Ştiri Universitatea Craiova
12-17-2009, 06:49 PM
Mesaj: #461
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Rose şi-a sărbătorit ziua de naştere în sânul familiei
Fundaşul Universităţii Craiova Joshua Rose şi-a sărbătorit ieri ziua de naştere, el împlinind 28 de ani. Aflat în Austria, împreună cu soţia, fiul şi socrii, Joshua şi-a serbat ziua în linişte.
"Atmosfera de aici este ca la Craiova, în sensul că ninge şi este zăpadă mare, bucuria fiului meu, Jay Diesel. Nu vom celebra cu fast aniversarea mea, ne odihnim şi vom sta împreună toată familia. Singura dorinţă este să fim sănătoşi cu toţii şi să avem sărbători fericite, un an nou mai bun, ceea ce doresc şi suporterilor Universităţii Craiova, care sunt extrem de dezamăgiţi de parcursul echipei", a precizat Rose. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-17-2009, 06:50 PM
Mesaj: #462
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Cred că ne va fi greu fără ei"
Fundaşul Universităţii Joshua Rose s-a arătat îngrijorat de posibilitatea despărţirii de mai mulţi jucători ai echipei, Stoica, Şoavă, Badea, Costea şi Bădoi.
"Asta mă pune pe gânduri, ei sunt probabil cei mai buni fotbalişti ai Universităţii, au o mare experienţă şi cred că ne va fi greu fără ei. Sper să nu plece, dar dacă asta este decizia clubului, trebuie să strângem rândurile şi să facem în aşa fel încât să fie supliniţi cât mai bine", a afirmat Rose. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-17-2009, 06:58 PM
Mesaj: #463
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Sunt convins că Piţurcă este capabil de multe lucruri pozitive la Universitatea"
Fundaşul australian al Ştiinţei agreează venirea fostului selecţioner Victor Piţurcă pe banca tehnică a grupării alb-albastre, considerându-l antrenorul ideal pentru a oferi echipei o alură europeană: "Am auzit că se vehiculează de ceva timp această variantă. Este important ca ea să treacă de stadiul de zvon sau negociere. Din câte ştiu eu, Piţurcă a făcut o treabă foarte bună la echipa naţională a României şi sunt convins că este capabil de multe lucruri pozitive la Universitatea. Noi vom fi alături de el dacă va fi cazul."
Făcându-şi o analiză după turul campionatului, jucătorul de la Antipozi a recunoscut că a fost departe de forma sa cea mai bună, iar supărarea i-a fost amplificată şi de faptul că tocmai în acest sezon a fost urmărit şi de staff-ul naţionalei Australiei, în frunte cu selecţionerul olandez Pim Verbeek. "Nu sunt deloc mulţumit de evoluţia mea în acest tur şi nu vorbesc de un meci sau două, în general nu am fost în formă. Am făcut greşeli şi în apărare, nu am marcat ca în alte sezoane. Vreau să uit şi să revin la un randament maxim. Nu neg că evoluţia întregii echipe şi-a pus amprenta pe jocul meu, dar, fiind unul dintre cei mai bătrâni jucători, tocmai împlinesc 28 de ani, sunt dator să ofer mai multe formaţiei. Când voi putea face asta, mă voi gândi şi la alte lucruri, precum saltul la un nivel mai ridicat sau o eventuală convocare la naţională. Deocamdată trebuie să joc mai bine decât am făcut-o", a precizat "cangurul". http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-18-2009, 12:10 PM
Mesaj: #464
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Soluţia redresării este la noi, la jucători, şi cred că prin multă muncă şi seriozitate"
Pe lângă revenirea mijlocaşului Cosmin Gângioveanu la Universitatea, se vehiculează şi că atacantul Cătălin Crăciun s-ar reîntoarce. Acesta a jucat un tur de campionat la gruparea de Liga a II-a Gaz Metan CFR Craiova, perioadă pe care vârful o consideră benefică pentru el.
"Nu ştiu sigur, am auzit şi eu că voi reveni la Universitatea. Ce pot să spun, sunt foarte încântat, deşi şi la Gaz Metan CFR m-am simţit foarte bine. Cred că a fost un lucru benefic pentru mine că am fost împrumutat o jumătate de an în Liga a II-a. A fost o perioadă bună pentru mine", a declarat Cătălin Crăciun. Atacantul în vârstă de 18 ani speră să prindă cât mai multe meciuri în tricoul alb-albastru şi să ajute echipa în retur să revină în partea superioară a clasamentului: "Nu aş fi crezut că Universitatea va termina sub locul 10 în clasament, dar niciodată nu ştii ce-ţi rezervă viitorul. Soluţia redresării este la noi, la jucători, şi cred că prin multă muncă şi seriozitate putem să aducem echipa acolo unde îi este locul. Eu vreau să joc, dar trebuie să mă pregătesc în cantonament cât mai bine." Cătălin Crăciun a vorbit şi despre incidentul de la naţionala României, atunci când a fost acuzat că ar fi aruncat pe jos tricoul galben. "Nu a fost adevărat ce s-a scris în presă. Am avut o ieşire nervoasă, pentru că, în loc să fiu băgat să evoluez ca atacant, am fost folosit mijlocaş dreapta şi, fiind nemulţumit de acest lucru, am comentat. Însă nu am aruncat tricoul, nu l-am călcat, nu este adevărat", a precizat Crăciun. De asemenea, acesta a avut şi un mesaj pentru suporterii Ştiinţei: "O echipă de tineri şi fără experienţă au mai adus o dată Universitatea din Divizia B în Divizia A. Nea Adi ştie ce decizii să ia! Cât despre suporteri, ei trebuie să aibă răbdare şi încredere, pentru că jucătorii vor redresa situaţia." http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-18-2009, 12:12 PM
Mesaj: #465
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Sunt onorat de postura de căpitan. Mi-am reînnoit contractul cu Universitatea, deci nu-mi doresc să plec"
Mijlocaşul Andrei Prepeliţă s-a arătat încântat de faptul că este nominalizat de preşedintele Adrian Mititelu pentru postul de lider de echipă. Acesta a declarat că, pe lângă faptul că va fi o responsabilitate în plus pentru el, va reuşi să se descurce, pentru că a mai trecut prin asta odată, când evolua la Piteşti.
"Sunt onorat de postura de căpitan, în acelaşi timp este o responsabilitate în plus odată cu primirea banderolei. Cred că a contat şi faptul că sunt oltean la origine, domnul Mititelu ţine la astfel de lucruri. Am mai fost căpitan la Piteşti şi am destulă experienţă pentru ca să fiu liderul echipei", a declarat Prepe. Despre plecarea mai multor jucători de la echipă, Andrei Prepeliţă a precizat că, deşi regretă eventuala despărţirea de ei, speră ca la echipă să vină alţii care să-l ajute pentru redresarea echipei: "Am auzit şi eu că vor pleca anumiţi jucători, îmi pare foarte rău, toţi au valoare şi eram un grup unit, destul de omogen. Sper totuşi să vină alţii, cel puţin la fel de valoroşi, pentru a nu li se simţi absenţa, ca să ne putem propune obiective înalte, nu salvarea de la retrogradare. Eu doar ce mi-am reînnoit contractul cu Universitatea, deci nu-mi pare deloc rău că am venit aici şi nu-mi doresc să plec, dar vreau performanţă." http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-18-2009, 02:11 PM
Mesaj: #466
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Când am pus piciorul în prag, Mititelu m-a demis!"
Fostul căpitan al "Craiovei Maxima", Costică Ştefănescu, a rememorat momentul când el şi Ovidiu Stângă alcătuiau staff-ul tehnic al Ştiinţei, dar cel care decidea era finanţatorul Universităţii.
- Ce ziceţi de jocul şi de rezultatele Universităţii în acest tur de campionat? - Am avut antenă parabolică în Kuweit şi am văzut câteva meciuri ale Universităţii, iar din noiembrie, când am revenit în România, le-am văzut pe cele din finalul turului de campionat. Locul 14?! O clasare sub aşteptări şi sub ceea ce anunţa finanţatorul. - Opinez că valoarea lotului nu este de locul 14... - Aşa este. Ce s-ar fi putut întâmpla? Cei de la club, în frunte cu finanţatorul, pot răspunde. Noi, ceilalţi, putem doar comenta ce mai scrie presa, putem presupune. Putem invoca ghinionul la nesfârşit? Parcă ghinionul s-a „logodit“ numai cu ăia care joacă mai slab! Au fost însă şi meciuri ale Universităţii în care echipa olteană a jucat bine, a fost peste adversar şi totuşi n-a reuşit să câştige. - Ştiinţa luptă iarăşi pentru evitarea retrogradării şi va avea probabil un retur greu... - Evident, va fi un retur dificil. Dintotdeauna returul a fost mai disputat, mai dificil atât pentru lupta la vârful clasamentulului, cât şi pentru evitarea retrogradării... Ştiinţa are jucători, dar n-are echipă - Este un fel de premieră pentru campionatul nostru faptul că trei echipe sunt campioane de toamnă! - Este o surpriză. Şi este una bună, benefică pentru campionat. La un moment dat, erau vreo cinci echipe sus, cu acelaşi număr de puncte, şi care luptau pentru a fi lider. Vorbeam despre Universitatea... Cred că şi instabilitatea conducerii tehnice a lăsat urme. E foarte greu ca din afară să avem opinii corecte. Finanţatorul zice că are jucători buni... Ai jucători, dar n-ai echipă! - Din cauza crizei, finanţatorul Craiovei a anunţat o aşa-zisă reconstrucţie a Universităţii, respectiv îndepărtarea jucătorilor cu contracte mari (cum ar fi: Dorel Stoica, Şoavă, Wobay), vânzarea golgheterului Florin Costea şi completarea lotului cu jucători tineri. Este cea mai bună soluţie pentru Craiova, aflată la retrogradare? - Pentru momentul actual, nu. Cu tinerii poţi să ai surpriza să nu faci punctele necesare salvării. Mă rog, dacă finanţatorul nu are altă soluţie, asta este! Cu riscurile de rigoare. Fac o paranteză: de când domnul Adrian Mititelu a cumpărat brandul Universitatea, cu sau fără criză, încearcă să ducă Ştiinţa în cupele europene, dar nu reuşeşte. Este şi ăsta un semn de întrebare! - Se vorbeşte de câteva luni de posibila venire a lui Piţurcă la Universitatea, cum comentaţi? - Venirea lui Piţi ar fi binevenită, dar nu ştiu dacă Mititelu va reuşi. Nu cred... E o problemă cu antrenorii la Universitatea. Dacă domnul Mititelu reuşeşte să aducă un antrenor bun, trebuie să-l lase să lucreze, să-şi facă treaba de antrenor. Am înţeles că intervine şi în procesul de instruire, şi în alcătuirea echipei... Din aceste motive nu merge treaba bine la Craiova! - Aţi fost în conducerea tehnică a Universităţii, cum a fost? - Când am fost eu ultima oară la Universitatea, a fost un melanj între mine şi Ovidiu Stângă. Practic, conduceam amândoi, dar nu conducea nimeni! Conducea Mititelu! Când am pus piciorul în prag, am fost demis! http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-18-2009, 02:12 PM
Mesaj: #467
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Stroe: Ştiinţa nu poate avea emoţii de retrogradare
Preşedintele de onoare al Universităţii a afirmat că echipa-fanion trebuia să fie pe alt loc decât cel actual, iar în retur, cu un nou antrenor şi cu lotul completat, ar putea evita zona "nisipurilor mişcătoare".
- După ce în iunie Universitatea a fost foarte aproape de calificarea în Europa League, acum, după prima parte a campionatului, echipa-fanion a oltenilor a ajuns pe locul 14, unul cu destule emoţii în privinţa retrogradării. Ce credeţi că s-a putut întâmpla cu Ştiinţa din iunie încoace? - E o chestie greu de cuantificat, mai ales din afară. În mod normal, Universitatea trebuia să fie pe un loc superior celui actual, să aibă contabilizate mai multe puncte decât zestrea actuală. Echipa a pierdut o serie de puncte pe care nu trebuia să le... piardă. Vreo patru-cinci puncte le-au fost luate oltenilor de arbitraj, de erorile în defavoarea Craiovei. Totodată, cred că au existat şi unele disfuncţionalităţi prin vestiar, nu cunosc amănunte, nu sunt implicat în viaţa echipei. Sunt doar preşedinte onorific... - Probabil că şi schimbările de antrenori au contat? - Sigur că da. Toate acestea au concurat la un rezultat mai slab în această primă parte a campionatului. Ştiinţa are nevoie de antrenor, iar lotul - completat - Ce ar trebui făcut acum? - Conducerea executivă a clubului trebuie să decidă. Evident, în primul rând echipa are nevoie de un antrenor, iar lotul trebuie să fie completat. - Înţeleg că finanţatorul Adrian Mititelu intenţionează să scape de unii jucători vechi, cu contracte mari. Ce ziceţi de această soluţie de criză? - Plecarea unor jucători vechi ar însemna o sursă de venit pentru bugetul clubului, bani cu care s-ar putea rezolva unele lucruri. Nu ştiu în ce măsură însă ofertele pentru aceşti jucători sunt ferme sau sunt doar la modul declarativ. Vorbind despre lot, cred că completarea acestuia ar trebui făcută cu unul sau doi fotbalişti cu experienţă, dar şi cu câţiva jucători talentaţi de la satelitul Universităţii. În plus, ar trebui ca jucătorii care sunt împrumutaţi la alte echipe - cum este Gîngioveanu - să revină la Craiova. Cosmin Gîngioveanu a şi revenit, dacă am înţeles bine. Mai sunt şi alţii care trebuie să revină. - Având în vedere zestrea destul de săracă de puncte, returul se anunţă dificil pentru Universitatea... - Bineînţeles că va fi un retur greu. Totuşi, cu un antrenor bun şi având în vedere valoarea lotului, nu cred că Ştiinţa poate avea emoţii în privinţa retrogradării. - Costică Ştefănescu a declarat că Universitatea are jucători de valoare, dar n-are echipă. Îi daţi dreptate? - Parţial are dreptate şi Costică. Eu zic că Universitatea are şi echipă, dar care trebuie bine coordonată şi bine strunită. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-18-2009, 02:46 PM
Mesaj: #468
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Dorel Stoica, urmărit de Nantes!
Mijlocaşul echipei Universitatea Craiova, Dorel Stoica, este monitorizat de conducătorii clubului francez din liga a doua FC Nantes, la care este legitimat şi atacantul Claudiu Keşeru.
Francezii au solicitat impresarului jucătorului o casetă, dar şi un dosar amănunţit despre cariera lui Stoica. FC Nantes, echipă aflată pe locul cinci în Ligue 2, caută un mijlocaş defensiv cu experienţă, iar dacă jucătorul se va dovedi interesant pentru ei sunt gata să demareze discuţiile cu Universitatea Craiova. Dorel Stoica, în vârstă de 31 de ani, a fost anunţat de către patronul Adrian Mititelu că poate să plece liber de contract cu condiţia să renunţe la drepturile băneşti pe care le mai avea de încasat din ultimele luni. "Am contract cu Universitatea. Dacă va apărea o ofertă bună atât pentru mine, cât şi pentru club, vom vedea atunci. Va decide domnul Mititelu. Eu cred că a venit momentul să plec, să joc la o echipă din străinătate, dar vom vedea", spunea Stoica în urmă cu câteva zile. În vară, de serviciile lui Dorel Stoica s-au interesat turcii de la Sivasspor, care erau decişi să ofere aproximativ un milion de dolari, dar Adrian Mititelu nu a fost de acord cu despărţirea de căpitan. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-18-2009, 02:47 PM
Mesaj: #469
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Daţi afară de pe "Oblemenco"!
Universitatea Craiova trece prin cel mai greu moment din "era Mititelu". A făcut un tur de campionat jenant, va fi dată afară de pe stadion, iar patronului i s-a pus sechestru pe terenuri în valoare de 3 milioane de euro pentru datorii la stat!
Din cauza datoriilor de aproximativ 600.000 de lei la Direcţia de Taxe şi Impozite, contractul dintre Consiliul Local şi club, având ca obiect stadionul "Ion Oblemenco", nu va mai fi prelungit după data scadentă, 31 ianuarie 2010. "Sunt datorii vechi, neplătite de câţiva ani, din impozite pe clădiri, terenuri şi alte bunuri. Avem un proces pe rol şi ne vom recupera banii, pentru că am pus sechestru pe două terenuri, care sunt de cinci ori mai valoroase decât datoria. Probabil că la una din societăţi vor fi vândute şi două maşini. Deci cum să le închiriem din nou stadionul, când ei nu şi-au achitat restanţele? Aşa ceva depăşeşte orice imaginaţie", spune Ioan Văcariu, director executiv la Direcţia de Taxe şi Impozite a Primăriei. Proces pentru două milioane Datoriile nu sunt singurul subiect de scandal între club şi autorităţile locale. Primăria a cerut clubului ca până pe 15 decembrie să aducă acte prin care să justifice cele 2 milioane de lei primite în primăvară. Cum Mititelu nu s-a conformat şi nici nu a lăsat auditorii să verifice destinaţia banilor, Universitatea va fi dată în judecată. Negocieri dure pentru Costea Craiova duce tratative pe două fronturi în aceste zile pentru vedeta Florin Costea. Pe de o parte, oltenii încearcă să răscumpere procentajul de 25% deţinut de CSM Vâlcea şi au înaintat o ofertă care a fost refuzată în prima instanţă de clubul din Zăvoi, pentru simplul motiv că este mai mică decât cea făcută în vară şi neconcretizată, mai precis 500.000 de euro şi doi jucători. Pe de altă parte, Mititelu pare tentat să accepte oferta venită din Germania pentru Florin, de la Hamburg. Finanţatorul Craiovei este de acord cu suma de transfer, însă problema este salariul jucătorului, care este mai mic faţă de cât cere Costea. 42 de ani a jucat Universitatea Craiova pe arena "Ion Oblemenco", de la inaugurarea acesteia şi până în prezent http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-18-2009, 03:16 PM
Mesaj: #470
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Alo? Să nu-i dai drumul lui Dorel!”
Piţurcă i-a mai pus o condiţie lui Mititelu în negocierile cu Universitatea.
Victor Piţurcă păstrează legătura cu Universitatea prin telefon. Într-una din ultimele discuţii, i-a cerut lui Adrian Mititelu să-l scoată pe Dorel Stoica (31 de ani) de pe lista de transferuri. "N-am ce face cu Bădoi, Şoavă şi cu Vali Badea. Ei pot să plece din partea mea. De Dorel Stoica însă îmi place, pe el aş vrea să mă bazez", a intervenit fostul selecţioner, după ce patronul oltean anunţase că Dorel va fi lăsat să plece gratis în străinătate în această iarnă. Craiova vrea să scape de actualul ei căpitan din două motive: salariul exorbitant pe care trebuie să i-l achite, 480.000 de dolari anual, şi evoluţiile lui în prima jumătate a acestui sezon, considerate mult sub aşteptări. "Adi, dacă aş veni la Universitatea, fii sigur că Dorel va juca altceva!", l-a asigurat însă Piţurcă pe Mititelu. El e cel care l-a debutat pe Stoica la echipa naţională, în martie 2007, în România - Luxemburg 3-0. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
3 Musafir(i)
3 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut