Chestionar: Ce se va întâmpla la acest meci?
Bate Franţa
Egal
Bate România
[Arată rezultate]
 
Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
09-04-2009, 09:22 PM
Mesaj: #81
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
"România are o echipă redutabilă! Trebuie să fim atenţi la Marica!"

Căpitanul reprezentativei Franţei, Thierry Henry, a declarat că adversara de sâmbătă, naţionala României, este o echipă redutabilă şi a precizat că francezii trebuie să fie atenţi la atacantul Ciprian Marica, pe care l-a calificat drept periculos, informează cotidianul Le Monde.

"România şi-a schimbat antrenorul, are jucători vechi în lot. Ştim că Marica este periculos, trebuie să fim atenţi. Românii şi-au schimbat stilul de joc, sunt mai agresivi. Este o echipă redutabilă. La Constanţa, am fi putut învinge. Din păcate, n-am făcut un meci întreg bun. Însă, în opinia mea, meciul de referinţă rămâne cel cu Serbia (n.r. - câştigat de Franţa cu scorul de 2-1, în septembrie 2008). Oricum, avem destinul în propriile mâini. Trebuie să luăm neapărat trei puncte sâmbătă", a spus Henry.

România va întâlni Franţa, sâmbătă, la ora 22.00, la Paris, într-un joc din grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-05-2009, 01:04 PM
Mesaj: #82
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
Răzvan Lucescu: "Doar cu încredere putem reuşi, trebuie să abordăm jocul ca pe o finală"

Selecţionerul naţionalei de fotbal, Răzvan Lucescu, a declarat vineri că formaţia României va trebui să joace cu încredere meciul cu Franţa şi a mărturisit că i-ar plăcea ca la final scorul să fie 1-0 în favoarea echipei sale.

"Este o onoare să jucăm acest meci, deoarece pentru unii această şansă poate apărea în carieră doar o dată sau de două ori. Doar cu încredere putem reuşi, iar dacă vom avea fie şi un moment de îndoială nu vom putea obţine un rezultat bun. Avem încredere şi o stare de spirit bună şi asta poate face diferenţa", a declarat Răzvan Lucescu, vineri, la conferinţa de presă susţinută la Paris.

Spre deosebire de Domenech, Lucescu Jr a mărturisit că preferă scorul de 1-0 pentru echipa sa şi a dat de înţeles că tricolorii vor prefera un joc mai defensiv, cu plecări pe contraatac: "Vom fi şi momente în care va trebui să ne apărăm, mai ales că jucăm cu Franţa, dar atunci când vom avea mingea va trebui să jucăm".

Răzvan Lucescu a considerat că nu există diferenţă de abordare între precedentele sale meciuri ca antrenor al naţionalei şi cel de sâmbătă seară. "Nu există o diferenţă, trebuie să abordăm aceste jocuri ca pe nişte adevărate finale. Încercăm să dăm tot ce este mai bun în noi în asemenea jocuri. Dar, ca atmosferă şi tot ceea ce înseamnă un joc cu Franţa, da, pot spune că este diferit", a explicat selecţionerul, care îşi îndeamnă elevii să profite de punctele slabe ale francezilor şi să nu se uite la locul pe care sunt acum în clasament. "Am mai spus deja, noi nu suntem avantajaţi de clasament. Nu este bine să privim acest clasament. Noi trebuie să jucăm şi să creştem cu altă mentalitate, una pozitivă. Acum ne interesează meciul cu Franţa", a spus Lucescu Jr. Acesta a evitat să facă o comparaţie între absenţa lui Mutu şi cea a lui Ribery, opinând că "la valoarea lor, francezilor le este mai uşor să schimbe".

Selecţionerul a refuzat să vorbească despre mijlocaşul Adrian Cristea, surprins de paparazzi într-un club de noapte, după ce tricolorii au primit liber din partea staff-ului tehnic. "Sunt lucruri care nu se discută în public. Dacă am ceva să îi spun, îi spun lui Cristea, nu spun în public", a motivat Răzvan Lucescu.

Partida Franţa-România din preliminariile Campionatului Mondial din 2010 se va disputa sâmbătă, de la ora 22:00, pe Stade de France.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-05-2009, 01:33 PM
Mesaj: #83
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
"Nu mi-a plăcut niciodată Piţurcă!"

Mijlocaşul care astăzi îl va ţine pe Toulalan îl contrează dur pe Borcea şi explică de ce nu-l are la inimă pe fostul selecţioner

Iulian Apostol, fotbalistul român care astă-seară îl va avea ca adversar direct pe celebrul Toulalan, nu se lasă intimidat de adversari, indiferent că aceştia vin din teren sau din afara lui. Mijlocaşul a acordat ieri pentru ProSport un interviu dur, în care subliniază că nu se sperie de francezi, îl pune la colţ pe Borcea, remarcă atitudinea lui Mutu şi-şi dă cu părerea despre Piţurcă, fostul selecţioner.

Iulian, cum sunt mijlocaşii centrali ai francezilor?
Fotbalişti adevăraţi! Joacă la Real Madrid şi la Lyon. Asta înseamnă că trebuie respectaţi. Doar atât însă. Doar respect!

Care va fi adversarul tău direct?
Probabil că Toulalan...

"Mai era marele Toulalan dacă juca la Oţelul?"
Nu te sperie avantajul gabaritului pe care-l au adversarii?

Nu mă sperie nimic! Repet, doar respect am pentru el, nu şi teamă!

Sună ca şi cum ai încerca să te montezi psihic...
Totul ţine de psihic! De modul în care îi percepi. Eu am un exerciţiu de imaginaţie: hai să-l ducem pe Toulalan de la Lyon la Pandurii Târgu-Jiu sau la Oţelul. Să vedem atunci cât mai e el de Toulalan!

Deci vom avea un Apostol foarte rău la Paris?
Vom vedea cum voi fi eu... Poate că e mai bine să vorbesc după meci. Oricum, cu toţii ar trebui să vorbească mai puţin şi să facă mai mult. Mă refer la conducătorii care au atacat selecţia şi selecţionerul.

"Borcea îi ducea ziarele lui Lupu"
Te-a afectat ce au spus Borcea, Mititelu şi ceilalţi?

Nu, pentru că îmi văd de treaba mea, însă mi-a lăsat un gust amar, ca multe alte lucruri din fotbalul românesc. Borcea să nu uite că şi el a plecat de jos, ca şi Roman de la Braşov sau ca noi toţi. Îi aducea ziarele lui Lupu când acesta juca la Dinamo, iar acum critică echipa naţională!

Cu Mutu ai vorbit zilele astea? E prima oară când te afli lângă el la lot…
Foarte puţin. Din câte am văzut, Adi nu e un tip foarte comunicativ. Nu e ca şi Cristi Chivu. Nu o spun ca pe ceva rău! Fiecare om trebuie luat aşa cum este. Fiecare are temperamentul lui. Apoi, are şi el probleme în aceasă perioadă. Îi ţin pumnii să treacă peste ele şi să revină pe teren pentru România.

Venirea lui Răzvan la naţională înseamnă un plus faţă de mandatul lui Piţurcă?
Nu mi-a plăcut niciodată Piţurcă. Nu pentru că nu m-a adus pe mine la lot, ci pur şi simplu! Nu mi-a plăcut nici ca fotbalist, nici ca selecţioner!

"Nu mă uit niciodată la fotbal la televizor. Mă uit doar la meciurile pe care le-am jucat eu! Când ies de pe teren mă dedic familiei. Sunt lucruri mai importante în lume decât fotbalul" - Iulian Apostol mijlocaşul echipei naţionale

"Din câte am văzut, Adi nu e un tip foarte comunicativ. Nu e ca şi Cristi Chivu" - Iulian Apostol mijlocaşul echipei naţionale

"Ce face adversarul contează mai puţin. Important este cum te prezinţi tu, ce poţi tu şi cât de bine joci tu" - Iulian Apostol mijlocaşul echipei naţionale


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-05-2009, 01:46 PM
Mesaj: #84
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
"Important e ca jucătorii să creadă!"

După Slovan - Dinamo, Gino Iorgulescu prefaţează un alt meci în care victoria românilor ar reprezenta o minune

Înainte de returul Slovan Liberec - Dinamo, ProSport a publicat un material cu titlul generic "Ei au putut!", referire la cea mai spectaculoasă răsturnare de scor reuşită de Sportul, care a întors scorul de la 0-3 cu Brondby şi s-a calificat incredibil. Gino Iorgulescu a acceptat atunci o discuţie pe această temă şi le-a dat câteva sfaturi dinamoviştilor care au reuşit imposibilul. La finalul meciului, fostul internaţional a sunat:"Filoti, când mai are nevoie Dinamo de sfaturi, mă suni pe mine". Înainte de Franţa - România "Ei au putut" partea a doua. România - Italia 1-0, 16 aprilie 1983, rămâne cea mai răsunătoare victorie a tricolorilor în preliminarii. În fotbal, superstiţiile sunt la ordinea zilei. Şi cum unul dintre titulari a fost chiar el...

Domnule Iorgulescu...
Ce mai vrei, Filoti? Ţi-am zis că nu vorbesc. Am făcut o excepţie atunci cu Dinamo. Fotbalul e un capitol încheiat. Sunt în parc cu prietenii. Dacă vrei, ne vedem, bem o cafea, dar fără interviuri.

Data trecută i-aţi sfătuit pe dinamovişti bine. Aţi zis că dacă mai e nevoie de victorii miraculoase să vă căutăm.
Şi ce să zic eu? Nici nu ştiu cine joacă.

România cu Franţa.
Bine că faci tu glume. Chiar nu am ce să spun de meciul ăsta. E greu, greu de tot. Vorba unui prieten: "Cel mai prost de la francezi joacă la Chelsea".

"A fost o victorie superbă"
Dar pentru România din 83 nu a fost greu să bată campioana mondială?
Parcă lucrurile stăteau altfel atunci. Noi aveam mai multe şanse de calificare, jucam şi acasă.

Oricum, înainte de meci şansele să ieşiţi învingători erau infime.
Acum vă daţi seama că sunt român şi aş vrea din tot sufletul să batem. Ar fi frumos să se întâmple aşa.

Dar cum v-aţi autodepăşit atunci? Circulă multe legende. Dumneavoastră şi Paulo Rossi...
Hai, măi, că e trecut! Ce rost mai are să discutăm despre ce a fost atunci? A fost o victorie superbă, dar atât...

Dacă la nivel de echipă de club victoria Sportului cu Brondby a fost cea mai frumoasă, la naţională aveţi vreo amintire mai interesantă decât asta?
O luăm de la început? Repet, sunt român, aş vrea să reuşim minunea la Paris, dar va fi extrem de greu. Depinde numai de jucători.

Tocmai. Toţi cei care au vorbit au spus că merg să câştige.
Prima condiţie este să crezi. Dacă ei cred, e foarte bine. Să sperăm că vor şi putea!


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-05-2009, 01:47 PM
Mesaj: #85
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
"Mă las peste 6 ani! La Dinamo!"

Până să plece pentru a o aştepta pe soţia sa, care a sosit ieri la Paris, Adrian Mutu a făcut ceea ce nu face în ultima vreme. A acordat un amplu interviu reporterului Prosport, în care lămureşte un mare semn de întrebare: Mutu va continua să joace fotbal.

Adi, ce zâmbitor eşti!
Ai vrea să plâng? Ştiu că voi, la Prosport, vreţi să plâng, dar uite că nu-i aşa. (Râde.)

Nu-i deloc aşa cum spui tu, doar că ne aşteptam să găsim un Mutu mai abătut din cauza a ce s-a întâmplat cu Chelsea…
Am fost supărat şi dezamăgit, dar acum sunt mai bine.

Care ar fi cauza?
Faptul că mi se permite să joc fotbal, faptul că TAS şi Chelsea îmi permit să pot face asta în continuare. Chelsea a anunţat că nu va cere suspendarea mea şi că rămâne la latitudinea FIFA.

Ai avut vreodată intenţia de a te retrage în cursul procesului cu Chelsea?
Niciodată. Am crezut şi am vrut întotdeauna să continuu să joc fotbal! Au fost numai bazaconii apărute în presă.

Nu poţi juca însă împotriva Franţei…
Din păcate. Pentru asta îmi pare foarte rău. Extrem de rău… Îmi doream enorm să joc acest meci.

"Nu stau decât la meciul cu Franţa"
Rămâi lângă tricolori şi la meciul cu Austria?

Nu. Duminică voi pleca pentru că am nişte teste de făcut. Trebuie să aflu cât de gravă este accidentarea. Sper să stau mai puţin de trei săptămâni cât e verdictul iniţial.

Care e substratul împăcării cu Giovani şi cu Victor Becali?
Vreau să se ştie din start un lucru! Nu m-am împăcat cu Giovani şi cu Victor din interes, ci din inimă. Ce interes să fie la mijloc? Eu nu vreau să mă transfer, ei şi-au luat încă o povară cu mine angajându-se să mă ajute în problema cu Chelsea. În tot aceşti ani am mai vorbit, iar această împăcare a venit foarte natural pentru că au fost multe lucruri care ne-au legat. Apoi, eu oricum nu mai am impresar de un an şi jumătate.

Deci nu pleci de la Fiorentina? Se vorbeşte de ruşii de la Zenit...
Nu! Rămân la Fiorentina. Mă simt foarte bine acolo şi nu am motive să plec.

Cât simţi că vei mai juca fotbal?
5-6 ani. Sigur, nu toţi la nivelul la care sunt acum.

Care va fi ultimul tău club?
Cu siguranţă Dinamo! Acolo am crescut. Am mulţi prieten acolo. Vreau să mă întorc acolo pe final...

"Lăsaţi-l în pace pe Adrian Cristea!"
Ai văzut meciurile cu Liberec?

Nu, dar am rămas uimit cum, într-o săptămână, s-a întors totul! M-am bucurat pentru Dinamo şi pentru Cristi Borcea. Ştiu cât pătimeşte pentru acest club. Merita asta!

Acelaşi Cristi Borcea a criticat selecţia şi pe selecţioner!
Aici a greşit! I-am şi spus că a greşit. I-am dat telefon şi i-am spus, iar el a recunoscut că a greşit. Răzvan Lucescu este cel care decide în privinţa selecţiei. Oricum, chiar dacă nu era de acord, Cristi nu trebuia să-şi spună părerea atât de agresiv.

Adrian Cristea are probleme cu viaţa extrasportivă. Ce părere ai despre asta?
Adrian este un jucător de mare valoare. Presa exagerează. Este tânăr, nu are obligaţii. Apoi, după ce mereu a apărut ceva urât despre el în presă să ştiţi că suferă foarte mult. Nu o arată, dar suferă.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-05-2009, 01:49 PM
Mesaj: #86
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
Săpunaru ameninţă: "Francezilor să le fie frică de noi!"

România s-a antrenat în această seară pe Stade de France. La finalul antrenamentului, Cristian Săpunaru a declarat că naţionala antrenată de Răzvan Lucescu are jucători valoroşi, de care francezilor ar trebui să le fie frică. Fundaşul este conştient că orice alt rezultat în afară de victorie ne va scoate din calculele calificării şi dă asigurări că tricolorii vor face tot ce este omenesc posibil pentru a obţine toate cele trei puncte.

"Trebuie să facem tot posibilul ca să câştigăm, suntem cu toţii motivaţi. Sperăm să câştigăm pentru a rămâne în cărţile calificării. Avem jucători valoroşi şi ar trebui să le fie şi lor frică de noi. Dacă ne era frică de ei, nu ne mai apucam de fotbal. Echipa Franţei e periculoasă şi nu stă în doar un jucător", a spus Săpunaru.

Atacantul Ciprian Marica îşi doreşte să înscrie în partida de sâmbătă. "Suntem optimişti şi sperăm să câştigăm mâine aici, la Paris. Sper să facem o surpriză pentru a păstra şansele de calificare. Francezii au jucători excelenţi, joacă la cele mai mari echipe şi luaţi individual sunt foarte periculoşi. Îmi doresc să înscriu şi să îmi ajut echipa să câştige", a menţionat Marica.

Mijlocaşul Bogdan Mara a declarat că singura variantă la care ei şi coechipierii săi se gândesc este victoria în întâlnirea cu Franţa. "Stadionul este foarte frumos şi este o plăcere să jucăm pe o astfel de arenă, dar important este ca mâine să facem un joc bun şi să câştigăm. Nu are de ce să ne fie frică de naţionala Franţei deoarece cu toţii am jucat meciuri importante. Nu ne gândim decât să câştigăm. Luată individual, echipa Franţei este extraordinară, cu jucători care evoluează la cele mai mari cluburi din lume, dar meciul nu este jucat dinainte. Forţa noastră va fi grupul", a precizat Mara.

România va întâlni Franţa, sâmbătă, la ora 22.00, la Paris, într-un joc din grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-05-2009, 01:51 PM
Mesaj: #87
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
Ieşire la promenadă

Plimbarea de ieri, de pe Champs Élysées, a fost ameninţată de ploaia care a căzut peste Paris dimineaţă.

La ora 11:00, tricolorii s-au suit în autocar şi au plecat spre centru. Mutu, care are program liber, nu i-a însoţit. Cristi Chivu s-a întânit pe Champs Élysées cu mama lui şi s-au plimbat împreună, avându-l alături şi pe Marica. Cel mai vizitat de către tricolori a fost magazinul Disney, de unde căpitanul a luat jucării pentru fetiţa lui. Tricolorii s-au plimbat pe grupuri, în funcţie de echipele la care joacă sau au jucat. Maftei cu Raţ. Goian, Neşu şi Rădoi în alt grup, adoptându-l şi pe Max Nicu, Surdu cu Roman şi aşa mai departe. Tibi Ghioane şi-a luat un suvenir din magazinul oficial al lui PSG.

În momentul în care a văzut un magazin Louis Vuitton, Marica le-a spus, râzând, ziariştilor: "Gata cu interviurile, că intrăm aici, la muzeu!".Ceva mai încolo, Chivu a fost invitat la o consumaţie gratis la o terasă de către doi angajaţi. Unul era italian, fan al lui Inter, iar celălalt român. Plimbarea, în timpul căreia tricolorii au fost abordaţi cu tupeu şi de cerşetorii români, a durat aproape o oră.

Conexiunea Max-Mutu
Aflat în faţa celui de-al treilea meci în tricoul României, după cele cu Austria şi Ungaria, Maximilan Nicu spune că s-a acomodat perfect la naţională.

Pentru mijlocaşul de 26 de ani, care va fi astăzi titular pe „Stade de France“, adaptarea la naţională a decurs perfect, deşi mai există un jucător pe care ar vrea să-l cunoască mai bine. "Îl admir foarte mult pe Mutu,
mi-ar plăcea să avem timp să vorbim mai mult, pentru că pare un om interesant. E mare păcat că nu poate juca şi el cu Franţa, dar am încredere că o să reuşim să facem un meci bun
", spune Max.

Glume din prima
Fostbalistul Herthei Berlin povesteşte cum la prima sa acţiune cu naţionala, la meciul din martie, cu Serbia, n-a fost menajat de Mutu, care l-a întrebat în glumă de ce nu vrea să joace pentru Germania. "I-am spus atunci că dorinţa mea e să joc pentru români şi că o să arăt cât de mult vrea acest lucru atunci când o să am ocazia", povesteşte amuzat internaţionalul român.

"Îmi pare rău că nu pot să joc dar am ținut foarte mult să fiu alături de băieți aici la Paris și să-i sprijin cum pot" - Adrian Mutu, atacant


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-05-2009, 01:53 PM
Mesaj: #88
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
"Sperăm să conducem iar cu 2-0! Acum vom gestiona altfel scorul"

Dorin Goian nu uită partida din tur, când elevii lui Domenech au revenit aproape ireal, după ce tricolorii au avut un avans de două goluri pe tabelă.

Odată cu venirea lui Lucescu Jr la cârma naţionalei, aceasta are o cu totul altă mentalitate şi fundaşul lui Palermo e convins că adversarii de mâine nu ar mai putea egala niciodată dacă România ar avea un avantaj de două goluri.

"Avem un suflu nou de când a venit Răzvan, cu două victorii la rând. Sperăm ca la ora meciului să ajungem iar să conducem cu 2-0. Vom gestiona altfel acum acest scor, în tur am avut ghinion. Cu siguranţă, ei au respect pentru România, e şi normal, dar nu cred ca se tem de noi. Însă sentimentul e reciproc, nici nouă nu ne este teamă de ei. Este un joc de fotbal şi trebuie tratat ca atare.", a spus internaţionalul la gsptv.

Weekendul precedent a adus în Serie A un duel al românilor, formaţia lui Goian, Palermo, dând pieptul cu Fiorentina lui Mutu. Fostul stelist a fost impresionat de modul în care suporterii viola au fost alături de 'Briliant' şi e convins că atitudinea fanilor îl vor ajuta să treacă mai uşor peste decizia TAS.

"Adi Mutu mi s-a părut puţin supărat, însă şi-a mai revenit la Fiorentina, când lumea cânta pentru el şi l-a aclamat. La finalul partidei, întreaga peluză i-a strigat numele. Cu aceste scandări, a prins încredere. E bine ca atunci când treci prin momente grele să ştii că ai pe cineva alături de tine. Pentru el a contat mult când numele lui a fost scandat minute în şir. Este un caracter puternic şi sunt sigur că va trece peste această perioadă", a incheiat Goian.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-05-2009, 05:48 PM
Mesaj: #89
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
Gabi Balint: "Plecăm cu şansa a doua în Franţa indiferent cine joacă!"

Fostul internaţional Gabi Balint comentează afirmaţiile făcute de Cristi Borcea la adresa selecţionerului Răzvan Lucescu, fiind de părere că tehnicianul ar trebui să primească încredere pentru deciziile pe care le ia.

"Analizele trebuie făcute după meciuri, nu înainte. E normal ca preşedinţii să fie interesaţi ca jucătorii pe care îi au să ajungă la echipele naţionale pentru că astfel le creşte cota. Nu ştiu dacă e normal să se dea atîta importanţă acestor declaraţii, am înţeles că Borcea şi-a cerut şi scuze. Plecăm cu şansa a doua în faţa Franţei, indiferent cine apare în echipa noastră. E normal ca Lucescu să-i cheme pe jucătorii alături de care a lucrat, cei pe care îi ştie şi despre care poate să răspundă", a spus Balint la GSP TV.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-05-2009, 05:50 PM
Mesaj: #90
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
Mircea Sandu: "Sînt echipe mari şi echipe din linia a doua. Nu ne putem compara cu cei mari"

Preşedintele FRF Mircea Sandu consideră că România nu se poate compara cu marile forţe ale continentului şi spune că tricolorii pornesc cu şansa a doua pe Stade de France.

"Sînt echipe mari, şi echipe din linia a doua. În acest moment, noi nu ne putem compara cu numele mari. Ne va lipsi Mutu, e fără doar şi poate un jucător important, dar trebuie să facem faţă în orice situaţie. Putem să spunem că pornim cu şansa a doua, dar nu mergem acolo deja învinşi. Vrem să jucăm şi să o facem bine", a spus Sandu.

Mircea Sandu a venit direct de la o întrunire UEFA pentru a-i încuraja pe tricolori!
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a ţinut să-i încurajeze personal pe tricolori înaintea partidei cu Franţa. Şeful federaţiei a ajuns în urmă cu o oră la hotelul în care este cazată reprezentativa direct de la o întrunire UEFA.

În acelaşi stabiliment a sosit aseară şi atacantul lui Auxerre, Daniel Niculae, care a primit de la fostul său coechipier de la Rapid, Cristi Săpunaru, un tricou de-al campioanei Portugaliei, FC Porto. Bun prieten cu Răzvan Lucescu, Niculae a petrecut noaptea în hotelul în care era cazată reprezentativa şi îi va susţine astăzi pe colegii săi pe Stade de France.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
6 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut