Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
11-03-2009, 03:49 PM
Mesaj: #181
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Ivorianul Youssouf Kamara va semna un contract cu formaţia gorjeană

Atacantul ivorian Youssouf Kamara, de la FC Argeş, va semna în iarnă un contract valabil două sezoane cu Pandurii Târgu Jiu, după ce s-a ajuns la un acord în acest sens, a declarat, luni, vicepreşedintele clubului gorjean, Viorel Temelescu.

"Kamara şi-a depus memoriu pentru a deveni jucător liber şi chiar are semnătură din partea clubului FC Argeş pentru încetarea contractului. Marţi va avea loc o şedinţă la FRF în care va fi judecat cazul său, însă, chiar şi aşa, îl putem legitima doar din iarnă, pentru că a depus memoriu după începerea sezonului. Noi am discutat deja cu jucătorul şi am ajuns la un acord, va semna un contract valabil două sezoane", a spus Temelescu.

Fotbalistul ivorian în vârstă de 28 de ani a sosit la FC Argeş în vara anului 2008, însă la începutul acestui sezon a întârziat la reunirea lotului şi a intrat în conflict cu oficialii clubului din Trivale. Acesta şi-a şi depus memoriu la FRF pentru a deveni jucător liber de contract, acuzând formaţia piteşteană de neplata mai multor restanţe financiare.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-03-2009, 04:00 PM
Mesaj: #182
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Ciobotariu: "A fost un joc spectaculos, în care am încercat să scoatem un rezultat pozitiv"

Noul antrenor al formaţiei Pandurii, Liviu Ciobotariu, a pus înfrângerea pe seama ocaziilor ratate de jucătorii săi.

"A fost un joc spectaculos, în care am încercat să scoatem un rezultat pozitiv. Dacă am fi deschis scorul la ocaziile pe care le-am avut în prima repriză, la 0-0, ar fi fost altceva. De asemenea, dacă la 0-2 nu ratam acel penalty, am fi putut reintra în joc. Am întâlnit un adversar puternic, dar cu mai multă atenţie am fi putut înscrie şi noi", a afirmat Ciobotariu.

FC Braşov s-a impus, luni, cu scorul de 2-0, pe propriul teren, în faţa echipei Pandurii Târgu Jiu în ultimul meci al etapei a 12-a, iar noul tehnician al oltenilor, Liviu Ciobotariu, a debutat cu o înfrângere la noua sa formaţie. FC Braşov a acumulat după această victorie 20 de puncte şi a rămas pe locul 8, dar s-a apropiat la două puncte de lider, în timp ce formaţia Pandurii ocupă poziţia a 10-a, cu 15 puncte.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-05-2009, 05:24 PM
Mesaj: #183
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Condescu: "Ne-am despartit in cele mai bune conditii de Sorin Cartu"

Presedintele echipei Pandurii Targu Jiu, Marin Condescu, sustine ca Sorin Cartu si-a incheiat colaborarea cu formatia gorjeana in cele mai bune conditii.

Oficialul conducatorul gruparii din Targu Jiu a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca isi da cuvantul de onoare ca fostul tehnician nu si-a cerut drepturile financiare care ii reveneau pana la finalul contractului, deoarece a solictat sa ii fie desfacuta intelegerea pentru ca a dorit sa plateasca pentru greseala comisa la meciul cu Unirea Urziceni, cand i-a aratat arbitrului Augustus Constantin mainile incrucisate, in semn de incatusare.

"Imi dau cuvantul de onoare ca Sorin Cartu nu a revendicat niciunul din drepturile care ii reveneau pana la finalul contractului. A fost un gest care m-a surprins, avand in vedere ca in Liga I nu mai poate antrena in acest sezon si in a doua nu se duce. Sorin Cartu a venit la mine, mi-a zis ca a gresit si ca trebuie sa plateasca pentru acest lucru. A spus ca el nu poate sa le mai spuna jucatorilor cand gresesc, fara sa aiba mustrari de constiinta. A spus ca vrea sa isi ia o pauza de vreoi sapte - opt - noua luni de zile, ca sa isi puna ordine in ganduri. Ne-am despartit in cele mai bune conditii si am incheiat documentele", a declarat Marin Condescu, in cadrul emisiunii "Clubul Pandurilor".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-05-2009, 11:39 PM (Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 11-05-2009 11:46 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #184
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Martinovic şi Murgan, out cu Bistriţa

În meciul de la Braşov, centralul Alexandru Tudor a dictat patru cartonaşe galbene jucătorilor de la Pandurii şi niciunul pentru gazde. Din cei patru avertizaţi, doi se aflau la limita suspendării, aşa că în meciul de vineri cu Gloria Bistriţa Martinovic şi Murgan vor privi partida din tribună. Pe postul de fundaş central de picior drept ar putea juca Rusu, în timp ce locul lui Murgan ar putea fi luat de Păcurar sau Nalaţi.

Dacă doi pandurişti nu au drept de joc la acest meci, un alt jucător va reveni în garnitura pandurilor, Alex Păcurar ispăşindu-şi runda de suspendare în jocul de la Braşov.

În continuare, la limita suspendării mai sunt şi alţi cinci jucători care în situaţia primirii unui "galben" vor sta în următorul meci. Astfel, pe lângă Păcurar, căruia i s-au anulat cele două cartonaşe galbene încasate cu Unirea Urziceni, la limita suspendării mai sunt Stanca, Rusu, Popete şi Raskovic.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-05-2009, 11:59 PM
Mesaj: #185
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
"Nu avem timp să ne lingem rănile, trebuie să batem Bistriţa"

Etapele în Liga 1 se succed cu repeziciune. Între meciul din etapa a 12-a şi cel din runda a 13-a, echipa Pandurii nu are decât trei zile de pauză. Astfel, nu există timp pentru văitat, fapt confirmat şi de antrenorul pandurilor, Liviu Ciobotariu. "Vreau să uităm meciul de la Braşov. Nu avem timp să ne lingem rănile. Peste două zile ne aşteaptă un meci foarte important", spune Ciobi.

Miza pe victorie
Liviu Ciobotariu mizează pe elevii săi în confruntarea de mâine cu Gloria Bistriţa. Mai mult, tehnicianul merge pe setea de victorii care a devenit foarte mare după ce echipa gorjeană nu s-a mai lipit la un succes de şapte partide. "Am mare încredere în echipă, vreau să văd o echipă care se mobilizează la maxim pentru a câştiga. Avem nevoie neapărat de cele trei puncte, nu concep altă variantă în afara victoriei. Este un joc greu, dar am mare încredere în echipă că vom câştiga cele trei puncte. Sunt şapte meciuri oficiale fără victorie, avem foame de victorie", a mai spus Ciobotariu.

Stilul Ciobi, în stand-by
Din punctul de vedere al lui Milanko Raskovic, jocul echipei s-a schimbat, devenind mult mai ofensiv. "Nu contează cum jucăm, nu contează cine marchează, important este să câştigăm şi să obţinem punctele. Acum, la meciul de la Braşov, am avut trei ocazii, în timp ce în alte meciuri nu am avut poate decât o singură ocazie. Mijlocaşii au venit mai aproape de atacanţi şi cred că echipa a fost mai ofensivă", a comentat Raskovic.

Declaraţiile vârfului de la Pandurii au fost pe placul lui Ciobotariu, care îşi doreşte ca, în timp, să schimbe stilul echipei. "Vreau să imprim echipei stilul meu de joc, dar nu pot să-l schimb peste noapte. Vreau posesie mai multă, vreau să pasăm mai mult, să ne creăm mai multe ocazii de gol. Trebuie să eliminăm şi greşelile care le-am făcut. Uşor, o să reglăm totul", a comentat Ciobotariu. Tehnicianul merge mai departe şi spune că faţa echipei se va schimba şi asta pentru că nici un antrenor nu gândeşte la fel jocul de fotbal. "Fiecare antrenor are filozofia, tactica şi mentalitatea lui. Eu am alt stil de a antrena, altcineva are alt stil. Eu vreau o echipă care să joace fotbal, să paseze, şi să-şi creeze ocazii de gol şi, de ce nu, să primească cât mai puţine goluri. Totul se face uşor şi cu răbdare. Mai cred că avem jucători care să pună în aplicare stilul meu", a mai punctat antrenorul pandurilor.

Probleme rezolvate
Faptul că în meciul cu Gloria Bistriţa vor lipsi doi jucători îi dă ceva emoţii lui Liviu Ciobotariu, însă antrenorul spune că are la dispoziţie un lot numeros. "Avem doi jucători suspendaţi din axul central. Cred că avem un lot capabil să putem câştiga jocul chiar şi fără aceşti jucători. Martinovic este un jucător cu experienţă, a jucat titular, însă la ora jocului sper să fiu inspirat să aleg un alt jucător care să joace acolo şi să o facă bine. Nu pot spune ce soluţii am pentru că acel jucător se crede titular şi nu e bine. Sunt variante destule", a spus, ieri, Ciobotariu.

Apel la fani
Mâine, Ciobi va reveni ca pandur pe Municipal. În urmă cu 20 de ani, jucătorul Ciobotariu încânta publicul gorjean şi asta chiar dacă se afla la început de carieră, iar echipa Pandurii era în eşalonul secund. "Îmi aduc aminte, atunci când jucam aici, că publicul era alături de echipă, era al 12-lea jucător. Aşa vreau şi acum. Avem nevoie de sprijinul fanilor. Este important şi acest aspect pentru că sunt momente în joc când ai nevoie de încurajări. În plus, suntem datori faţă de public, îi aştept în număr mare, în speranţa că vom face un joc bun", a comentat Ciobotariu.

Tehnicianul a sesizat faptul că în ultimul timp fanii nu au mai venit la stadion şi a găsit şi explicaţia. "Încercăm să aducem lumea la stadion prin rezultate", a mai susţinut principalul gorjenilor.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-06-2009, 12:00 AM
Mesaj: #186
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Pandurii ameninţă cu retragerea echipei de pe teren

Clubul Pandurii contestă delegarea la meciul cu Gloria Bistriţa arbitrului Paul Unimatan care a fost schimbat azi la ora 16:00, după ce iniţial a fost delegat Alexandru Deaconu.

Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu s-a arătat surprinsă de schimbarea arbitrului partidei de mâine dintre Pandurii şi Gloria Bistriţa, centralul Alexandru Deaconu fiind înlocuit azi de Paul Unimatan din Zalău.

"Am fost şocaţi când am aflat decizia Comisiei Centrale a Arbitrilor de a-l înlocui pe Alexandru Deaconu la meciul de mâine. Vasile Avram este direct răspunzător pentru că acest joc este unul foarte important pentru cele două echipe care sunt în luptă directă pentru evitarea retrogradării. Suporterii noştri sunt la capătul răbdării după cele două arbitraje pe care le-am avut pe teren propriu la ultimele două meciuri şi considerăm că un ecuson FIFA era mult mai potrivit pentru a conduce acest meci. Contestăm vehement delegarea lui Paul Unimatan şi suntem decişi să scoatem echipa de pe teren dacă vom simţi că suntem dezavantajaţi de brigada de arbitri. La Piatra Neamţ am fost dezavantajaţi de acest arbitru care nu l-a eliminat pe portarul gazdelor în minutul 15 şi a mutat un penalti în afara suprafeţei de pedeapsă iar apoi "a tras" cu Ceahlăul până la finalul celor 90 de minute de joc. Este curios faptul cum acest arbitru primeşte întâmplător delegări la meciurile echipelor Ceahlăul Piatra Neamţ şi Gloria Bistriţa. În general clubul nostru s-a abţinut în a face comentarii cu privire la delegarea arbitrilor înaintea meciurilor, dar acum s-a umplut paharul. Noi ne dorim ca meciul să se joace doar pe teren fără a fi influenţat de alţi factori externi. Cerem în mod public schimbarea acestui arbitru iar dacă acest lucru nu va fi posibil, îi solicităm domnului preşedinte Dumitru Dragomir delegarea unui supervizor" a declarat azi secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-06-2009, 12:01 AM
Mesaj: #187
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Dani Coman a vizitat Pandurii la Poiana Braşov şi i-a dăruit un tricou meseurului Eugen Căţelu

Portarul Dani Coman care a apărat un penalti la meciul de aseară dintre FC Braşov şi Pandurii, a fost după meci în vizită în cantonamentul echipei gorjene.

Coman a urcat în Poiana Braşov după meci pentru a se întâlni cu un bun prieten de pe vremea când juca la Rapid. Acesta l-a vizitat pe Ionuţ Stancu cu care a discutat despre vremea în care erau colegi de echipă, cei doi rămânând foarte buni prieteni şi după ce fiecare a ajuns la alte echipe.

Portarul care a apărat penaltiul executat de Raskovic la meciul cu Pandurii a oferit cadou un tricou al său maseurului de la Pandurii, Eugen Căţelu, ţinându-se astfel de o promisiune făcută pe terenul de joc. Fost portar şi el pe vrema când mai juca fotbal, Eugen Căţelu este fan al fostului rapidist care i-a dat şi un autograf pe tricul cu numele său.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-06-2009, 12:05 AM
Mesaj: #188
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Alexandre Cardoso a fost desemnat cel mai bun jucător al meciului dintre Pandurii şi Unirea Urziceni

Suporterii echipei Pandurii care au votat pe site-ul clubului cel mai bun jucător al meciului dintre pandurii Târgu Jiu şi Unirea Urziceni l-au desemnat pe Alexandre Cardoso.

Acesta a primit 57 de voturi din totalul de 237 de voturi exprimate, fiind urmat de Hidişan cu 37 de voturi şi Stanca cu 22 de voturi. Pe următoarele locuri s-au clasat Păcurar cu 19 voturi şi Martinovic cu 17 voturi.

Săptămâna aceasta suporterii echipei pot vota cel mai bun jucător de la Pandurii în meciul cu FC Braşov.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-06-2009, 12:05 AM
Mesaj: #189
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Preşedintele clubului Pandurii l-a învins la table pe Gigi Neţoiu, în direct la Sport.ro

Preşedintele Marin Condescu a câştigat meciul de table cu Gigi Neţoiu disputat marţi seara în direct la Sport.ro. Scorul final a fost de 6-2 după ce preşedintele Condescu a câştigat prin marţi ultimul joc, şi a condus de la prima linie.

Preşedintele Marin Condescu a fost cotat ca favorit la acest meci de preşedintele LPF Dumitru Dragomir care a mai jucat table oficialul clubului Pandurii precizând că ştia că poate să-l bată pe Neţoiu deşi şi acesta e celebru pentru că e greu de învins. Marin Condescu a explicat că s-a antrenat continuu de o lună de zile cu Adi Ilie, fostul internaţional profitând de fiecare ocazie când îl întâlneşte pe preşedintele pandurilor pentru a încerca să-l învingă la table.

"M-am antrenat. De o lună şi ceva fac antrenamente, cel mai des cu Adi Ilie. Sunt foarte ofensiv, dar nu aş paria mai mult de 100 de lei pe linie", a mai spus Marin Condescu la sport.ro.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-06-2009, 12:06 AM
Mesaj: #190
RE: Ştiri Pandurii Târgu-Jiu
Pandurii vor să joace la Iaşi vineri sau sâmbătă, înainte de alegeri

Federaţia Română de Fotbal a luat decizia de a nu programa nici un meci din Liga I sau ligile inferioare în ziua alegerilor. Pandurii ar urma să joace în deplasare, la Iaşi jocul din etapa a XVI-a.

FRF a anunţat pe site-ul oficial că pe data de 22 noiembrie, în ziua alegerilor prezidenţiale, nu vor fi programate meciuri la toate nivelurile naţionale.
Toate jocurile din etapa respectivă se vor disputa zilele de vineri, sâmbătă şi luni. "Federaţia Română de Fotbal anunţă pe această cale faptul că duminică 22 noiembrie 2009, zi în care în ţara noastră se vor desfăşura alegerile prezidenţiale, nu se va disputa nici un joc oficial, la nici un nivel. În consecinţă, orice joc de seniori, juniori, fotbal feminin sau futsal, care era programat iniţial în această zi, va fi reprogramat, conform ROAF" se arată în comunicatul FRF.

Pandurii vor juca în etapa a 14-a cu Poli Iaşi, în deplasare, meciul urmând să fie programat cel mai probabil vineri. Secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi, a precizat că ar dori ca echipa să fie programată pentru meciul de la Iaşi în zilele de vineri sau sâmbătă: "Pentru noi ar fi bine să jucăm vineri sau sâmbătă la Iaşi. Cel mai rău ar fi să jucăm luni pentru că distanţa e mare, iar timpul de refacere şi pregătire al meciului cu Rapid ar fi mai scurt." Pandurii au jucat lunea şi meciul cu FC Braşov, având acum doar trei zile la dispoziţie pentru a pregăti meciul cu Gloria Bistriţa.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
4 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut