Chestionar: Ce se va întâmpla la acest meci?
Bate România
Egal
Bat Insulele Feroe
[Arată rezultate]
 
Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Preliminarii Cupa Mondială: România - Insulele Feroe, 14 octombrie 2009, Piatra-Neamţ
10-15-2009, 04:25 PM
Mesaj: #31
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Insulele Feroe, 14 octombrie 2009, Piatra-Neamţ
Mircea Sandu: "N-am ce să fac dacă se renunţă la Mutu, nu poţi destabiliza naţionala"

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, că Adrian Mutu a avut un comportament total greşit la echipa naţională în ultima perioadă şi ar fi de acord ca selecţionerul Răzvan Lucescu să renunţe la serviciile sale pe viitor, deoarece "astfel de gesturi destabilizează echipa naţională".

"E posibil ca Răzvan Lucescu să aibă o discuţie cu Mutu pentru a-l întreba dacă mai vreau sau nu la echipa naţională, dar în acelaşi timp poate să renunţe la el fără să-i mai spună nimic. Indiferent de valoare, nu poţi destabiliza naţionala, nu îţi permite nimeni să faci astfel de gesturi. Eu îi respect valoarea, dar dacă se renunţa la el, eu nu am ce să fac. El trebuie să îşi regleze viaţa de familie, nu mai e un copil, a devenit un exemplu pentru tinerii fotbalişti", a spus Mircea Sandu, la GSP TV, imediat după partida cu Insulele Feroe.

Acesta susţine că spre deosebire de Adrian Mutu, Chivu a dat dovadă de onoare şi s-a întors cu naţionala la Bucureşti după meciul cu Serbia. "Mutu a comis o faptă extrem de gravă, a plecat fără acordul nimănui din cantonament. Dacă îl împuşca cineva prin Serbia, cine era responsabil? Nu noi? Dacă ar fi vorbit cu Lucescu, ar fi fost totul bine, dar el a ales calea greşită. În schimb, Chivu are alt caracter, e un liant între jucători şi antrenor. Deşi era suspendat pentru meciul cu Feroe, el a venit cu naţionala în ţară, apoi a primit acceptul antrenorului să se întoarcă la Milano. A dat dovadă de corectitudine", a opinat preşedintele forului român de fotbal.

Oficialul FRF a anunţat că îi va interzice selecţionerului să le mai ofere jucătorilor zile libere în timpul cantonamentelor dinaintea meciurilor. "Dacă unora li se întâmplă ceva când vin la naţională, noi suntem responsabili. De acum, începând de marţi dimineaţa nu mai merge nimeni acasă. Dacă Mutu sau acest Cristea (n.r. Adrian Cristea) ar fi fost acasă la ora 11, nu era nicio problemă. Ei fac altele. Dacă Mutu a făcut ceva pentru naţională, în schimb Cristea nu a făcut nimic ca fotbalist, nu are nicio performanţă. Jucătorii trebuie să aibă mai multă responsabilitate când vin la naţională", a punctat Sandu.

El s-a declarat indignat şi de atitudinea fotbaliştilor atunci când sunt convocaţi la naţională: "Cum s-au comportat unii jucători la meciul cu Serbia este ruşinos, dar nu cred că e şi pentru unii dintre ei, care au luat totul în râs. Chiar nu mai tremură carnea pe ei când evoluează pentru echipa naţională? Îi vedeam pe Covaliu şi pe ceilalţi de la scrimă cum povesteau că tremurau atunci când ascultau imnul. La noi, nu e deloc aşa, păi chiar aşa am ajuns?".

Mircea Sandu a mai precizat că luna viitoare va avea loc o şedinţă a Comitetului Executiv în care se va discuta situaţia tuturor echipelor naţionale. "Noi, dacă luăm în considerare mandatul lui Răzvan Lucescu, putem spune că e rezonabil la nivel de palmares. În luna noiembrie, vom organiza un Comitet Executiv, când se va discuta numai despre problemele echipei naţionale. Vom vedea ce proiect are fiecare selecţioner şi vom lua anumite decizii".

Echipa naţională a României a învins, miercuri, la Piatra Neamţ, scor 3-1, reprezentativa Insulelor Feroe, şi s-a clasat pe penultimul loc în Grupa a 7-a a preliminariilor Campionatului Mondial din 2010, încheind astfel cea mai slabă campanie de calificare din ultimele patru decenii.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-15-2009, 04:26 PM
Mesaj: #32
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Insulele Feroe, 14 octombrie 2009, Piatra-Neamţ
Răzvan Lucescu: "Mi-am îndeplinit primul obiectiv, am rămas în urna a doua valorică"

Selecţionerul Răzvan Lucescu a declarat, miercuri, după succesul cu Insulele Feroe, că naţionala a reuşit să înregistreze un progres de la venirea sa deoarece a reuşit să se menţină în grupa a doua valorică pentru tragerea la sorţi a preliminariilor EURO 2012.

"Dacă înaintea meciului cu Lituania, ne aflam în urma a treia, acum, la finalul campaniei, am rămas în urna a doua valorică. Mi-am îndeplinit primul obiectiv, acum mai rămâne să îl îndeplinesc şi pe al doilea, calificarea la Campionatul European, chiar dacă nu va fi deloc uşor", a spus Lucescu, adăugând că înfrângerea de la Belgrad "chiar dacă a fost umilitoare, cred că va fi pozitivă pentru viitor".

Tehnicianul crede că victoria cu Feroe a reuşit să le ridice moralul tricolorilor după eşecul din Serbia: "A fost un meci alert, în care s-a jucat cu seriozitate. S-a alergat mult şi s-a dorit spectacolul. A fost o victorie cu 3-1, dar pentru un jucător de fotbal, e important să câştigi, mai ales după o umilinţă precum cea de la Belgrad".

Lucescu afirmă că, în acest moment, fotbalul românesc nu îi oferă posibilitatea de a avea o arie largă de selecţie. "Fotbalul românesc nu are valori tehnice deosebite. Poate peste patru sau cinci ani vor apărea alţi jucători, dar momentan, asta e valoarea noastră. Trebuie să înţelegem că o calificare se obţine şi cu echipe mici, dar şi cu o organizare foarte bună în meciurile cu echipele mari, exact aşa cum am procedat în jocul cu Franţa. Toată lumea trebuie să gândescă într-o singură direcţie, să nu mai fie presiuni pe naţională", a punctat acesta.

Selecţionerul nu a dorit să discute despre Adrian Mutu, jucător despre care s-a vehiculat că nu va mai fi convocat la naţională din cauza atitudinii sale. "De ce să vorbim de cineva care nu e aici? Vom discuta pe viitor dacă va mai fi vorba despre vreo convocare".

Echipa naţională a României a învins, miercuri, la Piatra Neamţ, scor 3-1, reprezentativa Insulelor Feroe, şi s-a clasat pe penultimul loc în Grupa a 7-a a preliminariilor Campionatului Mondial din 2010, încheind astfel cea mai slabă campanie de calificare din ultimele patru decenii.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-15-2009, 04:27 PM
Mesaj: #33
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Insulele Feroe, 14 octombrie 2009, Piatra-Neamţ
Lupescu: "Deşi a fost frig, au venit foarte mulţi spectatori şi pentru asta le mulţumim"

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, s-a declarat încântat de atmosfera de la Piatra Neamţ şi a anunţat că prima reprezentativă va reveni pe stadionul Ceahlăul.

"Cred că azi am avut un câştig, şi anume publicul din Piatra Neamţ. Deşi a fost frig, au venit foarte mulţi spectatori şi pentru asta le mulţumim. Cu siguranţă, vom reveni aici. Cât despre campanie, rămânem cu un gust amar pentru că am terminat pe locul 5. Însă totul a mers foarte prost încă de la început", a afirmat Lupescu.

Echipa naţională a României a învins, miercuri, la Piatra Neamţ, scor 3-1, reprezentativa Insulelor Feroe, şi s-a clasat pe penultimul loc în Grupa a 7-a a preliminariilor Campionatului Mondial din 2010, încheind astfel cea mai slabă campanie de calificare din ultimele patru decenii.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-15-2009, 04:27 PM
Mesaj: #34
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Insulele Feroe, 14 octombrie 2009, Piatra-Neamţ
Varga: "S-a mai şters din amărăciunea de la meciul cu Serbia, dar nu putem compara cele două echipe"

Internaţionalul român Dacian Varga a declarat, miercuri, că victoria obţinută în faţa Insulelor Feroe a reuşit să mai schimbe imaginea de la meciul cu Serbia, pierdut cu 0-5, şi speră ca naţionala să se califice la următorul turneu final, cel din 2012.

"S-a mai şters din amărăciunea de la meciul cu Serbia, dar nu putem compara. Între noi şi Feroe e diferenţă mare. Nici nu mă aşteptam să fim atât de bine primiţi după ce am pierdut la un asemenea scor la Belgrad. Acum, trebuie să ne calificăm la Campionatul European pentru că avem mare nevoie", a spus Varga, adăugând că speră ca Mutu şi Chivu să rămână în continuare la echipa naţională.

Echipa naţională a României a învins, miercuri, la Piatra Neamţ, scor 3-1, reprezentativa Insulelor Feroe, şi s-a clasat pe penultimul loc în Grupa a 7-a a preliminariilor Campionatului Mondial din 2010, încheind astfel cea mai slabă campanie de calificare din ultimele patru decenii.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-15-2009, 04:29 PM
Mesaj: #35
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Insulele Feroe, 14 octombrie 2009, Piatra-Neamţ
Andrei Cristea: "Naţionala ar trebui să joace cât mai multe meciuri aici, la Piatra Neamţ"

Atacantul Andrei Cristea afirmă că sprijinul suporterilor nemţeni a fost decisiv pentru ca tricolorii să treacă peste înfrângerea cu Serbia.

"Meciul cu sârbii este de neuitat, dar trebuie să îl depăşim. Cred că dacă nu ne-ar fi susţinut suporterii, atunci ar fi fost un meci mult mai greu. Şi Răzvan Lucescu a reuşit să ne mobilizeze pentru acest meci. Naţionala ar trebui să joace cât mai multe meciuri aici, la Piatra Neamţ", a opinat jucătorul lui Dinamo.

Echipa naţională a României a învins, miercuri, la Piatra Neamţ, scor 3-1, reprezentativa Insulelor Feroe, şi s-a clasat pe penultimul loc în Grupa a 7-a a preliminariilor Campionatului Mondial din 2010, încheind astfel cea mai slabă campanie de calificare din ultimele patru decenii.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-15-2009, 04:30 PM
Mesaj: #36
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Insulele Feroe, 14 octombrie 2009, Piatra-Neamţ
Dorin Goian: "A fost o campanie slabă pentru noi şi trebuie să strângem rândurile"

Fundaşul lui Palermo, Dorin Goian, speră că naţionala să îşi poată reveni şi să se califice la EURO 2012.

"A fost o campanie slabă pentru noi şi trebuie să strângem rândurile. Cu toţii ne dorim ca data viitoare să obţinem calificarea, chiar dacă mulţi nu ne dau şanse. Trebuie să credem în noi. La următoarele meciuri vom lucra mai mult la fazele fixe, pentru a nu mai lua goluri aşa uşor. O luăm de la capăt", a punctat acesta, care a suferit o entorsă în partida cu Insulele Feroe.

Echipa naţională a României a învins, miercuri, la Piatra Neamţ, scor 3-1, reprezentativa Insulelor Feroe, şi s-a clasat pe penultimul loc în Grupa a 7-a a preliminariilor Campionatului Mondial din 2010, încheind astfel cea mai slabă campanie de calificare din ultimele patru decenii.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-15-2009, 04:31 PM
Mesaj: #37
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Insulele Feroe, 14 octombrie 2009, Piatra-Neamţ
Bogdan Mara: "Am demonstrat că dacă pui suflet şi ai atitudine se poate câştiga orice meci"

Bogdan Mara crede că naţionala a ratat calificarea din cauza începutului slab de campanie, iar odată cu numirea lui Răzvan Lucescu şi-a mai revenit.

"S-a început prost, după care am avut câteva rezultate bune de când a venit Răzvan, dar la meciul cu Serbia s-a întors totul pe dos. Azi, am demonstrat că dacă pui suflet şi ai atitudine se poate câştiga orice meci. Va fi învăţătură de minte pentru viitor", a declarat mijlocaşul lui CFR Cluj.

Echipa naţională a României a învins, miercuri, la Piatra Neamţ, scor 3-1, reprezentativa Insulelor Feroe, şi s-a clasat pe penultimul loc în Grupa a 7-a a preliminariilor Campionatului Mondial din 2010, încheind astfel cea mai slabă campanie de calificare din ultimele patru decenii.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-15-2009, 04:32 PM
Mesaj: #38
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Insulele Feroe, 14 octombrie 2009, Piatra-Neamţ
Naţionala României a încheiat cea mai slabă campanie de calificare la un turneu final

Echipa naţională a încheiat, miercuri, cea mai slabă campanie de calificare la un turneu de Campionat Mondial sau European din istorie, cu doar trei victorii din 10 posibile, dintre care două împotriva reprezentativei Insulelor Feroe, şi a înregistrat patru recorduri negative.

România a disputat 10 partide în preliminariile pentru Campionatul Mondial, câte 5 pentru fiecare selecţioner, Victor Piţurcă şi Răzvan Lucescu, şi a încheiat Grupa a 7-a de calificare cu 3 victorii, 3 remize şi patru eşecuri. Dacă în mandatul lui Piţurcă, tricolorii au câştigat un total de 4 puncte, în schimb, cu Răzvan Lucescu la cârmă, au adunat alte 8. Am obţinut astfel doar 12 puncte din 30 posibile, adică un procent de doar 40 la sută. Până acum, cea mai slabă campanie de calificare fusese cea pentru EURO 1980, când am obţinut 44 la sută dintre punctele puse în joc, 8 din 18 posibile.

A fost pentru prima oară în istorie când tricolorii au pierdut nu mai puţin de patru meciuri oficiale într-o campanie de calificare şi au primit un număr de 18 goluri. Până acum, cea mai slabă campanie a fost cea pentru Campionatul European din 1968, cu trei eşecuri, dar şi tot atâtea victorii, în şase meciuri disputate, şi 14 goluri încasate, dintre care şapte într-un singur meci, cel cu Elveţia, scor 1-7.

De asemenea, a fost pentru prima oară când naţionala a pierdut un meci în faţa Lituaniei, la Cluj, scor 0-3, în debutul preliminariilor. Acesta a fost cea mai drastică înfrângere de pe teren propriu din ultimii 18 ani, ultimul eşec de acest gen înregistrându-se la17 octombrie 1990 la meciul cu Bulgaria, disputat în Ghencea, din preliminariile Campionatului European din 1992.

Prin înfrângerea cu Serbia, de la Belgrad, scor 0-5, naţionala pregătită de Răzvan Lucescu a înregistrat cel mai drastic eşec din ultimii 26 de ani, precedentul fiind pe 12 octombrie 1983, dar într-un meci amical, cu Ţara Galilor, atunci când la cârma primei reprezentative se află tatăl actualului selecţioner, Mircea Lucescu. Atunci însă, naţionala a jucat meciul la scurt timp după ce obţinuse calificarea la EURO 1984.

În timpul acestei campanii, Cosmin Contra a decis să se retragă de la echipa naţională, imediat după meciul cu Austria, din primăvară. În vârstă de 34 de ani, fundaşul a debutat la prima reprezentativă în anul 1996, iar în toată această perioadă a bifat 72 de selecţii şi a înscris şapte goluri. De asemenea, un alt internaţional, Florentin Petre, a luat o decizie similară după dubla cu Serbia şi Austria, după 11 ani în tricoul naţionalei. Acesta a adunat 53 de meciuri şi a înscris şase goluri.

În mandatul lui Victor Piţurcă, la prima reprezentativă se folosea un sistem 4-3-3, cu echipa Lobonţ - Contra, Rădoi, Chivu, Raţ - Codrea, Cociş, Nicoliţă - Marica, Mutu, M. Niculae (Fl. Costea). În schimb, odată cu numirea lui Răzvan Lucescu, a fost schimbat atât sistemul de joc, cât şi formula, acesta renunţând să mai convoace jucători ca Răzvan Cociş, Paul Codrea, Marius Niculae sau Florin Costea. Au apărut Vasile Maftei, Iulian Apostol, Bogdan Mara, Mihai Roman sau Romeo Surdu, dar şi "renegaţii" din perioada Piţurcă, Tiberiu Ghioane şi Ionel Dănciulescu. Primul "11" folosit în cele mai dese cazuri de Lucescu: Coman - Maftei, Rădoi, Chivu, Raţ - Mara (Roman), Apostol, Ghioane, Max Nicu (Ad. Cristea) - Marica, Bucur (Mutu).

În timpul campaniei de calificare, vedetele echipei naţionale, Cristian Chivu şi Adrian Mutu, au evoluat foarte puţin din cauza problemelor medicale, dar şi a suspendărilor. Căpitanul Chivu a bifat doar cinci selecţii, în timp ce Adrian Mutu a jucat doar trei meciuri, fără să înscrie vreun gol. De altfel, ultima oară când atacantul Fiorentinei a marcat pentru prima reprezentativă într-un meci oficial sau amical s-a întâmplat pe 13 iunie 2008, la meciul cu Italia, din Grupa B a Campionatului European.

În cele 10 partide, Victor Piţurcă şi Răzvan Lucescu au folosit un total de 47 de jucători, cu 8 mai mult decât în campania pentru EURO 2008:

Portari (3): Bogdan Lobonţ (5 meciuri), Dănuţ Coman (4), Costel Pantilimon (1);

Fundaşi (16): Cristian Săpunaru (3), Gabriel Tamaş (4), Dorin Goian (6), Ştefan Radu (1), Mirel Rădoi (9), Cosmin Contra (4), Mihăiţă Neşu (1), Sorin Ghionea (1), Cosmin Moţi (1), George Ogăraru (1), Răzvan Raţ (8), Cristian Chivu (5), Dorel Stoica (2 - 1 gol), Vasile Maftei (2), Cristian Panin (1), George Galamaz (1);

Mijlocaşi (17): Nicolae Dică (1), Răzvan Cociş (5 - 1), Costin Lazăr (4), Paul Codrea (4), Marian Aliuţă (1), Gabriel Mureşan (1), Florentin Petre (1 - 1), Cristian Tănase (3 - 1), Bănel Nicoliţă (1), Maximilian Nicu (2), Bogdan Mara (3), Tiberiu Ghioane (4 - 1), Iulian Apostol (4 - 1), Mihai Roman (3), Adrian Cristea (2), Dacian Varga (2), Nicolae Grigore (1);

Atacanţi (11): Ciprian Marica (9 - 2), Daniel Niculae (3), Marius Niculae (3), Florin Bratu (2), Florin Costea (3), Adrian Mutu (3), Gigel Bucur (7 - 2), Ionel Dănciulescu (1), Romeo Surdu (2), Ionuţ Mazilu (2 - 1), Andrei Cristea (2);

În cele 10 partide disputate, prima reprezentativă a avut patru căpitani, Cristian Chivu, de cinci ori, Cosmin Contra (3), Adrian Mutu (1) şi Mirel Rădoi (1).

În aceste preliminarii, naţionala României a obţinut următoarele rezultate:

România-Lituania 0-3 - 6 septembrie 2008, stadion Dr. Constantin Rădulescu (Cluj)

Insulele Feroe-România 0-1 - 10 septembrie 2008, stadion Torsvollur (Torshavn)

România-Franţa 2-2 - 11 octombrie 2008, stadion Farul (Constanţa)

România-Serbia 2-3 - 28 martie 2009, stadion Farul (Constanţa)

Austria-România 2-1 - 1 aprilie 2009 - stadion Worthersee (Klagenfurt)

Lituania-România 0-1 - 6 iunie 2009 - stadion FC Marijampole (Marijampole)

Franţa-România 1-1 - 5 septembrie 2009 - Stade de France (Saint-Denis)

România-Austria 1-1 - 9 septembrie 2009 - stadion Steaua (Bucureşti)

Serbia-România 5-0 - 10 octombrie 2009 - stadion Steaua Roşie (Belgrad)

România-Insulele Feroe 3-1 - 14 octombrie 2009 - stadion Ceahlăul (Piatra Neamţ)

Clasamentul final al Grupei a 7-a de calificare la Campionatul Mondial din 2010:

1. Serbia 22p 7v 2e 1î 22-8

2. Franţa 21p 6 3 1 18-9

3. Austria 14p 4 2 4 14-15

4. Lituania 12p 4 0 6 10-11

5. România 12p 3 3 4 12-18

6. Insulele Feroe 4p 1 1 8 5-20.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-15-2009, 04:33 PM
Mesaj: #39
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Insulele Feroe, 14 octombrie 2009, Piatra-Neamţ
Mutu spune că nu el şi Chivu sunt singurii vinovaţi pentru înfrângerea cu Serbia

Atacantul român al Fiorentinei, Adrian Mutu, a afirmat într-un interviu că el şi Chivu sunt cei mai criticaţi jucători deoarece toată lumea se aşteaptă de la ei să fie cei mai buni jucători la fiecare meci al echipei naţionale.

"Ce au toţi cu mine? Bună întrebare. Nu ştiu nici eu. Poate că se aşteaptă la prea multe din partea mea, nu vreau să mă gândesc la altceva. Sunt un jucător important în România, precum Chivu, iar de la noi toată lumea se aşteaptă tot timpul la maximum. Contra Serbiei am dezamăgit, dar nu este numai vina noastră că am pierdut", a comentat Adrian Mutu înfrângerea cu Serbia în cadrul unui interviu pentru cotidianul italian La Repubblica.

Mutu a mai spus că i s-a părut exagerată reacţia după ce s-a aflat că a participat la o petrecere. "Eu nu am făcut nimic rău şi m-am comportat profesionist. Nimeni nu poate pune la îndoială acest lucru. La ce să se gândească soţia mea? Dacă nu ar cunoaşte presa română şi nu ar avea încredere în mine ar apărea o problemă. Din fericire, Consuelo este o femeie inteligentă şi ştie că nu sunt adevărate lucrurile care s-au scris despre mine", a explicat acesta.

Atacantul român a comentat şi situaţia sa de la Fiorentina, afirmând că nu-l interesează zvonurile legate de plecarea sa de la clubul din Florenţa. "Ştiu că impresarul meu a spus ceva despre acest subiect, dar eu nu am discutat niciodată cu el despre astfel de lucruri. Vreau să rămân cât mai mult timp la Fiorentina. Nu eu sunt singurul care pot decide acest lucru, ci şi clubul. Vom discuta şi vom vedea. Am trecut prin câteva luni dificile, dar mă bucur că am fost alături de familie şi de alte persoane care m-au ajutat", a afirmat jucătorul, care a precizat că a trecut peste problemele de sănătate pe care le-a avut.

"Pot să spun că au existat unele lucruri care m-au supărat. Prestaţiile mele pe teren au fost judecate mai mult pentru ceea ce nu am făcut, decât pentru ce am reuşit să fac pe teren. Se ştia că traversez un moment dificil, trebuia să ajung la cea mai bună condiţie fizică, dar am fost la dispoziţia echipei. Chiar şi atunci când se vorbea bine despre mine şi se spunea că m-am sacrificat pe teren, lumea tot nu era mulţumită, trebuia să dau şi două goluri", a spus Mutu.

El l-a lăudat şi pe Jovetic, despre care a spus că a reuşit să devină un fotbalist important pentru Fiorentina şi se bucură pentru faptul că are evoluţii bune. "Este posibil ca echipa să joace cu Mutu, Jovetic şi Gilardino, dar despre acest lucru trebuie discutat cu Prandelli. Toţi de la club muncesc pentru binele echipei. Am ajuns o formaţie puternică şi vom continua să creştem. Am fost puţin surprins de demisia lui Andrea Della Valle, dar a făcut bine. A vrut să dea un semnal, însă sper să revină în curând", a precizat jucătorul Fiorentinei.

"Meciul cu Juventus este foarte important pentru noi. Vrem să rămânem acolo unde suntem în clasament. Spiritul de echipa ne va ajuta. Să spunem că obiectivul nostru este să rămânem în primele patru echipe, apoi vom vedea. Vrem să trecem mai departe şi în Liga Campionilor, avem mai multă încredere după victoria cu Liverpool", a adăugat Adrian Mutu.

Fiorentina ocupă locul 4 în Serie A şi locul 2 în Grupa E a Ligii Campionilor.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-15-2009, 04:34 PM
Mesaj: #40
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Insulele Feroe, 14 octombrie 2009, Piatra-Neamţ
UEFA scrie că victoria României cu Insulele Feroe a fost "prea mică şi târzie"

Site-ul oficial al UEFA a scris că echipa naţională a României a încheiat o campanie de calificare dezamăgitoare, iar victoria cu 3-1 în faţa Insulelor Feroe nu a salvat imaginea reprezentativei antrenate de Răzvan Lucescu.

"Victoria României a fost prea mică şi târzie. Echipa a terminat o campanie dezamăgitoare cu o victorie în faţa Insulelor Feroe, scor 3-1. Gazdele erau pe penultimul loc în Grupa 7, dar în ciuda victoriei au rămas pe acelaşi loc, după ce Lituania a învins Serbia", a scris site-ul oficial al UEFA.

FIFA notează că România a fost mai motivată decât Feroe, o echipă mult mai slab cotată. "Gazdele au dominat, iar în minutul 16 au deschis scorul prin Iulian Apostol, aflat la prima sa reuşită pentru naţională. Bucur a majorat avantajul, iar fanii oaspeţilor au fost fericiţi pentru câteva minute, după reuşita lui Egil Bo. Mazilu a stabilit scorul final, dar campania a fost una nefericită, care însă s-a încheiat cu o victorie. România a terminat în grupă doar peste naţionala din Feroe", scrie site-ul oficial al forului mondial de fotbal.

"Adevărul este că scorul nu trebuia să fie atât de strâns, după ce România şi-a creat mai multe şanse pe care le-a ratat. Gazdele au răspuns repede şi după ce oaspeţii au reuşit să înscrie", mai notează sursa citată.

Echipa naţională a României a învins, miercuri, la Piatra Neamţ, scor 3-1, reprezentativa Insulelor Feroe, şi s-a clasat pe penultimul loc în Grupa a 7-a a preliminariilor Campionatului Mondial din 2010, încheind astfel cea mai slabă campanie de calificare din istorie.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut