Ştiri Cetatea Suceava
10-29-2009, 08:49 PM
Mesaj: #21
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Anton, nemulţumit de maniera de arbitraj
Ciprian Anton, preşedintele Cetăţii Suceava, consideră că centralul partidei de la Constanţa, bucureşteanul George Rădulescu, a favorizat formaţia gazdă prin maniera în care a condus jocul. Farul a câştigat la limită miercuri restanţa cu Cetatea din etapa a 9-a a ligii secunde.
"Cred că acordat 20 de lovituri libere în favoarea constănţenilor din apropierea suprafeţei noastre de pedeapsă. Cred că acel tradiţional avantaj de 5 % care se tot vorbeşte că se acordă gazdelor s-a transformat în 15-20%", a declarat Anton. Oficialul sucevean s-a arătat dezamăgit de prestaţia jucătorilor cu experienţă şi de lipsa de noroc, Cetatea fiind învinsă printr-un gol înscris de Mansur în minutul 90. "Din nefericire ne-a părăsit norocul tocmai în minutul 90. Gazdele au meritat victoria iar noi nu am reuşit să ne depăşim condiţia de echipă mică. Per ansamblu m-a nemulţumit evoluţia de astăzi a echipei, aşteptam mai mult de la jucătorii cu experienţă, mai ales că meciul a fost unul televizat şi am jucat în faţa întregii ţări", a declarat preşedintele Cetăţii. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
7 Musafir(i)
7 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut