Stiri despre arbitrajul romanesc si nu numai
11-24-2009, 04:54 PM
Mesaj: #61
|
|||
|
|||
RE: Stiri despre arbitrajul romanesc si nu numai
CCA recomandă arbitrilor să sancţioneze dur folosirea coatelor în lupta pentru minge
Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat, marţi, că în Liga I există o creştere a duelurilor în care jucătorii îşi folosesc neregulamentar braţele, iar recomandarea forului către arbitri este ca aceştia să sancţioneze dur un astfel de comportament lipsit de fair-play.
"Există o tendinţă în creştere privind folosirea neregulamentară a corpului şi, în general, a braţelor/coatelor în lupta pentru minge ce duce la periclitarea integrităţii fizice a adversarului şi la rănirea acestuia. Comisia recomandă tuturor arbitrilor să nu tolereze aceste manifestări lipsite de respect şi să le sancţioneze drastic. Arbitrii au responsabilitatea de a proteja jucătorii de eventualul joc dur al adversarilor, iar orice contact care implică folosirea excesivă a forţei trebuie considerat greşeală gravă şi sancţionat cu eliminare. Arbitrii care nu se vor conforma dispoziţiilor vor fi reţinuţi de la delegări", se arată într-un comunicat al CCA. Comisia Centrală a Arbitrilor nu s-a adresat doar arbitrilor şi a transmis un mesaj şi către ceilalţi participanţi la joc, în speţă antrenorii şi jucătorii, sugerându-le acestora să ia măsuri pentru evitarea unor incidente neplăcute. Asta, în condiţiile în care asemenea gesturi pot duce la accidentări grave, dar şi la suspendări pentru jucătorii care lovesc. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-24-2009, 04:55 PM
Mesaj: #62
|
|||
|
|||
RE: Stiri despre arbitrajul romanesc si nu numai
Partida dintre Steaua şi FC Vaslui va fi arbitrată de o brigadă din Franţa
Formaţiile Steaua şi FC Vaslui au făcut o cerere către CCA pentru ca partida dintre cele două grupări, din etapa a 15-a a Ligii I, să fie arbitrată de străini, iar CCA a găsit deja o brigadă din Franţa, au declarat, marţi, surse din cadrul Comisiei Centrale.
"Pentru etapa a 15-a s-a făcut doar o cerere de arbitri străini, la Steaua cu FC Vaslui. În rest, nu a mai vrut nimeni sau poate că au vrut, doar că la CCA nu a venit nimic în acest sens. Pentru partida dintre Steaua şi Vaslui au fost făcute toate demersurile şi s-a găsit deja o brigadă din Franţa", au declarat sursele citate. Meciul dintre Steaua şi FC Vaslui, derby-ul etapei a 15-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 20:00. Înaintea acestui joc, moldovenii sunt pe primul loc, cu 28 de puncte, în timp ce roş-albaştrii ocupă poziţia a 5-a, cu 3 puncte mai puţin, la egalitate cu FC Timişoara, CFR Cluj şi Unirea Urziceni. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-27-2009, 06:10 PM
Mesaj: #63
|
|||
|
|||
RE: Stiri despre arbitrajul romanesc si nu numai
Centralii meciurilor CFR-Univ. Craiova şi Gaz Metan-FC Timişoara au fost schimbaţi între ei
Conducerea CCA a decis, joi, ca arbitrii de centru ai partidelor CFR Cluj-Univ. Craiova (Istvan Kovacs) şi Gaz Metan-FC Timişoara (Ovidiu Haţegan) să fie schimbaţi între ei, după ce oltenii s-au declarat nemulţumiţi de delegarea iniţială, informează site-ul forului condus de Vasile Avram.
Astfel, Ovidiu Haţegan va conduce jocul dintre CFR şi Universitatea Craiova, în timp ce Istvan Kovacs a fost delegat la Gaz Metan Mediaş-FC Timişoara. Haţegan va fi ajutat de asistenţii Vladimir Urzică şi Cătălin Savu, în timp ce Kovacs va arbitra împreună cu Eduard Dumitrescu şi Florin Ungureanu. Preşedintele CCA, Vasile Avram, a declarat că, iniţial, nu a ştiut că există o recuzare a Universităţii Craiova în ceea ce îl priveşte pe Istvan Kovacs, dar când a aflat a hotărât să schimbe arbitrii. "A fost o mică greşeală din partea noastră, pentru că Istvan fusese recuzat de Craiova. Ei ne-au sunat şi ne-au spus acest lucru, dar şi că au trimis o adresă la CCA. Noi nu aveam acel act, pentru că DNA a luat tot, aşa că i-am pus să mai trimită o dată adresa de atunci, au trimis-o şi totul s-a rezolvat", a spus oficialul CCA. Conducerea Universităţii Craiova s-a declarat nemulţumită de delegarea lui Istvan Kovacs la partida cu CFR Cluj, din etapa a 15-a a Ligii I, şi a cerut conducerii CCA să îl schimbe pe central, asta în condiţiile în care ei l-au recuzat pe arbitru încă de anul trecut. Meciul dintre CFR Cluj şi Universitatea Craiova se va disputa sâmbătă, de la ora 20:00, în timp ce jocul dintre Gaz Metan Mediaş şi FC Timişoara este programat pentru duminică, de la ora 16:00. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-01-2009, 10:15 PM
Mesaj: #64
|
|||
|
|||
RE: Stiri despre arbitrajul romanesc si nu numai
Arbitrii romani sunt cei mai slabi!
|
|||
12-04-2009, 08:36 PM
Mesaj: #65
|
|||
|
|||
RE: Stiri despre arbitrajul romanesc si nu numai
Arbitrii şi observatorii partidelor de sâmbătă şi duminică din etapa a 15-a
Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat, vineri, arbitrii şi observatorii partidelor din etapa a 15-a a Ligii I, iar disputa din Giuleşti dintre Rapid şi FC Braşov va fi condusă de centralul Augustus Constantin, informează site-ul CCA.
Arbitrii şi observatorii partidelor din etapa a 16-a: Sâmbătă, 5 decembrie POLI IAŞI - GLORIA BISTRIŢA, ora 15:00 Arbitri: Radu Petrescu - Bogdan Velicu, Eduard Crângaşu Observator: Nicolae Marodin, Mircea Călin RAPID - FC BRAŞOV, ora 20:00 Arbitri: Augustus Constantin - Aurel Oniţa, Eduard Dumitrescu Observator: Robi Iosif Urs, Constantin Ştefan Duminică, 6 decembrie UNIREA ALBA IULIA - GAZ METAN MEDIAŞ, ora 14:00 Arbitri: Teodor Crăciunescu - Sebastian Gheorghe, Liviu Ciubotariu Observator: Nicolae Grigorescu, Nicolae Dobrescu FC VASLUI - OŢELUL GALAŢI, ora 16:00 Arbitri: Mugurel Drăgănescu - Micloş Nagy, Nicolae Megheşan Observator: Vasile Curt, Victor Ciocan FC TIMIŞOARA - PANDURII TÂRGU JIU, ora 18:00 Arbitri: Marius Avram - Ioan Onicaş, Mircea Orbuleţ Observator: Dan Petrescu, Ion Turculeanu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-06-2009, 05:40 PM
Mesaj: #66
|
|||
|
|||
RE: Stiri despre arbitrajul romanesc si nu numai
Arbitrii şi observatorii partidelor de luni şi marţi din etapa a 16-a
Partida dintre nou-promovata Internaţional Curtea de Argeş şi CFR Cluj, de luni, din cadrul etapei a 16-a a Ligii I, va fi arbitrată de o brigadă cu Victor Berbecaru la centru, informează site-ul oficial al CCA.
Luni, 7 decembrie: INTERNAŢIONAL CURTEA DE ARGEŞ - CFR CLUJ, ora 19:00 Arbitri: Victor Berbecaru - Dragoş Iliescu, Iulian George Radu Observatori: Grigore Macavei, Sorin Satmari UNIVERSITATEA CRAIOVA - STEAUA, ora 20:45 Arbitri: Robert Dumitru - Zoltan Szekely, Dorin Mudura Observatori: Ioan Igna, Emeric Dembrovski Marţi, 8 decembrie: ASTRA PLOIEŞTI - DINAMO, ora 20:00 Arbitri: Sebastian Colţescu - Ionel Popa, Florin Păunescu Observatori: Ion Mureşan, Adrian Ionescu http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-10-2009, 05:26 PM
Mesaj: #67
|
|||
|
|||
RE: Stiri despre arbitrajul romanesc si nu numai
Arbitrii şi observatorii partidelor de vineri din etapa a 17-a
Teodor Crăciunescu a fost delegat la partida dintre Gloria Bistriţa şi Rapid, de vineri, din cadrul etapei a 17-a a Ligii I, în timp ce Istvan Kovacs va arbitra primul meci al rundei, Pandurii-Unirea Alba Iulia, informează Comisia Centrală a Arbitrilor.
Vineri, 11 decembrie: PANDURII TÂRGU JIU - UNIREA ALBA IULIA, ora 18:00 Arbitri: Istvan Kovacs - Eduard Dumitrescu, Radu Ghinguleac Observatori: Cornel Sorescu, Hacic Garabet GLORIA BISTRIŢA - RAPID BUCUREŞTI, ora 20:00 Arbitri: Teodor Crăciunescu - Zoltan Szekely, Ioan Onicaş Observatori: Nicolae Grigorescu, Mircea Cezar Ionescu http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-12-2009, 11:52 AM
Mesaj: #68
|
|||
|
|||
RE: Stiri despre arbitrajul romanesc si nu numai
Arbitrii nostrii o comit foarte repede, sunt instabili.
|
|||
12-13-2009, 11:27 PM
Mesaj: #69
|
|||
|
|||
RE: Stiri despre arbitrajul romanesc si nu numai
arbitrii nostri sunt prost pregatiti
http://www.gruppo-maxima.ro/wiki - Stiinta si doar atat |
|||
12-14-2009, 10:02 PM
Mesaj: #70
|
|||
|
|||
RE: Stiri despre arbitrajul romanesc si nu numai
Mai multe cluburi solicită în continuare arbitri străini la jocurile importante din campionat
Secretarul general al LPF, Valentin Alexandru, a declarat, luni, după Adunarea Generală a cluburilor, că forul condus de Dragomir va trimite o notă către Comitetul Executiv al FRF prin care va anunţa că mai multe cluburi din Liga I cer arbitri străini şi pentru returul de campionat.
"A fost o dezbatere civilizată pentru că s-a ştiut încă de la început că nu noi decidem ce se va întâmpla cu arbitrii. De asemenea, este clar că atunci când arbitrii greşesc nu e pentru că sunt stimulaţi, ci pentru că sunt tineri şi nu au experienţă. S-a căzut de acord că arbitrii nu pot fi ajutaţi să facă performanţă într-un termen scurt. Arbitrajul e o problemă delicată şi nu trebuie să plecăm de la premisa că e vorba de anumite interese", a spus Valentin Alexandru. Comitetul Executiv al FRF a decis în urmă cu o lună ca din retur să nu mai fie delegaţi arbitri străini, însă va mai avea loc o discuţie în acest sens şi săptămâna viitoare, atunci când este programată o nouă şedinţă. Conform unor surse, cluburi precum Unirea Urziceni, Steaua sau FC Timişoara au cerut în cadrul adunării ca să fie delegaţi arbitri străini şi din returul campionatului, însă numai cei din categorii superioare şi care activează în campionate puternice. Preşedintele CCA, Vasile Avram, prezent la şedinţă, a dezvăluit că o astfel de brigadă ar costa aproximativ 18.000 de euro la fiecare meci. S-a luat în discuţie ca brigăzile din străinătate să fie delegate doar la meciurile importante, în care sunt implicate formaţii care au şanse reale la titlu sau echipe care se luptă pentru evitarea retrogradării, dar şi în ultimele etape atunci când se va decide clasamentul final. Străinii ar putea fi delegaţi şi la solicitarea unui singur club, însă acesta trebuie să plătească baremul lor, chiar dacă joacă în deplasare. Oficialii cluburilor din prima divizie au mai solicitat Comisiei Centrale a Arbitrilor ca să existe transperanţă în cazul delegărilor la fiecare meci, dar şi asupra sancţiunilor date arbitrilor. Vasile Avram a afirmat însă că FIFA interzice o asemenea practică, astfel că în următoarea perioadă se va mai discuta pe această temă. Membrii prezenţi la Adunarea Generală au discutat şi pe tema recuzării arbitrilor, însă s-a ajuns la o soluţie de compromis, deoarece recuzările nu sunt legale. Astfel, CCA va trebui să ţină cont pe viitor ca atunci când un arbitru a greşit la meciul unei echipe, acesta să nu mai fie delegat pentru o perioadă la jocurile aceleiaşi formaţii. În altă ordine de idei, grupările au încercat să pună în practică şi o decizie în cazul reducerii contractelor fotbaliştilor. Din cauza crizei financiare, oficialii afirmă că ar fi nevoie de o clauză prin care cluburile să poate diminua unilateral salariile fotbaliştilor. "E o problemă de drept al muncii şi trebuie constituită o comisie juridică ca să vadă dacă se poate adopta sau nu o astfel de măsură în condiţiile în care e criză şi multe cluburi nu mai au bani de contracte", a precizat Valentin Alexandru. Oficialul a mai dezvăluit că LPF a primit o ofertă din partea Federaţiei din Kuweit ca la 29 decembrie să aibă un meci amical între selecţionata Ligii din România şi cea arabă, însă o decizie în acest sens se va lua în câteva zile în funcţie de banii pe care ar putea să îi încaseze jucătorii şi forul. O altă decizie luată în cadrul Adunării Generale a fost în cazul cererii clubul Universitatea Craiova, care solicita ca din 2010 să fie reînfiinţat campionatul de tineret-rezerve. 15 cluburi au votat împotrivă, motivând criza financiară, două au votat pentru, iar reprezentantul lui Dinamo, Nicolae Badea, a ajuns mai târziu şi nu a putut să îşi exprime opinia. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
5 Musafir(i)
5 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut