Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Steaua Bucureşti
09-28-2009, 04:34 PM
Mesaj: #341
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Constantin Barbu: "Sînteţi sănătoşi, bucuraţi-vă de fotbal!"

Constantin Barbu se deplasează, de 28 de ani, într-un cărucior cu rotile. S-a chinuit să ajungă la meciurile Stelei, acum se străduieşte să strîngă bani pentru o operaţie.

"Am calculat că în viaţa asta am luat cam trei pastile pe zi, în medie. Acum am ajuns la 14". Constantin Barbu îşi traduce cei 41 de ani în medicamente, controale, clinici. La început a fost un defect la mers. Costel povesteşte mai departe: "Prima operaţie, la şold, am suferit-o cînd aveam 5 ani. Peste patru ani mi s-a rupt femurul piciorului drept, un an mai tîrziu şi cel de la stîngul. Doctorii au greşit că mi-au pus ghips şi asta mi-a afectat creşterea. De la 13 ani nu am mai putut merge".

Problemele de sănătate ale lui Costel s-au agravat recent. A fost diagnosticat cu scolioză lombară, afecţiune care îi dă dureri foarte mari. Vîlceanul explică ce şansă de salvare are: "Rezist doar datorită calmantelor. Am fost programat la o operaţie, dar costă 7.000 de euro, iar eu am putut strînge aproape 5.000 pînă acum. Ar fi bine să mă poată ajuta cineva cu diferenţa. Medicii mi-au zis că nu am timp, că trebuie să mă grăbesc. Riscul este să-mi coboare cutia toracică, să-mi afecteze inima şi plămînii".

Ţine cu Steaua
În cărucior a ajuns la meciuri ale Stelei, echipa pe care o iubeşte de la 8 ani. "În comuna mea, Copăceni, din judeţul Vîlcea, oamenii ţineau cu FC Argeş sau cu Universitatea Craiova, dar eu am ales Steaua. Prima oară i-am văzut pe roş-albaştri la Piteşti, în 2005, dar am reuşit să ajung şi la meciul cu Bayern Munchen, din Liga Campionilor, pe Ghencea. Poate vă gîndiţi că am mers la puţine meciuri, nu? Da, dar ţineţi cont că eu nu pot să merg! Nici nu ştiţi cît sînteţi de norocoşi că vă puteţi bucura de Steaua, de Dinamo, de Rapid", e sfatul lui Barbu pentru suporteri.

"Fotbalul mi-a adus cele mai mari bucurii!"
Constantin Barbu spune că doar în timpul meciurilor Stelei mai uită de greutăţile vieţii: "Chiar dacă pentru mine au fost multe neajunsuri şi multe bariere, la fotbal am putut să mă bucur ca orice persoană normală. Şi nu greşesc cînd spun că fotbalul mi-a adus cele mai intense trăiri, chiar momente sublime. Pentru mine cele mai frumoase amintiri sînt pozele pe care le-am făcut cu jucătorii Stelei sau cele din Ghencea. Cînd îmi este greu şi am dureri mari, le revăd şi parcă îmi mai alină din durere". Costel a povestit şi cum a trăit finala din 1986 de la Sevilla, cînd Steaua a cucerit CCE: "Am văzut acea partidă unică la televizor. Îmi sună şi acum în urechi comentariul loviturilor de la 11 metri. Ştiu cum a apărat Duckadam fiecare lovitură de la 11 metri, în ce parte s-a aruncat".

Costel Barbu a deschis două conturi, în care cei interesaţi să-l ajute pot depune bani:
Cont valută: RO56BRDE390SV24033713900
Cont lei: RO60BRDE390SV24033633900

"Nu îi înţeleg pe cei care merg la stadion şi înjură. Ei nici nu ştiu cît de norocoşi sînt că pot merge la orice meci", a încheiat Barbu, care are un sfat pentru suporteri: "Bucuraţi-vă de fotbal!".

"Să-l întîlnesc pe Hagi faţă în faţă ar fi miracolul vieţii mele. Poate părea ridicol, dar pentru mine el e un magician" - Constantin Barbu, suporter stelist

"Dacă strîng 7.000 de euro ca să mă operez, anunţ pe toată lumea să nu-mi mai dea nici un ban. Nu vreau nici un leu în plus!" - Constantin Barbu, suporter stelist

290 de lei e pensia lunară din care trăieşte Constantin Barbu. Înainte să-i apară durerile făcea croitoirie, însă acum nu mai poate lucra

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-28-2009, 04:41 PM
Mesaj: #342
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Golanski fuge de Steaua

Fundaşul polonez intră la iarnă în ultimele şase luni de contract şi i-a transmis agentului său să-i caute un nou angajament.

Tensiunile din Ghencea şi atacurile furibunde ale lui Gigi Becali la adresa jucătorilor l-au pus serios pe gînduri pe Golanski (27 de ani). Fundaşul dreapta polonez a pus repede mîna pe telefon şi s-a confesat impresarului său, Jaroslaw Kolakovski: "Nu vreau să mai rămîn la Steaua! În ianuarie, cînd intru în ultimele şase luni de contract, aş vrea să semnez cu altă echipă".

De ce vrea Golanski să plece din Ghencea
1. Atitudinea ostilă a lui Becali faţă de jucători. Afirmaţiile tot mai tăioase ale patronului l-au speriat zdravăn pe fundaşul de bandă. În plus, conaţionalul său, Rafal Grzelak, sosit în Ghencea chiar la recomandarea sa, este "clientul" principal al lui Becali în materie de critici.
2. Viitorul. Dacă nu-şi prelungeşte acordul cu Steaua, Golanski va avea şanse să cîştige mai mulţi bani, pentru că viitoarea echipă nu va plăti nimic în schimbul său. FC Porto şi Benfica l-au curtat intens stagiunea precedentă, iar în prezent este monitorizat de cluburi din Serie A şi Bundesliga.
3. Banii. Plafonul salarial impus în Ghencea nu e deloc pe placul polonezului. Acesta cîştigă 150.000 de euro pe an, însă şefii Stelei vor să limiteze cîştigurile la cel mult 120.000. În plus, primele de victorie vin de multe ori cu întîrziere.

Tot accidentat
Golanski n-a fost în lot pentru meciul de aseară, cu FC Braşov. Din cauza refacerii anevoioase în urma accidentării la tendonul lui Ahile, e foarte probabil ca polonezul să absenteze şi joi, atunci cînd Steaua joacă în Europa League, cu Twente, în deplasare.

750.000 de euro a costat transferul polonezului de la Korona Kielce, în vara lui 2007

55 de meciuri şi un gol a strîns Golanski pentru Steaua în toate competiţiile

53,5 este media din acest sezon a baloanelor jucate de Golanski pe meci. E primul la acest capitol în lotul Stelei

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-28-2009, 04:42 PM
Mesaj: #343
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Ionuţ Rada: "Dacă e mai bine cu Stoichiţă? Pot spune doar că viaţa de fotbalist e frumoasă"

Titular de la venirea lui Mihai Stoichiţă la Steaua, Ionuţ Rada se declară unul dintre cei mai fericiţi jucători ai roş-albaştrilor.

"Puteam să şi pierdem în prima repriză, puteam să şi cîştigăm în cea de-a doua parte, deci rezultatul e echitabil. Păcat că nu am reuşit să cîştigăm pe final, pe fondul lor de oboseală. Punctul acesta ne ajută la moral, vedem mai tîrziu cît va conta. Am jucat frumos, de aceea este greu să-i reproşezi ceva cuiva. Nu pot să spun dacă este mai bine cu Mihai Stoichiţă sau nu, ci doar că viaţa de fotbalist este frumoasă" , a spus Ionuţ Rada.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-28-2009, 04:47 PM
Mesaj: #344
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Basarab Panduru: "Au dominat ei, am dominat şi noi, pînă la urmă egalul e corect"

Managerul sportiv al Stelei, Basarab Panduru, a apreciat remiza obţinută de roş-albaştri la Braşov ca fiind echitabilă.

"Pînă la urmă, cred că rezultatul a fost echitabil. Parcă în prima repriză au avut ei ceva mai multe ocazii, parcă în a doua parte am dominat noi, deci egalul este corect. Puteam să cîştigăm, ocaziile noastre au fost mai mari, dar e bine şi aşa. Jucătorii trebuie să îşi revină pînă la meciul cu Twente din Europa League. Oricum, atunci va fi altceva, are o altfel de încărcătură un meci de cupă europeană", a spus Basarab Panduru după meci.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-28-2009, 04:48 PM
Mesaj: #345
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Nana Falemi: "Steaua nu mai pune presiune pe adversari ca pe vremuri"

Fostul jucător stelist Nana Falemi nu s-a arătat foarte entuziasmat de jocul Stelei, după remiza înregistrată de roş-albaştri la Braşov (0-0).

"Într-adevăr, Steaua joacă ceva mai ofensiv, însă tot nu reuşeşte să pună presiune pe adversar ca pe vremuri. Părerea mea este că echipa a pierdut foarte mult prin plecarea liderilor, jucătorii tineri ar fi avut nevoie de fotbalişti precum Rădoi, care să creeze o anumită emulaţie în vestiar. În plus, Stelei i-ar mai trebui un jucător tehnic la mijlocul terenului, care să dribleze şi să scoată adversari din joc. Dayro Moreno nu este acel jucător, el nu reuşeşte să dribleze, ci este un jucător eficient în combinaţii", a spus Nana Falemi la televiziunea sportro.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-28-2009, 04:48 PM
Mesaj: #346
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Marius Lăcătuş: "Steaua lui Stoichiţă joacă mult mai ofensiv"

Fostul antrenor al Stelei, Marius Lăcătuş, s-a declarat încîntat de calitatea partidei dintre FC Braşov şi Steaua (0-0), vorbind şi despre recidiva accidentării lui Cristian Tănase.

"Cred că acest meci a fost unul dintre cele mai frumoase ale acestui campionat, chiar dacă rezultatul m-ar putea contrazice. M-am uitat cu mare plăcere la acest joc. Braşovul a dominat prima parte, însă Steaua îşi putea adjudeca victoria în cea de-a doua repriză. Am văzut o Steaua mult mai ofensivă de la venirea lui Stoichiţă, chiar dacă prin această declaraţie l-aş putea supăra pe Bergodi. Tănase nu a fost forţat acum, el a mai jucat şi cu Sheriff şi cu FCM Bacău, nu cred că a fost forţat greşit de antrenor. Doctorii au decis că el este apt de joc. Dacă se întîmplă să te accidentezi într-un meci, asta este cu totul şi cu totul altceva. Am vorbit cu Stoichiţă, dar nu şi despre problemele Stelei. El nu este contestat, ci doar este o victimă a faptului că a acceptat o colaborare cu Gigi Becali. Patronul a greşit foarte mult în relaţia cu suporterii atunci cînd i-a jignit", a spus Marius Lăcătuş la televiziunea sportro.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-28-2009, 04:49 PM
Mesaj: #347
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Gigi Becali: "Tănase ştie mai bine de ce s-a reaccidentat"

Finanţatorul stelist Gigi Becali l-a acuzat pe Cristi Tănase de viaţă extrasportivă dezordonată, susţinînd că recidiva accidentării acestuia survenită în meciul de la Braşov a fost cauzată de anumite excese.

"Cristi Tănase ştie el mai bine de ce s-a accidentat. Recuperarea lui a fost bună, dar la fotbal trebuie să mai faci şi nişte sacrificii, iar el nu înţelege asta. Am discutat pe această chestiune cu el şi înainte să semneze cu Steaua, a discutat chiar şi cu Mircea Sandu. Asta e, corpul uman nu este trup de robot. Îmi pare foarte rău de Tănase, îmi puneam mare bază în el. S-a văzut şi la Braşov că s-a schimbat în bine jocul nostru după intrarea lui. Nu-mi pare rău nici o secundă că l-am luat", a spus Gigi Becali la televiziunea sportro.

Conform primelor investigaţii efectuate de medicii Stelei, Cristi Tănase a suferit o ruptură musculară, din cauza lipsei de pregătire fizică.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-28-2009, 07:32 PM (Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 09-28-2009 07:32 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #348
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Dumitriu va urmări meciurile adversarelor din Liga Europa la cererea lui Stoichiţă

Fostul antrenor al Stelei, Dumitru Dumitriu, a declarat, luni, că Mihai Stoichiţă l-a rugat să observe meciurile adversarelor din Liga Europa, dar şi să monitorizeze evoluţiile anumitor jucători care pot fi transferaţi la gruparea din Ghencea, lucru pe care acesta l-a acceptat.

"M-a contactat Stoichiţă şi m-a rugat să observ meciul lui Twente cu Venlo, am acceptat, dar după ce am primit şi acceptul conducerii. Acum, urmează să-i comunic lui Stoichiţă ce am observat la acel meci. De acum înainte voi merge să văd şi meciurile lui Fenerbahce. De asemenea, voi observa şi evoluţiile anumitor jucători care pot fi transferaţi la Steaua. Cu toate că fac aceste activităţi, vreau să se ştie că deocamdată nu am nicio funcţie oficială în staff-ul Stelei. Dacă mi se va propune însă asta, voi accepta fără rezerve, doar e vorba de Steaua", a spus Dumitru Dumitriu.

Actualul tehnician al grupării din Ghencea, Mihai Stoichiţă, a colaborat cu Dumitru Dumitriu la Steaua între 1994 şi 1997, atunci când i-a fost secund. Stoichiţă a devenit antrenor principal al Stelei în momentul în care Dumitriu a plecat de la echipă.

Steaua va întâlni pe Twente Enschede, joi, de la ora 20:00 (ora României), într-un meci din Grupa H a Ligii Europa.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-28-2009, 07:33 PM
Mesaj: #349
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Becali spune că Bibişkov şi Tininho au acceptat să îşi rezilieze contractele

Fundaşul Tininho şi atacantul Krum Bibişkov au acceptat să îşi rezilieze contractele cu Steaua şi vor primi câte 30.000 de euro, banii cuveniţi până la finalul turului, a anunţat, luni, patronul roş-albaştrilor, Gigi Becali.

"Lui Bibişkov şi Tininho le mai dau câte 30.000 şi sunt liberi să plece. L-am întrebat pe Stoichiţă, care a făcut o evaluare a jucătorilor, şi mi-a spus că nu are nevoie de aceşti jucători. Nu vreau să muncească antrenorul degeaba cu doi jucători care ar lua locul tinerilor. Din câte am auzit ei, au şi acceptat", a spus Becali, la GSP TV.

Becali a mai anunţat că staff-ul tehnic al Stelei a decis să renunţe şi la mijlocaşul polonez Rafal Grzelak.

Altfel, patronul Stelei a recunoscut că în contractul lui Cristiano Bergodi este prevăzută o clauză de reziliere de 120.000 de euro, în cazul în care antrenorul este demis. "Există această clauză, dar eu nu îl dau afară, îi spun să vină la echipa a doua. M-a înrăit şi pentru că el nu recunoaşte că a luat 200.000 de euro. Să vină la echipa a doua, să muncească, poate descoperă jucători tineri", a spus Becali.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-28-2009, 07:35 PM
Mesaj: #350
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Pleşan "a auzit" că va reveni

Exilat din lotul Stelei la cererea lui Cristiano Bergodi, Mihăiţă Pleşan (foto) poate profita de schimbările ce au loc la prima echipă şi să revină pe gazonul din Ghencea.

Apreciat pentru evoluţiile din ultima perioadă, Pleşan este foarte aproape să facă pasul către echipa antrenată de Stoichiţă. "Nu ştiu ce să vă spun, am auzit şi eu că aş putea reveni. Voi avea o discuţie cu antrenorul luni (n.r. - azi) sau marţi", a confirmat mijlocaşul. Euforic după partida câştigată ieri de Steaua II cu 3-1 în faţa Tricolorului Breaza, Pleşan a continuat: "De-abia aştept să revin la prima echipă! Pentru mine a fost o perioadă extrem de grea. Sper să revin la normal încet-încet şi să-mi reintru în formă".

Legat de conflictul pe care olteanul l-ar fi avut cu Ghionea, Pleşan a ţinut să lămurească situaţia: "Cu Sorin nu am fost certat niciodată, doar presa a făcut caz din asta. A doua zi după incident vorbeam, ne salutam, ne respectam. Se mai întâmplă asta, să ştiţi, să te cerţi cu un coleg şi apoi să te împaci".

Lui Dayro îi place la Steaua II
Dayro Moreno se pregăteşte şi el de revenirea la prima echipă a Stelei. Columbianul şi-a continuat evoluţiile convingătoare de la "satelit" cu un gol şi o pasă de gol în victoria obţinută în faţa celor de la Tricolorul Breaza. Cu toate că astăzi sau mâine va avea loc întâlnirea decisivă pentru viitorul lui, sud-americanul se declară de acord şi cu rămânerea la echipa a doua: "Nu-i nicio problemă dacă rămân la «satelit». Îmi place aici, mă concentrez să joc cât mai bine şi, dacă o ţin tot aşa, o să vină şi convocarea la prima echipă".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
13 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut