Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Rapid Bucureşti
10-21-2009, 04:07 PM
Mesaj: #211
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
"A fost ofsaid clar la faza golului marcat de mine"

Ovidiu Herea spune că a discutat în timpul meciului cu Alexandru Tudor, căruia i-a spus că nu a simulat şi a recunoscut că la golul înscris în poarta clujenilor se afla în poziţie de ofsaid.

"I-am zis domnului Tudor că a fost fault, dar dumnealui a zis că a fost simulare. Eu spun că a fost 11 metri clar. Îl respect foarte mult, dar a greşit. La faza cu henţul lui Mureşan totul s-a derulat foarte rapid, însă pe reluare, se vede că e penalty. Cît despre faza cu golul înscris de mine, pe teren nu mi-am dat seama că sînt în ofsaid, dar la TV am văzut reluarea şi e ofsaid clar", a declarat Herea.

"Nu am simulat, nu sînt genul ăsta de jucător"
Rapidistul Ovidiu Herea protagonistul unei faze la care Rapid a cerut penalty, respinge acuzaţiile arbitrului Alexandru Tudor, cum că ar fi simulat

"Nu a fost vorba despre simulare la faza cu Panin. Nu sînt genul care să faca asta. La faza respectivă, dacă aş fi continuat, scăpam singur cu portarul, trecusem deja de fundaş, eram în careu şi nu-mi prelungisem prea mult mingea. Nu avea rost să simulez", a spus Herea pentru rapidisti.ro.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-21-2009, 04:07 PM
Mesaj: #212
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Varicela lui Alexandru Tudor a bagat spaima-n rapidişti!

Giuleştenii sînt îngrijoraţi de cînd Alexandru Tudor i-a arbitrat cu varicelă, în meciul pierdut în faţa clujenilor de la CFR, cu 1-4.

Dacă muntenegreanul Vladimir Bozovici, Ricardo Fernandes, Costin Lazăr sau Ovidiu Herea şi Alexandru Ioniţă au avut această boală cînd erau copii, alţii nu-şi mai amintesc şi regretă acum că au dat noroc cu arbitrul Tudor la începutul, dar şi la finalul partidei din Giuleşti. Helder a primit cel mai bine vestea că s-ar putea îmbolnăvi.

"Am citit şi eu în Gazetă că Tudor are varicelă, dar sînt în afara oricărui pericol. Am vorbit cu părinţii mei şi mi-au zis că am avut boala cînd eram mic. Totuşi, sper să nu fie vreun coleg care să se îmbolnăvească" - OVIDIU HEREA

"Am observat de la început că Tudor avea bubiţe pe mînă. M-am gîndit că e ceva în neregulă, dar am crezut că are o alergie. Nu cred că mă pot îmbolnăvi pentru că eu am făcut boala asta cînd eram mic" - ALEXANDRU IONIŢĂ

"Varicelă? Nu, n-am făcut. Nu ştiu. Nici nu-mi mai amintesc. Cred că am luat tot ce era de luat cînd eram mic, deci nu mai e pericol" - JULIANO SPADACIO

"Ce pot să mai fac acum dacă am dat mîna cu arbitrul? Asta e. Sînt vaccinat, dar într-o zi tot trebuia să fac!" - HELDER FEREIRA

"Am avut varicelă cînd am fost mic. Nu ştiam că are, dar eu am avut cînd eram mic. Nu mi-e frică" - RICARDO FERNANDES

"Am făcut varicelă cînd eram mic!" - VLADIMIR BOZOVICI

"Nu ştiu sigur, dar cred că am avut varicelă cînd eram mic" - COSTIN LAZĂR

"Nu am dat mîna cu Tudor, nu aveam cum să fac asta după modul în care ne-a arbitrat. Şi dacă a avut varicelă, ce? Asta nu e o scuză pentru ce a făcut el, poate doar dacă avea arterioscleroză" - VIOREL HIZO

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-22-2009, 04:47 PM
Mesaj: #213
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Mircea Bornescu: "Am inima vişinie"

Bornescu (29 de ani) spune că va fi numărul 1 în poarta Rapidului şi promite un meci mare în Ghencea.

- Mircea, ce înseamnă pentru tine "farmecul vieţii"?
- Rapid! Numai cine e rapidist poate să înţeleagă. Eu sînt giuleştean din tată în fiu. Şi cînd am jucat la Craiova inima mea a fost jumătate alb-vişinie. Am vorbit mult cu domnul Copos despre "farmecul vieţii" şi despre proiectele echipei. Sînt măreţe şi realizabile.

- Cum ţi se pare echipa Rapidului? Aveţi vreo şansă la titlu anul acesta?
- Avem o formaţie foarte puternică şi foarte sudată. Relaţiile dintre jucători sînt incredibil de bune, iar asta contează enorm într-o echipă. Ne batem de la egal la egal cu oricine, ne dorim să fim numărul unu şi cred că avem şanse la titlu.

- Copos a spus că a primit un SMS foarte emoţionant de la tine, care l-a convins să te aducă în Grant. Ce i-ai scris în acel mesaj?
- I-am explicat ce înseamnă pentru un fotbalist să stea departe de gazon din cauza ambiţiilor altora. I-am scris din suflet în speranţa că o să înţeleagă şi că totul se va rezolva. Am trecut prin momente foarte grele, am stat alături de Ana Maria Prodan zeci de ore încercînd să găsim soluţii. Dormeam doar cîteva ore pe noapte, eram distrus!

"Îmi e dor de gazon"
- Vei debuta în Ghencea. E o presiune suplimentară pentru tine?

- Mi-aş fi dorit să fi jucat de ieri, dacă s-ar fi putut. Mi-e dor de gazon. Vreau să uit tot ce s-a întîmplat şi să demonstrez că Mircea Bornescu e numărul unu! Eu sînt pregătit şi sînt antrenat să cîştig indiferent de adversarul pe care îl întîlnim.

- Ce simte un portar după ce are parte de un meci precum cel avut de Marinescu cu CFR?
- Ţi se pare o tragedie tot ce ţi se întîmplă. Dar nu-i aşa. Andrei e un portar cu calităţi, are vîrsta de partea lui, trebuie să meargă mai departe.

- Cîte kilograme aveai în plus cînd te-ai cîntărit ultima oară?
- Nu am avut niciodată şi nici nu am predispoziţie spre îngrăşare. La vizita medicală am arătat perfect din punct de vedere fizic. Pot să spun că nu am nici măcar un gram în plus.

"În ultimele luni am văzut cine îmi e alături. Înainte mă sunau zilnic zeci de amici, acum am cinci degete la o mînă şi sînt prea multe pentru a-mi număra prietenii adevăraţi. Ştiu că fanii încă îl iubesc pe Dani Coman. E normal, marii jucători nu pot fi daţi uitării. Le promit că voi face tot ce-mi stă în putinţă să-i fac să fie mîndri de mine" - Mircea Bornescu, portar Rapid

160.000 de euro cîştigă Bornescu în fiecare dintre cei trei ani de contract cu Rapid

4 luni au trecut de la ultimul meci în care a apărat Bornescu în Liga I: Craiova-Vaslui (0-1)

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-22-2009, 04:50 PM
Mesaj: #214
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Bani după înfrîngere!

Umiliţi de CFR, giuleştenii se vor alege totuşi cu prime. Copos vrea să le plătească pînă duminică bonusurile pentru victoriile din campionat.

La Rapid, banii vin la eşecuri, nu la succese! Cele 6 victorii din Liga I nu le-au adus nici o primă fotbaliştilor vişinii. "Calculăm bonusurile şi vi le plătim la sfîrşitul sezonului, în funcţie de locul pe care vă veţi clasa", îi anunţase Copos.

Patronul s-a răzgîndit însă între timp, motivat şi de duelul declaraţiilor purtat acum o săptămînă cu Gigi Becali, şi şi-a anunţat jucătorii că înaintea derby-ului cu Steaua vor încasa o parte din primele care li se cuvin pentru cele 18 puncte cîştigate. Costin Lazăr şi colegii lui joacă în mod normal pe cîte 1.250 de euro în Giuleşti şi pe 2.500 de euro în partidele din deplasare. Bonusurile se dublează pentru derby-uri.

12.500 de euro e suma maximă care îi revine unui rapidist pentru victoriile de pînă acum

"Vinde Copos? Vreau banii!"

Fostul mijlocaş al Rapidului, Julio Cesar, nu îi iartă pe giuleşteni şi spune că s-a adresat la FIFA pentru a-şi recupera restanţele salariale: "Mă simt bine la Gaziantep, am trecut peste perioada neagră de la Rapid. Mai ţin legătura cu Spadacio, am înţeles că domnul Copos vinde clubul, poate cu ocazia asta îmi voi primi şi eu banii. Oricum, am depus memoriu la FIFA şi aştept răspunsul", a zis brazilianul în Cancan. În Giuleşti, cîştiga 450.000 de euro pe an. â

Ultimele noutăţi:
- Deşi se află la Rapid din iunie 2007, Vladimir Bozovici va evolua duminică doar pentru a doua oară împotriva Stelei. Muntenegreanul a ratat celelalte trei derby-uri împotriva roş-albaştrilor, fiind de două ori suspendat şi o dată fugit de la echipă.
- Copos susţine că jucătorii Rapidului sînt cu banii la zi: "Jucătorii noştri sînt printre puţinii din Liga I care la ora actuală nu au nici o problemă cu drepturile baneşti ce li se cuvin".
- Lutz Stache, cel care negociază cu Copos preluarea pachetului majoritar de acţiuni, a numit-o pe Ana Maria Prodan preşedinte la CS Snagov, club pe care neamţul l-a achiziţionat săptămîna trecută.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-22-2009, 05:02 PM
Mesaj: #215
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Taban: "Îi mulţumesc domnului Mititelu că a înţeles să întrerupă amiabil înţelegea cu Mircea"

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Rapidului, Ion Taban, a ţinut să-i mulţumească patronului Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, pentru înţelegerea de care a dat dovadă în cazul Bornescu, în cele din urmă.

"Este un moment important pentru noi, am realizat transferul lui Mircea Bornescu. S-a închis o perioadă destul de delicată pentru el şi cu toată sinceritatea îi mulţumesc domnului Mititelu că a înţeles să întrerupă amiabil înţelegea cu Mircea. A venit la echipa unde şi-a dorit să joace, ţine cu această echipă şi o va dovedi. Îi mulţumim domnului Copos că a fost de acord şi ne-a sprijinit în transferul lui Mircea. Noi sîntem fericiţi, el este fericit, acum sperăm să joace cît mai bine. Sper că domnul Hizo să fie mulţumit de el. Nu ştiu ce decizie va lua domnul Hizo la meciul de duminică, chiar dacă mie mi-ar plăcea să-l văd pe Mircea în poartă", a declarat Taban.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-22-2009, 05:03 PM
Mesaj: #216
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Bornescu: "Sînt obişnuit cu presiunea şi concurenţa, mă motivează"

Ultima achiziţie a giuleştenilor, Mircea Bornescu, spune că presiunea îl motivează şi vrea să îi răsplătească prin evoluţiile sale pe cei care l-au ajutat să ajungă în Grant.

"Sînt obişnuit cu presiunea şi concurenţa, mă motivează acest lucru şi sper să dau tot ce e mai bun. Sînt jucător de fotbal şi cel mai bine mă simt pe teren, le mulţumesc celor care m-au ajutat, le mulţumesc din suflet. Sînt bucuros că am ajuns la Rapid şi sper din tot sufletul să fie bine. Îmi dorean să am suporterii alături de mine, dar la meciul următor. Mi-am dorit mult să ajung la Rapid şi sper să-i fac pe fani să mă încurajeze", a declarat Bornescu.

"Am avut oferte mai avantajoase, am ales Rapidul şi asta spune multe despre ce simt pentru această echipă"
Mircea Bornescu le promite fanilor că Rapid va reveni pe prima poziţie a clasamentului şi mărturiseşte că a ales Giuleştiul cu inima, deşi a avut alte oferte mult mai avantajoase din punct de vedere financiar.

"Nu mă tem de nici un jucător, Rapid are o echipă puternică. Vom reveni pe primul loc şi nu avem de ce să ne temem. Nu am venit la Rapid să mă îmbogaţesc, am venit să joc fotbal din plăcere, să mă bucur alături de fani şi să-i ţinem alături de noi. Nu vreau să devin penibil şi să spun că am fost rapidist de mic. Mama mea ţine cu Craiova, restul familiei ţine cu Rapid. Am jucat la Craiova am făcut-o pe mama fericită, acum îi fac pe restul. Am avut şi alte oferte, poate chiar mai avantajoase, dar am vrut să vin la Rapid şi asta spune multe despre ce simt eu pentru această echipă. Sper că evoluţiile mele din ultimul timp, mă vor readuce la echipa naţională", a concluzionat Bornescu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-22-2009, 05:04 PM
Mesaj: #217
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Hizo: "Vrem să învingem Steaua pentru a reveni pe primul loc în clasament"

Rapidiştii vor să profite de meciul cu Steaua pentru a reveni pe primul loc în clasament. Hizo speră ca printr-o victorie în Ghencea, giuleştenii să facă uitat eşecul de pe teren propriu, cu CFR Cluj (1-4).

"Steaua este o echipă organizată foarte bine de la venirea lui Mihai Stoichiţă. Rezultatul final va fi decis de ce vor face echipele pe toată durata meciului, ne dorim să revenim şi să urcăm în clasament. Ne dorim aceste trei puncte pentru că rezultatul cu CFR este nedrept. Au fost acele greşeli ale noastre, plus greşelile de arbitraj, pe care nu vreau să le mai comentez. Sînt multe de discutat despre nota lui Alexandru Tudor pe care a primit-o de la observator. Sînt convins că la insistenţa preşedintelui CCA, care nu a acceptat aşa ceva, s-a decis sacţionarea lui Tudor şi a observatorului", a declarat Hizo.

"Nu vreau să se speculeze că Bornescu a venit la Rapid în urma evoluţiei lui Marinescu în meciul cu CFR"
Antrenorul Viorel Hizo e mulţumit că a rezolvat problema postului de portar şi speră ca Bornescu să revină în atenţia selecţionerului Răzvan Lucescu, prin evoluţiile pe care le va avea în Grant.

"Am avut mereu probleme pe acest post la Rapid. Marinescu a avut un accident în meciul cu CFR şi am ajuns pe locul 3 în clasament. Mi l-am dorit mult pe Mircea, am discutat mult cu domnul Taban şi cu domnul Copos. Aveam nevoie de un portar de valoare, un portar care a fost la lotul naţional şi speră să-l facă pe selecţionerul echipei naţionale, prin evoluţiile pe care le va avea, să-l cheme din nou la lot. Treci prin momente groaznice cînd n-ai portar şi mai ales cînd greşeşti. Eu nu vreau să creadă cineva că Marinescu este principalul vinovat. Eu sînt principalul vinovat şi toată lumea trebuie să fie solidară în momentele grele şi să suferim cînd pierdem. Transferul lui Bornescu nu s-a făcut în urma meciului cu CFR şi nu vreau să se speculeze că Bornescu a venit la Rapid în urma evoluţiei lui Marinescu în meciul cu CFR Cluj. Marinescu este portarul nostru, cu multe calităţi şi trebuie să fim alături de el. La Rapid şi jucătorii cu experienţă pot avea probleme. Galeria prin faptul că te împinge spre victorie, creaza o presiune urişă pe umerii jucătorilor care sînt obligaţi la final să aducă victoria. Construcţia stadionului este făcută pentru Rapid, nu are acelaşi efect ca la alte stadioane. Aici eşti ca într-un cazan şi se creează o presiune frumoasă pe care toţi jucătorii din campionatul nostru şi-ar dori-o", a concluzionat Hizo.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-22-2009, 08:57 PM
Mesaj: #218
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
"Dacă mă sună, le închid"

Subiectul unui transfer în Ghencea vara trecută, Cesinha spune că discuţiile de atunci i-au făcut numai rău. Mijlocaşul brazilian al Rapidului trece prin momente grele din punct de vedere medical și a ales să meargă în Portugalia pentru a-şi trata pubalgia, din cauza căreia nu mai joacă la nivelul de anul trecut.

Cesinha, ai din nou probleme. Vei evolua cu Steaua?
Nu pot. Am probleme foarte grave. Nimeni nu-şi imaginează cât de greu îmi e, ce dureri mari am! Am forţat mult la meciul cu CFR şi acum nu pot nici să mă mai dau jos din pat. Am vorbit cu cei de la Rapid să mă lase să plec în Portugalia, să urmez un tratament. Mă tem pentru viitorul meu.

Situaţia ta la Rapid devine din ce în ce mai complicată. Te gândeşti să renunţi?
Nu m-am gândit până acum niciodată să renunţ mai devreme de finalul contractului, dar astfel de atitudini din partea oamenilor mă fac să mă gândesc foarte serios şi să iau o decizie cât mai repede. Nu am de gând să stau toată viaţa să ascult tot felul de invenţii.

După meciul cu CFR, suporterii au fost nemulţumiţi de tine şi ţi-au transmis să pleci.
Asta e. Dacă suporterii vor să plec, nicio problemă, plec.

Au apărut zvonuri cum că din vară vei pleca la Steaua...
Lumea poate să spună ce vrea. M-am săturat de câte minciuni am auzit. Nu m-a căutat niciodată nimeni de la Steaua. Dacă mă vor suna vreodată, am să le închid telefonul!

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-23-2009, 05:30 PM
Mesaj: #219
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Îl contestă pe Bornescu!

Giuleştenii l-au legitimat pe portar miercuri, la LPF, şi ieri l-au prezentat oficial, dar steliştii acuză că procedura de transfer e neregulamentară.

Cu 3 zile înaintea derby-ului Steaua - Rapid, programat duminică seara în Ghencea, fără spectatori, disputa din spatele terenului a început deja. Cum Rapid a anunţat că l-a legitimat şi în acte pe Bornescu şi că îl va folosi ca titular împotriva lui Surdu şi compania, cei din Ghencea ameninţă că pot cîştiga meciul la "masa verde" dacă ex-goalkeeper-ul Universităţii va evolua duminică.

Steaua va face o contestaţie oficială, dacă Bornescu va fi trecut pe foaia de joc, contestaţie care va ajunge pe masa Comisiei de Disciplină a LPF. Ce acuză Steaua? Faptul că portarul a fost legitimat de Rapid în afara perioadei de transferări, fără a avea acel regim de urgenţă de care beneficiază doar fotbaliştii care devin liberi de contract înainte de începutul campionatului pentru că n-au mai fost plătiţi şi apoi pot semna cu orice echipă chiar dacă a expirat perioada de "mercato".

"Bornescu n-a fost declarat liber de contract, ci a ajuns în această postură pentru că a căzut de acord cu clubul pentru a i se rezilia contractul. Nu e totuna şi nu poate beneficia de acelaşi tratament ca unul care nu e plătit pentru că nu vrea clubul, deci el nu avea dreptul să fie legitimat. După modelul Bornescu, şi mîine, dacă un club şi un jucător cad de acord, pot parafa un transfer la altă echipă", e părerea celor din Ghencea.

Asul din mîneca Rapidului
Giuleştenii stau liniştiţi pentru că au un document semnat şi parafat de LPF prin care demonstrează că legitimarea lui Bornescu a fost regulamentară. E vorba de o cerere pe care U Craiova şi portarul au semnat-o pe 9 septembrie, cu o zi înaintea expirării perioadei de transferări, prin care cele două părţi se angajează ca în perioada următoare orice transfer să devină valabil în schimbul a 250.000 de euro.

Cei mai slabi portari din Liga I
Hizo i-a folosit în primele 10 etape pe Marinescu şi pe Straton, care au încasat împreună nu mai puţin de 15 goluri. Un singur portar din Liga I are o media a notelor GSP sub a celor doi, e vorba de Rotaru (5,25), goalkeeper-ul Unirii Alba Iulia.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-23-2009, 05:32 PM
Mesaj: #220
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Hizo: "Ne trebuie victoria în meciul cu Steaua pentru a reveni cel puţin pe locul 2"

Antrenorul Rapidului, Viorel Hizo, a declarat, joi, că meciul cu Steaua este deschis oricărui rezultat, dar fotbaliştii săi trebuie să obţină victoria pentru a reveni în fruntea clasamentului, cu toate că gruparea din Ghencea are "două viteze în plus" de la venirea lui Mihai Stoichiţă.

"Am câştigat cu Steaua în returul trecut, cu două goluri marcate de Spadacio, dar şi datorită unei evoluţii foarte bune a echipei. Mi-aş dori foarte mult o nouă victorie pe terenul Stelei, dar este foarte greu. De când Stoichiţă a preluat echipa, Steaua are două viteze în plus, şi-au revenit fotbalişti care până atunci nu prea jucau nimic, formaţia are altă organizare. În această partidă se poate înregistra orice rezultat, depinde foarte mult de ce va face fiecare echipă în momentele cheie ale meciului. Ne trebuie victoria, pentru că vrem să revenim cel puţin pe locul 2", a spus Hizo la conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial portarul Mircea Bornescu.

Tehnicianul a comentat şi reţinerea de le meciuri, pe termen nelimitat, a arbitrului Alexandru Tudor, în urma prestaţiei pe care acesta a avut-o la meciul cu Rapid-CFR Cluj, scor 1-4: "La insistenţa preşedintelui FRF, care nu a acceptat modul în care Tudor a rezolvat fazele meciului nostru cu CFR Cluj, numai la intervenţia acestuia s-a dispus sancţionarea arbitrului şi a observatorului acestuia".

Altfel, Hizo a fost cel care i-a înmânat lui Bornescu tricoul cu numărul 33 la prezentarea oficială a goalkeeperului: "De-a lungul timpului, la Rapid am avut mai mule probleme legate cu portarii. Straton şi Marinescu au dus echipa pe primul loc, acum a sosit momentul ca Bornescu să ne aducă din nou pe locul I".

"Mi l-am dorit foarte mult pe Mircea la Rapid, încă de acum 2 ani, într-un cantonament, îl tot ameninţam că va ajunge în Giuleşti. Pentru transferul lui Bornescu am insistat foarte mult la domnul Taban, domnul Taban a pus presiune pe domnul Copos, iar eu, la rândul meu, am pus iarăşi presiune pe domnul Copos. Am folosit procedee prin învăluire, totul pentru a connvinge că avem nevoie de un portar de valoare. Sper ca prin evoluţiile lui să-l determine pe selecţioner să-l convoace la echipa naţională", şi-a motiva Hizo decizia aducerii lui Bornescu la Rapid.

În momentul prezentării lui Bornescu, toţi cei prezenţi la masă s-au ridicat în picioare, dar din cauza faptului că scena era foarte mică, managerul sportiv al Rapidului, Cristian Costache, a dărâmat scaunul pe care stătuse până atunci, situaţie care a stârnit rumoare şi zâmbete în sala de conferinţe a stadionului Giuleşti-Valentin Stănescu. Inedita întâmplare a fost întâmpinată cu optimism de preşedintele CA Rapid, Ion Taban, care, pe un ton glumeţ a spus: "Lăsaţi, nu-i nimic, e semn de noroc!".

Tehnicianul grupării din Giuleşti a ţinut să infirme că Bornescu a fost transferat din cauza erorilor lui Marinescu: "Daniel nu este singurul vinovat pentru eşecul cu CFR Cluj, suntem vinovaţi cu toţi, iar eu sunt primul vinovat. Când greşeste, un portar suferă o traumă foarte mare, pentru că are în minte erorile pe care le-a făcut şi este conştient că echipa a jucat bine, dar a fost vina lui. Cu toate acestea, transferul lui Bornescu nu s-a făcut din cauza erorilor lui Marinescu, ci s-a făcut cu multă vreme înainte. Marinescu trebuie susţinut, are certe calităţi, dar a apărat foarte puţin în Liga I".

Preşedintele CA Rapid, Ion Taban, a vorbit la rândul său despre transferul lui Bornescu: "Pentru Mircea s-a încheiat o perioadă delicată. Ţin să-i mulţumesc domnului Mititelu pentru că a înţeles că e bine să încheie relaţia cu Mircea pe cale amiabilă. Bornescu a venit acolo unde şi-a dorit mereu să joace, ţine cu Rapid şi va avea ocazia s-o demonstreze. De asemenea, conducerea Rapidului ţine să mulţumescă domnului Copos pentru ajutorul pe care l-a acordat la acest transfer. Mi-ar plăcea să-l văd pe Bornescu în poartă la meciul cu Steaua, dar nu vreau să-l influenţez pe domnul Hizo", a mai spus acesta, glumind.

Ultima achiziţie a giuleştenilor în acest sezon, Mircea Bornescu, a explicat motivele care l-au făcut să vină la Rapid: "A fost opţiunea mea, deşi am avut şi alte oferte mult mai avantajoase din punct de vedere financiar şi cred că asta spune multe. Le mulţumesc din suflet celor care m-au ajutat să vin aici, sper să debutez cu dreptul. Pentru mine, farmecul vieţii înseamnă bucurie, supărare, dar toate legate de Rapid. Nu pot spune că sunt rapidist de mic copil, dar mama mea ţine cu Universitatea Craiova, iar restul familiei mele ţine cu Rapid. Când jucam la Craiova vroiam s-o fac fericită pe mama, acum vreau să-i fac fericiţi pe ceilalţi membri ai familiei".

Bornescu s-a referit şi la derby-ul cu Steaua, din etapa a 11-a: "Aş fi vrut ca la meciul cu Steaua să avem suporterii alături, dar asta nu se poate decât la meciul următor. Am vrut mult de tot să ajung la Rapid, sper să-i fac pe colegii mei să se simtă în siguranţă când voi fi în poartă. Nu mă tem de jucătorii Stelei. Rapid are una dintre cele mai bune echipe din campionat, de asta a şi fost pe locul I".

În ceea ce priveşte posibilele clauze speciale din contractul său, Bornescu a precizat: "Nu am nicio clauză care să specifice că trebuie să primesc o sumă de bani în cazul în care primesc un anumit număr de goluri, nu am venit aici pentru bani sau pentru a mă îmbogăţi, la Rapid am venit să joc din plăcere". Subiectul a fost comentat şi de Hizo: "Nu sunt bune aceste clauze legate de golurile portarilor sau ale jucătorilor de câmp, ele distrug jocul echipei".

Noul portar al Rapdilui a vorbit şi despre posibilitatea de a mai fi convocat la echipa naţională: "Transferul la Rapid nu înseamnă că voi ajunge mai uşor la naţională, doar evoluţiile mele îmi pot aduce convocări".

Portarul în vârstă de 29 de ani şi-a reziliat, săptămâna trecută, contractul cu Universitatea Craiova şi a semnat cu Rapid un contract valabil pe 3 ani. Bornescu s-a antrenat de aproximativ două luni la baza Pro Rapid, iar în ultimele zile s-a pregătit alături de prima echipă a giuleştenilor.

Rapid va întâlni Steaua, duminică, în deplasare, de la ora 20:00, în derby-ul etapei a 11-a.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
14 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut