Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Rapid Bucureşti
10-29-2009, 05:37 PM
Mesaj: #251
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Căpitanul a explicat reacţia din momentul schimbării la partida cu Steaua

După ce patronul George Copos l-a criticat pe căpitanul rapidist Costin Lazăr pentru că acesta a ales să plece direct la cabine, după ce a fost înlocuit la partida cu Steaua, mijlocaşul a dorit să clarifice situaţia

"Am preferat să merg direct la vestiare. Eram destul de nervos şi am considerat că e mai bine să nu mă mai întorc pe bancă", a declarat Lazăr pentru rapidisti.ro.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-29-2009, 05:39 PM
Mesaj: #252
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
"Rapid dă lovitura cu Stache şi Sander!"

Fost jucător la Rapid şi actualmente în liga a doua din Germania, la Energie Cottbus, Sergiu Radu vorbeşte despre Petrik Sander, sub comanda căruia a jucat în perioada 2005-2007 la aceeaşi echipă. Antrenorul german e vizat să preia Rapidul.

Ai lucrat cu Petrik Sander. Ce poţi să ne spui despre el?
Cele mai mari rezultate le-a avut Energie Cottbus cu el pe bancă. A preluat echipa când se afla la retrogradare din Liga a II-a în Liga a III-a şi a reuşit ca în sezonul următor să promoveze în Bundesliga!

Dar, totuşi, a fost dat afară...
În sezonul 2006-2007 a reuşit promovarea în prima ligă, obţinând cel mai mare număr de puncte din istoria clubului în Bundesliga. Am strâns 41 de puncte şi am terminat pe locul al 13-lea, cea mai bună performanţă pentru Energie Cottbus. Însă în sezonul următor a pierdut mai mulţi jucători de valoare, echipa a avut o evoluţie mai slabă şi a fost schimbat.

"Pune accent pe organizarea jocului"
Cum este ca antrenor?

Este un tehnician bun şi, ca orice german, pune accent pe pregătirea fizică şi pe organizarea jocului. Este un om deosebit, cu care poţi să vorbeşti şi lucruri personale.

Ce sistem de joc preferă?
Am jucat în majoritatea partidelor în formula 4-4-2. Pune mare accent pe organizarea defensivă. În deplasare jucam pe contraatac şi am reuşit să marcăm în multe partide, iar acasă ştia cum să ne motiveze ca să marcăm de fiecare dată.

Dar despre Lutz Stache ce ştii?
Este un om de afaceri cu potenţial financiar, este cunoscut în Cottbus ca un băiat deştept, are două facultăţi şi ştie să facă afaceri. Îi place fotbalul. Va fi un lucru extraordinar dacă va prelua Rapidul!

14 goluri a marcat Sergiu Radu pentru Rapid

54 de jocuri are Sergiu Radu în tricoul Rapidului

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-29-2009, 05:40 PM
Mesaj: #253
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
"Noi am cheltuit doar 20.000 € pentru transferuri!"

George Copos se declară mulţumit de prestaţiile echipei lui Viorel Hizo chiar dacă Rapidul nu a reuşit să se impună în nici unul dintre derby-urile pe care le-a disputat în acest sezon. Copos afirmă că poziţia a treia pe care se află formaţia giuleşteană în acest moment reprezintă o adevărată surpriză comparativ cu investiţiile făcute la echipă.

Copos nu a uitat să-l critice pe fostul tehnician al Rapidului, portughezul Jose Peseiro, despre care spune că a cheltuit sume exorbitante fără a crea o echipă competitivă.

"La echipa pe care o are Hizo este extraordinar că ne aflăm pe locul trei. Să nu uităm că în 2008, marele Peseiro, care avea un contract de două milioane de euro, a adus nouă sau zece jucători străini pe care a plătit, cu tot cu comisioanele impresarilor, zece milioane de euro. Dintre aceştia, doar Spadacio şi Fernandes au rămas la echipă şi a trebuit în acest an să aducem numai copii. Noi, în această vară, am cheltuit 20.000 de euro pentru aducerea de jucători. Şi iată că Hizo se află în primele trei locuri", a declarat George Copos pentru Cancan.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-29-2009, 05:40 PM
Mesaj: #254
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
A dat afară 600 de oameni

Criza l-a făcut pe George Copos să disponibilizeze aproximativ 600 de salariaţi de la ANA Holding. Adică unul din patru angajaţi.

De efectele crizei nu au scăpat nici angajaţii clubului Rapid, aproape jumătate dintre cei 80 de salariaţi fiind trimişi acasă de la începutul anului. S-a renunţat la mai mulţi antrenori de la Centrul de Copii şi Juniori, printre care Marin Stelian, Ion Pop, Octavian Niţă şi Florin Tiţa. În ciuda faptului că, recent, a anunţat disponibilizări şi la ANA Holding, Copos pare că ştie ce face, dând şi sfaturi oamenilor cu bani: "Acum este momentul să investeşti, toate preţurile fiind la jumătate. Tot anul 2010 va fi un an al investiţiilor. Plătim mai puţin pentru materialele de construcţii, dar şi pentru alte servicii", a declarat George Copos pentru Ziarul Financiar.

1.800 de angajaţi mai are în prezent George Copos, în grupul de firme ANA Holding

47 de angajaţi mai are în acest moment Rapidul, după ce, înainte de criză, număra 80 de salariați

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-29-2009, 05:41 PM
Mesaj: #255
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Omul lui Stache

Fostul antrenor al lui Energie Cottbus a rămas dezamăgit de nivelul pregătirii fizice arătat de fotbaliştii rapidiști la meciul din Ghencea

Rapidul se depărtează pe zi ce trece de mâinile lui George Copos. Lutz Stache, neamţul venit în România pentru a trece la comanda giuleştenilor, se implică din ce în ce mai mult în viaţa echipei.

După ce a fost prezent chiar el la două dintre partidele Rapidului, ambele pierdute, 0-1 la Timişoara şi 1-4 cu CFR Cluj, Lutz Stache a trecut la nivelul următor. Astfel, cu ocazia derby-ului de duminică seară dintre Steaua şi Rapid, terminat până la urmă la egalitate, Stache a trimis un om pentru a urmări evoluţia echipei. Responsabil cu elementele tehnico-tactice a fost Petrik Sander, fost antrenor la Energie Cottbus, antrenor care a fost foarte aproape să o preia în această vară pe FC Vaslui.

Sander: "e nevoie de mijlocaşi"
Chiar dacă Ioniţă şi Răduţă au explodat în acest sezon, tinerii fotbalişti nu au demonstrat încă faptul că sunt maturi în joc, neamţul considerând că Rapidul are nevoie urgentă de atacanţi. Pe lângă acest lucru, Sander a remarcat faptul că este nevoie şi de un mijlocaş la închidere care să ofere mai multă siguranţă, dar mai ales de un joc mult mai consistent pe benzi. Ultima "hibă" în jocul Rapidului a fost legată de problema pregătirii fizice, jucătorii Rapidului nereuşind să joace toate cele 90 de minute la turaţie maximă.

Totuşi, pe lângă toate aceste probleme, neamţul trimis de Stache a ţinut să remarce că, în ciuda faptului că rapidiştii nu sunt cu banii la zi, acest lucru nu le influenţează evoluţiile. Există totuşi posibilitatea ca, în cazul în care investitorii germani vor prelua pachetul majoritar în Giuleşti, Petrik Sander să devină antrenor principal.

Cariera lui Sander
- 1997-2004 antrenor secund la Cottbus (2.Bundesliga)
- 2004-2007 principal la Cottbus (promovare în 2006 în 1.Bundesliga)
- 2008-2009 principal la VfR Aalen (Liga a III-a)

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-29-2009, 07:24 PM
Mesaj: #256
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Helder, dorit la naţionala Braziliei

Click! vă prezintă povestea singurului fotbalist «cariocas» din Liga I care se află în vizorul primei reprezentative pregătită de Carlos Dunga.

Helder Ferreira, fundaşul brazilian al lui Rapid, provine dintr-o familie numeroasă din Sao Paolo.

Deşi părinţii săi sunt divorţaţi, fotbalistul a avut mereu grijă de frăţiorii vitregi. La 18 ani, s-a căsătorit cu femeia visurilor sale.

"Speedy Gonzalez" de Giuleşti, în vârstă de 21 de ani, şi-a unit destinul, în urmă cu trei ani, cu Marcela, pe care a cunoscut-o la Caxias do Sul.

"Jucam la Juventude. Acolo am întâlnit-o pe femeia visurilor mele cu care locuiesc în Bucureşti. Nu sunt un mare pasionat al cluburilor de noapte. Îmi plac şi româncele, dar mult mai mult braziliencele. Deocamdată nu ne gândim la un copil, însă aş vrea foarte mult un băiat pe care să-l fac fotbalist", spune jucătorul, care nu se omoară nici cu măncarea din România: "M-am adaptat cu viaţa din Bucureşti. Îmi place şi la Rapid, aş vrea să continui cu această echipă după expirarea împrumutului, dar sarmalele şi micii tot nu mă atrag. În schimb, îmi place cum este gătită "lazania" la voi, sau "pizza diavola". În Franţa nu prea mi-a plăcut mâncarea. Mai mult şampania (râde)".

După transferul la Rapid, în august, Helder a primit un telefon de la antrenorul naţionalei Braziliei, Carlos Alberto Dunga: "Mi-a spus că sunt în vizorul echipei naţionale. Pe postul de fundaş dreapta joacă idolul meu, Maicon, pe care îl apreciez mult mai mult decât pe Dani Alves. Nu cred că am şanse să-i iau locul în acest moment, dar pe viitor nu se ştie", spune Helder.

Giuleşteanul l-a luat cu el şi pe unul dintre frăţiori, în vârstă de 10 ani, în perioada în care a evoluat pentru Nancy,. "Mi-e dor de el, ce să fac, dar trebuie să mai am răbdare până în ianuarie. Îl voi lua atunci cu mine în România", mai spune Helder, care ca toţi brazilienii, de abia aşteaptă "Carnavalul de la Rio".

Cine e Helder
Data naşterii: 13.04.1988
Locul naşterii: Ribeirao Preto (Brazilia)
Înălţime: 1.75m
Greutate: 69kg
Post: fundaş
Naţionalitate: braziliană
Debut în Liga I: 31.07.2009, Rapid-Poli Iaşi 4-1
Carieră anterioară: Juventude(2005-2008), Nancy(2008-2009)

Performanţe: Cupa Braziliei cu Juventude (2007); dublu campion (2007 şi 2009) al Americii de Sud cu "naţionala" de tineret a Braziliei

Costă 900.000 €
Nancy a plătit în 2008 suma de 2 milioane de euro pentru brazilian, însă acesta nu s-a adaptat cum trebuie în Ligue 1.

Din cauza comportamentului său indisciplinat, conducerea clubului a decis să-l împrumute la Rapid în această vară.

Giuleştenii au trecut însă în contract o clauzaă conform căreia îl pot cumpăra la finalul sezonului contra sumei de 900.000 de euro.

Ce nu ştiaţi despre Helder
Provine dintr-o familie cu patru fraţi
Împarte camera de cantonament de la Rapid cu Cesinha
Este înnebunit după muzica hip hop şi samba
Este cel mai rapid fotbalist din Liga I
Este un pasionat al fotbalului pe plajă

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-30-2009, 05:33 PM
Mesaj: #257
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Lazăr: "Ne-am revenit în a doua repriză, dar a fost prea tîrziu"

Căpitanul rapidist Costin Lazăr spune că eşecul în faţa argeşenilor este "un accident" şi regretă că echipa n-a reuşit să întoarcă rezultatul în a doua repriză.

"Nu am tratat de sus adversara, azi nu s-a putut mai mult. Ceva nu a mers. Este un accident, am făcut o primă repriză foarte proastă, ne-am revenit în a doua, dar a fost prea tîrziu. Eu nu am fost obosit, nu ştiu care a fost situaţia colegilor mei, dar e clar că nu mai ştim să jucăm în Cupă, nu mai sîntem specialiştii competiţiei. Trebuie să batem Oţelul şi Dinamo, doar asta ne-a mai rămas", a spus Lazăr.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-30-2009, 05:35 PM
Mesaj: #258
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
George Copos: "A fost bambilici!"

Enervat la culme, George Copos zice că i-ar trimite în fabrică şi pe Viorel Hizo, şi pe jucători.

- Domnule Copos, cum vă explicaţi eşecul acesta?
- A fost cel mai urît meci pe care l-am văzut în viaţa mea! Ce altceva vreţi să mai spun? Mi-e ruşine de oamenii ăştia care au venit de la Bucureşti ca să încurajeze echipa. Fiindcă au cîntat 90 de minute, ei merită respect. Jucătorii nu le-au arătat respect.

- Cine e vinovat?
- Toţi sînt! Să meargă în fabrică, acolo să muncească. IMEP a făcut exporturi de 25 de milioane de euro în 2009 şi acolo îi trimit pe toţi!

- Îl demiteţi pe Hizo?
- Să se ducă în fabrică şi el, cu tot cu echipa lui! Ce a jucat Rapidul a fost bambilici, nu fotbal!

- Aţi fost în vestiar la pauză. Ce le-aţi zis?
- Că nu au respect, asta le-am spus.

- Aveţi soluţii?
- Ce mă întrebaţi pe mine? Eu sînt patron! Vorbiţi cu cei care se ocupă de echipă, cu conducerea tehnică!

"Hizo, lasă-ne!"
Suporterii l-au acuzat pe antrenor pentru eliminarea din Cupă. "Să nu-l mai vedem pe Joao Paulo pe teren, că nu mai putem să-l suportăm! Din cauza ta am ratat şi victoria în Ghencea! Să pleci!", i s-a strigat lui Hizo. Antrenorul a făcut o criză de nervi la finalul meciului şi nici nu a mai intrat în vestiar, nici nu a participat la conferinţa de presă.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-30-2009, 05:36 PM
Mesaj: #259
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
"Domnul Copos are dreptate! Eliminarea e o mare decepţie!"

Juliano Spadacio îi dă dreptate lui George Copos, care i-a pus la zid pe jucătorii giuleşteni după eliminarea din Cupă din faţa lui Inter Curtea de Argeş.

Mijlocaşul este de părere că motivul eşecului este că partida nu a fost pregătită cum trebuie şi acceptă criticile patronului fără comentarii.

"Poate nu am pregătit aşa cum trebuia partida, nu am fost atenţi şi am fost pedepsiţi de adversari. Eliminarea e o mare decepţie pentru noi! Domnul Copos are dreptate! Era un meci decisiv, am ratat deja o competiţie şi e normal să fim traşi la răspundere cu toţii.", a spus Spadacio.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-30-2009, 07:43 PM
Mesaj: #260
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Viorel Hizo vrea să demisioneze, iar Manea va sta pe bancă la meciul cu Oţelul

V
iorel Hizo nu s-a prezentat la antrenamentul de vineri al Rapidului şi i-a anunţat pe conducători că demisionează din funcţie, la numai zi după eliminarea din Cupa României, în faţa nou-promovatei Internaţional Curtea de Argeş, iar locul său va fi luat momentan de Nicolae Manea.

"Domnul Hizo nu a participat la antrenament şi a depus o cerere de reziliere a contractului, dar se va mai discuta despre acest aspect", a afirmat preşedintele CA al grupării giuleştene, Ioan Taban.

Până la rezolvarea situaţiei, de pregătirea echipei se va ocupa directorul tehnic Nicolae Manea, cel care a fost interimar şi în etapa a 10-a din sezonul trecut, atunci când Jose Peseiro a fost demis pentru numai o săptămână.

În vârstă de 61 de ani, Hizo a preluat formaţia giuleşteană înaintea etapei a 29-a a ediţiei trecute de campionat, însă nu a reuşit să o califice în Liga Europa. În acest sezon, cu acesta pe bancă, Rapid se află pe locul 3 în campionat, cu 19 puncte, la doar două puncte de lider, şi a fost eliminată din Cupa României, în faza optimilor, de Internaţional Curtea de Argeş.

Partida Rapid-Oţelul Galaţi, din etapa a 12-a a Ligii I, este programată să se dispute duminică, de la ora 18:00.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
41 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut