Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Rapid Bucureşti
01-20-2010, 05:26 PM
Mesaj: #491
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Leixoes anunţă că a ajuns la un acord de transfer cu Joao Paulo Pinto


Conducătorii formaţiei portugheze Leixoes au afirmat, marţi, că au ajuns la o înţelegere cu atacantul Rapidului Joao Paulo Pinto pentru un contract valabil un sezon şi jumătate, informează site-ul grupării lusitane.

În vârstă de 29 de ani, Joao Paulo Pinto a fost transferat la Rapid în vara anului 2008, însă nu s-a acomodat în Giuleşti, unde nu a marcat decât două goluri în 36 de meciuri.

Oficialii giuleşteni vor să scape de atacantul portughez deoarece acesta are un salariu foarte mare.

Fotbalistul a mai jucat în cariera sa la Boavista, Aves, Varzim, Beira Mar, Estoril, Tenerife, Pacos Fereira şi Leiria.

La gruparea portugheză a fost împrumutat de curând până la finalul sezonului şi atacantul lui CFR Cluj, Cleidimar Didi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-22-2010, 04:47 PM
Mesaj: #492
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Copos: «Fanii îmi propun transferuri trăsnite»


George Copos, patronul Rapidului, mărturiseşte că a fost asaltat cu mesaje de la suporteri.

George Copos, şeful Rapidului, e convins că elevii pregătiţi de Nae Manea vor realiza obiectivul propus: câştigarea campionatului. Copos e de părere că mai mulţi oameni din fotbalul românesc îşi vor schimba lookul dacă echipa sa va termina pe locul întâi. El a mărturisit, într-un interviu exclusiv acordat ziarului Libertatea, că ia în considerare şi dorinţele fanilor în privinţa transferurilor de jucători.

Libertatea: Reuşiţi să faceţi rost de bani pentru licenţierea echipei?
George Copos: Da, în timp util, deşi nu va fi deloc simplu. Avem un potenţial excelent şi ar fi păcat să-l risipim tocmai acum.

De câte milioane de euro aveţi nevoie să investiţi în transferuri şi să luaţi titlul?
De mai puţine decât Steaua sau Dinamo, fiindcă noi avem oameni mai determinaţi, au mai multă apetenţă să câştige.

N-aţi vândut echipa, mai plecaţi, sau rămâneţi la Rapid?
Dacă n-ar fi provocările financiare, nu s-ar pune niciodată problema vânzării clubului. Cred că vremea investitorului singuratic e pe cale să treacă.

Galeria v-a ajutat să transferaţi jucători?
Da. Am primit foarte multe mesaje, pe telefon, pe mail, chiar şi pe fax, cu propunerile lor, unele fanteziste, trăsnite, dar şi altele demne de atenţie. Suporterii nu trebuie să se aştepte la materializarea 100% a propunerilor lor.

Argăseală a zis că se tunde şi îşi lasă mustaţă dacă Steaua ia titlul...
Dacă Rapidul va câştiga campionatul , mulţi oameni din fotbal îşi vor schimba lookul. Atunci să vezi avalanşă de tunsori în fotbal!

Manea a decis ca echipa să se pregătească în Bucureşti, la ProRapid
Copos spune că măsurile necesare găzduirii lotului rapidist la Poiana Braşov erau deja luate, însă tehnicianul Nicolae Manea a hotărât să rămână în Bucureşti. "La Poiana Braşov erau deja luate măsuri pentru găzduirea echipei, însă Nae a decis să rămână la ProRapid. Îi respect decizia, el este specialistul, el ştie ce obiective are şi cum poate să le atingă", explică acesta.

Episodul Lutz Stache a luat sfârşit
În cazul vânzării clubului către omul de afaceri Lutz Stache, Copos spune că nu a mai primit nici un semn de viaţă din partea acestuia: "Luna trecută am făcut public faptul că noi rămânem cât se poate de deschişi pentru continuarea negocierilor, însă până acum nu am primit nici un semnal".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-22-2010, 08:04 PM
Mesaj: #493
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
AEK e de acord să-l împrumute pe Ilie Iordache în Giuleşti


Rapidiştii susţin că au acordul celor de la AEK Atena pentru a-l împrumuta gratis pe Ilie Iordache (24 de ani) pînă în vară.

Totul ar depinde acum de Copos, patronul giuleştean urmînd să le transmită azi grecilor ce procent din salariul mijlocaşului stînga e dispus să suporte pe perioada împrumutului. Iordache cîştigă la AEK 250.000 de euro pe an.

Nicolae Manea declara zilele trecute: "Am vorbit cu Iordache, ştiu că vrea să vină la noi, încercăm să găsim o soluţie. Eu am vrut să-l iau şi în vară, cînd era liber de contract, dar nu s-a putut".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-22-2010, 08:05 PM
Mesaj: #494
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Gauracs se va alătura de luni giuleştenilor


După ce au ratat transferurile lui Grandin şi Diakite, alb-vişiniii au reuşit în sfîrşit să facă prima achiziţie din această iarnă.

Edgars Gauracs (21 de ani) va fi împrumutat de la Ventspils pînă la vară pentru 50.000 de euro. De asemenea, rapidiştii vor avea şi prima opţiune de cumpărare la finalul sezonului. Dacă vor vrea să-l păstreze, giuleştenii vor trebui să achite încă 450.000 de euro.

Gauracs a evoluat în tur la Ventspils, vicecampioana Letoniei, iar în cariera sa a mai trecut şi pe la Ascoli, în Italia.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-22-2010, 08:07 PM
Mesaj: #495
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Muntenegreanul e primul rapidist la alergări


Muntenegreanul e primul la alergări, iar colegii săi l-au asemănat cu recordmenul mondial de la 100 de metri.

Ca în fiecare perioadă de pregătire, Vladimir Bozovici (28 de ani) îşi exersează şi acum calităţile de maratonist. Scoşi la alergare la -7 grade Celsius, giuleştenii nu s-au plîns şi au încercat să-i impresioneze pe cei doi antrenori, Manea şi Panait, la testele fizice. Au ieşit în evidenţă Lazăr, Bozovici şi Iencsi, ultimul arătînd o condiţie fizică de invidiat la cei aproape 35 de ani ai săi.

Rapidiştii au fost umiţi de rezistenţa muntenegreanului. "Bozo, unde te grăbeşti aşa, tati? Zici că eşti Usain Bolt", i-au strigat aceştia, care l-au comparat cu celebrul jamaican Usain Bolt. Fundaşului stînga i-a plăcut asocierea şi nu s-a sfiit să pozeze precum campionul mondial la proba de 100 de metri. "Fiţi pe fază să vedeţi ce n-aţi văzut", i-a avertizat înainte de a schiţa gestul.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-22-2010, 08:11 PM
Mesaj: #496
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Manea elimină "bisericuţele": Străinu-i frate cu românul


Manea vrea să elimine bisericuţele din lot, obligîndu-i pe străini să stea în camere cu românii.

Rapidul vrea să scape de conflictele iscate în vestiar între români şi străini. Nae Manea a introdus în Regulamentul de Ordine Interioară un paragraf în care se specifică faptul că "în cantonamente, în camere vor sta, fără excepţie, un fotbalist român şi unul străin".

Antrenorul încearcă astfel să evite formarea "bisericuţelor". "Pentru început, strategia funcţionează, atmosfera la echipă e mult mai bună decît anul trecut", spun cei din lot.

Celelalte reguli ale lui Manea:
- Prezenţa la antrenamente fără întîrzieri
- Nimeni nu are voie să părăsească terenul, indiferent de accidentare, fără încuviinţare antrenorului
- La antrenament, toţi jucători vor avea echipament indiferent de starea de sănătate
- Tratamentul medical se face în afara orelor de pregătire
- Nu există repaus total
- Medicaţia şi tratamentul recomandate de medic sînt obligatorii
- Apărătorile nu au voie să lipsească
- Se interzice folosirea telefoanelor mobile în incinta bazei de pregătire

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
4 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut