Chestionar: Ce se va întâmpla la acest meci?
Bate Franţa
Egal
Bate România
[Arată rezultate]
 
Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
09-06-2009, 12:13 PM
Mesaj: #141
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
"România e bună, poate bate în Serbia!"

Mijlocaşul celor de la Olympique Lyon şi al naţionalei Franţei a declarat că este foarte dezamăgit de scorul final al meciului de ieri seară. Cu toate acestea, Toulalan consideră că România este o echipă bună, pe care se bazează că le va pune mari probleme sârbilor, în meciul direct de la Belgrad. Jeremy Toulalan l-a lăudat şi el pe Dănuţ Coman, considerându-l unul din cei mai buni români aseară.

"Dezamăgirea este sentimentul care ne domină. Am început în forţă, am avut multe ocazii în prima repriză, dar portarul lor a salvat tot ce a putut. A fost un joc bun, dar golurile fac diferenţa. Ne-am dat seama în partea a doua, dar se acumulase oboseală. Cu toate acestea am atacat, ştiam că trebuie să învingem, au lăsat şi ei în câteva rânduri spaţii. Știm că lucrurile s-au complicat, va fi greu în Serbia, dar şi sârbii mai au de jucat cu România şi nu e nimic câştigat dinainte. România e o echipă bună. Dacă vom juca la fel şi în Serbia, să sperăm că vom câştiga@, a declarat Toulalan după meci.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-06-2009, 12:15 PM
Mesaj: #142
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
"E o diferenţă mare între Piţurcă şi Răzvan! În tur i-am dominat, acum am fost bătaia lor de joc!"

Gigi Becali a comentat prestaţia "tricolorilor" după egalul obţinut de aceştia la Paris, spunând că jucători precum Mara, Max Nicu sau Iulian Apostol nu pot reprezenta soluţii pentru echipa naţională

"Răzvan nu poate face niciodată treabă cu Mara. Apoi Max Nicu...a atins mingea de trei ori. Şi vă mai spun un lucru, poate o să deranjeze, Apostol...e un jucător tehnic dar nu are vână, nu poţi să te bazezi cu el la naţională", a spus Becali la gsptv.

În opinia finanţatorului Stelei, prestaţia România din meciul tur a fost net superioară comparativ cu ce a arătat echipa naţională în meciul din această seară. După părerea lui Becali, Piţurcă a pregătit mai bine meciul cu Franţa decât a făcut-o Răzvan Lucescu.

"Diferenţă mare între ce a jucat naţionala cu Piţurcă şi ceea ce a jucat azi Răzvan. Eu pentru el am ţinut mai mult cu România şi am urlat în seara asta, dar echipa lui Piţurcă a dominat Franţa. Noi, azi, nu am trecut de mijlocul terenului. Am scos un egal, dar am fost bătaia lor de joc. Lucescu e un antrenor bun, a demonstrat-o, dar nu are talent de selecţioner", a delirat Becali.

"Max nu are ce căuta în viaţa lui la naţională! Era nevoie de Bănel"
Gigi Becali s-a dezlănţuit împotriva lui Max Nicu, a cărui convocare la echipa naţională nu se justifică, în opinia latifundiarului.

Convocarea jucătorului lui Hertha l-a scos din lot pe favoritul lui Gigi, Bănel Nicoliţă, şi acest lucru nu putea să îi scape patronului.

"Piţurcă e mare antrenor, are ochi de şoim, ştia el de ce nu îl bagă pe Max Nicu. El nu are ce căuta în viaţa lui la o echipă de divizia B. Păi nu a atins mingea de trei ori, am văzut eu ce poate Max Nicu, el nu are ce căuta niciodată la naţională. Joci cu el şi cu Mara, care nu are loc în divizia B în Spania. Pe dreapta era nevoia de Nicoliţă sau de un jucător de viteză.", a spus Gigi la gsptv.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-06-2009, 12:16 PM
Mesaj: #143
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
Lăcătuş: "Coman a prins o zi foarte bună! Rezultatul e echitabil"

Marius Lăcătuş, fostul antrenor al Stelei, a comentat prestaţia echipei lui Răzvan Lucescu în faţa naţionalei Franţei. "Fiara" crede că rezultatul înregistrat pe Stade de France este unul echitabil şi spune că momentul slab prin care trece naţionala este de scuzat din cauza perioadei de schimbări în care aceasta a intrat de puţin timp.

"E un rezultat bun, care ne dă încredere pentru meciurile din campania de calificare la Euro. S-a dovedit încă o dată că munca de grup a dus la un rezultat pozitiv şi eu cred că asta este foarte bine. Coman a prins o zi foarte bună. Rezultatul este echitabil. În viaţa oricărei echipe naţionale există un an, doi în care trebuie să se schimbe jucătorii iar rezultatele sunt mai slabe", a spus Lăcătuş la Sport.ro.

Naţionala România a remizat, în acestă seară, în compania selecţionatei similare a Franţei, scor 1-1, golurile fiind marcate de Henry şi Escude (autogol).


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-06-2009, 12:16 PM
Mesaj: #144
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
Surdu: "Regret că am ratat, dar consider că am făcut un meci bun"

Romeo Surdu a fost eroul negativ al României în partida de azi, vârful Stelei având o execuţie incredibil de slabă la finalul primei reprize, la o fază iminentă de gol. În condiţiile în care francezii ne-au presat continuu era nevoie să fructificăm fiecare breşă în defensiva acestora, deoarece doar aşa am fi putut să obţinem victoria care ne mai menţinea în cursa pentru Mondiale.

Atacantul lui Bergodi regretă că nu a reuşit să înscrie în poarta lui Lloris, dar consideră că a făcut o partidă reuşită.

"Am dat la poartă şi din păcate am ratat, îmi pare rău. E un rezultat bun, am încercat să jucăm cât mai bine. Am fost aproape de o victorie. Eu mi-am făcut treaba, am făcut un meci destul de bun, nu aveam să îi demonstrez nimic nimănui", a spus Surdu la TVR.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-06-2009, 12:17 PM
Mesaj: #145
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
Copos îl ceartă pe Becali "Să-l critici pe Răzvan este o blasfemie!"

George Copos a reacţionat imediat după ce Gigi Becali a acuzat stilul de joc al naţionalei sub conducerea lui Răzvan Lucescu, spunând că actualul selecţioner a creat o echipă extraordinară.

Acţionarul rapidist consideră că Răzvan va deveni un antrenor mai bun decât tatăl său, iar a-l critica pe fostul tehnician al Rapidului este o blasfemie, in opinia lui Copos.

"Răzvan a făcut un lucru extraordinar şi o echipă extraordinară. Nu uitaţi că echipa Franţei are o valoare de 3-4 ori peste cea a României. A făcut o echipă fantastică, care s-a apărat bine şi a contraatacat foarte bine. România a luat un punct în Franţa, ceea ce nu este puţin lucru. Nu contează ce spune Gigi Becali, să-l critici pe Răzvan Lucescu este o blasfemie la adresa unui mare antrenor. Va fi mai mare decât tatăl său, pentru că este mai pasionat, mai dedicat şi are ambiţia să-şi depăşească tatăl. Trebuie să avem încredere în continuare în actualul selecţioner, va construi o echipă mare. Mi-au plăcut toţi băieţii, au jucat extraordinar, dar poate ne-ar mai trebui un jucător de creaţie la mijloc", a spus George Copos la gsptv.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-06-2009, 12:18 PM
Mesaj: #146
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
"Noi am fost cu munca, ei cu mingea!"

Marica recunoaşte că formaţia Franţei a fost formaţia mai bună, dar este de părere că în această partidă Zeiţa Fortuna a fost de partea echipei mai muncitoare.

Vârful lui Stuttgart regretă că Surdu nu a reuşit să înscrie, însă recunoaşte că o victorie pe Stade de France ar fi fost nemeritată, după cum s-a desfăşurat jocul.

Partida cu Austria a devenit una fără miză, deoarece România nu mai are nicio şansă de calificare la Mondiale, dar atacantul dă asigurări că simplul fapt că evoluează în tricoul primei reprezentative e suficient pentru a da totul pe gazon.

"Noi am fost cu munca, francezii cu mingea, ne-au dominat, dar iată că munca ne-a adus şi acest egal. Altfel se desfăşura jocul dacă marca Surdu, dar trebuie să fim realişti şi să ne mulţumim cu acest egal. Dorim să se păstreze optimismul de la lot şi să învingem Austria. Motivaţi suntem. Nu e plăcut să joci fără miză, dar trebuie să ne auto-motivăm şi să terminăm cu capul sus aceste preliminarii. Am muncit şi am încercat să dăm tot ce-am avut mai bun în noi", a spus Marica la finalul meciului cu Franţa, scor 1-1.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-06-2009, 12:20 PM
Mesaj: #147
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
Coman: "Uniţi şi devotaţi am fost egalii Franţei!"

Portarul echipei naţionale a României, Dănuţ Coman, a spus după meciul cu Franţa că echipa noastră a dat dovadă de devotament, chiar dacă presiunea a fost foarte mare. Goalkeeperul a mai adăugat că presiunea a fost uriaşă, dar cu toate acestea, rezultatul a fost unul bun.

"A fost un meci foarte greu, am întâlnit jucători extraordinari, dar am demonstrat că, prin devotamentul nostru, suntem o echipă unită şi că suntem egalii lor. Nu am avut niciun moment de relaxare, presiunea a fost foarte mare pe noi. Mă bucur pentru acest rezultat, chiar dacă nu mai avem nicio şansă de calificare. Suntem o echipă nouă, pe un drum ascendent. Sunt extrem de fericit pentru acest rezultat", a spus Coman după meci.

"Eu mi-am făcut doar datoria! Îmi pare rău că am luat acel gol"
Dani Coman, portarul României, a declarat la finalul meciului cu Franţa, scor 1-1, că este trist pentru primirea acelui gol de la Henry (foto), dar, totodată, este fericit că a putut fi între buturile porţii naţionalei la un meci de o asemenea anvergură şi că echipa construită de Lucescu este în creştere.

"Am demonstrat că suntem valoroşi şi mă bucur pentru rezultat. Eu nu mi-am făcut decât datoria. Din păcate am luat un gol, dar cred că a fost bine. Nu mai avem şanse, dar nici înainte de acest meci şansele nu erau prea mari. Suntem pe un drum ascendent şi sper să continuăm aşa. Ne dorim să jucăm la fel de bine cu Austria şi să câştigăm. Nu de multe ori în viaţă te întâlneşti cu meciuri de acest gen şi sunt fericit că am putut fi pe teren", a spus Coman.

Portarul echipei FC Braşov a avut o evoluţie excelentă în această seară, în ciuda golului încasat de la Thierry Henry, iar acest lucru este dovedit de numeroasele sale intervenţii decisive.

Cele mai importante faze la care Coman s-a remarcat:

Min. 5: Thierry Henry trage puternic la colţul lung. Coman respinge în corner.

Min. 16: Gourcuff execută o lovitură liberă, mingea ajunge la Henry, care reia cu capul în transversală. Coman a evitat golul cu vârful degetelor.

Min. 20: Sagna trage din afara careului, Coman respinge în corner.

Min. 25: Anelka trage din întoarcere pe poartă, Coman reţine cu siguranţă.

Min. 27: Dani Coman scoate un şut fabulos, din cinci metri, al lui Gignac.

Min. 70: Toulalan trage la poartă şi Coman reţine.

Min. 73: Coman reţine excelent din faţa lui Ribery.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-06-2009, 01:05 PM
Mesaj: #148
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
Escude, cel mai slab jucător francez

Fundaşul Julien Escude, autorul unui autogol, a fost cel mai slab jucător al Franţei în meciul de sâmbătă contra României (1-1), din preliminariile Cupei Mondiale la fotbal, iar evoluţia lui este reprezentativă pentru nesiguranţa afişată de mai bine de un an de naţionala cocoşului galic, este de părere AFP, citată de Agerpres.

"Catastrofal în centrul apărării", depăşit în finalul primei reprize de Marica, la marea ocazie a lui Surdu, Escude "a trăit un meci de coşmar", iar golul înscris de el în propria poartă face şi mai dificilă încercarea elevilor lui Raymond Domenech de a se califica la turneul final din Africa de Sud.

AFP notează că problemele defensive au fost o constantă în evoluţia Franţei în aceste preliminarii, începând cu gravele greşeli comise de Philippe Mexes în partida din deplasare de anul trecut cu Austria (1-3).

AFP nu uită că Escude a avut o prestaţie nesigură şi în victoria de pe 12 august din Insulele Feroe (1-0), în faţa unui adversar extrem de modest. Asocierea lui cu William Gallas în centrul apărării s-a dovedit o idee nefericită a selecţionerului, cu atât mai surprinzătoare cu cât perechea Gallas - Squillaci dăduse satisfacţie în cele două meciuri cu Lituania din primăvară (de fiecare dată 1-0).

Reconstrucţia apărării, sarcina prioritară după dezastrul de la Euro 2008, nu a avansat cu niciun centimetru, iar Domenech a preferat să schimbe mereu formula liniei de fund, constată agenţia citată. Mai mult, în ultima lună Hugo Lloris i-a luat locul în poartă lui Steve Mandanda, măsură care a dus şi ea la sporirea confuziei din compartimentul defensiv.

Cu 13 goluri primite în 12 meciuri care au urmat Campionatului European de anul trecut, apărarea Franţei face o figură modestă, fiind departe de soliditatea din perioada de glorie a legendarilor Desailly, Blanc sau Thuram. Îngrijorător pentru suporterii din Hexagon, miercuri formaţia lui Domenech va da piept la Belgrad cu lidera grupei, Serbia.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-06-2009, 01:06 PM
Mesaj: #149
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
Mirel Rădoi: "E bine că nu ne-am făcut de râs"

Jucătorul Mirel Rădoi a declarat, sâmbătă, la finalul partidei Franţa - România, încheiată la egalitate, scor 1-1 (0-0), din preliminariile Cupei Mondiale 2010, că este bine că fotbaliştii români nu s-au făcut de râs.

Fostul jucător stelist a spus că echipa României trebuie să adune cât mai multe puncte, chiar dacă şansele de a fi prezenţi la Mondialele din Africa de Sud suntz aproape nule. "Am avut ocazii şi noi şi ei, dar dăruirea noastră a fost peste a lor. E bine că nu ne-am făcut de râs şi am arătat voinţă. Trebuie să adunăm, cât mai multe puncte, chiar dacă şansele sunt nule. Era foarte greu ca România, în deplasare, să domine Franţa. Acum va trebui să suportăm şi să ne uităm la celelalte echipe din grupă care se vor califica", a spus Rădoi.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-06-2009, 01:07 PM
Mesaj: #150
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Franţa - România, 5 septembrie 2009, Paris
"Cea mai mare ocazie a primei reprize a aparţinut României"

Selecţionerul Serbiei, Radomir Antic, este impresionat de tactica lui Răzvan Lucescu din meciul cu Franţa din preliminariile CM 2010. Tehnicianul a declarat după meci că echipa gazdă a dominat fiindcă așa a gândit partida antrenorul român, informează postul TV sârb B92.

"Franța a început meciul fără Ribery în teren, iar impresia mea este că nu a avut un înlocuitor pe măsură. România a jucat extrem de organizat, iar căpitanul Cristian Chivu și-a demonstrat marea valoare, conducând linia defensivă și ținând pericolul cât mai departe de poartă. Franța a dominat mare parte din meci, dar acest lucru este o consecință a deciziei antrenorului român de a îndrepta jocul în acest sens, a tacticii lui Răzvan Lucescu. Cea mai mare ocazie a primei reprize a avut-o România, când Marica a pasat ideal în fața porții, dar acțiunea nu s-a finalizat", a spus Antic.

Totodată, antrenorul sârbilor a ţinut să scoată în evidenţă problemele în atac ale echipei Franţei. "Escude a fost foarte lent, Marica a trecut de el de câteva ori. După golul egalizator, Franța trebuia să schimbe tactica. Introducerea unui al patrulea jucător ofensiv era o soluție, se putea juca mai riscant, însă ieșirea lui Gignac a lăsat Franța fără un pericol iminent în careu", a subliniat tehnicianul.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
5 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut