Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Universitatea Craiova
09-17-2009, 04:43 PM
Mesaj: #91
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Fane Nanu: Ştiinţa are prima şansă cu Rapid

Oltean, fost campion cu Rapid, Nanu susţine că Universitatea are jucători care sâmbătă, în derbiul cu Rapid, pot face diferenţa şi astfel Craiova să obţină cea de-a treia victorie, dar să fie susţinută şi de suporteri.

Derbiul cu Rapid se dispută într-un moment în care echipa fanion, Universitatea, a contabilizat doar şapte puncte din şase meciuri, o zestre modestă faţă de pretenţiile oltenilor. După o evoluţie bună în meciul cu Gloria Bistriţa a urmat un joc, la Iaşi, mult sub cel cu Bistriţa, şi astfel Craiova nu a reuşit să spargă invincibilitatea moldovenilor, datând din 1985! Nu ar fi un capăt de ţară faptul că am pierdut la Iaşi, dar surprinde inconstanţa Ştiinţei. Un joc bun (cum au fost cele cu Pandurii şi Gloria) şi altul neaşteptat de slab (partidele de la Mediaş, Braşov, chiar şi Iaşi). "Am văzut toate meciurile Universităţii din acest început de campionat, dar mă abţin de la comentarii. Campionatul este lung... Băieţii sunt şi ghinionişti, iar ratarea uriaşă, la 0-0, a lui Mihai Costea de la Iaşi este un exemplu. Şi, culmea, a fost urmată de alt ghinion: greşeala lui Bărboianu, cea care a dus la înscrierea unicului gol al partidei. Nu comentez deciziile antrenorilor Craiovei, dar cred că Bărboianu, jucător cu calităţi, de viitor, este prea crud pentru un război aşa de mare. Bădoi este o soluţie mai bună, asta-i părerea mea", a spus ieri Fane Nanu.

"Pe «Oblemenco» jucăm mai bine decât afară"
Oltean get-beget, fost campion cu Rapid, Nanu a prefaţat derbiul Ştiinţiei de sâmbătă cu vişiniii: "Este o întâlnire grea... Totuşi, cred că Ştiinţa are prima şansă, mai ales că evoluăm acasă. Pe «Ion Oblemenco» jucăm mai bine decât afară, iar alt argument este acela că, în opinia mea, Universitatea are jucătorii care pot face diferenţa. Depinde şi de forma pe care o prind la ora meciului. Voi fi în tribună şi, chiar dacă am jucat şi câştigat un titlu cu giuleştenii, sunt suporterul Ştiinţei. O victorie ar fi binevenită pentru echipă şi suporterii Ştinţei, dar şi pentru Craiova".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-17-2009, 05:06 PM
Mesaj: #92
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Eugen Trică: "Nu mai avem voie să facem niciun pas greşit cu Rapid"

Mijlocaşul Universităţii Craiova, Eugen Trică, a declarat, joi, că situaţia din clasament îi obligă pe fotbaliştii olteni să obţină victoria în meciul cu Rapid şi consideră că aceştia trebuie să fie mai agresivi în joc.

"Echipa nu traversează un moment prea bun, mai ales că nu am reuşit să câştigăm nici la Iaşi, avem trei înfrângeri şi un egal în 6 etape, ceea ce este foarte puţin pentru o echipă precum este Universitatea. În aceste condiţii, meciul cu Rapid va fi foarte important, pentru că nu mai avem voie să facem paşi greşiţi. Giuleştenii formează o echipă foarte bună, care va juca deschis, la fel cum o vom face şi noi, şi tocmai de aceea preconizez un meci spectaculos", a spus Eugen Trică.

Mijlocaşul grupării din Bănie a afirmat că nu se teme de setea de revanşă a formaţiei giuleştene, care în returul ediţiei 2008-2009 a Ligii I a pierdut categoric contra Universităţii Craiova, scor 0-3: "E treaba lor că vor vrea să-şi ia revanşa sau că sunt furioşi după acel 3-0 din returul campionatului trecut. Noi suntem mai furioşi ca ei când vine vorba de câştigarea celor 3 puncte".

Întrebat cum îşi explică parcursul mai puţin reuşit al Universităţii Craiova în primele 6 etape, Trică a opinat: "Sunt jucători foarte buni la Craiova, fotbalişti care au calităţi tehnice şi fizice extraordinare, dar care trebuie să-şi schimbe mentalitatea, să nu mai intre relaxaţi pe teren, să intre montaţi, cu gândul la victorie. Ei trebuie să fie concentraţi şi atunci când au ocazii să bage mingea în poartă, pentru că dacă nu faci asta, fotbalul de pedepseşte. Acestor jucători le lipseşte agresivitatea, dar aşa a fost tot timpul la Craiova. Numai la asta să se gândească, trebuie să fie agresivi".

"Mi-aş dori să se umple stadionul la meciul cu Rapid, dar nu ştiu dacă va fi posibil acest lucru. Este şi criză financiară, dar nici echipa nu a avut un joc care să atragă fanii în tribune şi se ştie că publicul oltean este foarte pretenţios, aşteaptă trofee şi evoluţii foarte bune. Doar prin rezultate îi vom putea face pe fani să vină în număr cât mai mare pentru a ne susţine", a fost apelul lui Trică către suporterii alb-albaştrilor.

Altfel, mijlocaşul oltean s-a referit şi la neconvocările lui Florin Costea şi Andrei Prepeliţă la ultimele două meciuri ale echipei naţionale: "Nu înţeleg de ce Florin nu e convocat la naţională, la fel cum nu înţeleg de ce Prepeliţă, care este un jucător foarte bun, creativ şi constant, lipseşte şi el de acolo? Aceşti doi jucători ar trebui convocaţi mereu la lot. Mă întreb întotdeauna care sunt motivele pentru care nu sunt chemaţi la naţională. Dacă Florin nu e convocat nici la meciul cu Serbia, atunci se petrece ceva suspect acolo".

În încheiere, Trică a precizat că vorbeşte de 3-4 ori pe săptămână cu Victor Piţurcă, dar nu poate spune dacă fostul selecţioner este dispus să preia sau nu banca tehnică a Universităţii Craiova.

Universitatea Craiova va întâlni Rapid, sâmbătă, de la ora 21:00, în etapa a 7-a a Ligii I.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-17-2009, 05:19 PM
Mesaj: #93
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Copiii sub 14 ani au accesul liber la meciul cu Rapid

Oficialii Universităţii au anunţat astăzi că au facilitat intrarea copiilor sub 14 ani pe Stadionul "Ion Oblemenco", pentru partida cu Rapid.

Astfel, aceştia au intrarea liberă la meci cu condiţia ca ei să fie însoţiţi obligatoriu de o persoană care posedă bilet.

De asemenea, conducerea Ştiinţei a anunţat că suporterii care şi-au achiziţionat abonamente pentru meciul din acest sezon le vor putea folosi şi la meciul din Cupa României, de marţi cu Gloria Bistriţa II.

Preţurile biletelor sunt:
Peluze - 20 lei;
Tribuna II - 30 lei;
Tribuna I - 40 lei;
Tribuna 0 - 50 lei.

Se vor vinde bilete inclusiv în ziua meciului. Astfel, până la ora 16, suporterii le pot achiziţiona atât de la casele bilete, aflate la intrarea în Complexul Sportiv "Ion Oblemenco", cât şi de la biroul de publicitate al cotidianului "Ediţie Specială", aflat pe strada Sf. Dumitru, nr. 1, iar de la 16 până la ora 20.30 tichetele de acces la stadion se vor găsi numai la biroul de publicitate al cotidianului "Ediţie Specială". Porţile arenei se vor deschide la ora 18.45.

Partida Universitatea - Rapid, de sâmbătă, 19 septembrie, ora 21, va fi transmisă în direct pe Digi Sport.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-17-2009, 11:40 PM
Mesaj: #94
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Universitatea şi Rapid se duelează şi în imnuri

Cele două adversare de sâmbătă, Universitatea şi Rapid, nu se luptă numai pentru Cupele Europene, ci şi pentru cele mai plăcute imnuri. Atât alb-albaştrii, cât şi giuleştenii sunt cunoscuţi ca având cele mai frumoase imnuri din Liga I. Ambele îl au la origine pe poetul Adrian Păunescu.

Istorie imn Universitatea Craiova
"Cântec pentru Oltenia" - imnul Universităţii Craiova - a fost scris de Adrian Păunescu înaintea partidei Universitatea Craiova - Kaiserslautern, scor 1-0, pe 16 martie 1983, când marea echipă a Băniei reuşea să elimine pe Kaiserslautern şi să se califice în semifinalele Cupei UEFA.

În faţa Hotelului Jiul, poetul Adrian Păunescu a organizat un spectacol al "Cenaclului" şi a dat naştere imnului "Cântec pentru Olteni". Un vecin de-al lui Lung povestea cum suporterii veneau şi cântau ore bune în faţa locuinţei sale.

Asta se întâmpla cu fiecare jucător. Într-o perioadă în care regimul îşi făcea din plin prezenţa, pe 17 martie, dimineaţa, posturile de radio şi televiziune au intonat imnul alb-albaştrilor.

Istorie imn Rapid
În mai 1980, la un meci între jurnaliştii de la ""Flacăra" şi Rapid, partidă desfăşurată pe Stadionul "Giuleşti", Victor Socaciu împreună cu Adrian Păunescu au scris imnul pe gazon, unul ce avea ca rol să unească echipa şi suporterii.

Prima dată a fost cântat pe Stadionul "Republicii", la un meci pentru promovarea în prima divizie între Progresul şi Rapid, încheiat cu victoria găzarilor scor 3-1. Deşi partida a fost pierdută, mai important era că s-a câştigat un imn!

De atunci, de aproape trei decenii, imnul răsuna la fiecare meci în staţia de amplificare a Stadionului "Giuleşti".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 04:30 PM
Mesaj: #95
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Comisia de Recurs a respins memoriul lui Mircea Bornescu

Membrii Comisiei de Recurs din cadrul LPF au decis să respingă memoriul făcut de portarul Mircea Bornescu împotriva Universirăţii Craiova, prin care cerea să devină liber de contract, informează site-ul oficial al forului condus de Dumitru Dragomir.

Mircea Bornescu a depus memoriu la LPF pentru a deveni jucător liber de contract, acuzând clubul Universitatea Craiova că nu i-a plătit o rată contractuală, fapt pe care oficialii grupării oltene îl neagă. Goalkeeper-ul susţinea că nu a primit o rată de 20.000 de euro, dar şi o sumă de 100.000 dolari, conform unei clauze din contract. Pe rând, memoriile sale au fost respinse atât de Comisia de Disciplină, cât şi de Comisia de Soluţionare a Litigiilor.

Jucătorul a primit la începutul perioadei de pregătire o hârtie de la club prin care i se permitea să îşi caute echipă şi de aceea nu s-a prezentat la pregătiri, dar acest lucru a dus la un conflict cu oficialii echipei. În ultima perioadă, Bornescu s-a pregătit la baza ProRapid, iar oficialii clubului giuleştean au declarat că portarul va semna cu Rapid dacă verdictul comisiei îi va fi favorabil.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 05:10 PM
Mesaj: #96
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Roland Agalliu: "Craiova va rămâne mereu în inima mea"

Primul stranier din fotbalul românesc după Revoluţie este stabilit de mai bine de şapte ani la Graz. Deşi au trecut 17 ani de când se manifesta la gol precum Hugo Sanchez, fosta extremă a Universităţii, albanezul Agalliu, susţine că nu va uita momentele petrecute în Bănie.

"Adevărul": Cum a fost pentru tine experienţa din România?
Roland Agalliu: Care? Experienţa fotbalistică sau cea de după, când făceam afaceri cu cartofi şi cu ceapă? Ţin minte că ieşeam mereu pe minus, pentru că în România toţi intermediarii vor să ciugulească câte ceva.

Hai să vorbim despre cea fotbalistică mai întâi. Îţi mai aduci aminte cum te bucurai după goluri?
(râde) Aveam cu toţii cât un idol pe atunci. Eu voiam să-l copiez pe Hugo Sanchez, pentru că era mic de statură ca mine şi mai în vogă ca fotbalist. Sincer, mi-a luat mult timp să învăţ să fac acele tumbe. Ca să faci aşa ceva ai nevoie de multă stabilitate pe picioare.

Povesteşte-ne cum a fost perioada petrecută la Craiova?
Chiar dacă a fost scurtă, am trăit momente fantastice alături de suporterii nebuni ai Craiovei. Aveam trupă senzaţională, dar păcat că s-a spart imediat. Prunea, Săndoi, Pavel Badea. Mamă, mamă ce fotbalişti! Iar o echipă din provincie este foarte greu să ţină pasul, doi ani la rând, cu Steaua şi cu Dinamo.

Cu cât aţi fost premiaţi în 1991 pentru câştigarea campionatului?
Doamne, ce vremuri! Ştiu că am primit fiecare în plic câte 4.000 de dolari. Erau bani la vremea aia. Când am cucerit şi Cupa României, mă aşteptam să vină un alt plic, dar m-a liniştit Prunea: «Bea apa aia din cupă şi taci, că nu se dă nimic pentru asta».

În 1991, în Cupa Campionilor i-aţi întâlnit pe cei de la Apollon Limassol. Se zvoneşte că după ce aţi învins cu 2-0 la Craiova, returul în care aţi pierdut cu 0-3 ar fi fost aranjat.
Se poate şi asta. Eu am jucat doar în tur, când am şi marcat golul de 2-0. Ei trebuiau să ne bată cu 3-0 ca să se califice, ceea ce era aproape imposibil, dar până la urmă s-a întâmplat. Mai ţin minte că în returul din Cipru, arbitrul a fluierat totul în defavoarea noastră. Dacă vedea că trecem de mijlocul terenului, găsea el un mod de a opri jocul. Ne-a furat ca-n codru.

După eventul din 1991, tu ai ales Oţelul Galaţi...
Mihai Stoica venise după mine la Craiova. Am mers cu maşina lui vreo 1.000 de kilometri până la Câmpulung Moldovenesc, unde era Oţelul în cantonament. Un adevărat manager era încă de pe atunci. Vorbea foarte mult cu toţi jucătorii. Găsea limbajul potrivit pentru fiecare. Spre deosebire de Marius Stan, care avea alt stil de a ne stimula.

"După victoria cu Dinamo, poliţia ne-a cinstit"
Ce amintiri mai ai de la Galaţi?

Acolo s-a născut fetiţa mea, iar naşul de botez a fost colegul meu din atac, Cornea. El, Meme, Ţicleanu şi Marius Stan îmi vor rămâne prieteni pe viaţă. Am şi alte amintiri, care nu pot fi uitate. Am învins în acel an Dinamo cu 2-0. Sărbătoream şi noi ca toţi oamenii, iar la un moment dat nu mai aveam de băut. M-am urcat în maşină cu Cornea, dar ne-a oprit poliţia: «Ce căutaţi voi la ora asta pe stradă?». Era patru dimineaţa. «Nu mai avem de băut i-am zis eu». Poliţistul m-a chemat la maşină, a deschis portbagajul şi a scos două damigene de vin. Nu pot să le uit pe astea niciodată.

Te-ai mai revăzut cu cei de la Oţelul după ce ai plecat de la Galaţi?
Am mai vorbit la telefon cu majoritatea. Cu Aurel Ţicleanu am şi lucrat vreo şase luni în Albania. Eu l-am recomandat la Dinamo Tirana. Acum ştiu că e cu Cornea în Kuweit, dar ce-i mai plăceau mesele cu vin şi cu peşte din Albania (râde).

"Prunea nu s-ar fi mânjit pentru 15.000 de dolari"
Cum ai ajuns la Graz?

S-a întâmplat prin 2002. Câştigam bine şi acasă. Antrenam o grupă de juniori şi îmi ieşeau în jur de 1.500 de euro lunar. A fost ideea soţiei, care e cântăreaţă de operă. Deşi mi-a fost greu la început şi voiam să mă întorc, m-am gândit la viitorul fetiţei. Eu îmi găsesc câte ceva de făcut. În fiecare an primesc câte o ofertă ca antrenor din ligile inferioare. În primul an, am şi jucat un campionat întreg.

Pentru ce echipă?
Am fost la Thal, echipa oraşului în care s-a născut Arnold. I-am dus din Liga a V-a în a IV-a. M-au umplut de bani. În Austria se câştigă foarte bine şi în ligile inferioare. Când am vrut să construiesc o echipă mai puternică, să aduc nişte fotbalişti ieftini şi de valoare din Serbia, România, Croaţia, nu au fost de acord. Le convine mai mult să aibă în echipă doar fotbalişti austrieci, chiar dacă aceştia nu aduc rezultate bune.

Îţi vine să crezi că Florin Prunea este acuzat pentru luare de mită?
Am citit prin ziare toată povestea. L-am şi sunat să‑i spun că poate să se ascundă prin munţii ăştia de aici. "N-am voie să părăsesc ţara", mi-a zis. Am glumit cu el aici, dar vă spun ceva. Nu cred în vecii vecilor că Florin Prunea s-a mânjit cu 15.000 de dolari de la Cornel Penescu sau de la nu ştiu cine. El este băgat doar în faţă, pentru a-i acoperi pe ceilalţi care au furat grosul.

Sorin Cârţu: Antrenor cu autoritate şi foarte inventiv. Deşi eu venisem ca atacant, el mi-a găsit un post, cel de mijlocaş ofensiv, unde puteam să dau un randament şi mai bun.

Emil Săndoi: Pare el cuminte la televizor, dar pe teren îţi mânca ficaţii dacă treceai de el.

Florin Prunea: Nicio diferenţă între el şi o pisică.

Mihai Stoica: Un manager înnăscut.

Fotbalul românesc. Nu mai e ce-a fost. Eu am jucat contra lui Dorinel Munteanu şi Gheorghe Mihali, jucători de care dacă te loveai, aveai impresia că ai intrat în zid.

Roland Agalliu

Născut: 05. 07. 1961, Tirana, Albania
Post: atacant

În Divizia A

Debut: 02.06.1991 Univ.Craiova - Jiul 1-1
1990-91: Univ. Craiova 5 meciuri 3 goluri
1991-92: Univ. Craiova 13 meciuri
1992-93: Oţelul 21 meciuri 1 gol

În Divizia B 1991-1992: FC Drobeta

Palmares: A cucerit un titlu şi o cupă a României, ambele trofee cu Universitatea Craiova

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 07:53 PM
Mesaj: #97
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Palmares favorabil Universităţii

Universitatea Craiova are un ascendent moral în întâlnirile directe cu rapidiştii, palmaresul fiind de partea sa. În cele 72 de meciuri, Ştiinţa are un avantaj considerabil faţă de Rapid în ceea ce priveşte victoriile.

Astfel, alb-albaştrii au 13 victorii în plus faţă de giuleşteni: Ştiinţa având 35 de reuşite, iar Rapid - 22. În ceea ce priveşte rezultatele de egalitate, cele două adversare de mâine au încheiat 15 partide indecis.

Şi la capitolul goluri, echipa olteană este cu mult peste cea bucureşteană, Universitatea marcând 115 goluri, iar rapidiştii - 85. Pe teren propriu, Ştiinţa a întâlnit Rapidul în 36 de partide, obţinând 28 victorii, şapte egaluri şi două înfrângeri.

Primul meci dintre cele două echipe s-a jucat pe 1 noiembrie 1964 şi s-a închiriat cu victoria Ştiinţei, scor 1-0. Rezultatul maxim dintre cele două formaţii s-a produs pe 10 mai 1986, tot la Craiova, Universitatea impunându-se cu scorul de 7-0.

Ultima victorie a Rapidului în Bănie datează din 22 septembrie 2002, atunci când giuleştenii s-au impus cu 3-1, iar ultima întâlnire pe "Ion Oblemenco" a avut loc pe 15 noiembrie 2008 şi s-a încheiat cu un rezultat nul.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 08:12 PM
Mesaj: #98
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Mititelu îl vrea pe Bergodi la Ştiinţa!

Patronul Craiovei l-a contactat pe fostul antrenor al Stelei şi i-a propus funcţia de "principal" al Universităţii. iar Italianul şi-a dat acordul de principiu, informează craiovamaxima.ro.

Tehnicianul italian a fost demis azi-noapte de la Steaua după ce patronul din Ghencea, Gigi Becali, s-a arătat deranjat de faptul că Bergodi nu i-a permis să meargă la vestiare la pauza meciului cu Sheriff din Europa League.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 08:12 PM
Mesaj: #99
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Bădoi, tot la echipa a II-a

Vali Bădoi a făcut azi deplasarea la Caracal cu lotul Primăverii pentru meciul cu divizionara de Liga a III-a din localitate.

Fundaşul dreapta se află azi în faţa celui de-al doilea meci în Liga a III-a pentru Primăvara, după ce în etapa precedentă a fost integralist în jocul "satelitului" cu CS Albota (2-2).

Regulamentul îi permite lui Bădoi să facă parte şi din lotul primei echipe pentru meciul cu Rapid. O decizie în acest sens se va lua în aceast seară.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-18-2009, 08:13 PM
Mesaj: #100
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Ion Crăciunescu: Nu trebuia schimbat Nicolo Napoli

Fostul conducător al Universităţii, Ion Crăciunescu, susţine că finanţatorul Craiovei a investit bani şi suflet în echipa alb-albastră, dar a făcut şi greşeli, mai ales în privinţa transferurilor şi a demiterii antrenorului Napoli.

- Cum comentaţi începutul de campionat al Universităţii?
- Trebuie să încep prin a spune că Adrian Mititelu a făcut eforturi uriaşe pentru Universitatea Craiova, a cheltuit foarte mulţi bani şi este sufletist. Cred că, în aceeaşi măsură, a făcut şi nişte greşeli. Toată lumea se aştepta ca acea Craiovă frumoasă, care se întrevedea în urmă cu doi - trei ani, să crească.

- Să explodeze, cum se zice!
- Aveţi dreptate. Universi-tatea trebuia, într-adevăr, ca în acest sezon să explodeze. Toţi ne aşteptam să crească, să se maturizeze copiii, să vedem altă Craiovă. Şi aici Mititelu a făcut greşeli...

Pro Napoli şi Victor Piţurcă
- Care ar fi acestea?

- În primul rând, politica ultimelor transferuri. Hai să zicem că Şoavă merge, este de-al Craiovei, dar nu sunt de acord cu faptul că au fost achiziţionaţi Vali Badea şi Vali Bădoi. Păi, scoatem copiii ăştia frumoşi din echipă pentru cine? Iertaţi-mă, dar mie nu mi se pare normal. Este o mare greşeală. Nu ştiu cine îl sfătuieşte, ce consilieri are Adrian Mititelu, dar, repet, face şi unele greşeli. Poate face greşeli din prea mult suflet pentru Ştiinţa, poate şi fără să se sfătuiască. Eu cred că echipei de acum doi-trei ani îi mai trebuia alăturaţi unul sau doi copii talentaţi, nu jucători gen Vali Bădoi. Şi copiii ăştia stau pe bară! Altă greşeală făcută de Mititelu este în privinţa antrenorului.

- Vă referiţi la demiterea lui Napoli?
- Da, nu trebuia schimbat Nicolo Napoli. Eu mi-am permis de atunci să-i spun asta lui Mititelu... Aşa văd eu lucrurile de pe margine, cum se spune. Una dintre slăbiciunile finanţatorului Ştiinţei este faptul că încă nu şi-a găsit un antrenor pe măsura Universităţii Craiova. Dacă reuşea să-l aducă antrenor principal pe Victor Piţurcă era o treabă foarte bună.

Ştiinţa este o echipă dezechilibrată
- Craiova a avut un duş rece la Iaşi, iar acum încercăm să deraiem Rapidul...

- Nu ştiu ce se va întâmpla la acest meci cu Rapid, este deschis oricărui rezultat. Craiova poate să învingă Rapidul cu 2-0 sau 3-0, dar se poate întâmpla şi să piardă, 0-3, 0-4. În opinia mea, Universitatea este, în prezent, o echipă dezechilibrată. Ar fi putut să câştige la Iaşi, dar la fel de bine putea să piardă la scor, chiar 6-1 sau 6-2 pentru Poli Iaşi! În prima repriză, Craiova a fost o echipă cu fisuri mari în apărare, cu "bulevarde" mari.

- Apropo de acest meci din Copou: finanţatorul Mititelu susţine că golul înscris de Florin Costea, la scorul de 0-0, ar fi fost valabil, ce ziceţi?
- Am văzut meciul, dar n-am văzut reluările şi evit să mă pronunţ.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
26 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut