Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Universitatea Craiova
10-08-2009, 08:09 PM
Mesaj: #221
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Njock a revenit la Tubize

Fostul jucător al Universităţii Jeremie Njock a debutat weekend-ul trecut la formaţia de Liga a II-a belgiană FC Tubize, în victoria cu 2-1 în faţa nou promovatei Borinage.

Njock a mai jucate la Tubize înainte de revenirea la Ştiinţa, echipă cu care de altfel a reuşit promovarea în sezonul 2007 - 2008, dar s-a accidentat, fiind nevoit să stea pe tuşă aproape nouă luni.

"Sunt fericit că joc din nou. Probabil îmi voi încheia cariera aici. Avem ca obiectiv revenirea în prima divizie, după ce în această vară noua mea echipă a retrogradat. Îmi este dor de Craiova şi de prieteni de acolo, am văzut că băieţii şi-au revenit şi după ghinionul de anul trecut. Sper ca de această dată să meargă în Europa. Mă bucur că Florin Costea a reuşit să redevină marcatorul de anul trecut şi chiar nu înţeleg ce interese sunt de nu este chemat la naţională. Sper ca la vară să revin la Craiova, pentru a sărbători şi eu alături de băieţi şi de suporteri calificarea în cupele europene. Poate, cine ştie, vor reuşi să câştige chiar şi un trofeu. Urez baftă Universităţii şi îi rog pe suporteri să fie alături de echipă, aşa cum au fost la meciurile cu Dinamo şi CFR, din sezonul trecut", a declarat Njock.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-08-2009, 08:10 PM
Mesaj: #222
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Universitatea - Gloria Bistriţa se joacă pe Arena "Petre Deselnicu"

Universitatea Craiova va juca sâmbătă un amical în compania formaţiei Gloria Bistriţa.

Meciul va avea loc, de la ora 15, pe Arena "Petre Deselnicu", iar intrarea va fi liberă.

"S-a hotărât ca, indiferent care va fi starea vremii, partida cu Gloria Bistriţa să se dispute pe Arena «Petre Deselnicu». Chiar dacă este un amical, vrem să facem un meci bun, să scoatem un rezultat pozitiv. Trebuie să continuăm cu rezultate bune, duelul cu Gloria Bistriţa fiind, în acest moment, pe primul plan pentru noi", a declarat team managerul Ştiinţei, Silvian Cristescu.

Aflată în cantonament în staţiunea Băile Govora, Gloria Bistriţa a învins ieri, cu 5-1 (3-1), pe juniorii de la CSM Rm. Vâlcea, într-un amical desfăşurat pe Stadionul "Hidroelectra", de pe malul Oltului.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-09-2009, 07:58 PM
Mesaj: #223
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Gică Popescu: "Florin Costea trebuia convocat la naţională, are valoare!"

Fostul căpitan al Universităţii s-a alăturat şi el celor care consideră că golgeterului alb-albastru i se comite o nedreptate prin nechemarea la lotul naşional.

"Cred că Florin Costea este un jucător care trebuia să fie convocat la echipa naţională. Are valoare să fie convocat. Eu nu spun că-i obligatoriu să joace, dar opinez că Florin Costea avea loc cu siguranţă în lotul naţional actual. Dar, pînă la urmă, cel care răspunde de rezultate este selecţionerul Răzvan Lucescu. El îi selecţionează, el răspunde. Atâta timp cît are rezultate, dreptatea este de partea lui", a declarat Gică Popescu, conform GdS.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-09-2009, 08:01 PM
Mesaj: #224
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Suporterii Ştiinţei nu mai cred în promisiuni

Conform fanilor craioveni, fotbaliştii alb-albaştri trebuie să demonstreze până la finalul turului că îşi merită publicul de pe "Ion Oblemenco".

"Aşteptăm spectatorii lângă echipă. Numai împreună cu ei putem reveni în partea superioară a clasamentului", spunea Silvian Cristescu, subliniind importanţa suporterilor craioveni în viaţa unei echipe care visează la performanţe, aşa cum este Universitatea. Declaraţia managerului oltean nu este întâmplătoare, ci vine într-un moment de criză pentru trupa antrenată de Eugen Neagoe.

Facţiunile galeriei din Bănie au decis să protesteze la adresa patronului Adrian Mititelu şi a echipei prin absenţă la meciul cu Alba Iulia şi au anunţat că vor continua acest protest până în momentul în care fotbaliştii alb-albaştri vor demonstra că îşi merită spectatorii. "Vom continua să afişăm în deplasare mesajul «Ştiinţa nu este afacerea ta!», iar în acest tur, la meciurile de acasă, vom fi prezenţi acolo sus, în peluze, fără a încuraja echipa. Pentru noi nu contează că s-au ieftinit biletele, ci aşteptăm o schimbare în bine în jocul Universităţii", a comentat unul dintre liderii suporterilor craioveni.

Pacea din tren, anulată la Craiova
Surse din cadrul galeriei oltene susţin că, după meciul de la Timişoara, mai exact, pe drumul de întoarcere, în trenul cu care juveţii au revenit din Banat au urcat şi unii ultraşi, care au vorbit cu jucătorii despre situaţia de la echipă. Discuţiile urma să continue la Craiova, galeria şi jucătorii stabilind o întâlnire, al cărei subiect era punerea la punct a unei "strategii" comune pentru atacarea etapelor viitoare. "La întâlnirea cu pricina n-au mai apărut însă jucătorii, ci doar Adrian Mititelu, care ne-a spus din nou cât de mult a investit el în echipă şi alte lucruri pe care ni le-a mai promis", a povestit unul dintre membrii galeriei. Suporterii au decis să protesteze la meciul cu Alba Iulia, invitându-l pe Mititelu în peluze pentru a face atmosferă. Patronul Ştiinţei a reacţionat imediat, ieftinind considerabil preţurile la bilete, în speranţa că va reuşi să umple golul lăsat de fanii care, din cauza lipsei performanţelor, a jocului modest prestat de Universitatea, dar şi a preţurilor piperate la bilete, "au uitat" drumul spre stadion. Adrian Mititelu, cotat recent cu o avere de 40 de milioane de euro, speră ca, prin reducerea preţurilor la bilete şi abonamente, să mai câştige şi 4.000 - 5.000 de spectatori pentru binele Ştiinţei.

Blue Lions face haz de necaz
După cum se ştie, brigada Sezione, cea mai importantă din galeria Ştiinţei, a afişat sâmbătă, pentru Mititelu, un banner cu mesajul "Cântă tu!". Absenţa suporterilor de pe stadion a fost taxată şi de facţiunea Blue Lions, care a postat un protest pe propriul site, în care se spune: "Am ajuns rău! Cei mai tari ultraşi ai Craiovei noastre au fost 25 de deţinuţi aduşi la stadion! Au demonstrat că ştiu «meserie»! Îi vrem între noi mereu, şi acasă, şi în deplasare! N-or să ne mai bată uşor jandarmii, o să «discutăm» altfel cu suporterii adverşi şi nici nu or să ne «ciordească» uşor alţii bannerele!". Membrii Blue Lions au venit şi cu câteva propuneri: "Passaris - şef de galerie" şi "tricouri vărgate pentru suporteri".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-09-2009, 08:02 PM
Mesaj: #225
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Adrian Mititelu a jurat pe o icoană, apoi a leşinat!

Adrian Mititelu a ajuns la spital zilele trecute imediat după ce a jurat în faţa liderilor de galerie că ultimele două meciuri din sezonul trecut n-au fost blaturi.

Scene incredibile săptămîna trecută la restaurantul craiovean Periniţa, acolo unde Adrian Mititelu s-a întîlnit cu reprezentanţii galeriei alb-albastre. Unul dintre cei prezenţi la discuţii a povestit pentru Gazeta Sporturilor ce s-a petrecut în local.

"Iniţial, am dorit să discutăm cu Eugen Neagoe şi cu jucătorii, dar ni s-a spus că nu se poate. Atunci, Mititelu ne-a chemat la "Periniţa". Din vorbă-n vorbă, s-a ajuns la partidele din sezonul trecut, în urma cărora am pierdut calificarea în Europa. La un moment dat, a început să se jure pe copiii lui că nu a fost vorba de vreun blat", a spus martorul ocular.

"Se înfierbîntase tot: "Mă jur şi pe Biblie, dacă vreţi!". Cineva a adus o iconiţă, pe care a jurat aparent fără nici o problemă. După 20-30 de minute, se îngălbenise tot la faţă! Îi tremurau mîinile, vocea. Făcuse o cădere de calciu. Au venit oamenii lui şi l-au dus de urgenţă la spital. O fi jurat strîmb!", a conchis tragicomic sursa Gazetei.

"Nu vreau să vorbesc, nu mă interesează, sunaţi-mă altă dată! La revedere!" - Adrian Mititelu, patron U Craiova

1,5 milioane € era suma minimă pe care Craiova ar fi luat-o dacă intra în grupele Europa League

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-09-2009, 08:05 PM
Mesaj: #226
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Trică are miozită din cauza efortului

Pregătirea pentru meciul cu Astra Ploieşti, dar şi amicalul de sâmbătă cu Bistriţa continuă.

Alb-albaştrii au avut astăzi programate două antrenamente. Pe lângă căpitanul Dorel Stoica, care în continuare se resimte şi se pregăteşte separat, alături de Baird, şi mijlocaşul Eugen Trică a acuzat unele probleme.

"Băieţi au avut astăzi programate două antrenamente, ambele s-au desfăşurat pe Arena «Zoltan Crişan». Dorel Stoica a intrat ieri în programul echipei, însă s-a retras, încă acuză dureri. Cu mici probleme este şi Eugen Trică. El a acuzat o miozită din cauza efortului. Probabil Eugen Neagoe nu va apela la cei doi pentru meciul cu Bistriţa, ieşind din discuţie Baird, care se antrenează separat de ceva timp. Oricum mai sunt jucători şi la echipa-satelit, Primăvara, Dragoş Firţulescu fiind convocat pentru acest meci şi probabil vor mai fi şi alţii, asta decide antrenorul", a afirmat Silvian Cristescu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-09-2009, 08:05 PM
Mesaj: #227
RE: Ştiri Universitatea Craiova
La mulţi ani, Urbano Lega!

Preparatorul Universităţii Craiova, Urbano Lega, împlineşte astăzi 67 de ani. Urbano a venit exact de ziua lui la gruparea alb-albastră, în urmă cu doi ani, împreună cu Nicolo Napoli, cel care, un an mai târziu, l-a îndepărtat de la echipă, deşi în acele momente jucătorii Universităţii erau cei mai bine pregătiţi fizic din România.

Urbano a revenit din nou la Ştiinţa, în această toamnă, iar dorinţa lui la această aniversare este de a merge cu Universitatea în Cupele Europene.

"Dacă nu aş fi fost ataşat atât de conducere, cât şi de jucători, probabil nu aş fi revenit. Craiova a devenit pentru mine a doua familie. Mă simt extraordinar şi sunt convins că în vară vom fi fericiţi cu toţii şi vom sărbători calificarea în Europa", a declarat preparatorul Ştiinţei.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-09-2009, 08:06 PM
Mesaj: #228
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Încă o umilinţă pentru Primăvara

Echipa-satelit a Universităţii, Primăvara, a suferit astăzi o nouă înfrângere, în etapa a IX-a, fiind a cincea partidă consecutivă pierdută la zero.

De această dată, elevii lui Daniel Mogoşanu au fost depăşiţi cu scorul de 2-0, în deplasare, de formaţia Ralbex Turcineşti. Golurile echipei gazde au fost înscrise de Roncea, în minutul 1, în urma unui şut din afara careului, la colţul lung, respectiv Meliţă, în minutul 42, când atacantul Turcineştiului a scăpat spre poartă şi a trimis pe lângă Mecea.

Rezultate
Etapa a IX-a

Ralbex Turcineşti - Primăvara Craiova 2-0
CS Vişina Nouă - Ghecon Lăpuşata 1-0
FCM Alexandria - FC Târgovişte 1-1
Oltchim Rm. Vâlcea - Juventus Bascov 2-4
Triumf Bârca - FC Argeş II 1-0
Armata Craiova - Minerul Mătăsari 1-0
Minerul Motru - ALRO Slatina 3-1
Progresul Corabia - FC Caracal 1-3

Partida CS Albota - Prometeu Craiova s-a amânat, deoarece echipa craioveană are mulţi componenţi în naţionala MAI.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-09-2009, 08:58 PM
Mesaj: #229
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Dorel Stoica se antrenează separat din cauza unei accidentări suferite în meciul cu Unirea Alba Iulia. Căpitanul a cerut schimbarea în minutul 55, însă Neagoe l-a ţinut în teren pînă la finalul jocului. Stoica are totuşi şanse mari să joace la Ploieşti, contra Astrei.

Oltenii îl aşteaptă azi la antrenamente pe Julius Wobay. Africanul a fost învoit de conducere cîteva zile.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-10-2009, 09:51 PM
Mesaj: #230
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Dorel Stoica va pleca de la echipa pentru 300.000 de euro. Acesta a invocat faptul ca nu se mai poate concentra la meci deoarece este apostrofat non-stop de suporteri si pana la urma a primit acceptul lui Mititelu de a pleca de la echipa. Si-a luat la revedere de la jucatori si va pleca de la echipa in cateva zile

http://www.gruppo-maxima.ro/wiki - Stiinta si doar atat
Vizitează site-ul acestui utilizator Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
10 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut