Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Cetatea Suceava
10-29-2009, 08:49 PM
Mesaj: #21
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Anton, nemulţumit de maniera de arbitraj

Ciprian Anton, preşedintele Cetăţii Suceava, consideră că centralul partidei de la Constanţa, bucureşteanul George Rădulescu, a favorizat formaţia gazdă prin maniera în care a condus jocul. Farul a câştigat la limită miercuri restanţa cu Cetatea din etapa a 9-a a ligii secunde.

"Cred că acordat 20 de lovituri libere în favoarea constănţenilor din apropierea suprafeţei noastre de pedeapsă. Cred că acel tradiţional avantaj de 5 % care se tot vorbeşte că se acordă gazdelor s-a transformat în 15-20%", a declarat Anton.

Oficialul sucevean s-a arătat dezamăgit de prestaţia jucătorilor cu experienţă şi de lipsa de noroc, Cetatea fiind învinsă printr-un gol înscris de Mansur în minutul 90.

"Din nefericire ne-a părăsit norocul tocmai în minutul 90. Gazdele au meritat victoria iar noi nu am reuşit să ne depăşim condiţia de echipă mică. Per ansamblu m-a nemulţumit evoluţia de astăzi a echipei, aşteptam mai mult de la jucătorii cu experienţă, mai ales că meciul a fost unul televizat şi am jucat în faţa întregii ţări", a declarat preşedintele Cetăţii.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-29-2009, 08:50 PM
Mesaj: #22
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Semeghin: "Am alergat ca dracii, dar degeaba"

Dorin Semeghin regretă infrângerea suferită ieri la Constanţa, insă trage speranţe că sucevenii se vor revanşa tocmai in meciul de sâmbătă cu fostul său club, Dinamo.

"Am alergat ca dracii 90 de minute, dar degeaba. Dacă aveam puţin mai mult curaj, cred că puteam să evitam infrângerea. Acum, trebuie insă să ridicam capul şi să ne gândim doar la următorul meci. Sunt foarte importante cele 3 puncte din meciul cu Dinamo II. Trebuie să fim serioşi şi să nu ne gândim că infruntăm ulltima clasată", a declarat "Seme" după restanţa cu Farul.

Revine ca adversar in "Groapă"
Actualul mijlocaş al Cetăţii recunoaşte că partida din "Groapă" are o insemnatate aparte, Semeghin urmând să revină ca adversar in "Ştefan cel Mare". "Din câte ştiu, doar cu Predescu mă voi reintâlni pe teren sâmbătă. In rest, au jucători tineri pe care nu ii cunosc. După meci o să merg insă să imi salut vechii prieteni care au mai rămas la Dinamo", a precizat Semeghin.

Aflată in cantonament la Buftea, delegaţia suceveană va lua loc in tribune la meciul de cupă de astăzi dintre Dinamo şi Oţelul Galaţi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-09-2009, 10:29 PM
Mesaj: #23
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Ioan Radu: "Este o înfrângere nedreaptă"

Sec. Fără cuvinte. Aşa s-a prezentat antrenorul Ioan Radu la conferinţa de presă de după îngrângerea cu FCM Bacău, scor 0-1. Mai mult, tehnicianul sucevean a impresionat asistenţa în momentul în care a spus că partida a fost una cu "mari virtuţi tehnice" la capătul căreia echipa sa a suferit o înfrângere nedreaptă.

Radu a făcut însă şi o previziune spunând că asemenea rezultate se vor mai vedea. "Este o înfrângere nedreaptă din punctul meu de vedere. A fost un meci cu mari virtuţi tehnice. Am dominat jocul, am pasat mai mult, am ajuns de mai multe ori în faţa porţii, dar aşa se întâmplă uneori în fotbal. E o înfrângere nedreaptă, dar nu e asta singura nedreptate din fotbal, pe care am văzut-o sau am trăit-o şi cu siguranţă nici ultima", a afirmat Ioan Radu, probabil impresionat de abilitatea cu care veteranul Dorel Bernard şi-a învins colegul dintre buturi.

Antrenorul sucevenilor ştie una şi bună. Unde nu sunt bani e vai şi-amar. După jocul cu FCM Bacău, tehnicianul a reiterat această idee şi a propus o soluţie originală cu care a reuşit să cadă în derizoriu: "Trebuie făcut un comitet de spectatori care să alcătuiască echipa. Într-o etapă să o facă zece oameni de la tribuna I, în etapa următoare zece de la tribuna a II-a, că doar sunt banii lor în joc. Să vedem pe cine o să mai înjure atunci".

Radu a rămas rece la huiduielile primite din tribună şi la cererea suporterilor de a-şi da demisia din funcţia de antrenor lăsând de înţeles că atât timp cât nu-i va cere primarul Ion Lungu să ia această decizie, nu are de gând să o facă pentru că singurul câştig ar fi pentru presă, care ar avea un subiect de câteva zile. "Nu e nicio problemă ca s-a strigat demisia din tribună. Credeţi că o să vina mai mulţi bani la echipă dacă o să demisionez eu? Demisia mea nu ar fi decât un subiect de presă pentru câteva zile şi nu cred că ar avea alte efecte. Contează şi părerea spectatorilor, dar în primul rând contează părerea celor care dau bani la echipă", a declarat Radu, care şi-a arătat slăbiciunile în materie de administraţie publică, uitând sau neştiind că primarul unei localităţi este ordonator de credite iar o echipă care-şi duce viaţa din bani publici trebuie să dea socoteală şi spectatorilor, aceştia fiind contribuabili la bugetul local, parte din acest buget fiind direcţionată spre activitatea fotbalistică.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-09-2009, 10:29 PM
Mesaj: #24
RE: Ştiri Cetatea Suceava
"Ne-a bătut cea mai slabă echipă care a venit pe Areni"

Ciprian Anton a declarat că FCM Bacău este cea mai slabă echipă care a venit în această toamnă pe Areni, precizând că sucevenii nu aveau cum să piardă acest meci, însă s-au bătut singuri, prin autogolul lui Bernard. Pe de altă parte, preşedintele Cetăţii a părut foarte afectat după meci de apostrofările venite din partea suporterilor. "Nu ştiu ce rost au toate aceste cuvinte jignitoare care ne-au fost adresate. Dacă se consideră că eu sunt principalul vinovat pentru situaţia în care a ajuns echipa, mă pot da la o parte. Cum am venit, tot aşa de uşor pot pleca", a declarat Ciprian Anton după meciul pierdut de Cetatea în faţa FCM-ului Bacău.

Chiar dacă la finalul partidei de sâmbătă de pe Areni o parte a publicului a cerut demisia antrenorului Ioan Radu, preşedintele spune că deocamdată nu se pune problema ca FC Cetatea să se despartă de actualul antrenor principal. "Cred că Ioan Radu este cea mai bună soluţie pe care o avem pe plan local. Bugetul nu ne permite să aducem un antrenor din altă parte şi nimeni nu vine la Suceava să facă muncă patriotică. Nu ştiu dacă un alt tehnician ar fi putut să facă mai mult decât a reuşit Ioan Radu în condiţiile actuale de la club", a precizat conducătorul sucevean.

Ciprian Anton le-a luat apărarea şi fotbaliştilor care au fost contestaţi la finalul jocului de o parte a suporterilor. "Nu mi se pare normal ca Semeghin, spre exemplu, să fie înjurat şi să i se aducă aminte tot timpul de anumite episoade din trecutul său. Lumea nu trebuie să uite că Semeghin a venit cu inima la Suceava, nu a venit să joace pentru bani. Nu înţeleg de ce este atât de atacat şi Azaharioaei. Să nu uităm că el este doar un copil, are 18 ani şi publicul ar trebui să-l încurajeze nu să-i caute nod în papură la fiecare fază", a declarat Anton.

Ciprian Anton a lăsat să se înţeleagă că în iarnă vor fi mari schimbări la echipă dacă el va continua în funcţia de preşedinte şi pe mai departe. "O parte din jucători şi-au pierdut din motivaţie, iar în acest moment nici nu putem să-i sancţionăm, pentru că lotul este atât de restrâns valoric, încât nu am mai avea practic cu cine juca. Vă asigur că din iarnă lucrurile se vor schimba din acest punct de vedere", a încheiat oficialul sucevean.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-09-2010, 10:36 PM
Mesaj: #25
RE: Ştiri Cetatea Suceava
11 ianuarie, noul termen limită

A mai rămas doar o săptămână până la reunirea lotului Cetăţii, iar situaţia de la echipă este în continuare una disperată. Din cauza lipsei banilor, fotbaliştii şi antrenorii au fost nevoiţi să facă Sărbătorile de Iarnă cu buzunarele goale, însă acestea nu sunt singurele datorii pe care clubul sucevean le-a lăsat neonorate. Dacă nu va avea loc vreo minune până atunci, este posibil ca pe 11 ianuarie, când este programată reunirea lotului, jucătorii să refuze să se antreneze până nu-şi vor recupera restanţele financiare. Acest scenariu este văzut drept unul plauzibil chiar şi de un tehnician cu experienţă ca Ioan Radu.

"În mod normal, dacă nu vom putea să ne achităm de obligaţiile financiare nici până pe 11 ianuarie, atunci ar trebui să le acordăm dezlegările fotbaliştilor care nu vor să mai rămână, pentru a putea să-şi caute de muncă în altă parte. Este o perioadă grea pentru noi, dar nici nu putem să-i minţim la nesfârşit pe jucători, pentru că şi ei au familii de întreţinut şi nu pot să aştepte la infinit", a declarat antrenorul principal al Cetăţii.

Chiar şi căpitanul echipei, Tudor Homneac, un sucevean get-beget a transmis un semnal în acest sens conducerii clubului, într-un interviu acordat unui site de specialitate. "Eu sunt sub contract cu Cetatea, aşa că în ianuarie mă voi prezenta la reunire. Aş vrea să continui aici, însă cu condiţia să mi se achite restanţele financiare. Probabil că dacă nu voi primi banii până la sfârşitul lunii ianuarie, voi decide să plec", a precizat Homneac.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-09-2010, 10:37 PM
Mesaj: #26
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Andronic e greu de adus

Cam la fiecare întrerupere de sezon din ultimii 2-3 ani, prima ţintă a oficialilor Cetăţii pentru întărirea lotului o reprezintă împrumutul fundaşului central Dorian Andronic de la FC Vaslui, un jucător crescut şi format la şcoala de fotbal suceveană. Cum însă de la vorbă la faptă e cale lungă, iar patronul vasluienilor, Adrian Porumboiu nu este un om uşor de convins, fotbalistul în vârstă de 20 de ani a continuat să rămână în lotul galben-verzilor. Acum ar fi fost un moment propice pentru a forţa trecerea lui Andronic pe Areni, în condiţiile în care apariţiile sale în primul unsprezece gândit de Marius Lăcătuş au început să devină din ce în ce mai rare, însă din păcate situaţia financiară precară a grupării pregătite de Ioan Radu nu poate permite acest lucru.

Aflat în vacanţă la Suceava, Dorian a declarat că nu s-ar opune unei reveniri la Cetatea, deşi acest lucru este greu de realizat în situaţia de criză pe care o traversează gruparea suceveană în acest moment.

"Mă simt excelent la Vaslui, dar pe de altă parte aş dori să merg la o echipă unde să am posibilitatea să joc constant. Am doar 20 de ani şi la această vârstă este foarte important să capăt experienţă. Iar acest lucru nu se poate realiza fără să adun cât mai multe jocuri în picioare", a declarat fostul internaţional de juniori sucevean. Conform presei de specialitate, de împrumutul lui Andronic sunt interesate în această iarnă formaţii ca Gloria Bistriţa sau Farul Constanţa.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-09-2010, 10:40 PM
Mesaj: #27
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Anton umblă la coarda sensibilă a jucătorilor

Chiar dacă neachitarea restanţelor financiare de către conducerea clubului i-a lăsat pe fotbaliştii Cetăţii de Sărbători cu buzunarele goale, preşedintele Ciprian Anton speră ca pe 11 ianuarie, la reunirea lotului, să nu lipsească nimeni nemotivat. "Încă nu ştim dacă vom putea rezolva până atunci problema banilor, însă îi aşteptăm pe toţi fotbaliştii aflaţi sub contract cu noi la discuţii, pentru a le explica ce putem să le oferim în continuare. Sper să înţeleagă că nu suntem rău intenţionaţi şi căutăm soluţii pentru deblocarea situaţiei. Trebuie să conştientizeze că sunt vremuri grele nu numai la fotbal, ci în toate domeniile de activitate. Oricum, suntem decişi să nu ţinem pe nimeni cu forţa. Nu vrem scandaluri sau memorii pe la FRF, nu îi vom pune beţe-n roate nici unui jucător care crede că are la dispoziţie o alternativă mai convenabilă", a declarat preşedintele FC Cetatea, Ciprian Anton.

Fotbaliştii şi oficialii clubului vor câştiga mai puţin în 2010
Cert este că cei care vor alege să rămână la Suceava nu vor scăpa de o nouă reducere salarială, a treia de care vor avea parte fotbaliştii Cetăţii în ultimul an. "Pentru a da un bun exemplu, am hotărât să diminuăm la jumătate salariile întregului staff tehnic şi administrativ al clubului, acest lucru urmând să rezulte foarte clar din statele de plată. În ceea ce îi priveşte pe jucători, sper ca cei cu veniturile cele mai mari să accepte o reducere salarială de maximum 20 %", a precizat conducătorul Cetăţii. Pentru că nu dădea bine la opinia publică în aceste vremuri de criză, Anton a decis să schimbe şi titulatura funcţiilor pe care au fost aduşi în vară doi membri din stafful de conducere al clubului. Astfel, Dan Dăscălescu a devenit din director administrativ, delegat al echipei de seniori, în vreme ce directorul de marketing Laurenţiu Berezoschi este mai nou tot delegat, dar se va ocupa de echipele de juniori ale clubului.

Obiectivul rămâne salvarea de la retrogradare
În ciuda acestor grave probleme cu care se confruntă gruparea suceveană, Anton spune obiectivul echipei pentru sezonul în curs al ligii secunde rămâne acelaşi stabilit la începutul campionatului şi anume salvarea de la retrogradare.

"Vom încerca să ne îndeplinim obiectivul bazându-se în proporţie covârşitoare pe fotbalişti localnici, pentru că nu cred că ne vom permite să ţinem la echipă mai mult de 3-4 <stranieri>, în condiţiile în care colaborarea cu Pensiunea Casa Jenica, locul tradiţional de cantonament al echipei, a ajuns la final. Foarte important pentru noi este meciul din prima etapă a returului, cu Steaua II. Dacă vom câştiga acest joc, vom rămâne cu şanse mari în lupta pentru evitarea retrogradării", a mărturisit Ciprian Anton.
De asemenea, oficialul Cetăţii a dat asigurări că va lăsa deoparte toată sărăcia şi va trimite echipa într-un cantonament montan de pregătire.

"Vom pleca la Poiana Negri, în jurul datei de 20 ianuarie. Ne-am înţeles cu administratorii pensiunii unde vom fi cazaţi să achităm costul cantonamentului abia după ce vom intra în posesia primei tranşe de bani din bugetul care va fi alocat de Primărie pe anul 2010", a încheiat Anton.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-09-2010, 10:41 PM
Mesaj: #28
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Şase rapidişti, avuţi în vedere de Cetatea

În condiţiile în care e de aşteptat ca mai mulţi fotbalişti să se despartă de FC Cetatea în această iarnă dată fiind situaţia critică existentă în prezent la club, oficialii de pe Areni le caută înlocuitori acestora pe la echipele sucevene din ligile inferioare. Astfel, preşedintele Ciprian Anton susţine că s-a înţeles cu conducerea Rapidului pentru împrumutul pe Areni a nu mai puţin de 6 jucători ai alb-vişiniilor, respectiv Gabriel Şuleru, Claudiu Sevaciuc, Paul Bosancu, Bogdan Pantea, Florin Plămadă şi Alexandru Brânză. Acum nu mai rămâne decât ca Anton să-i convingă pe cei şase să semneze cu Cetatea, astfel încât să poată fi prezenţi lunea viitoare la reunirea lotului.

Căinari şi Păşcănuţ sunt şi ei pe lista sucevenilor
Un alt fotbalist luat în colimator pentru a fi adus pe Areni este Marius Păşcănuţ, atacantul liderului autoritar al Ligii a IV-a, Foresta Mălini. Acum în vârstă de 24 de ani, Păşcănuţ a făcut primii paşi în fotbal la juniorii Liceului cu Program Sportiv. Rămas fără angajament după ce formaţia unde era legitimat, CS Gura Humorului şi-a anunţat retragerea din campionatul Ligii a III-a, mijlocaşul central Cornel Căinari ar putea ajunge şi el, în cele din urmă, la Cetatea. Fostul junior de la Liceul cu Program Sportiv a fost anunţat deja să se prezinte la reunirea echipei sucevene, iar în cazul în care va confirma, va fi oprit în lotul cu care antrenorul Ioan Radu va aborda partea a doua a sezonului.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-09-2010, 10:42 PM
Mesaj: #29
RE: Ştiri Cetatea Suceava
În 2010 se contează pe mai puţini bani de la Primărie

Chiar dacă activitatea clubului a fost paralizată în ultima lună din cauza problemelor financiare, antrenorul Ioan Radu dezvăluie că a primit asigurări din partea primarului Ion Lungu că fotbalul nu va muri la Suceava. "Nu încape nici o discuţie, activitatea fotbalistică va continua la Suceava, numai că susţinerea de la bugetul local va fi direct proporţională cu posibilităţile Primăriei, care vor fi mai reduse în acest an de criză", a declarat tehnicianul Cetăţii.

În condiţiile în care banii de care are nevoie clubul sunt oricum insuficienţi, iar bugetul pe anul 2010 va fi din nou ajustat, este de anticipat ca clubul să nu mai poată onora în totalitate obligaţiile financiare pe care şi le-a luat faţă de jucători. În acest caz este foarte probabil ca mai mulţi fotbalişti să ia în calcul divorţul de FC Cetatea, iar primul care s-a gândit la această posibilitate e tocmai Tudor Homneac, căpitanul echipei.

"Nu cred că Homneac e un jucător care n-ar putea fi înlocuit. Aşa cum au plecat Onciu şi Roheţki, la fel putem să ne lipsim şi de Homneac sau de oricare alt jucător din lot dacă se va dovedi că clubul nu-şi poate achita obligaţiile financiare. Răspunsul îl vom şti însă pe 11 ianuarie, când este programată reunirea lotului sau în momentul în care vom afla exact pe ce bani vom conta în anul 2010", a precizat antrenorul Ioan Radu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-09-2010, 10:53 PM
Mesaj: #30
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Buget cu 30% mai mic în 2010

Primarul Ion Lungu a prezentat ieri proiectul de buget care urmează să fie alocat de Consiliul Local Suceava echipei de fotbal FC Cetatea Suceava în anul 2010. Astfel, gruparea fanion a oraşului va primi suma de un milion de lei, cu 370.000 de lei mai puţin faţă de anul precedent. Reducerea de buget a fost influenţată de hotărârea deliberativului local de a elimina taxa pentru sport, care nu va mai fi aplicată agenţilor economici începând din anul 2010.

Lungu: "Conducerea clubului să-şi organizeze mai bine bugetul"
În cadrul conferinţei de presă pe care a susţinut-o ieri dimineaţă, Ion Lungu s-a arătat iritat de faptul că preşedintele Ciprian Anton s-a plâns în repetate rânduri de lipsa banilor cu care se confruntă Cetatea în condiţiile în care Primăria şi Consiliul Local Suceava şi-a îndeplinit toate promisiunile faţă de echipa de fotbal. "Pe parcursul anului 2009, către FC Cetatea au fost viraţi 13,7 miliarde de lei vechi, adică jumătate din întreg bugetul alocat activităţilor sportive din municipiul Suceava. În ultima perioadă, atât preşedintele Ciprian Anton cât şi jucătorii s-au plâns de lipsa banilor şi i-am auzit că vor să vină la mine. Eu nu am ce să discut cu ei. Nu sunt patronul echipei de fotbal şi aşa cum susţinem fotbalul trebuie să susţinem şi celelalte sporturi din Suceava. Pentru 2010 s-a scos taxa pentru sport, iar Primăria Suceava va aloca aceeaşi sumă, adică 10 miliarde de lei vechi", a declarat Ion Lungu, care le-a mai transmis conducătorilor de la Cetatea să-şi organizeze bugetul în aşa fel încât să nu se mai confrunte cu astfel de probleme. Edilul Sucevei i-a cerut totodată preşedintelui Ciprian Anton să nu se mai plângă prin presă că Primăria nu a contribuit suficient de mult la bugetul echipei. "A dat şi Consiliul Local atât cât a putut. Să nu uităm că tot Primăria suportă şi cheltuielile legate de plata utilităţilor şi întreţinerea bazei sportive, iar aceste sume nu sunt deloc de neglijat", a precizat Ion Lungu.

Primarul spune una, Anton alta
Declaraţiile de astăzi ale primarului Ion Lungu au avut darul să bage complet în ceaţă situaţia de la echipa de fotbal a oraşului. După cum ştim, preşedintele Ciprian Anton a făcut pârtie prin Primărie în luna decembrie pentru a obţine o nouă tranşă de bani pentru a achita jucătorilor restanţele financiare. Fără succes însă. De partea cealaltă, edilul Sucevei spune că Primăria şi-a onorat în totalitate obligaţiile financiare faţă de FC Cetatea. Pus la curent cu declaraţia primarului Ion Lungu, preşedintele Ciprian Anton a adoptat o poziţie care nu are darul să clarifice lucrurile nici măcar în ceasul al doisprezecelea. "Nu vreau să intru în polemică cu primarul Sucevei. Eu nu am cunoştinţă să fi intrat atâţia bani în contul clubului, însă dacă domnul Lungu spune asta, înseamnă că el ştie mai bine. O să verific în cel mai scurt timp la contabilitate să văd dacă aşa stau lucrurile. Pot să vă spun cu certitudine că de la 1 iulie, de când am preluat eu clubul, am primit de la bugetul local suma de 5,4 miliarde de lei vechi", a declarat preşedintele FC Cetatea, Ciprian Anton.

Lăsând la o parte faptul că banii pe care se bazează echipa de fotbal sunt oricum prea puţini, dar e bine că Primăria îi dă şi pe ăştia, pentru că altcineva, în speţă Consiliul Judeţean sau sectorul privat nu se înghesuie să sprijine echipa, rămâne totuşi o mare nelămurire privitoare la situaţia exactă a banilor de la Consiliul Local care au intrat în contul clubului în anul 2009. Pentru că dacă primarul Ion Lungu spune adevărul, înseamnă că preşedintele Ciprian Anton a minţit în tot acest timp jucătorii, asigurându-i că mai sunt bani de încasat de la Consiliul Local pentru plata restanţelor.

Ioan Radu: "Bugetul pe 2010 e sub necesităţile Ligii a II-a"
Revenid la bugetul preconizat să fie alocat de Consiliul Local echipei de fotbal pentru anul 2010, Ioan Radu este de părere că acesta nu este unul de nivelul eşalonului secund. "Alte alternative nu sunt deocamdată, iar echipa va trebui să se descurce cum poate cu aceşti bani, care sunt cu mult mai puţini decât cei de care dispun contracandidatele noastre la salvarea de la retrogradare. Tocmai de aceea suporterii şi presa ar trebui să fie mai înţelegători cu noi în momentele grele", a mărturisit tehnicianul Cetăţii.
După calculele conducerii clubului, numai pentru returul actualei ediţii de campionat ar fi nevoie de minim 750.000 de lei.

"Cu aceşti bani s-ar achita salariile, primele, deplasările, mesele şi să nu uităm şi de cheltuielile care le presupun echipele de juniori. Cheltuielile la un club de fotbal sunt mai mari decât în alte sporturi. De aceea, atunci când se doresc rezultate, trebuie să ne uităm şi la banii de care dispunem", a precizat Ioan Radu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut