Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Adrian Mutu (nr. 10 - ACF Fiorentina)
10-29-2009, 07:11 PM
Mesaj: #41
RE: Adrian Mutu (nr. 10 - ACF Fiorentina)
Mutu, printre cei mai slabi fotbalişti de pe teren în partida Genoa-Fiorentina, scor 2-1

Atacantul român Adrian Mutu a fost integralist pentru Fiorentina în partida pierdută în deplasare cu Genoa, scor 1-2, dar prestaţia sa a fost criticată de presa italiană, el fiind de altfel considerat unul dintre cei mai slabi oameni de pe teren, alături de Jovetic.

"Mutu a părut că se gândeşte în altă parte şi nu are mintea la jocul cu Genoa. Cu siguranţă prestaţia sa nu îl ajută pe tehnicianul Cesare Prandelli să găsească o soluţie viabilă pentru atacul Fiorentinei. La fel de şterşi ca Mutu au fost şi Jovetic sau Gilardino, cei 'trei tenori' din atacul echipei nereuşind mai nimic. În acest joc, orchestra s-au auzit mai bine decât tenorii, care au făcut puţin zgomot. Ironia este că Fiorentina a jucat destul de bine, chiar şi fără ca aceşti 3 oameni să fie într-o formă extraodinară", scrie site-ul fiorentinanews.

FirenzeViola notează că Adrian Mutu nu s-a regăsit în acest meci, nu a fost ajutat nici de colegii săi din atac, Jovetic şi Gilardino, iar ofensiva Fiorentinei a stat pe umerii oamenilor de la mijlocul terenului. "Cu mai mult noroc, Fiorentina ar mai fi putut marca un gol, dar acesta e fotbalul. Echipa a arătat din nou un joc bun, plin de personalitate, iar acum s-a demonstrat încă o dată că rezultatul de la finalul partidelor nu reflectă întotdeauna prestaţiile din teren".

Gazzetta dello Sport a amintit faptul că Adrian Mutu a reuşit să marcheze 3 goluri într-un joc din Serie A cu Genoa disputat sezonul trecut, dar că în acest joc nu a reuşit să facă mai nimic, fiind considerat unul dintre cei mai slabi oameni de pe teren.

Într-un top al notelor primite după acest meci, atacantul român a avut o medie de 5,31, mai slab decât el fiind doar tânărul Jovetic, cu 5,18.

Fiorentina a fost învinsă, miercuri seară, în deplasare de Genoa, scor 2-1, partidă ce a contat pentru etapa a 10-a a campionatului italian.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-31-2009, 09:00 PM
Mesaj: #42
RE: Adrian Mutu (nr. 10 - ACF Fiorentina)
Mutu se confruntă cu probleme medicale la genunchi şi este incert pentru meciul cu Catania

Internaţionaul român al Fiorentinei, Adrian Mutu, resimte dureri la genunchiul stâng după partida de miercuri cu Genoa şi ar putea rata confruntarea pe care echipa sa o va susţine duminică, pe teren propriu, împotriva Cataniei, în etapa a 11-a din Serie A, informează site-ul Violanews.

Antrenorul grupării toscane, Cesare Prandelli, a afirmat că fostul jucător al Parmei şi al lui Juventus resimte dureri la genunchi şi, în urma şedinţei de pregătire de sâmbătă, va decide dacă se va baza sau nu pe serviciile atacantului român în disputa de pe Artemio Franchi.

Mutu a fost integralist în meciul pe care Fiorentina l-a pierdut runda trecută pe terenul lui Genoa, scor 1-2, fiind criticat de presa italiană pentru prestaţia pe care a avut-o pe Luigi Ferraris.

După primele 10 etape disputate în Serie A, echipa pregătită de Prandelli ocupă locul 8 în clasament, cu 15 puncte.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-06-2009, 06:02 PM
Mesaj: #43
RE: Adrian Mutu (nr. 10 - ACF Fiorentina)
Mutu a fost lăudat de presă după prestaţia din meciul cu Debrecen

Atacantul român Adrian Mutu, care a marcat un gol în meciul Fiorentinei cu Debrecen, scor 5-2, a fost lăudat de presa italiană, care menţionează că jucătorul poate evolua şi mai bine decât a făcut-o miercuri seară.

"Mutu a tras la poartă din primele minute, iar în minutul 13 a reuşit să-l învingă pe portarul formaţiei din Ungaria. Acţiunile sale au fost periculoase pentru defensiva oaspeţilor. Aproape un fenomen", scrie Firenzeviola.it, care îi acordă românului nota 7.

"Fiorentina a făcut spectacol şi optimile Ligii sunt aproape. Mutu a fost cel care a deschis dansul", a notat ediţia de joi a Corriere dello Sport. Cotidianul La Nazione a apreciat evoluţia lui Adrian Mutu, considerat unul dintre cei mai buni oameni de pe teren.

"De la Mutu la Gila, ciclonul violet vede optimile. Mutu şi-a regăsit pofta de joc, deşi pare că nu este încă în cea mai bună formă fizică", a fost de părere Gazzetta dello Sport.

Antrenorul lui Debrecen, Adras Herczeg, a lăudat Fiorentina pentru jocul prestat. "A evoluat ca o adevărată formaţie puternică în Europa. Am comis erori grave că nu am putut să controlăm jucători precum Mutu şi Gilardino, iar din acel moment ne-a fost cu adevărat dificil", a spus acesta.

Adrian Mutu, care a marcat golul de 1-0 şi a fost integralist, a fost declarat cel mai bun jucător al partidei de către site-ul oficial al UEFA.

Fiorentina a învins cu 5-2 pe Debrecen, pe teren propriu, şi ocupă locul 2 în Grupa E (9 puncte), cu 5 mai multe decât Liverpool.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-06-2009, 06:26 PM
Mesaj: #44
RE: Adrian Mutu (nr. 10 - ACF Fiorentina)
Adrian Mutu va fi operat la genunchiul drept

Atacantul român al Fiorentinei, Adrian Mutu, va fi supus unei intervenţii chirurgicale la genunchiul drept, din cauza unei leziuni la meniscul medial şi va fi indisponibil aproximativ patru săptămâni, informează site-ul clubului.

Decarul echipei pregătite de Cesare Prandelli, autorul unui gol în partida pe care Fiorentina a câştigat-o în faţa lui Debrecen, scor 5-2, a fost supus, joi, unui control medical ca urmare a durerilor pe care le-a resimţit în jocul de miercuri, din Liga Campionilor, şi va fi operat în zilele următoare.

Internaţionalul român, care ar urma să stea departe de gazon în jur de o lună, va rata meciurile cu Udinese, Parma şi Inter Milano, din Serie A, dar şi confruntarea cu Olympique Lyon, programată la data de 24 noiembrie, în etapa a 4-a Ligii Campionilor.

Altfel, Mutu (30 de ani) a fost operat în primăvară la genunchiul stâng, din cauza unor probleme similare.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-06-2009, 07:05 PM
Mesaj: #45
RE: Adrian Mutu (nr. 10 - ACF Fiorentina)
Mutu a fost operat şi va lipsi aproximativ o lună

Atacantul român al formaţiei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost supus vineri dimineaţă unei intervenţii chirurgicale la genunchiul drept şi va lipsi de pe teren aproximativ o lună, relatează Fiorentina.it.

Jucătorului i s-a efectuat o artroscopie, la o clinică din Florenţa, pentru a-i rezolva leziunea pe care o are la meniscul genunchiului drept. Echipa medicală a decis joi ca Mutu să fie operat, după ce atacantul român a simţit dureri în meciul de miercuri, dintre Fiorentina şi Debrecen, scor 5-2, în care a marcat un gol.

Fotbalistul Fiorentinei va lipsi de pe teren în jur de patru săptămâni şi va fi apt de joc pentru meciul din 6 decembrie, dintre Fiorentina şi Atalanta. El va rata meciurile cu Udinese, Parma şi Inter Milano, din Serie A, dar şi confruntarea cu Olympique Lyon, programată la data de 24 noiembrie, în etapa a 4-a Ligii Campionilor.

În cel mai bun caz, Mutu ar putea reveni pe teren la partida dintre Inter şi Fiorentina, din 29 noiembrie, potrivit presei italiene.

Mutu, în vârstă de 30 de ani, a fost operat în acest şi la genunchiul stâng, din cauza unor probleme similare.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-06-2009, 10:40 PM
Mesaj: #46
RE: Adrian Mutu (nr. 10 - ACF Fiorentina)
Nu inteleg de ce a jucat daca avea probleme la genunchi.Se stie dinaintea meciului cu ungurii ca are probleme cu genunchiul.

CATALIN HILDAN, UNICUL CAPITAN!!! TE VOM IUBI MEREU!!!Angel
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-09-2009, 08:24 PM
Mesaj: #47
RE: Adrian Mutu (nr. 10 - ACF Fiorentina)
"Sunt convins că Mutu va redeveni cel pe care îl ştim"

Mutu a fost operat şi va lipsi o perioadă de pe teren. Victor Becali are încredere însă în Il Fenomeno şi spune că va reveni la forma de altădată. Impresarul a declarat că atacantul este fundamental pentru Fiorentina. Îl convinge Mutu şi pe Răzvan Lucescu?

"Mutu se simte bine şi depune maximum de efort în timpul recuperării: sunt sigur că în curând Adrian va redeveni cel care îl ştim", a spus Victor Becali intr-un interviu pentru firenzeviola.it

Mutu, fundamental pentru Fiorentina!
"Este un jucător fundamental pentru AC Fiorentina. Era o partidă de Liga Campionilor, deci extrem de importantă pentru echipă. Aportul său pe teren era importat şi s-a văzut asta" , a completat Victor Becali.

Întrebat dacă gruparea din Florenţa va încerca, în perioada de mercato de iarnă, să transfere jucători pe postul pe care evoluează Mutu, Victor Becali a răspuns: "Este încă prea devreme să vorbim de transferuri. În orice caz dacă AC Fiorentina va trece de faza grupelor şi va continua în Liga Campionilor, ar putea avea nevoie de întăriri".

Adrian Mutu a fost supus unei intervenţii chirugicale, vineri, într-o clinică din Florenţa, la meniscul medial al genunchiului drept şi, conform clubului AC Fiorentina, va necesita o perioadă de recuperare de aproximativ 2-3 săptămâni. În aprilie, Mutu a fost operat pentru o leziune a meniscului extern stâng.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-03-2009, 08:48 PM
Mesaj: #48
RE: Adrian Mutu (nr. 10 - ACF Fiorentina)
Adrian Mutu: "Vreau să marchez cu Liverpool!"

Jucătorul echipei Fiorentina, atacantul Adrian Mutu, ar putea să reintre la partida grupării italiene cu Liverpool, din grupele Champions League, care se va desfăşura pe 9 decembrie, în Anglia.

Conform site-ului Violanews, "Mutu se pregăteşte de parcă ar fi în inter-sezon". Fotbalistul român a declarat că doreşte să revină cât mai repede pe teren, acum Briliantul făcând terapie şi exerciţii pentru întărirea musculatorii, după intervenţia chirurgicală. Violanews precizeacă că Adrian Mutu le-ar fi spus prietenilor că doreşte să marcheze în meciul de la Liverpool. "Vreau să revin pe teren în stil mare", ar fi fost declaraţia pe care decarul echipei din Firenze ar fi dat-o apropiaţilor acestuia.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-12-2009, 02:20 AM
Mesaj: #49
RE: Adrian Mutu (nr. 10 - ACF Fiorentina)
Presa scrie că Adrian Mutu a lovit un bărbat în timpul unei petreceri

Atacantul român Adrian Mutu este acuzat că a lovit un bărbat libanez în timpul unei petreceri private care a avut loc la Florenţa, a scris ediţia de vineri a cotidianului italian Il Firenze, citat de Firenzeviola.it.

"Nu tot oraşul doarme în zorii unei dimineţi de vineri în decembrie, iar VIP-urile invitate la luxosul hotel Four Seasons din Florenţa încă dansează. Sunt multe vedete invitate, printre care şi 'Fenomenul', atacantul român Adrian Mutu. Spre final s-a adunat o mulţime zgomotoasă. În centru, întins pe jos, este Adrian Mutu alături de un alt invitat. A zburat cel puţin un pumn, iar cineva a apelat ambulanţa. Poliţia a identificat doi străini, unul dintre ei fiind cunoscutul fotbalist român, iar celălalt un libanez care acuză că a fost lovit în faţă", a scris cotidianul italian.

Bărbatul care spune că a fost lovit de Mutu are 43 de ani şi a fost transportat la un spital, de unde va fi externat peste 7 zile. Mai mulţi martori au fost interogaţi de poliţia italiană, care la reconstituire a aflat că fotbalistul român a avut o altercaţie cu libanezul şi l-a lovit pe acesta, incidentul având loc după ora 4 dimineaţa.

Adrian Mutu este în prezent indisponibil şi se reface după ce în luna noiembrie a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-15-2009, 04:42 PM
Mesaj: #50
RE: Adrian Mutu (nr. 10 - ACF Fiorentina)
Românul i-ar putea lua locul lui Robinho la Manchester City

Adrian Mutu este aproape de o despărţire de Fiorentina, informează firenzeviola.it.

Mutu este indisponibil de la începutul lunii noiembrie. Atacantul român al formaţiei Fiorentina a fost supus unei intervenţii chirurgicale, la 6 noiembrie, într-o clinică din Florenţa, la meniscul medial al genunchiului drept. Dar se pare că principalul motiv pentru care gruparea din Firenze vrea să renunţe la serviciile atacantului român, ar fi scandalurile în care acesta este implicat.

Ultimul derapaj a fost dezvăluit de cotidianul Il Firenze care a anunţat, vineri, că Mutu a lovit cu pumnul un cetăţean libanez în vârstă de 43 de ani, în noaptea de joi, 3 decembrie. Libanezul a ajuns la spital şi a avut nevoie de şapte zile de repaus.

Dorit insistent de noul antrenor al lui Sankt Petersburg, Luciano Spalletti, Mutu are mai multe şanse să revină în Premier League, acolo unde este dorit de Manchester City.

Vârful român l-ar putea înlocui pe Robinho, brazilianul fiind foarte aproape de un transfer la Barcelona.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
76 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut