Chestionar: Va reuşi Liverpool să triumfe în Premier League, după 20 ani?
Acest chestionar este închis.
Da 50.00% 4 50.00%
Nu 50.00% 4 50.00%
Total 8 voturi 100%
* Aţi votat pentru acest element. [Arată rezultate]

Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Liverpool FC
01-14-2010, 07:34 PM
Mesaj: #71
RE: Liverpool FC
Carragher le-a cerut scuze fanilor lui Liverpool pentru eliminarea din Cupă

Fundaşul lui Liverpool, Jamie Carragher, şi-a cerut scuze faţă de suporterii echipei, după ce gruparea a fost eliminată din Cupa Angliei de Reading, informează ediţia online a Liverpool Echo.

"A fost o seară foarte urâtă pentru Liverpool şi nu putem ascunde acest lucru. Trebuia să ne descurcăm mai bine în faţa unei formaţii din liga secundă. Ne cerem scuze pentru evoluţia noastră. Reading merită felicitată, iar noi vom ţine capul sus. Vrem să câştigăm mereu, dar atunci când nu o facem, trebuie să ştim cum să reacţionăm după o înfrângere", a spus Carragher.

Acesta a adăugat că eliminarea din Cupă va pune şi mai multă presiune asupra echipei în partidele care vor urma. "Ne gândim la faptul că evoluţia noastră nu a fost acceptabilă. Urmează un meci foarte important, cel cu Stoke, şi sunt sigur că va fi dificil, mai ales că noi am jucat şi prelungiri în Cupă. Trebuie să mergem mai departe, dar ne cerem scuze fanilor care au fost pe Anfield sau ne-au văzut la TV", a explicat jucătorul lui Liverpool.

"Vrem să ne revenim, mai sunt patru luni din acest sezon, iar rezultatele slabe l-au făcut să fie şi mai greu. Suntem Liverpool şi nu putem fi în acestă situaţie, avem anumite standarde, dar pe care acum nu le atingem în acest moment. Lucrurile care se întâmplă în cadrul conducerii nu au legătură cu jocul nostru de pe teren", a mai spus fundaşul în vârstă de 31 de ani.

Liverpool, care ocupă locul 7 în Premier League, va evolua în 16-imile Ligii Europa împotriva Unirii Urziceni.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-14-2010, 08:11 PM
Mesaj: #72
RE: Liverpool FC
Torres va lipsi 6 săptămâni şi nu va evolua în meciurile cu Unirea Urziceni din Liga Europa

Clubul Liverpool, adversara Unirii Urziceni din 16-imile Ligii Europa, a anunţat joi că atacantul Fernando Torres va fi indisponibil 6 săptămâni, iar căpitanul Steven Gerrard va absenta două săptămâni, după ce aceştia s-au accidentat în meciul din Cupa Angliei cu Reading.

"Steven Gerrard şi Fernando Torres au fost supuşi unor radiografii în cursul zile de astăzi. Steven a suferit o întindere şi va lipsi două săptămâni, în timp ce Fernando a suferit o ruptură la cartilajul genunchiului drept. El va fi supus unei intervenţii chirurgicale şi, probabil, va fi indisponibil timp de şase săptămâni", a spus purtătorul de cuvânt al grupării de pe Anfield.

Acesta a adăugat că Yossi Benayoun, care şi-a fracturat o coastă, va lipsi între trei şi patru săptămâni.

Cei trei fotbalişti s-au accidentat în meciul cu Reading din Cupa Angliei, echipa pregătită de Rafael Benitez fiind eliminată din competiţie.

Liverpool va întâlni pe Unirea Urziceni în 16-imile Ligii Europa la 18 februarie, în Anglia, şi la 25 februarie, în România.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-15-2010, 04:39 AM
Mesaj: #73
RE: Liverpool FC
Curat ghinion domne, curat ghinion...

''Football is a beautiful game and it needs to be played beautifully!'' Brian Clough
Vizitează site-ul acestui utilizator Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-15-2010, 08:08 PM
Mesaj: #74
RE: Liverpool FC
Torres afirmă că Liverpool vrea să câştige Liga Europa

Atacantul lui Liverpool, Fernando Torres, care va rata meciurile cu Unirea Urziceni din 16-imile Ligii Europa, a afirmat într-un interviu pentru revista Four-Four-Two, că gruparea britanică îşi propune câştigarea trofeului, informează Sky Sports.

Formaţia pregătită de Rafael Benitez a fost eliminată de Reading din Cupa Angliei şi ocupă locul 7 în Premier League. Echipa va evolua în Liga Europa contra Unirii Urziceni, după ce a ratat calificarea mai departe în Liga Campionilor.

"Nu am vrut să câştigăm Liga Europa la începutul sezonului, dar acum este un obiectiv pentru noi. Trebuie să o câştigăm, un eşec ar fi teribil. Dacă nu vom reuşi chiar putem spune că a fost un sezon foarte, foarte, foarte rău în Europa. Acum nu mai avem practic nicio şansă să mai câştigăm titlul de campioană", a spus Torres.

Atacantul spaniol va reveni pe teren la începutul lunii martie, dar spune că l-a supărat cel mai mult evoluţia echipei în acest sezon. "Este frustrant, am terminat pe 2 anul trecut, acum trebuia să fie un sezon foarte bun, era şansa să facem ceva grozav. Manchester United i-a vândut pe Carlos Tevez şi Cristiano Ronaldo, în timp ce Chelsea nu a semnat cu nimeni, dar nu am putut profita", a adăugat acesta.

Fernando Torres a mai spus că deşi Liverpool l-a transferat pe Maxi Rodriguez, echipa are nevoie şi de alte transferuri. "Acum este rândul patronilor. Avem nevoie de jucători noi dacă vrem să ne luptăm cu United şi Chelsea, ne trebuie un lot competitiv", a declarat jucătorul.

Altfel, conducerea clubului a anunţat în presa engleză că antrenorul Rafael Benitez va fi menţinut în funcţie, deşi a fost criticat din cauza rezultatelor slabe.

Meciul tur dintre Liverpool şi Unirea Urziceni va avea loc la 18 februarie, în Anglia, iar returul este programat la 25 februarie, în România.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-15-2010, 09:47 PM
Mesaj: #75
RE: Liverpool FC
Rafael Benitez regretă că i-a dezamăgit pe fanii lui Liverpool în ultima perioadă

Antrenorul lui Liverpool, Rafael Benitez, a afirmat vineri că echipa sa nu joacă destul de bine în acest moment şi ştie că fanii sunt nemulţumiţi din cauza rezultatelor înregistrate în ultimul timp, informează site-ul oficial al grupării din Premier League.

"Nu jucăm bine şi ne pare rău de fani. Ştiu că în fotbal lucrurile pot evolua de la o săptămână la alta, aşa că avem încredere că situaţia se va schimba în bine. Urmează meciul cu Stoke şi vrem să-l câştigăm, nu trebuie să ne concentrăm asupra celorlalte probleme. Fiecare îşi asumă responsabilitatea. Ştiu că jurnaliştii trebuie să pună întrebări, dar cel mai bun lucru pentru mine şi echipă este să ne pregătim şi să încercăm să câştigăm meciurile", a spus Benitez.

Tehnicianul spaniol a adăugat că este conştient de faptul că fanii regretă evoluţia formaţiei din ultimul timp. "Le înţeleg frustrarea, iar noi suntem în aceeaşi situaţie. Vrem să învingem. Ne putem reveni dacă ne pregătim din greu, ştim care sunt lucrurile care merg rău. Am avut şi jucători accidentaţi, iar în această săptămână am pierdut alţi trei jucători importanţi. Gerrard va lipsi două săptămâni, mai mult sau mai puţin. Aceste accidentări se petrec atunci când joci multe meciuri la rând. Torres şi-a luxat genunchiul, acest lucru nu se poate controla. Probabil va fi şi operat şi va lipsi de la o lună la 6 săptămâni. A fost o dezamăgire pentru noi şi eliminarea din Cupa Angliei", a afirmat acesta.

Întrebat de viitorul său la Liverpool, Benitez a răspuns: "Stoke este viitorul meu, aşa că mă concentrez asupra acestui meci. Am semnat un contract pe termen lung pentru că am încredere în acest club".

Formaţia engleză, care ocupă locul 7 în campionat, va întâlni în 16-imile Ligii Europa pe Unirea Urziceni.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-15-2010, 11:49 PM
Mesaj: #76
RE: Liverpool FC
macar si-a cerut scuze,dar trebuie schimbata neaparat tactica .nu se mai poate cu un atacant
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-15-2010, 11:51 PM
Mesaj: #77
RE: Liverpool FC
Si care ar fi al 2 lea atacant? N'gog? Prea crud...

''Football is a beautiful game and it needs to be played beautifully!'' Brian Clough
Vizitează site-ul acestui utilizator Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-17-2010, 06:37 PM
Mesaj: #78
RE: Liverpool FC
Danny Murphy consideră că Benitez trebuie înlocuit la Liverpool

Fostul mijlocaş al lui Liverpool, Danny Murphy, care are disputate 170 de meciuri pentru echipa britanică, a afirmat că tehnicianul Rafael Benitez trebuia schimbat, în cazul în care conducerea dorea performanţă, informează News of the World.

Fotbalistul în vârstă de 32 de ani a jucat pentru Liverpool între 1997 şi 2004, iar în prezent evoluează la Fulham. "Părerea mea este că a venit momentul ca Liverpool să-şi caute un alt antrenor. Nu spun asta pentru că el m-a forţat să plec, deşi nu am vrut acest lucru. Nu spun nici că nu este un antrenor bun, dar clubul nu a progresat în ultimul an, iar acum merge şi mai rău. Mereu voi fi un fan al echipei, ţin legătura cu mulţi din club, dar este timpul ca Benitez să fie schimbat", a spus Murphy.

"Problemele nu vin doar de la jucătorii mai slabi transferaţi pe sume mari, ci şi pe faptul că unii fotbalişti au fost vânduţi. Nu mă gândesc doar la numele evidente, precum Xabi Alonso, ci şi la jucători precum Peter Crouch şi Craig Bellamy. Echipa se bazează prea mult pe Torres, Gerrard şi Carragher. Benitez a greşit mult în ultimii doi ani. A câştigat Liga Campionilor şi Cupa Angliei alături de Liverpool, dar unii îi pun la îndoială meritele", a adăugat jucătorul lui Fulham.

Publicaţia engleză scrie că Rafael Benitez va rămâne momentan în funcţie, dar există posibilitatea să se renunţe la el în vară. Tehnicianul a spus după meciul cu Stoke, scor 1-1, că el încă este dorit de suporteri, deşi unii dintre ei i-au strigat că va fi demis în curând.

Unul dintre proprietarii grupării, George Gillett, vrea înlocuirea lui Benitez, în timp ce Tom Hicks consideră că acesta trebuie lăsat la echipă. Sursa citată menţionează că situaţia lui Benitez nici nu poate fi analizată în acest moment, mai ales că în ultimii doi ani nu a avut loc o întâlnire a membrilor Consiliului de Administraţie.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-18-2010, 05:05 PM
Mesaj: #79
RE: Liverpool FC
Un investitor ar trebui să achite un miliard de lire sterline pentru a prelua Liverpool

Proprietarii clubului Liverpool, George Gillett şi Tom Hicks, vor să vândă cel puţin 25% din acţiunile pe care le deţin, iar presa scrie că un eventual cumpărător ar putea achiziţiona toată gruparea cu aproape un miliard de lire sterline, informează The Sunday Times.

Oficialii echipei au cotat cele 25 de procente la 100 de milioane de lire sterline, ceea ce face ca valoarea grupării să fie de 400 de milioane. Pe lângă această sumă, un eventual investitor trebuie să finanţeze şi construcţia noului stadion, costurile fiind de 400 de milioane, arena fiind considerată o necesitate în acest moment.

Sursa citată menţionează că Roman Abramovici a investit la Chelsea, în primul an, 210 milioane de lire pe transferuri, iar şeicul Mansour a cheltuit la City 180 de milioane, în timp ce Liverpool are nevoie de investiţii de 100 de milioane în transferuri.

În cazul în care un viitor proprietar vrea schimbarea antrenorului Rafael Benitez, tehnicianul poate cere achitarea salariului pentru restul contractului, valabil până în 2014, cu un venit anual de 4 milioane de lire sterline. Sumei de 20 de milioane i se poate adăuga şi compensaţii pentru colaboratorii antrenorului, mulţi fiind aduşi chiar de el la Liverpool.

"Cumpărarea unui club de fotbal este foarte dificilă în aceste momente şi nu există oameni de afaceri disperaţi să investească în fotbal. Clubul şi stadionul costă 800 de milioane, la care se vor adăuga şi transferurile. 800 de milioane costă şi Arsenal, dar care se foloseşte deja de stadionul Emirates", a spus consultantul financiar pe probleme de fotbal Harry Philp.

"Nu văd pe nimeni care ar cumpăra 25% din acţiuni. Ai plăti 100 de milioane pe un sfert dintr-un club cu probleme, iar banii tăi ar ajunge direct la bancă, pentru a achita datoriile lui Hicks şi Gillett. Acum este şi mai greu ca un investitor să se lupte cu oamenii de afaceri arabi", a mai explicat acesta.

O sursă a precizat că directorul lui Liverpool, Christian Purslow, a negociat cu mai mulţi oameni de afaceri arabi, dar niciunul nu a fost dispus să plătească 100 de milioane de lire sterline pentru a deveni acţionar minoritar.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-18-2010, 05:41 PM
Mesaj: #80
RE: Liverpool FC
Fernando Torres a fost operat cu succes la un spital din Barcelona

Atacantul lui Liverpool, Fernando Torres, a fost operat la genunchi, iar chirurgul său spune că operaţia a fost reuşită, jucătorul urmând să revină pe teren peste şase săptămâni, informează The Sun.

Torres avea probleme la cartilajul genunchiului drept, iar acestea s-au agravat în meciul de Cupă cu Reading. "Operaţia a fost un succes şi, dacă nu vor apărea probleme, Fernando va fi apt de joc în şase săptămâni", a spus medicul Ramon Cugat, cel care a realizat intervenţia chirurgicală într-un spital din Barcelona.

Atacantul spaniol va reveni pe teren la începutul lunii martie şi nu va putea evolua în meciurile cu Unirea Urziceni din 16-imile Ligii Europa, întâlniri programate la 18 şi 25 februarie.

Altfel, presa engleză a scris că Ryan Babel a avut duminică un conflict cu Rafael Benitez şi a plecat pentru o perioadă de la centrul de pregătire al echipei. Antrenorul vrea să-l transfere pe Babel la Sunderland, în schimbul atacantului Kenwyne Jones.

Fostul jucător şi antrenor al lui Liverpool, Grame Souness, a declarat că Benitez trebuie înlocuit, iar cel mai potrivit în acest moment este Kenny Dalglish. "Benitez este deja de aproape şase sezoane pe Anfield, cred că este destul de mult. Unii spun că situaţia ar fi şi mai grea dacă Rafa pleacă acum, dar nu cred. El nu a justificat toţi banii care au fost cheltuiţi în tot acest timp. A câştigat două competiţii, dar acestea au fost cucerite de fapt de Steven Gerrard, care a cărat echipa în spate", a spus Souness, care a masi adăugat că formaţiei engleze îi va fi şi mai greu în urma accidentărilor lui Gerrard şi Fernando Torres.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
29 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut