Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Universitatea Craiova
09-16-2009, 06:26 PM
Mesaj: #81
RE: Ştiri Universitatea Craiova
A plâns toată noaptea!

Etapa a VI-a a oferit golul sezonului, autor Bănel, dar şi ratarea anului, marca Mihai Costea. Olteanul nu-şi mai revine

Mihai Costea îşi va aminti mult timp de acum înainte meciul de la Iaşi, însă nu cu foarte multă plăcere.

În minutul 68 al partidei, la scorul de 0-0, Trică a pătruns în careu, i-a pasat lui Mihai Costea, care, singur cu poarta goală, a trimis în bară din zece metri. Două minute mai târziu, acesta a fost schimbat şi a izbucnit în lacrimi, nevenindu-i să creadă ce ocazie irosise, probabil cea mai mare a anului.

Jucătorul a fost devastat de acea ratare, mai ales că Ştiinţa a primit gol imediat după înlocuirea lui şi a pierdut meciul. "Am vorbit cu el aseară, era distrus! Nu-i venea să creadă că a ratat, nu putea să-şi explice cum de a lovit bara. Mi-a stat mie inima la faza aceea, vă daţi seama, dar lui! L-am încurajat cât am putut", explică Florin Costea senior trăirile fiului său de după joc.

"E superificial la finalizare"
Selecţionerul naţionalei de tineret, Emil Săndoi, priveşte cu un ochi mai critic evenimentul de luni seară, de la Iaşi. "E adevărat că terenul nu era în condiţii bune, că i-a sărit mingea, dar trebuia să fie mai responsabil în acea fază, pentru că jocul greşeala aşteaptă. Are o superficialitate în faţa porţii şi trebuie să lucreze la asta, pentru că este un fotbalist de calitate. Dar nu trebuie să-i tăiem capul pentru o ratare, este jucător tânăr şi e normal să mai greşească. E şi cazul lui Bărboianu, care a greşit la gol", explică Săndoi evoluţia celor doi internaţionali de tineret ai Craiovei.

"Ratarea lui Mihai nu e ratarea anului, e ratarea anilor. Nu sunt supărat pe el, nu cred că a fost înlocuit pentru asta, pentru că bănuiesc că o schimbare durează 10-15 minute până se face", Adrian Mititelu, patron Craiova

"I-a sărit mingea dintr-un smoc de iarbă. A vrut să dea cu latul, dar a atins-o cu glezna", Rodion Cămătaru, fost atacant Craiova

"După această ratare, Mihai a plâns cât nu a plâns în toată viaţa lui, la fel şi Bărboianu", Eugen Trică, mijlocaş Craiova

5 goluri a înscris Mihai Costea până acum pentru Universitatea Craiova

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-16-2009, 06:32 PM
Mesaj: #82
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Merlier, favoritul fanilor

Portarul belgian Pieter Merlier şi mijlocaşul Eugen Trică au impresionat la debut.

În urma unui sondaj realizat de site-ul oficial al grupării alb-albastre, http://www.fcuniversitatea.ro, Merlier se clasează pe primul loc în preferinţele fanilor, ca fiind cel mai bun jucător al Universităţii în partida de la Iaşi, cu 43 la sută dintre voturi. În ceea ce-l priveşte pe mijlocaşul Eugen Trică, acesta ocupă locul doi, cu un procent de 25. Chiar dacă a ratat cu poarta goală în minutul 68 al partidei, suporterii Universităţii au considerat că Mihai Costea a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Ştiinţei de pe teren, el ocupând poziţia a treia a clasamentului, cu 11 la sută.

Au mai primit voturi: Florin Costea - şase la sută, Şoavă - cinci la sută, Bărboianu şi Prepeliţă - doi la sută, Stoica, Dilevski, Badea, Dina şi Găman - fiecare cu câte un procent.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-16-2009, 06:33 PM
Mesaj: #83
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Bilete şi în ziua meciului cu Rapid

Partida Universitatea - Rapid, de sâmbătă, 19 septembrie, ora 21, este considerată ca fiind una de risc ridicat.

Astfel, Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova (GJM) a anunţat că aproximativ 1.000 de oameni ai legii vor împânzi stadionul şi împrejurimile acestuia.

Oficialii Ştiinţei au comunicat că se vor vinde bilete inclusiv în ziua meciului. Astfel, până la ora 16, suporterii le pot achiziţiona atât de la casele bilete, aflate la intrarea în Complexul Sportiv "Ion Oblemenco", cât şi de la biroul de publicitate al cotidianului "Ediţie Specială", aflat pe strada Sf. Dumitru, nr. 1, iar de la 16 până la ora 20.30 tichetele de acces la stadion se vor găsi numai la biroul de publicitate al cotidianului "Ediţie Specială".

Preţurile biletelor sunt:
Peluze - 20 lei;
Tribuna II - 30 lei;
Tribuna I - 40 lei;
Tribuna 0 - 50 lei.

Partida Universitatea - Rapid, de sâmbătă, 19 septembrie, ora 21, va fi transmisă în direct pe Digi Sport.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-16-2009, 06:33 PM
Mesaj: #84
RE: Ştiri Universitatea Craiova
5 lei biletul la meciul cu Bistriţa II

Luni se vor pune în vânzare biletele pentru partida Universitatea - Gloria Bistriţa II din şaisprezecimile Cupei României - Timişoreana.

Preţul biletelor va fi de 5 lei pe întreg stadionul. Partida Universitatea - Gloria Bistriţa II se va disputa marţi, 22 septembrie, de la ora 19, pe “Ion Oblemenco” şi va fi transmisă în direct pe Sport.ro.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-16-2009, 09:21 PM
Mesaj: #85
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Am îngheţat negocierile!"

Deşi la un moment dat venirea lui Victor Piţurcă pe banca tehnică a Universităţii Craiova părea sigură, în cele din urmă fostul selecţioner nu va mai ajunge la Ştiinţa. Patronul oltenilor, Adrian Mititelu, a declarat că negocierile cu tehnicianul au fost sistate.

În urmă cu o lună, între cei doi au existat mai multe întâlniri, dar se pare că finanţatorul "alb-albaştrilor" nu a reuşit să-l convingă pe Piţi să vină la cârma echipei-fanion al Olteniei. Tehnicianul a fost prezent şi la câteva meciuri ale Ştiinţei, dar Mititelu a anunţat astăzi că discuţiile nu vor mai continua.

"Am îngheţat negocierile cu Victor Piţurcă.", a declarat Mititelu la gsptv.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-17-2009, 04:23 PM
Mesaj: #86
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Părăsiţi de fani!

În sezonul trecut, Craiova a avut o audienţă peste cea a ultimilor ani, în medie stadionul fiind plin în proporţie de 75 la sută. Meciuri precum cele cu Dinamo, Rapid, CFR sau Vaslui au strâns minim 20.000 de oameni în tribune. Situaţia s-a schimbat radical după ratarea obiectivului. Doar 17.000 de suporteri au asistat la meciul anului în Bănie, cu Dinamo, din prima etapă, iar cifrele au scăzut dramatic la următoarele partide, cu Pandurii - 2.500 de spectatori - şi Gloria Bistriţa - 2.000 de spectatori. Un aport la scăderea numărului de spectatori l-a avut şi preţul biletelor din acest sezon, considerat de fani prea mare. În aceste condiţii, derby-ul cu Rapid nu va fi nici el un succes de casă, organizatorii aşteptându-se la maximum 12.000 de plătitori.

"Ne cerem scuze faţă de toţi fanii şi sperăm să batem Rapidul" - Dorel Stoica, căpitan U Craiova

"Publicul craiovean este unul de rezultat. Dacă echipa nu joacă bine şi nu are rezultate, nu prea vine în număr mare la stadion" - Adrian Mititelu, finanţator U Craiova

Preţul biletelor la U Craiova în Liga I
Peluze: 20 lei
Tribuna a II-a: 30 lei
Tribuna I: 40 lei
Tribuna 0: 50 lei

Preţul biletelor la Unirea Urziceni în Champions League:
Peluze: 20 de lei
Tribuna a II-a: 30 de lei
Tribuna I: 50 de lei
Tribuna 0: 100 de lei

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-17-2009, 04:24 PM
Mesaj: #87
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Peluza Sud Craiova: "Veniţi la stadion!"

Membrii galeriei Universităţii Craiova au emis astăzi un comunicat prin care îi îndeamnă pe toţi suporterii Ştiinţei să sprijine echipa şi să umple stadionul la partida cu Rapid, de sâmbătă.

"Peluza Sud face un apel către suporterii Universităţii Craiova. Trebuie să fim cu toţii alături de echipă în aceste momente dificile prin care trece. Suporterii adevăraţi se văd mai ales la greu. Avem datoria de a sprijini echipa prin mijloacele pe care le avem la dispoziţie. Îi îndemnăm pe toţi suporterii să vină la stadion la partida cu Rapid. Universitatea are nevoie de fiecare dintre noi", se arată în comunicatul semnat de membrii Peluzei Sud.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-17-2009, 04:35 PM
Mesaj: #88
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Universitatea a fost lipsită de şansă, eu nu mi-am pierdut încredere în ea"

Ionuţ Luţu, fostul jucător al Universităţii şi al Rapidului, se aşteaptă la o partidă spectaculoasă sâmbătă seara şi speră ca echipa lui de suflet, Ştiinţa, să câştige.

"Cred că va fi o partidă foarte frumoasă şi spectaculoasă. Sper ca Universitatea să câştige. Am urmărit aproape toate meciurile Universităţii. A avut un început mai slab, a fost şi acest ultim meci de la Iaşi, numai neşansa a făcut ca Ştiinţa să nu câştige. Dacă Mihai înscria, Craiova lua cele trei puncte, sunt sigur. Acolo s-a decis meciul, însă asta este. Aşa este în fotbal, i se putea întâmpla oricui. Şi eu am trecut prin astfel de situaţii", a declarat jucătorul lui Jiul Petroşani Ionuţ Luţu, în exclusivitate pentru editie.ro.

Cel poreclit Hagi-Luţu crede că gruparea alb-albastră are nevoie de sprijinul suporterilor în această perioadă, fiind convins că este doar o situaţie de moment.

"Am văzut că mai toată lumea şi-a pierdut încrederea în echipă. Eu nu! Sunt sigur că îşi vor reveni. Universitatea are jucători valoroşi, iar Daniel Mogoşanu trebuie lăsat în pace, este un antrenor tânăr. Echipa a fost lipsită de şansă, este ceva de moment. Universitatea poate să spere că îşi poate atinge obiectivul propus. Am văzut şi Rapidul cum joacă, îmi place, trebuie să recunosc, dar sper să câştige Universitatea", a afirmat Luţu.

Despre ultimele achiziţii ale Ştiinţei, Trică şi Vali Bădoi, fostul jucător al Ştiinţei a declarat: "Cei doi sunt un câştig pentru echipă. Sper ca Bădoi să joace împotriva celor de la Rapid şi să înscrie. Cât despre Trică, este un jucător experimentat, care va ajuta mult echipa, s-a văzut şi la Iaşi. Îi doresc şi lui acelaşi lucru".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-17-2009, 04:36 PM
Mesaj: #89
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Balaj împarte dreptatea la Universitatea - Rapid

Cristi Balaj din Baia Mare va conduce la centru partida Universitatea Craiova - Rapid, ce se va disputa sâmbătă, pe "Ion Oblemenco", de la ora 21.

Balaj va fi ajutat la cele două linii de Zoltan Szekely şi Vladimir Urzică. Observatorii partidei vor fi: Vasile Curt - pentru arbitrii şi Romică Paşcu - pentru joc. Supervizor la acest meci va fi chiar Vasile Avram, preşedintele CCA. De menţionat că Balaj a fost tras până acum pe linie moartă, după finala Cupei din vară, de la Târgu Jiu, dintre CFR şi Timişoara, atunci când a avantajat echipa clujeană.

Ultimul meci arbitrat de Balaj la Craiova este cel cu Dinamo, din primăvară, când Ştiinţa a câştigat cu scorul de 2-0.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-17-2009, 04:41 PM
Mesaj: #90
RE: Ştiri Universitatea Craiova
350 de rapidişti vin în Bănie

Adversara Universităţii de sâmbătă, Rapid, va fi susţinută în Bănie de aproximativ 350 de suporteri.

În ceea ce priveşte delegaţia alb-vişinie, aceasta va ajunge mâine în Craiova. Echipa lui Viorel Hizo se va caza la Hotelul Europeca.

Partida Universitatea - Rapid se va disputa sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 21, pe Arena "Ion Oblemenco", meci transmis în direct de Digi Sport.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
6 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut