Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Universitatea Craiova
10-23-2009, 05:49 PM
Mesaj: #271
RE: Ştiri Universitatea Craiova
La mulţi ani, Vali Badea!

Născut pe 23 octombrie 1982, la Alexandria, Valentin Badea, atacantul Universităţii, împlineşte astăzi 27 de ani.

El s-a transferat în această vară la Ştiinţa, mai precis pe 20 iunie a semnat un contract pe trei ani cu gruparea alb-albastră. A debutat în tricoul Ştiinţei în acest sezon, în etapa a treia, Universitatea - Pandurii Tg. Jiu, scor 2-0, fiind trimis în teren de Daniel Mogoşanu, în minutul 54, în locul lui Dina. A reuşit două goluri pentru Universitatea în actualul sezon, cu Gloria Bistriţa şi Rapid, şi a bifat două meciuri ca titular.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-23-2009, 05:50 PM
Mesaj: #272
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Aştept să trăiesc atmosfera unică de pe «Oblemenco»"

Vali Badea împlineşte astăzi, cu o zi înaintea duelului cu fosta sa formaţie, 27 de ani.

Reporter: La mulţi ani, Vali! Ce îţi doreşti la prima aniversare alături de Universitatea?
Vali Badea: În primul rând, să fiu sănătos, atât eu, cât şi familia mea. Asta este cel mai important. Cu Universitatea vreau să depăşim clasarea din sezonul trecut, să ajungem între primele cinci echipe ale campionatului. Ne dorim o calificare în Europa League, la fel de mult cum îşi doresc şi suporterii noştri. Primul pas e victorie cu Vasluiul!

Se poate victorie sâmbătă? Întâlniţi una dintre formaţiile în formă, s-a impus şi pe terenul campioanei…
N-ar fi corect să promit că vom învinge. Va fi dificil cu Vasluiul, însă nu cred că mai dificil decât orice alt meci de campionat. Nu ştiu ce joc mai poate fi considerat uşor astăzi, indiferent de adversar. Eu am fost la Vaslui, însă s-au schimbat foarte multe de atunci, şi antrenori, şi jucători. Din perioada în care am evoluat acolo, acum au mai rămas doar Hăisan, Buhuş şi Buhăescu.

S-a redus preţul biletelor, te aştepţi la o afluenţă mai mare faţă de etapele precedente?
E important pentru noi să revină lumea la stadion. N-au fost probleme cu numărul scăzut de spectatori doar la Craiova, ci peste tot în ţară. Oamenii s-au îndepărtat oarecum de arene şi e păcat, dar aşa se întâmplă când rezultatele sunt dezamăgitoare. Sperăm ca partida cu Vasluiul să fie un început şi pentru noi, dar şi pentru fani, să fie din nou alături de echipă. Recunosc că abia aştept să prind aici un meci cu tribunele pline, cu acea atmosferă extraordinară pe care o găseşti doar la Craiova. E unic ce se întâmplă la derbiuri pe «Ion Oblemenco», mai ales la duelul cu Dinamo. Până acum am văzut-o doar la televizor sau ştiu doar ce mi-au povestit băieţii, îmi doresc să o şi trăiesc.

Aţi trecut peste eşecul cu Astra?
Partida cu Astra este istorie, nu ne mai interesează, nu ne mai gândim la ce a fost. Sperăm să fi învăţat din acea înfrângere şi să nu mai facem aceleaşi greşeli.

Aţi pierdut puncte, dar şi jucători la Ploieşti…
Aşa este, din păcate vor absenta fotbalişti importanţi cu Vasluiul. Şi Trică, şi Prepeliţă ne vor lipsi, dar sper că ne vom descurca. Avem un lot suficient de valoros şi sunt convins că cine va intra va evolua cu aceeaşi ardoare, poate şi mai multă, fiindcă vrea să arate că merită să joace şi meciul următor.

Avem variante de rezervă şi o să se vadă sâmbătă.
Făcând o scurtă analiză, eşti mulţumit de ce ai realizat până acum la Ştiinţa?
Sincer, îmi doream să joc mai mult, să mi se acorde mai multe şanse. Dacă aş fi fost mai mult pe teren, poate aş fi adunat şi mai multe reuşite. Nu mă refer numai la goluri, cu toate că asta este datoria mea, să înscriu. Mi-am propus nişte performanţe când am venit la Universitatea, atât în plan personal, cât şi cu echipa, şi sper să le realizez.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-23-2009, 06:11 PM
Mesaj: #273
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Pavel Badea, doctor în economie

Badea a rupt în ultimii ani orice legătură cu fotbalul, după ce a demisionat la începutul lui 2005 din funcţia de antrenor al Ştiinţei. În prezent, e director la clubul sportiv din Craiova, funcţie pe care o ocupă de trei ani.

"Bădiţă" spune că a învăţat în timpul cantonamentelor "pentru că avea mai mult timp liber", tot în acea perioadă reuşind să se documenteze pentru a scrie cele patru cărţi.

"Timpul liber era mult mai mult atunci când eram în cantonamente. Unii jucători afirmă că nu au timp deloc, dar nu este chiar aşa, dacă vrei cu adevărat îţi faci pentru alte activităţi. Nu ai decât patru ore de antrenament pe zi, maximum. Acum este mai greu să public alte cărţi", a explicat Badea.

Prima carte a scris-o în 2001 şi s-a numit "Sectorul economic privat - fundament al dezvoltării relaţiilor economice externe ale României", acesta fiind subiectul tezei sale de doctorat.

Peste un an, a publicat "Politica vamală a României" şi "Politici comerciale externe contemporane", iar, un an mai târziu, a scris "Negocierea comercială externă".

"Mi-a plăcut acest sector al economiei. Nu are legătură cu fotbalul, dar pentru mine a fost ca un hobby. Subiectele abordate sunt uşoare şi acela a fost punctul meu de vedere. Nu înseamnă că trebuie luat ca atare, mai ales că politicile vamale, de exemplu, se tot schimbă", spune Badea.

În 2003, "Bădiţă" a devenit doctor în Ştiinţe Economice la Universitatea "Liberă Internaţională" din Moldova. "Pentru mine, latura pregătirii reconversiei profesionale a însemnat foarte mult. Chiar dacă jucam fotbal, am ţinut să învăţ bine şi să îmi termin studiile. Din acest motiv am amânat cu un an plecarea în străinătate. Dacă nu făceam acest lucru poate prindeam un contract mai bun. Am avut ofertă de la AS Monaco, dar am refuzat-o", susţine fostul jucător al Craiovei.

Cartea care a reprezentat subiectul tezei de doctorat a fost cea mai importantă pentru el. "Este o publicaţie plăcută, care deţine detalii ce ţin de economie la nivelul legăturilor externe", a precizat Badea.

Pavel Badea - carte de vizită
- Data naşterii: 10.06.1967
- Post: mijlocaş - U Craiova (1983-1992, ‘95-'96, 2002-2004)- Lausanne Sports (Elveţia, 1992 - 1995)- Suwon Blue Wings (Coreea, 1995-1998)- Kashiwa Reysol (Japonia, 1999)- Avispa Fukuoka (Japonia, 2000)- Extensiv (2001-2002)
- Liga I: 258 meciuri - 52 goluri
- Campionatul elveţian: 101 meciuri - 12 goluri
- Campionatul coreean: 87 meciuri - 14 goluri
- Campionatul japonez: 79 meciuri - 15 goluri
- Cupele europene: 14 meciuri
- Echipa naţională: 9 meciuri - 2 goluri

Dezamăgit de fotbal
Badea conduce la CS Craiova 11 secţii, mai puţin fotbal. Pe stadionul "Ion Oblemenco" a fost de două ori în acest sezon, deşi şi-a cumpărat abonament de 6.300 de lei.

"Sunt dezamăgit de fotbal. Promiscuitatea a ajuns la cel mai jos nivel şi eu nu vreau să am de-a face cu acest fotbal. Nu mă gândesc să revin", a descris Pavel Badea situaţia fotbalului de la noi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-24-2009, 07:07 PM
Mesaj: #274
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Alb-albaştrii, favoriţi la casele de pariuri

Universitatea şi FC Vaslui, adversarele din această seară, din cadrul rundei a XI-a, s-au întâlnit până acum în şase meciuri oficiale, dintre care alb-albaştrii au câştigat doar unul, vasluienii două, iar trei partide s-au încheiat la egalitate.

Prima întâlnire dintre cele două rivale de astăzi a avut loc pe 29 iulie 2006 în Bănie şi s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Pentru întâlnirea de astăzi, la casele de pariuri, Ştiinţa este favorită, având o cota de 2.30, în timp FC Vaslui are o cotă de 2.75. O eventuală remiză in acest meci este cotată cu 3.20.

Universitatea – FC Vaslui se joacă astăzi, ora 18.15, în direct la Digi Sport.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-24-2009, 07:08 PM
Mesaj: #275
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Nici măcar un egal nu ne ajută prea mult, noi trebuie să câştigăm"

Preşedintele Universităţii, Adrian Mititelu, a declarat că alb-albaştrii trebuie să se mobilizeze şi să câştige cele trei puncte în partida de astăzi, cu FC Vaslui, chiar dacă elevii lui Marius Lăcătuş sunt în formă.

"Meciul cu FC Vaslui este foarte important, este un meci în care trebuie să dăm totul pe teren, pentru că altfel avem viaţă grea: am făcut prea mulţi paşi greşiţi şi nu ne mai permitem încă unul. Nici măcar un egal nu ne ajută prea mult, noi trebuie să câştigăm. Sper ca băieţii să se mobilizeze şi să facă un meci bun. Suntem conştienţi că întâlnim un adversar foarte greu. Întâlnim o echipă care este într-o formă bună, într-o cadenţă bună, după venirea lui Marius Lăcătuş, însă sperăm să fie seara noastră. Am încredere în băieţi şi sper să avem şi noi puţină şansă, pentru că ne-a cam lipsit până acum. Îmi doresc toate cele trei puncte, pentru că nu vreau să pierdem contactul cu echipele din fruntea clasamentului", a declarat Mititelu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-25-2009, 05:58 PM
Mesaj: #276
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Neagoe spune că echipa sa nu merita să piardă cu FC Vaslui şi refuză să se gândească la retrogradare

Antrenorul Universităţii Craiova, Eugen Neagoe, precum şi patronul Adrian Mititelu au declarat sâmbătă că înfrângerea în faţa lui FC Vaslui a fost nemeritată şi i-au criticat pe suporteri, pe care i-au acuzat că au contribuit la victoria moldovenilor.

"Este o înfrângere nemeritată. Am avut multe ocazii, dar ei au fost cu golurile în acest meci. Echipa a jucat fotbal, dar am pierdut din cauza ratărilor. Suporterii trebuie să înţeleagă că nu trebuie să apostrofeze jucătorii de la începutul meciului şi trebuie să fie alături de echipă", a declarat Eugen Neagoe, care a reclamat neacordarea unui penalty în ultimele minute de joc.

În ciuda faptului că echipa sa ocupă locul 15, Neagoe a anunţat că nu ia în calcul retrogradarea. "Nici nu mă gândesc la retrogradare. Cred că putem termina turul chiar bine", a replicat Neagoe.

FC Vaslui s-a impus sâmbătă, în deplasare, scor 2-1 în faţa Universităţii Craiova, în etapa a 11-a a Ligii I, şi antrenorul Marius Lăcătuş a obţinut cea de-a treia victorie consecutivă de la venirea pe banca tehnică a moldovenilor. FC Vaslui a urcat temporar pe locul 3, graţie celor 19 puncte acumulate.

De partea cealaltă, Universitatea Craiova a înregistrat a doua înfrângere consecutivă, după ce şi în etapa trecută a fost învinsă de Astra cu 3-1 şi a rămas pe locul 15, cu 11 puncte acumulate în cele 11 etape.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-25-2009, 05:59 PM
Mesaj: #277
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Mititelu: "Cred că am fi câştigat dacă jucam în deplasare"

Furios că a fost înjurat tot meciul, Adrian Mititelu a răbufnit la final, dând de înţeles că vrea să plece de a echipă.

"O să le îndeplinesc cererea suporterilor", a spus patronul echipei, care a considerat că FC Vaslui "a câştigat în mod nemeritat acest meci" şi "rezultatul este unul mincinos". "Am fost clar peste ei. Am ratat mult şi suntem într-o serie de ghinioane care nu se mai termină. Cred că am fi câştigat dacă jucam în deplasare", a spus Mititelu, care a fost înjurat de suporteri în repetate rânduri, pe toată durata meciului.

FC Vaslui s-a impus sâmbătă, în deplasare, scor 2-1 în faţa Universităţii Craiova, în etapa a 11-a a Ligii I, şi antrenorul Marius Lăcătuş a obţinut cea de-a treia victorie consecutivă de la venirea pe banca tehnică a moldovenilor. FC Vaslui a urcat temporar pe locul 3, graţie celor 19 puncte acumulate.

De partea cealaltă, Universitatea Craiova a înregistrat a doua înfrângere consecutivă, după ce şi în etapa trecută a fost învinsă de Astra cu 3-1 şi a rămas pe locul 15, cu 11 puncte acumulate în cele 11 etape.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-25-2009, 05:59 PM
Mesaj: #278
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Costea: "Să le fie ruşine celor care îl înjură pe domnul Mititelu"

Atacantul Florin Costea s-a declarat iritat de atmosfera creată de suporteri.

"Să le fie ruşine celor care îl înjură pe domnul Mititelu. Să nu uite că dacă nu ar fi luat dânsul, s-ar fi trezit de la 8 ca să vadă meciurile. Nu putem juca în asemnea atmosferă. Mai bine să stea acasă decât să reacţioneze aşa", a spus Costea.

FC Vaslui s-a impus sâmbătă, în deplasare, scor 2-1 în faţa Universităţii Craiova, în etapa a 11-a a Ligii I, şi antrenorul Marius Lăcătuş a obţinut cea de-a treia victorie consecutivă de la venirea pe banca tehnică a moldovenilor. FC Vaslui a urcat temporar pe locul 3, graţie celor 19 puncte acumulate.

De partea cealaltă, Universitatea Craiova a înregistrat a doua înfrângere consecutivă, după ce şi în etapa trecută a fost învinsă de Astra cu 3-1 şi a rămas pe locul 15, cu 11 puncte acumulate în cele 11 etape.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-25-2009, 06:36 PM
Mesaj: #279
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Cei de la primărie vor să facă altă echipă!"

Conflictul dintre Adrian Mititelu şi Primăria Craiova îşi consumă un nou episod. Contractul de închirierere a stadionului dintre echipa patronată de Mititelu şi oficialităţile locale expiră şi finanţatorul "juveţilor" este de părere că primarul nu va mai dori să prelungească înţelegerea, existând astfel riscul ca Universitatea Craiova să nu mai joace pe "Ion Oblemenco". Mititelu spune că Primăria Craiova intenţionează să înfiinţeze o nouă echipă, susţinută din bani publici şi care să joace pe Oblemenco.

Ideea nu este nouă în fotbalul românesc. Sătul de conflictele cu cei care îl contestau, Gigi Becali ameninţa cu ceva timp în urmă că va înfiinţa o nouă echipă care se va denumi Steaua 2003. Noul club urma să preia palmaresul "roş-albaştrilor" din 2003 până în prezent, însă patronul echipei din Ghencea a renunţat la idee după numai trei zile.

"Nouă ne expiră contractul cu Primăria pentru stadionul Ion Oblemenco şi nu cred că cei de acolo vor să prelungim înţelegerea. Nici eu nu cred că vreau să-l prelungim. Cei de la Primăria Craiova vor să-şi facă altă echipă. Ei cred că e uşor să ţii o echipă. Să vedem ce realizare au ei, cu jucătorii lor. Cei de la primărie nu au fost în stare să dea cu vopsea la stadion. O echipă ca şi Craiova nu avea teren antrenament când am venit eu. Iar acum vor să-şi facă ei echipă. Nici nu cred că vor promova vreodată", a spus patronul craiovenilor la Telesport

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-28-2009, 08:21 PM
Mesaj: #280
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Neagoe: "Poli Iaşi vrea să joace finala, dar noi vom da totul pentru calificare"

Antrenorul Universităţii Craiova, Eugen Neagoe, a declarat, marţi, că este conştient de greutatea meciului cu Politehnica Iaşi din optimile Cupei României, dar crede că jucătorii săi pot obţine calificarea în sferturi, chiar şi la finalul loviturilor de la 11 metri.

"Nu ne va fi deloc uşor la Iaşi, nu neapărat pentru că nu am câştigat de mult timp acolo şi pentru că ne-au învins deja în acest campionat, ci pentru că Poli Iaşi are valoare şi e motivată să joace finala pe teren propriu. Avem ca obiectiv Cupa României şi vom da totul pentru a ne califica. Trebuie să tratăm jocul extrem de serios şi să rămânem concentraţi tot meciul, pentru că este posibil să ajungem chiar la prelungiri şi lovituri de la 11 metri", a spus Eugen Neagoe.

Alb-albaştrii şi-au stabilit cantonamentul la Vaslui şi, conform protocolului încheiat cu gruparea antrenată de Lăcătuş, au efectuat o şedinţă de pregătire pe un teren al formaţiei patronate de Porumboiu.

Altfel, craiovenii au mers la mănăstirea Moreni, situată la 27 de kilometri de Vaslui, în comuna Deleni. La finalul meciului cu Politehnica Iaşi, lotul Universităţii se va întoarce la Vaslui, iar apoi va pleca spre Buzău, acolo unde se va caza înaintea partidei cu Unirea Urziceni.

Eugen Neagoe a deplasat 20 de jucători pentru meciul cu Poli Iaşi, în lot aflându-se Bărboianu, care este accidentat şi incert pentru meciul din Cupă, dar şi Trică, fotbalist care este suspendat.

Meciul Politehnica Iaşi-Universitatea Craiova, din optimile Cupei României, se va juca miercuri, de la ora 18:15, pe stadionul Emil Alexandrescu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
6 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut