Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Steaua Bucureşti
10-18-2009, 04:40 PM
Mesaj: #571
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Ovidiu Petre: "Am genunchiul nou-nouţ! Rămân un luptător!"

Şase luni a durat calvarul lui Ovidiu Petre. Pe 7 aprilie, într-un meci de la Târgu Jiu, "Sârmă" părăsea terenul în minutul 52, după ce s-a accidentat la meniscul extern al genunchiului drept. A revenit în România abia săptămâna trecută, iar acum a ales să îşi expună planurile în ProSport.

Ovidiu, care este situaţia ta actuală din punct de vedere medical? Când revii?
Foarte bună. Nu mai este nicio problemă în momentul de faţă. Mai am încă de acumulat. Sper ca în aproximativ două săptămâni să fiu la 100% din capacitate şi să joc.

Cum ai caracteriza perioada petrecută la Bologna?
A fost cea mai grea perioadă pe care am trăit-o de când joc fotbal. Nu doresc nimănui să treacă prin aşa ceva.

Ai suferit două operaţii la un singur genunchi în decurs de un an. Cât de grav e acest lucru pentru un fotbalist? Se spune că intervine un fel de teamă de dueluri...
O să fiu acelaşi jucător, indiferent de accidentările pe care le-am avut. Acum genunchiul este nou-nouţ şi nu mai sunt probleme. Am fost mereu un luptător şi nu mă voi schimba.

"Anul ăsta luăm titlul"
Ce şanse acorzi echipei în campionat?

Şansele sunt mari. Suntem la trei puncte de primul loc în acest moment şi suntem implicaţi pe toate fronturile. Sper să câştigăm ceva anul ăsta, deoarece a venit momentul!

Ce părere ai despre "dubla" cu Fenerbahce?
O să fie cele mai tari meciuri din acest an pentru echipa noastră. Sper să scoatem măcar patru puncte din aceste două meciuri, dar va fi foarte greu, mai ales la Istanbul. Atmosfera de acolo va fi teribilă.

Care sunt planurile tale de viitor, te mai gândeşti şi la echipa naţională, sau e foarte departe de tine acest gând?
Normal că mă gândesc să revin la lot. Planul meu de viitor este să fiu sănătos, deoarece atunci voi reuşi tot ce mi-am propus în carieră.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-18-2009, 04:40 PM
Mesaj: #572
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Steaua a cîştigat doar de două ori în ultimele 5 întîlniri

"Roş-albaştrii" se deplasează la Iaşi, sperînd că vor reuşi să se menţină în grupul fruntaş.

Cu toate acestea, Steaua nu a cîştigat decît de două ori în ultimele cinci deplasări la Iaşi. În celelalte două ocazii, Poli Iaşi a reuşit să învingă o singură dată, remizînd în alte două ocazii.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-18-2009, 04:43 PM
Mesaj: #573
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Dacă ia cartonaş galben la Iaşi, Szekely va rata derby-ul cu Rapid

Unul dintre cei 11 jucători pe care Stoichiţă îi va titulariza diseară împotriva lui Poli Iaşi va juca sub ameninţarea suspendării în derby-ul cu Rapid, din etapa viitoare.

Janos Szekely a fost avertizat în primele 9 runde de 3 ori cu cartonaş galben şi, dacă va încasa şi în această seară încă unul, nu va putea evolua duminica viitoare împotriva giuleştenilor.

Stoichiţă a decis ca echipa să nu se întoarcă la Bucureşti imediat după terminarea meciului de diseară, de la Iaşi. Jucătorii vor înnopta în Copou şi vor reveni în Capitală cu un charter în luni dimineaţă.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-18-2009, 04:44 PM
Mesaj: #574
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Ladislau Boloni: "Nu aveţi dreptul să confiscaţi VISURILE SUPORTERILOR!"

Fostul mijlocaş al Stelei acuză modul dictatorial în care patronul conduce clubul, dar şi vocabularul abject pe care îl foloseşte în dialogul cu fostele glorii din Ghencea.

Balint a fost primul. Tot prin intermediul unei scrisori. Au urmat Ienei, Hagi şi Tudorel Stoica. Toţi au reacţionat la acuzele pe care Gigi Becali le-a adresat fostelor glorii ale roş-albaştrilor. Ieri după-amiază, pe lista selectă a contestatarilor lui s-a mai adăugat un nume de 5 stele: Ladislau Boloni.

Din Belgia, de la Liege, cel care a jucat între 1984 şi 1987 în tricoul Stelei a trimis către Gazeta Sporturilor o scrisoare în care îl desfiinţează pe actualul patron din Ghencea. Deşi comunicatul lui Loţi se întinde pe două pagini şi jumătate de coală A4, Boloni nu i-a scris nici măcar o dată numele lui Becali. În schimb, l-a numit "conducătorul suprem", "şeful", "proprietarul" sau "persoană implicată în dosare grave, gen "Valiza".

SCRISOAREA LUI BOLONI
Bunul simţ al echipei de odinioară

Pentru faptul că, între anii 1984 şi 1987, am putut face parte din legendara echipă Steaua, mă consider un norocos. Tîrgmureşeanul Boloni, sosit în Capitală, s-a integrat foarte repede în familia clubului. Simţeam inteligenţa lucrînd peste tot: din biroul lui Alecsandrescu pînă în vestiarul jucătorilor. În mod firesc, organizarea perfectă domnea şi ea, de la cizmar pînă la cabinetul medical.

Dar mai cu seamă respectul şi bunul simţ se manifestau de la îngrijitorul terenului pînă la Duckadam, de la bucătar pînă la antrenorul Ienei, de la suporteri pînă la domnul Valentin Ceauşescu. Aceste sentimente de stimă reciprocă între club, suporteri şi jucători reprezentau FORŢA necesară marii performanţe.

Da, mă consider norocos pentru că - datorită şi acestei forţe - am făcut parte dintr-o echipă ale cărei rezultate au oferit o picătură de mîndrie unui popor întreg, popor care, în perioada respectivă, era umilit zi de zi.

Pînă în 2000, îmi era străină existenţa actualului patron
Nu am avut ocazia să cunosc îndeaproape conducerea actuală a Stelei. Pînă la venirea mea ca antrenor la echipa naţională, în 2000, îmi era străină existenţa actualului patron. Ulterior, de cel mult trei ori am schimbat cîteva fraze cu el. Prima dată, cînd l-am vizitat pe Piţurcă - pe atunci antrenorul Stelei - la stadionul Ghencea. Fostul meu coleg a făcut prezentările.

A doua oară, cînd, după declaraţii urîte ale patronului la adresa mea, cu ocazia unui trial pe stadionul "Lia Manoliu", Sorin Satmari a încercat să mă convingă să dau mîna cu "şeful".

A treia ocazie... a treia... cred că nici nu a existat. Sau am uitat-o. E o calitate a mea că pot uita uşor lucrurile neplăcute.

De mult se ştie că între actuala conducere şi Bölöni este greu să obţii un numitor comun. Cu toate astea, sentimentele mele profunde faţă de Steaua nu s-au schimbat deloc. Iubesc Steaua, dar Steaua pe care eu am cunoscut-o, nu Steaua de azi!

"Mişcarea Steaua" e călcată în picioare
Cu cîteva săptămîni în urmă, am declarat la televiziune că nu sînt de acord cu o conducere care şifonează blazonul Stelei. Ce fel de şef de club este acela care-i jigneşte laolaltă pe Alecsandrescu, pe Ienei, pe Iordănescu, pe Lăcătuş, pe Balint ori pe Hagi? Dar simbolul cel mai important, călcat astăzi în picioare, se numeşte "Mişcarea Steaua"!

"Am cumpărat echipa, nu o vînd, fac ce vreau cu ea!"- astfel îşi justifică excentricităţile proprietarul echipei. Dar şcoala de gimastică românească nu aparţinea oraşului Deva sau antrenorului Karoly, ci era proprietatea întregului popor. Ţiriac şi Năstase nu erau numai mîndria Federaţiei Române de Tenis, ci mîndria NOASTRĂ, a tuturor. Şi Gaţu, şi Birtalan, şi Patzaichin, şi Iolanda Balaş, şi Dobrin... şi alţii, şi alţii. Toţi au fost şi trebuie să rămînă în tezaurul sportului românesc.

Aşa stau lucrurile şi cu Steaua! Nu e o problemă că Steaua aparţine unui anume proprietar. Problema este că proprietarul acestui bun naţional nu are priceperea şi capacitatea intelectuală să-l respecte şi să-l administreze.

Ce fel de conducere este aceea care abia peste 7 zile ia atitudine faţă de un banner incalificabil, afişat la un meci din cupele europene? Mai mult, mass-media găzduieşte zilnic înjurăturile şi ameninţările venite direct de la "conducătorul suprem". Cum pot să înţeleg un astfel de comportament? De unde îşi ia dreptul patronul să spună că suporterii sînt "vagabonzi" şi "drogaţi"? Ce drept are să pună asemenea calificative o persoană implicată în dosare grave, precum celebrul "Valiza"?

Un vocabular ieşit dintr-un total întuneric intelectual
Din 2000, am aflat că pentru conducerea Stelei sînt un "vagabond". Mai tîrziu, am fost calificat drept "jigodie şi derbedeu". Mi s-a mai indicat să-mi ţin gura, pentru că sînt "doar un ungur" şi dacă vreau să vorbesc, să mă duc acasă, în Ungaria. Dar în cartea mea de identitate, şi astăzi figurează ca adresă Tîrgu Mureş, str. Köteles.

Insulte şi iarăşi insulte, puse în valoare de un vocabular ieşit dintr-un total întuneric intelectual!!!

Bine, accept ca patronul clubului meu de suflet să mă desconsidere. Dar n-are nici un drept să-i desconsidere pe suporteri, pe cei care nu stau în lojele climatizate pe timpul verii, pe cei care înfruntă ploaia şi lapoviţa, pe cei care nu deţin conturi în bănci! Aceşti oameni, fără de care fenomenul sportiv nu există, au o singură avere: dreptul de a visa. Oricît de proprietari aţi fi, NU AVEŢI DREPTUL SĂ LE CONFISCAŢI VISURILE! Eu, unul, le voi susţine pînă în pînzele albe dreptul de a visa.

Nu pot să nu pomenesc ultima ispravă a conducerii Stelei, care a hotărît să suspende abonamentele de la o anumită tribunăa. În viziunea şefului de club, ăsta e respect "a la 2009"! Am citit că, în tribuna respectivă, au dreptul să intre doar copiii şi posesorii de diplomă. OK! Copil nu mai sînt, dar diplomă am! V-am mai spus că sînt un norocos. Eu pot să intru la meci.

Permiteţi-mi însă o ultima întrebare: de ce nu se aplică aceeaşi regulă şi în loje?

Mă aştept, ca de obicei, să se abată asupra mea avalanşa bine cunoscută de murdării. Nici o problemă, pentru că nu degeaba sînt norocos: cu timpul, m-am imunizat! Aşa că nu mă deranjează. Dimpotrivă.

CU TRISTEŢE, LADISLAU BOLONI

Ce a făcut Boloni la Steaua

- a venit în vara lui 1984 şi a plecat în decembrie 1987
- a jucat 97 de meciuri şi a marcat 24 de goluri în campionat
- a bifat 17 jocuri şi 5 goluri în cupele europene
- a cîştigat nu mai puţin de 8 trofee: Cupa Campionilor (1986), Supercupa Europei (1987), 4 titluri şi două Cupe ale României

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-18-2009, 04:46 PM
Mesaj: #575
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Emerich Ienei: "Am luat poziţie cu toţii faţă de Gigi Becali, se vede că generaţia '86 a fost o echipă adevărată"

Fostul mare antrenor al Stelei, Emerich Ienei, spune că scrisorile deschise ale membrilor echipei din '86 către patronul actual al grupării roş-albastre, sînt consecinţă a faptului că răbdarea acestora faţă de atitudinea lui Gigi Becali a ajuns la capăt.

"Gigi Becali vede că se strîng din ce în ce mai multe păreri negative la adresa sa şi a cam început să bată în retragere. M-aş bucura ca el să ajungă la o înţelepciune, dacă poate, care să-i permită reconcilierea cu toţi cei cu care s-a certat. Faptul că mai mulţi membri ai generaţiei '86 s-au revoltat împotriva situaţiei actuale de la Steaua demonstrează încă o dată faptul că noi chiar formam o echipă în acea vreme. Am luat cu toţii poziţie, pentru că nu se mai poate să terfeleşti în halul acesta oamenii care au făcut ceva pentru acest club. Cred că marea hibă s-a produs atunci cînd Gigi Becali a cumpărat toate acţiunile la Steaua. Dacă Armata ar fi rămas să conducă echipa, poate şi el ar fi avut altă atitudine. Nu sînt de acord cu dictatura lui Gigi", a spus Emerich Ienei pentru gsp.ro.

"Voi lua loc în loja rezervată gloriilor Stelei doar dacă va fi aplanat conflictul cu Gigi Becali"
Fostul mare antrenor stelist Emerich Ienei spune că va lua loc în loja pe care finanţatorul Gigi Becali o va amenaja pentru gloriile roş-albastre, doar în cazul în care conflictul dintre latifundiar şi componenţii Stelei '86 va fi aplanat.

"Îmi face plăcere de fiecare dată să iau loc pe stadionul unde am înfăptuit acea mare performanţă din 1986, marele succes împotriva lui Anderlecht, cu 3-0. Dacă ne înţelegem, noi, ce din generaţia '86, să mergem în acea lojă, o voi face cu bucurie. Totuşi, există o condiţie: vom merge acolo numai după ce Gigi Becali îşi va cere scuze şi conflictul va fi aplanat. Cu el oricum nu se ştie niciodată, acum îşi cere scuze şi mîine începe din nou să jignească", a spus Emerich Ienei pentru gsp.ro.

"Cred că Gigi Becali a înţeles ceva şi îl va lăsa pe Stoichiţă să-şi facă datoria"
Emerich Ienei crede că Steaua va avea o misiune dificilă în deplasarea de mîine, de pe terenul lui Poli Iaşi, dar speră ca pauza competiţională ocazionată de meciurile naţionalei să le fi priit jucătorilor şi staff-ului tehnic al roş-albaştrilor: "Va fi un meci foarte dificil pentrui Steaua la Iaşi. Sper ca lucrurile să se fi reaşezat pe făgaşul lor normal în această pauză de două săptămîni. Cred că şi Gigi Becali a înţeles ceva din cele întîmplate şi îl va lăsa pe Mihai Stoichiţă să-şi facă datoria. Dacă nu va avea rezultate, sînt sigur că va demisiona singur, aşa ar face orice antrenor".

Ienei s-a referit şi la posibilitatea ca Lucian Filip să fie folosit pe banda stîngă a apărării Stelei în meciul cu Poli Iaşi: "E mai bine să nu se improvizeze cu Rada sau cu altcineva pe banda stîngă. Prefer un jucător construit pentru acest post".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-18-2009, 04:47 PM
Mesaj: #576
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
"Este foarte bine că se solidarizează"

Fostul fundaş de fier al Stelei '86, Miodrag Belodedici, s-a ferit să comenteze scrisoarea deschisă adresată de Ladislau Boloni lui Gigi Becali, însă a precizat că acţiunile care presupun solidarizarea generaţiei de aur a roş-albaştrilor sînt binevenite.

"Nu vreau eu să comentez despre Gigi Becali şi despre ceea ce se întîmplă acum la Steaua, am treburi mai importante de făcut la centrele naţionale de juniori. Ceea ce spun membrii generaţiei '86 este treaba lor. Pot să spun doar că este bine că se solidarizează, acesta este un semn bun. Asta ar trebui să facem mai des, să ne întîlnim şi să participăm împreună la cît mai multe meciuri sau acţiuni", a spus Miodrag Belodedici pentru gsp.ro.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-18-2009, 04:48 PM
Mesaj: #577
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Marius Lăcătuș: "Ăsta e Gigi!"

Lăcătuş spune că l-au deranjat acuzele dure ale patronului la adresa foştilor lui coechipieri.

Plecat de o jumătate de an de la Steaua, Lăcătuş a intervenit şi el în conflictul dintre Becali şi fostele glorii ale clubului din Ghencea şi a comentat ce s-a întîmplat în ultima săptămînă. "Mă doare cînd foşti colegi de-ai mei sau antrenori cu care am lucrat în anii '80 la Steaua sînt atacaţi. E normal să fiu în aceeaşi barcă cu ei, am obţinut rezultate mari împreună", a spus Lăcătuş.

"Am văzut toate declaraţiile lui Boloni, Balint, Ienei şi au avut nişte afimaţii normale, de bun-simţ, n-au sărit calul, dar Gigi se aprinde mult prea repede şi după ce deschide gura îi pare rău, dar e mult prea tîrziu. Eu îl ştiu bine pe patronul Stelei şi spun doar atît: ăsta e Gigi, un tip extrem de imprevizibil", a adăugat fostul număr 7 din Ghencea.

Lăcătuş a comentat apoi şi intenţia patronului Stelei, care doreşte să le facă statui tuturor celor care au contribuit la cucerirea Cupei Campionilor Europeni în mai 1986. "Statuie? Sincer, nu prea mă interesează şi nici nu mă încălzeşte cu nimic. Dacă vrea să o facă, OK, eu nu mă opun, s-o facă, dar eu mă mulţumesc cu ce am şi cu ce am realizat la Steaua, nu-mi trebuie statuie ca să vadă lumea ce a făcut Lăcătuş în Ghencea", a încheiat "Fiara".

17 luni l-a avut Lăcătuş pe Becali ca patron, "Fiara" fiind în două mandate antrenor principal în Ghencea

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-19-2009, 04:44 PM
Mesaj: #578
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Mihai Stoichiţă: "Scorul putea fi altul, dar noi am avut norocul să înscriem primii"

Antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, a declarat, duminică, după victoria cu Politehnica Iaşi, că este mulţumit de calitatea jocului prestat de echipa sa, care a reuşit să câştige datorită pragmatismului arătat până la finalul partidei.

"Aş vrea să felicit şi echipa din Iaşi, pentru că împreună am făcut un spectacol mai mult decât agreabil. Scorul putea fi altul, ei au ratat, dar noi am avut norocul să înscriem primii. Am fost mai realişti, am gestiont mai bine momentele de joc, îi felicit pe băieţi pentru această victorie, dar le spun să ţină capul jos. Mă aşteptam ca Poli să joace ofensiv, nu a ucis spectacolul, iar cu o astfel de echipă e mai uşor să deschidem apărarea", a spus Stoichiţă.

Tehnicianul a comentat şi faptul că echipa sa a reuşit să înscrie golurile în ultimele minute: "Fotbalul înseamnă suferinţă. Trebuie să ai caracter, să suferi, să tremuri şi să poţi să dai gol şi în ultimele minute".

Stoichiţă l-a felicitat pe Dayro Moreno pentru gol, dar i-a transmis să rămână modest: "O să-i spun să meargă să doarmă şi să nu fie mulţumit cu ce a realizat până acum. El poate mai mult şi eu aştept mai mult".

Acesta a vorbit şi despre partida cu Fenerbahce, de joi, din grupele Ligii Europa. "Trebuie să îi pun la punct în ceea ce priveşte pregătirea fizică, să îi recuperăm pe cei accidentaţi. Vreau să le transmit băieţilor că Steaua e o echipă de istorie şi să nu plece la acel meci cu gândul că simpla prezenţă pe teren poate rezolva jocul", a punctat Mihai Stoichiţă.

Steaua a câştigat, duminică, scor 2-0, partida din deplasare cu Politehnica Iaşi şi rămâne neînvinsă cu Mihai Stoichiţă pe banca tehnică. În urma acestui rezultat, Steaua a urcat pe locul patru în clasamentul Ligii I, cu 18 puncte, la egalitate cu Rapid, dar cu un golaveraj inferior. În schimb, Poli Iaşi se află pe poziţia a 9-a, cu 14 puncte.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-19-2009, 04:54 PM
Mesaj: #579
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Steaua a cerut arbitri străini pentru derby-ul cu Rapid, giuleştenii sunt de acord

Clubul Steaua a trimis luni Comisiei Centrale a Arbitrilor o scrisoare prin care cere o brigadă din străinătate la derby-ul cu Rapid, iar giuleştenii sunt de acord şi vor transmite o cerere asemnătoarea la CCA luni după-amiază, au declarat, surse din cadrul comisiei.

"La CCA a ajuns o cerere din partea Stelei, prin care se solicită arbitri străini la partida de duminică cu Rapid. Deocamdată, membrii comisiei nu pot începe să caute o brigadă, pentru că trebuie să fie şi cei de la Rapid de acord şi să trimită o hârtie oficială. După ce există acordul celor două cluburi nu va fi niciun fel de problemă", au dezvăluit sursele menţionate.

Managerul sportiv al Rapidului, Cristi Costache, a declarat, că ştia de cererea înaintată de Steaua către CCA, iar alb-vişiniii îşi vor da acordul în cel mai scurt timp: "Chiar acum lucrăm la scrisoarea către Comisia Centrală a Arbitrilor şi vom cere arbitri străini, la fel ca şi Steaua. Luni după-amiază va ajunge la comisie cererea noastră".

Derby-ul etapei a 11-a a Ligii I, dintre Steaua şi Rapid, se va disputa duminică, de la ora 20:00. Partida se va disputa cu porţile închise după ce roş-albaştrii au fost sancţionaţi de Comisia de Disciplină a LPF în urma incidentelor de la jocul cu Gloria Bistriţa.

În altă ordine de idei, aceleaşi surse din cadrul CCA au afirmat că partida dintre Universitatea Craiova şi FC Vaslui va fi condusă de o brigadă din Spania, în timp ce pentru jocul dintre CFR Cluj şi FC Timişoara nu s-a primit nicio înştiinţare oficială că formaţiile ar dori arbitri străini.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-19-2009, 05:22 PM
Mesaj: #580
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Liţă Dumitru: "Steaua a cîştigat pe merit. E foarte bine pentru Dayro că a marcat acum"

Fostul tehnician al echipei din Ghencea a comentat victoria Stelei în deplasarea de la Iaşi, spunînd că trupa lui Mihai Stoichiţă a dominat şi a meritat pe deplin cele trei puncte.

"E foarte bine pentru Dayro că a marcat acum. Sper să o ţină tot aşa şi să ajute echipa. Steaua a cîştigat pe merit. În prima repriză nu au fost situaţii foarte mari, iar în partea a doua, Steaua a dominat", a spus Liţă Dumitru la televiziunea Sportro.

Steaua s-a impus cu scorul de 2-0 în meciul din deplasare cu Poli Iaşi. Cele două reuşite au fost semnate de Dayro Moreno şi Janos Szekely, în minutele de final ale partidei.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
30 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut