Ştiri Steaua Bucureşti
09-29-2009, 07:38 PM
Mesaj: #361
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
"Cu Twente ar trebui să repetăm repriza a doua de la Braşov, dar cu nişte goluri!"
Directorul sportiv al clubului Steaua, Basarab Panduru, spune că adversara roş-abaştrilor, olandezii de la Twente, sunt foarte periculoşi şi este de părere că steliştii trebuie să aibă aceeaşi prestaţie pe care au avut-o în meciul cu Braşov, dar cu nişte goluri de data asta.
"Nu ştiu dacă Twente este cea mai bună echipă din grupă, dar este o formaţie periculoasă. Băieţii sunt montaţi, la fel cum au fost la fiecare antrenament de când i-am văzut eu. Ar fi bine să repetăm repriza a doua de la Braşov în meciul din Olanda, dar cu nişte goluri de data asta", a explicat Panduru. Panduru crede că fundaşul nigerian Ifeanyi Emeghara, care a revenit la antrenamente echipei după o perioadă lungă de absenţă din cauza unei accidentări, trebuie să aibă grijă în perioada următoare. "Emeghara a revenit după o accidentare care l-a ţinut mai mult timp departe de teren. Acum încearcă să reintre la antrenamente. Este important să nu se accidenteze acum rapid şi dacă trece peste perioada asta o să fie bine. Nu ştiu când va reveni în echipă, pentru că una e să te antrenezi singur şi alta e cu lotul", a mai spus el. Directorul sportiv al grupării din Ghencea are încredere în columbian Juan Toja şi spune că acesta putea evolua şi mai bine în echipa antrenată de Mihai Stoichiţă: "Nu cred că la Steaua are loc un număr zece în momentul ăsta, în sistemul ăsta, 4-4-2. Sunt doi mijlocaşi centrali care fac ambele faze, de atac şi de apărare, nu cred că ar avea loc un număr zece. Mai vorbesc cu jucătorii, le dau sfaturi. Dintre mijlocaşi, vorbesc mult cu Toja pentru că eu cred că poate mai mult. Am încredere în el că poate mai mult". Panduru a adăugat şi faptul că cel mai probabil Cristi Tănase nu va face deplasarea la Twente. "Tănase cred că nu va face deplasarea în Olanda, dar n-am văzut încă lista şi poate mă trezesc că merge. Dar nu cred... Zapata nu are nicio problemă. Este într-o formă mare de tot", a precizat el. Steaua a efectuat, marţi dimineaţă, ultimul antrenament în România îniantea plecării în Olanda pentru meciul cu Twente. Delegaţia stelistă va pleca, miercuri dimineaţă, cu un avion, la Munster, Germania, şi de acolo cu autocarul la Enschede. "Pleacă Bibişkov şi Tininho, jucători care nu ne-au fost de folos!" Directorul sportiv al FC Steaua, Basarab Panduru, a declarat, marţi, că nu se gândeşte la achiziţionarea altor jucători în locul bulgarului Krum Bibişkov şi al brazilianului Tininho, deoarece cei doi erau fotbalişti pe care gruparea din Bulevardul Ghencea nu i-a folosit, informează Mediafax. "Cu Bibişkov şi Tininho o să se vorbească despre rezilierea contractelor. La Grzelak situaţia e diferită, el este împrumutat, sunt alte lucruri. Deocamdată putem vorbi de Bibişkov şi Tininho, de Grzelak mai puţin. Pleacă nişte jucători de care nu ne-am folosit. Dacă pleca un titular, poate era o problemă. Tininho nici nu ştiu dacă putea juca la Steaua pentru că nici nu l-am văzut. Dacă aduci jucători liberi de contract, în general, dar nu e o regulă, din zece poate nimereşti unul. Pentru că totuşi e Steaua şi e cam mult să vii aici din postura asta", a spus Panduru. Întrebat dacă în locul celor doi jucători care vor pleca, Bibişkov şi Tininho, vor veni fotbalişti de la echipa a doua a clubului, Panduru a afirmat că antrenorul Stoichiţă va încerca să coopteze în lot şi tineri de la formaţia pregătită de Leonard Strizu. "Da, la fiecare antrenament Mihai cred că o să aducă pe cineva de la echipa a doua, în funcţie şi de posibilităţi, şi de cum au ei meciurile. Cred că o să vină jucători de la echipa a doua", a mai spus Panduru. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-29-2009, 09:25 PM
Mesaj: #362
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
CSJ a admis memoriul lui Goian şi Steaua trebuie să îi plătească 21.000 de euro
Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor (CSJ) a decis, marţi, că Steaua trebuie să îi plătească lui Dorin Goian suma de 21.000 de euro, reprezentând restanţe salariale, au declarat, surse din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Goian a plecat în vară la gruparea din Serie A Palermo. CSJ a mai hotărât ca Internaţional Curtea de Argeş să îi plătească fostului său jucător Cristian Dicu suma de 9.524 de euro. Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi au mai fost cazurile Mircea Bornescu versus Universitatea Craiova, Casian Miclăuş versus CFR Cluj (ambele amânate pentru 6 octombrie) şi Vojislav Vranjkovic versus Dinamo (amânat pentru 13 octombrie). http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-29-2009, 10:06 PM
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 09-29-2009 10:26 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #363
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Stoichiţă: "Vrem Europa League"
Steaua trebuie să îşi revină după startul fals din grupele Europa League. Egalul cu Şerif Tiraspol l-a adus practic pe "Lippi" la Steaua! Stoichiţă spune că meciul cu Twente nu poate fi o răzbunare împotriva lui McLaren. Antrenorul marşează la ideea lui Becali: Steaua trebuie să se bată pentru Europa League.
"Nu am emoţii pentru acest meci", a declarat Mihai Stoichiţă pentru Sport.ro Stoichiţă se aşteaptă ca meciul să fie unul cu multe ocazii: "O să fie un joc frumos, ei joacă deschis, e o echipă olandeză. Şi noi încercăm să atacăm şi ei lasă spaţii mari în aparare." Steaua nu are amintiri plăcute din întâlnirea cu McLaren, antrenorul olandezilor. Steaua a câştigat cu 1-0, dar a pierdut dramatic returul din Anglia, 2-4 în semifinalele Cupei UEFA de acum trei ani: "Fotbalul nu este o răzbunare. Nu trebuie să te stresezi foarte mult de foste amintiri neplăcute. Nu mai este la Middlesbrough acum şi Oli nu m-ar ajuta acum pentru că nici el nu ştie prea multe despre Twente" Stoichiţă este supărat pentru absenţa lui Tănase: "Sunt supărat când un jucator suferă şi nu poate juca. Nu cunosc nimic despre viaţa extrasportivă a lui Tănase, dar o să am o discuţie cu el" Stoichiţă se gândeşte la câştigarea Europa League. "Toată lumea vrea Europa League şi e normal ca Gigi Becali să vrea acest trofeu. Şi noi vrem să câştigam Europa League, să vedem dacă putem", a declarat Stoichiţă pentru Sport.ro "Mă doare inima când mingea nu intră în poartă!" Mihai Stoichiţă spune că a păstrat sistemul lui Bergodi şi că nu a făcut decât să imprime echipei un stil mai ofensiv. Stoichiţă este mulţumit că Steaua are mai multe ocazii decât până acum, dar spune că Surdu şi ai lui trebuie să fie mai concentraţi la finalizare! "Am adus un spirit mai ofensiv, dar sistemul nu l-am schimbat foarte mult. Eu joc mai mult pe atac, pentru că aşa am fost construit ca jucător şi ca antrenor. S-au înmulţit ocaziile de joc, asta este tot ce contează", a declarat Stoichiţă la Sport.ro. "Lippi" spune că Steaua este mai pragmatică decât înainte, iar acest stil l-a adus Olăroiu. "Ghionea, Rada, Petre Marin, Baciu nu sunt jucători neimportanti, sunt jucători care au valoare şi care sunt duc mai departe apărarea construită de Olăroiu. Spiritul echipei a devenit mult mai pragmatic şi mult mai ermetic decât până acum", a declarat Stoichiţă. Noul antrenor al Stelei anunţă o echipă ofensivă! "Trebuie lucrat mai mult la concentrare, trebuie să fii extrem de lucid în faţa porţii. Eu asta încerc să îi fac să înţeleagă pe jucători. E la fel de importantă o pasă decisivă ca şi o finalizare. E foarte important ca jucătorii să simtă că am încredere în ei. Mă doare inima când văd că mingea nu intră în poartă, dar ce să fac!", a declarat Mihai Stoichiţă la Sport.ro. "Vreau un jucător de 24 de ani" Mihai Stoichiţă a dezvăluit că a pus ochii pe un armean şi că vrea să aducă la Steaua un jucător de 24 de ani! "Am lucrat cu el, îl urmăresc", spune Lippi. Antrenorul Stelei a declarat că nu lucrează sub presiune la Steaua: "Eu am umblat prin zona aia cu aur negru. Nu mă apasă asta, după cât m-am perindat eu prin zona aia cu aur negru. Întodeauna m-am înţeles perfect cu patronii pentru care am lucrat. Foarte puţin au plecat cu scandal de la Steaua. Oli, Lăcătuş, Protasov au plecat în condiţii amiabile. De Zenga îmi pare rău că a pierdut atunci cu mine la Galaţi, dar în rest nu a fost nimic", a declarat Stoichiţă la Sport.ro. Stoichiţă nu se teme că ar putea fi dat afară de la Steaua: "Nu mă simt sub presiune! Ce mi se poate întâmpla dacă plec de la Steaua? Mă duc iar la o echipă din Cipru, Asia sau mai ştiu eu unde! Nu trebuie să îmi mai fac eu o problemă din cât stau eu la Steaua" Lippi vrea un armean! "Am mai vazut ceva în Armenia! Chiar am vorbit, mă interesează un jucător tânăr, de 24 de ani. Am lucrat cu el, îl urmăresc, cer relaţii, să vedem. Vreau să îi propun patronului să urmărim tineri şi de la alte echipe", a mai declarat Mihai Stoichiţă la Sport.ro "E ilogic să-l scot pe Kapetanos din echipă! Face şi faza defensivă!" Dacă în perioada Bergodi, grecul Kapetanos făcea şi tuşa, acum, odată cu Mihai Stoichiţă, atacantul pare să primească cea mai mare apreciere de care a avut parte din momentul sosirii la Steaua. Noul tehnician din Ghencea este mulţumit de randamentul lui Pantelis şi spune că nici măcar nu s-a gândit să-l mai treacă pe bancă, pe Kapetanos. "Mi s-ar părea ilogic să-l scot pe Kapetanos din echipă. A jucat foarte bine şi la Braşov. Şi în plus, el face foarte bine şi faza defenisvă, respinge foarte multe mingi cu capul din careul nostru. Vreau să-i chem pe Dayro şi Pleşan la echipa mare, sunt jucători foarte valoroşi şi vreau să-i reactivez. O să vorbesc cu amândoi, nu vreau să fie supăraţi că au fost pedepsiţi. O să crească şi concurenţa, dacă cei doi revin la prima echipă. Totul depinde de ei. O să-i aduc la antrenamente şi o să-i reintegrez în lotul echipei mari", a afirmat Stoichiţă la sport.ro http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-30-2009, 01:43 PM
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 09-30-2009 01:43 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #364
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Cristi Tănase a făcut deplasarea în Olanda pentru meciul Stelei cu Twente
Mijlocaşul Stelei Cristi Tănase, care s-a accidentat în partida cu FC Braşov, a fost inclus de antrenorul Mihai Stoichiţă în lotul pentru partida cu Twente din Liga Europa şi a făcut deplasarea cu restul echipei în Olanda.
Tănase a suferit în partida cu FC Braşov o recidivă la doar 19 minute după ce a intrat pe teren, dar accidentarea sa nu s-a dovedit a fi foarte gravă, iar mijlocaşului i-a fost recomandată o săptămână de recuperare. Din lotul pentru partida cu Twente Eschede a făcut parte şi tânărul atacant Vlad Rusu, dar Stoichiţă nu se va putea baza pe Pawel Golanski şi pe Răzvan Ochiroşii, ambii accidentaţi. De asemenea, nigerianul Emeghara nu a mers în Olanda pentru că, deşi a revenit la antrenamente, nu este pus la punct cu pregătirea. Stoichiţă nu îl va putea folosi nici pe Ovidiu Petre, care se recuperează după o leziune mai veche. Preşedintele roş-albaştrilor, Valeriu Argăseală, a declarat pe Aeroportul Henri Coandă că steliştii merg în Olanda pentru a câştiga partida cu Twente, deşi sunt conştienţi că va fi una dificilă. "E clar că va fi greu, dar trebuie să ne impunem. Nu cred că avem de ce să ne temem de suporteri, pentru că noi nu ne-am asumat răspunderea pentru ei. Nu le-am asigurat nimic, iar dacă vin acolo, o făc pe propria răspundere", a spus oficialul. Delegaţia Stelei a plecat miercuri dimineaţă, cu un charter, spre Munster (Germania), de unde se va deplasa apoi spre Enschede în vederea partidei cu Twente. Partida roş-albaştrilor cu batavii, din etapa a doua a Grupei H a Ligii Europa, se va disputa joi, de la ora 20:00. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-30-2009, 02:02 PM
Mesaj: #365
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Stoichiţă: "Mă aşteptam ca Becali să-mi impună jucători în echipă, dar nu a făcut-o"
Tehnicianul roş-albaştrilor spune că s-a temut în momentul când a preluat Steaua că Gigi Becali îi va cere să folosească anumiţi jucători, aşa cum le ceruse antrenorilor precedenţi.
"S-a tot scris ca Becali imi dicteaza echipa, schimbarile... Realitatea e alta: de cand am venit la Steaua, eu am hotarat cine joaca, cine intra si in locul cui. Sincer, nici nu ma asteptam, dupa tot ce citisem ca au patit ceilalti antrenori, sa fie chiar asa de bine. Eu am un sef, pe domnul Becali, dar el nu decide in locul meu, ci doar hotaraste daca eu mai raman sau nu in functia de antrenor. E adevarat ca, daca ma intreaba, ii explic de ce am decis sa joace acel jucator si nu celalalt, de ce am facut schimbarea aia", a spus Stoichita in Cancan. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-30-2009, 02:04 PM
Mesaj: #366
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Imagini din altă lume
Pe arena lui Twente au fost montate instalaţii futuriste, care imită lumina soarelui pentru a ajuta iarba să crească.
Steaua va juca mîine seară pe un gazon perfect. Şefii lui Twente au găsit o metodă originală pentru a întreţine suprafaţa de joc. Nu vopsitul ierbii, practicat în Ghencea, ci achiziţionarea unor instalaţii futuriste, care erau ieri deja montate în diverse zone ale terenului. "Am preluat modelul utilizat de Manchester şi de Arsenal. Sînt nişte dispozitive cu becuri care produc lumină caldă pentru a simula razele soarelui. Stau la 4-5 metri deasupra solului şi au rolul de a ajuta iarba să crească. E ceea ce noi numim ", a explicat ieri administratorul terenului. Steaua: "Ne vom interesa şi noi de aşa ceva" Reporterii Gazetei i-au contactat ieri pe şefii Stelei, pentru a-i întreba dacă au auzit de existenţa unor instalaţii precum cea folosită de Twente. "Noi sîntem interesaţi de orice soluţie inovatoare în domeniul întreţinerii gazoanelor. Vom discuta cu funizorul nostru, să ne explice cum funcţionează o instalaţie de genul celei din Enschede. Dacă ne va fi utilă, vom investi în achiziţionarea uneia similare", a spus apoi Iulian Ghiorghişor, directorul economic al grupării din Ghencea. Respect pentru fani şi glorii » Între tribune şi teren este un tunel de ciment, larg şi adînc, dar care nu împiedică vizionarea meciului. Semn că în Olanda problema huliganilor e tratată extrem de serios, una care însă poate fi rezolvată fără garduri de sîrmă, înalte de 2,60 metri, ca în Ghencea. » La una dintre peluze, scaunele negre şi roşii au fost dispuse în aşa fel încît să se creioneze chipul celui mai mare fotbalist din istoria lui Twente, Epi Drost. » La aceeaşi peluză, tot cu ajutorul scaunelor apare scris "VAK-P", numele celei mai fanatice părţi a galeriei. 30.000 de euro au plătit cei de la Twente pentru a achiziţiona maşinăriile cu becuri care produc lumină caldă 40 de milioane de euro a costat construcţia stadionului, care a durat 2 ani şi jumătate, între '96 şi '99. Toată suma a fost suportată de Primăria din Enschede 24.000 de locuri este capacitatea arenei din Enschede. Însă pînă în septembrie 2010 capacitatea va fi extinsă pînă la 35.000 de scaune http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-30-2009, 02:04 PM
Mesaj: #367
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Valeriu Argăseală: "Va fi greu, dar trebuie să o batem pe Twente"
Preşedintele Stelei spune că elevii lui Stoichiţă trebuie să câştige confruntarea cu Twente şi că suporterii care vor face deplasarea în Olanda vor merge pe propria răspundere.
"E clar că va fi greu, dar trebuie să ne impunem. Nu cred că avem de ce să ne temem de suporteri, pentru că noi nu ne-am asumat răspunderea pentru ei. Nu le-am asigurat nimic, iar dacă vin acolo, o făc pe propria răspundere", a spus Valeriu Argaseala. În pragul despărţirii de Steaua, bulgarul Bibişkov a fost lăsat în afara lotului care va face deplasarea la Enschede, pentru confruntarea cu Twente. Locul său va fi luat de Vlad Rusu (19 ani), de la echipa secundă. Tînărul atacant al roş-albaştrilor a avut două zile libere după meciul Steaua II-Tricolorul Breaza (3-1), iar ieri, cînd a aflat că trebuie să facă joncţiunea cu lotul mare, se afla la Constanţa. S-a întors imediat în Capitală, iar azi dimineaţă urma să plece în Olanda. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-30-2009, 02:05 PM
Mesaj: #368
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Gigi Becali: "Zapata e cel mai tare!"
După ce a devenit favoritul lui Stoichiţă, portarul sud-american se bucură, mai nou, şi de aprecierile patronului care pînă de curînd îl considera numărul 1 pe Tătăruşanu.
Zapata (31 de ani) i-a luat faţa de tot lui Tătăruşanu (23 de ani) după prestaţiile din ultimele meciuri, apreciate inclusiv de Gigi Becali. "Cînd Tătăruşanu a făcut meciuri bune, l-am lăudat, dar în ultima perioadă a fost slab. Zapata a aşteptat şi acum e titular în poarta Stelei. Dacă mă gîndesc eu bine, Zapata a făcut meciuri memorabile, Tătăruşanu nu-mi aduc aminte, din contră", a spus patronul din Ghencea. "Să muncească mai mult!" În aceste condiţii, inclusiv în partida de la Twente, tot columbianul va fi titular, mai ales că el s-a pregătit normal ieri după problemele medicale avute la finalul meciului de la Braşov. "Zapata a fost fenomenal cu FC Braşov, a scos tot. E în formă mare, face spectacol în poartă. Tătăruşanu să pună mîna la muncă mai mult dacă vrea să redevină titular. Pe postul ăsta nu e pe preferinţe, apără cel mai bun!", a mai declarat Becali. "Zapata se descurcă foarte bine, e mai bun ca Tătăruşanu în ultima vreme. Eu nu mă feresc niciodată să spun adevărul!" - Gigi Becali, patron Steaua Tininho, absent de la antrenament Anunţat că i se va rezilia contractul, portughezul Tininho (29 de ani) nici nu s-a mai prezentat la şedinţa de pregătire de ieri. "Este un jucător care nu ne-a fost de folos. Pentru noi nu e o problemă că ne vom despărţi de el. Aşa e cînd transferi fotbalişti liberi de contract, din zece abia dacă nimereşti unul bun", a explicat managerul sportiv al Stelei, Basarab Panduru. Rusu, în lotul pentru Twente În pragul despărţirii de Steaua, bulgarul Bibişkov a fost lăsat în afara lotului care va face deplasarea la Enschede, pentru confruntarea cu Twente. Locul său va fi luat de Vlad Rusu (19 ani), de la echipa secundă. Tînărul atacant al roş-albaştrilor a avut două zile libere după meciul Steaua II-Tricolorul Breaza (3-1), iar ieri, cînd a aflat că trebuie să facă joncţiunea cu lotul mare, se afla la Constanţa. S-a întors imediat în Capitală, iar azi dimineaţă urma să plece în Olanda. Ultimele noutăţi: » Răzvan Ochiroşii (20 de ani) nu se află în lotul cu care Stoichiţă va aborda duelul cu Twente. Mijlocaşul roş-albaştrilor a suferit o întindere musculară şi va rata şi următoarea partidă din Liga I, cu Gloria Bistriţa, pe 4 octombrie. » Calvarul lui Emeghara (25 de ani) este pe cale să se încheie. Refăcut după accidentarea la menisc, nigerianul va relua zilele următoare pregătirile alături de colegii săi. Fundaşul stînga nu a mai jucat pentru Steaua din martie 2008. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-30-2009, 02:06 PM
Mesaj: #369
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Neşu spune tot
Fostul fundaş din Ghencea dezvăluie în GSP principalele atuuri ale olandezilor, despre care spune că au un joc tactic extrem de ordonat şi foarte bun de la mijloc în sus.
- Mihăiţă, echipa ta, Utrecht, a pierdut cu 3-2 împotriva celor de la Twente. Cu ce te-a impresionat adversarul? - Diferenţa a fost puţin mai mare decît scorul. Noi am dat goluri norocoase pe două greşeli individuale, iar ei, pe lîngă cele trei reuşite, au mai avut alte cîteva ocazii ratate şi un penalty. Ce m-a impresionat a fost răbdarea cu care pasează. Te plictiseşti de cît o fac. - Plusuri şi minusuri? - Punctele lor forte sînt atacul şi linia de mijloc, iar compartimentul vulnerabil ar fi apărarea. Se bazează foarte mult pe duelurile unu contra unu. "Atenţie la Stoch, Perez şi N'Kufo!" - Ce jucători sînt cei mai periculoşi? - Aripa stîngă Miroslav Stoch, mijlocaşul central Keneth Perez şi vîrful elveţian N'Kufo, care are peste o sută de goluri marcate în campionatul Olandei. - Cum este atmosfera pe stadion? - Frumoasă şi prietenoasă. Suporterii sînt liniştiţi şi cîntă non-stop. Au acelaşi imn cu cel al lui Liverpool: "You'll never walk alone". - Ce şanse crezi că are Steaua? - Echipele olandeze nu sînt la nivel de Liga Campionilor, însă jucătorii au nişte calităţi fizice şi tehnice extraordinare. Suferă totuşi la capitolul organizare pe faza defensivă. Experienţa superioară a Stelei în Europa poate să-i timoreze, ei avînd foarte mulţi tineri. - Cît de puternică este gruparea olandeză din punct de vedere financiar? - Are un buget de aproximativ 45 de milioane de euro, al cincilea din Olanda, dar nu mi se pare exagerat de mare avînd în vedere că taxele la stat aici sînt de 52%. "Am urmărit-o pe Steaua. Mi se pare o echipă nouă, a pierdut mulţi jucători de bază. Nu-i va fi uşor pe trei fronturi, dar e în grafic" - Mihai Neşu "Antrenorul McLaren a creat o echipă redutabilă, care în ultimii doi ani i-a luat faţa Ajaxului în campionat" - Mihai Neşu 7 ani a evoluat Neşu la Steaua, din 2001 pînă în 2008. El mai are 2 ani de contract cu Utrecht, care l-a cumpărat din Ghencea cu un milion de euro 11 milioane a obţinut Twente astă-vară din vînzarea a doi jucători: Braafheid la Bayern Munchen şi Elia la Hamburg http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-30-2009, 02:07 PM
Mesaj: #370
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Ajutaţi de olandezi
Prin intermediul suporterilor lui NEC Nijmegen, fanii Stelei au reuşit să achiziţioneze cîteva zeci de bilete la meciul de joi.
Steaua va avea o mică galerie mîine seară, la Enschede, deşi clubul a refuzat reciprocitatea de bilete propusă de şefii lui Twente. Fanii roş-albaştri au apelat la ajutorul ultraşilor lui NEC Nijmegen, cu care s-au împrietenit toamna trecută, după " dubla" în urma căreia olandezii au eliminat Dinamo din Cupa UEFA. În scurt timp, au reuşit să pună mînă pe cîteva zeci de bilete pentru a putea intra la partida cu Twente, şi, astfel, să-şi continue "războiul" cu Gigi Becali. "Să nu creadă că scapă atît de uşor de noi! O să ne simtă din plin prezenţa acolo, indiferent cît de puţini vom fi!", a spus unul dintre fanii care vor face deplasarea în Olanda. Cum au explicat şefii Stelei refuzul biletelor "Există o stare de tensiune între suporteri şi conducere. Din motive de securitate, prezenţa fanilor noştri la Enschede ar putea avea efecte din cele mai neplăcute pentru buna desfăşurare a jocului" "Nu mă interesează dacă mă vor contesta şi în Olanda. Oricum, dacă vor face prostii, or s-ajungă direct la poliţie!" - Gigi Becali, patron Steaua 20 de euro costă cel mai ieftin bilet la meciul de mîine seară S-au vîndut deja 18.000 de bilete Pînă ieri la prînz, se vînduseră aproape 18.000 de tichete, însă organizatorii nu erau mulţumiţi, susţinînd că nu sînt convinşi că ultimele 6.000 de bilete vor fi şi ele epuizate. Motivul? "Meciul va începe la ora locală 19:00, una total nepotrivită. Toată lumea termină serviciul pe la 17:30-17:45. Pînă ajung oamenii acasă, pînă cinează cu familia ... E mai greu s-ajungă aşa repede la stadion", a spus ieri administratorul arenei. E frig şi plouă Doar 15 grade erau ieri după-amiază în Enschede. Soarele şi-a făcut cu greu apariţia dintre nori, ba, mai mult, a şi plouat în cîteva reprize. Aceeaşi prognoză e anunţată şi pentru azi, cînd va ajunge Steaua în Olanda, însă veştile sînt mai bune pentru ziua meciului: 18-19 grade şi şanse reduse de precipitaţii. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
52 Musafir(i)
52 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut