat. Din cauza unor accidentări, mai mulţi dintre oamenii săi de bază, printre care Iulian Apostol şi Marius Bilaşco, au fost menajaţi la ultimul meci de campionat, dar acum şi-au revenit. Singurul incert rămâne Pădureţu. "Va fi un parcurs lung" Evz.ro: Cât de important e meciul de pe "Ramón Sánchez-Pizjuán"? Mihai Stoica: E cel mai important meci din toate punctele de vedere. Este debutul nostru în cea mai importantă competiţie intercluburi din lume, întâlnim cel mare tare adversar din grupă care, în plus, e într-o formă extraordinară. Nu ne îngrijorează însă deloc acest amănunt. E chiar foarte bine că intrăm la nivel maxim încă din primul meci. Este Unirea pregătită de Ligă? Vom vedea dacă suntem apţi de Liga Campionilor pe 9 decembrie, seara târziu, la sfârşitul ultimului meci din grupe. E un parcurs lung, de şase meciuri în care orice punct cucerit reprezintă o performanţă. Dacă vom face puncte în Ligă, atunci putem spune că am fost pregătiţi. Dacă nu vom face niciun punct, înseamnă că trebuie să îmbunătăţim anumite aspecte. "În fotbal s-au văzut multe" Care e obiectivul vostru în Ligă? Fiecare partidă e un obiectiv. Nu ne-am propus nimic pe termen lung. Eu nu cred în astfel de raţionamente. E o chestiune subiectivă să-ţi fixezi ceva anume. În situaţia în care nu reuşeşti să-ţi atingi obiectivul, ce faci? Treci la sancţiuni? Că doar aşa se procedează în astfel de situaţii. Noi vrem să scoatem maxim de la fiecare partidă disputată în Ligă. Care e cel mai tare adversar al Unirii? Am pe birou trei DVD-uri, cu trei meciuri. FC Sevilla - Real Zaragoza (n.r. - scor 4-1), Motherwell - Glasgow Rangers (0-0) şi SV Hamburg - VfB Stuttgart (3-1). Sunt ultimele trei partide ale adversarelor noastre în campionat. Mă credeţi că nu sunt relevante? Un lucru e clar, Sevilla este net superioară celorlalte două adversare. VfB Stuttgart are un buget de 80 de milioane de euro. Îi ştiu pe nemţi, sunt foarte serioşi în tot ceea ce fac. La un asemenea buget, ei sunt favoriţi în faţa unei echipe ca Unirea Urziceni. În acest moment nu ne interesează decât Sevilla, primul nostru adversar. Aparent, Rangers este cel mai accesibil adversar, dar fiecare meci are istoria lui. S-au văzut multe în fotbal. Noi nu am luat ca model în Liga Campionilor o echipă din România. Ne-am fi dorit, dar nu s-a putut. Aşa că am ales să urmăm exemplul unei echipe care anul trecut a fost numită revelaţia competiţiei. E vorba de Anorthosis Famagusta. "Dacă nu vom face puncte, lumea ne va critica" Cât de mult a contat "dubla" cu Hamburger SV, de anul trecut? Meciurile cu Hamburg ne-au ajutat enorm la capitolul experienţă. Dacă nu era turcul Firat (n.r. - arbitrul Firat Aydinus), sunt convins că am fi obţinut un rezultat şi mai bun. Am avut două situaţii în care trebuia să beneficiem de penalty. Ultima a fost prin minutul 70. Dacă marcam, aveam posibilitatea să învingem, iar şansele noastre de calificare creşteau. Am demonstrat că, atunci când echipa se află într-o zi bună, organizarea jocului nostru ne ajută să micşorăm distanţa care ne separă de alţii în ceea ce priveşte bugetul şi experienţa. Singurele capitole la care ne putem compara cu echipele mari sunt cele legate de condiţiile de pregătire şi în ceea ce priveşte liniştea pe care patronul ne-o asigură. În rest suntem departe. Campionatul intern v-a călit pentru Europa? La final vom putea spune cât de mult ne-a ajutat Liga I să fim apţi de o competiţie ca aceasta. Dacă nu vom face niciun punct, atunci toată lumea ne va critica. "Emoţiile mele îi motivează pe ceilalţi" Îţi e teamă de meciul de la Sevilla? Eu mă tem de toate meciurile, nu doar de cel cu Sevilla. Mi-a fost frică şi de meciul cu Unirea Alba Iulia, îmi e teamă şi de meciul cu Sportul Studenţesc din Cupa României. De toate meciurile mă tem. Aşa sunt eu. Am încercat să mă detaşez, n-a mers. Iar dacă de această stare nu pot scăpa, e clar că nu mă mai pot schimba. Am aceleaşi emoţii acum, ca şi în '92, când debutam la Oţelul Galaţi într-un meci cu CFR Timişoara. Te ajută emoţiile? Emoţiile nu mă ajută personal. În schimb, reuşesc să transmit un mesaj pozitiv celor din jurul meu. Aceste emoţii ale mele se transformă pentru ei într-o concentrare maximă. De la jucători şi până la cel care strânge echipamentul după meci, absolut toţi care sunt implicaţi la această echipă, toată lumea trebuie să fie serioasă, să-şi achite sarcinile cu profesionalism. Toţi trebuie să fim concentraţi doar la meci. Doar atunci ai ceva de spus, poţi emite pretenţii şi poţi obţine rezultate. Cei care cred că merg în plimbare în Liga Campionilor greşesc. Poate la alte echipe se poate, la Unirea Urziceni, nu. Cum îi simţi pe fotbaliştii lui Dan Petrescu? Pe băieţi nu i-am mai văzut de sâmbătă, de la meciul cu Unirea Alba Iulia. Ştiu, însă, că sunt concentraţi. Şi mai ştiu că la Sevilla ei vor juca bine. Avem nevoie totuşi şi de un concurs de împrejurări favorabil nouă acolo. Te îngrijorează starea gazonului din Ghencea? Nu ne facem probleme în privinţa stării gazonului din Ghencea, acolo unde vom juca meciurile de pe teren propriu. Cei de la Stuttgart ar trebui să-şi facă probleme. Oricum, până la ora primului meci de pe teren propriu din Ligă, terenul va arăta mult mai bine decât acum, asta e sigur. "Magia e unică în Liga Campionilor" Care e diferenţa dintre Liga Campionilor şi celelalte competiţii? Aceeaşi diferenţă dintre restaurantul Luis II, de la Hotel de Paris din Monte Carlo, şi un birt curat, îngrijit, dar birt. Comparaţia făcută de mine e urâtă. Nu există termen de comparaţie. Se încearcă acum dezvoltarea unui nou brand, Liga Europa, dar nu se va reuşi ceea ce s-a reuşit în Liga Campionilor. Şi asta pentru că echipe precum Real Madrid, Barcelona sau Manchester United nu vor juca niciodată în Liga Europa. Magia e unică în Liga Campionilor. Se spunea odată că visul oricărui fotbalist sau antrenor este acela de a cuceri titlul şi a juca în echipa naţională. Sunt importante şi astfel de performanţe, dar simplu fapt că ajungi în Liga Campionilor te face să te simţi altfel. Când auzi imnul acela şi ştii că este cântat pentru tine, atunci te poţi considera împlinit. Eu mă consider deja un om împlinit. Există riscul ca jucătorii Unirii să fie afectaţi de miza jocului? Sunt convins că băieţii nu se vor bloca. Nu e uşor să joci în faţa unui fotbalist precum Luis Fabiano, care e cel mai în formă jucător brazilian al momentului, dar sunt convins că fotbaliştii noştri vor evolua cu detaşare. Nu avem presiune, cel puţin la jocul acesta. Din păcate, întâlnim Sevilla. Eu am mai spus-o. Din prima urnă valorică aş fi dorit să cădem cu o echipă mare. Un Real Madrid, un Inter Milano. Ne-ar fi subestimat, cu siguranţă. Cunosc foarte bine Sevilla şi ştiu că oamenii ăştia nu subestimează pe nimeni. Va fi greu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-14-2009, 04:16 PM
Mesaj: #29
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Dan Petrescu: "La Urziceni am preluat modelul Manchester!"â
Tehnicianul Dan Petrescu a declarat, pentru site-ul oficial al UEFA, că Unirea Urziceni a urmat exemplul clubului Manchester United în ceea ce priveşte transferurile, antrenorul având ultimul cuvânt de spus la achiziţii şi renunţările la jucători.
"Când am ajuns la echipă, în 2006, nu mi-a plăcut cum mergeau lucrurile şi am decis să schimb mulţi jucători. Am vândut 24 de fotbalişti şi am cumpărat 22 - a rămas doar un jucător din echipa dinainte să o preiau eu (n.r. - Epaminonda Nicu). Exemplul pe care l-am urmat a fost Manchester United, grupare la care antrenorul are cuvântul decisiv în toate achiziţiile şi vânzările de jucători, nu decide conducerea clubului pentru el", a spus Petrescu. Dan Petrescu a precizat că îşi doreşte victorii în meciurile pe care Unirea Urziceni le va disputa în grupele Ligii Campionilor: "În ţara noastră, Unirea este singurul club unde antrenorul are autoritate. Jucătorii au devenit mai puternici pentru că le-am explicat: «Te-am dorit aici.. nu doar te-am găsit aici». Jucătorii nu trebuie să meargă la Sevilla, Stuttgart sau Glasgow doar pentru a face schimb de tricouri. Unii fotbalişti români fac asta - aşteaptă fluierul final ca să facă schimb de tricouri cu vedetele. Însă nu şi echipa mea. Noi vom merge peste tot ca să câştigăm". Unirea Urziceni va întâlni, miercuri, în deplasare, echipa FC Sevilla, în primul său meci din grupa G a Ligii Campionilor. "Primul meci este cel cu care nu-mi doream să începem. Sevilla are experienţă în competiţiile europene şi va porni ca marea favorită. Ştim că nu le putem oferi spaţii spaniolilor pentru că sunt foarte puternici şi foarte buni la loviturile libere. Dar în fotbal se pot întâmpla multe", a precizat Petrescu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-15-2009, 02:40 PM
Mesaj: #30
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Tibi Bălan e optimist: "Vrem măcar un egal cu FC Sevilla"
Tibi Bălan (27 de ani) consideră că echipa sa, Unirea Urziceni, are motive întemeiate să spere la un rezultat bun în meciul cu FC Sevilla, care reprezintă pentru echipa ialomiţeană primul examen în Liga Campionilor.Scăpat de accidentările care l-au chinuit în ultima perioadă, Tibi Bălan speră să facă un meci mare pe terenul Sevillei.
Libertatea: Tibi, sunt şanse mari ca mâine să îţi faci debutul în Ligă. Ai emoţii? Tibi Bălan: Deocamdată, nu. Probabil, ele vor apărea cu câteva ore înaintea meciului, însă pentru mine cel mai important lucru este să evoluez contra FC Sevilla. Sunt şanse să te vedem în meciul cu Sevilla? Îmi doresc să fiu în vederile antrenorului Dan Petrescu. Sunt în formă maximă şi, slavă Domnului, am terminat-o cu accidentările. Care e pronosticul tău pentru FC Sevilla - Unirea Urziceni? Sunt încrezător că vom face un meci bun împotriva spaniolilor. Vrem cel puţin un egal, chiar dacă va fi prima noastră reprezentaţie în Liga Campionilor. De altfel, ne-am făcut încălzirea pentru astfel de confruntări anul trecut, la Hamburg, în Cupa UEFA. Doreşte să revină la naţională Speri într-o revenire şi la echipa naţională? Poate dacă în ultimul timp nu aş fi avut mai mereu parte de accidentări, acum eram şi eu o prezenţă constantă la naţională. Sper ca, la următorul meci, să fiu pe lista selecţionerului. Când crezi că va renunţa patronul Sportului Studenţesc, Vasile Şiman, la tine? Deocamdată, sunt împrumutat la Unirea Urziceni până la 1 ianuarie 2010, iar în 2012 îmi expiră contractul cu Sportul. Probabil, domnul Şiman aşteaptă să obţină un preţ bun pe mine. Urziceniul va lua campionatul şi în acest sezon? Eu aşa sper, dar va fi foarte greu. Un campionat nu se câştigă bătând din palme. Sunt fotbalişti care în toată cariera lor nu au reuşit acest lucru. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
132 Musafir(i)
132 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut