Ştiri Steaua Bucureşti
10-03-2009, 01:44 PM
Mesaj: #411
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
"Vreau fotbal total!"
Stoichiţă vrea să schimbe imaginea actualei echipe a Stelei printr-un joc organizat, de echipă, ofensiv. El spune că are la dispoziţie materialul uman necesar, dar recunoaşte că ar mai avea nevoie de două transferuri la iarnă.
Domnule Stoichiţă, după meciul cu Twente, toată lumea i-a remarcat pe Zapata şi Ghionea. Dumneavoastră? Nu fac nominalizări, pentru că, aţi văzut, toţi au jucat bine. Eu sunt ca o cloşcă, am grijă de toţi puii. Mie îmi place când văd că adversarul are calitate şi nu se poate apropia de poarta noastră. Ştiţi cât de bucuros am fost când am văzut că McClaren îl scoate pe Stoch pentru că nu i-a făcut faţă lui Bănel? Apropos de Nicoliţă, îl veţi juca tot fundaş dreapta în continuare? Eu am fost extrem de mulţumit după jocul său de aseară. Sincer, am stat şi m-am gândit şi am ajuns la concluzia că pe Bănel pot să-l joc oriunde pe teren, că tot va da randament. "Să jucăm ca o echipă!" Dar care e secretul acestui reviriment? Patronul spunea, de exemplu, că nu-i mai lăsaţi să paseze înapoi… Nu pot să vă spun, pentru că altfel n-ar mai fi secret. Dar cum să dăm gol dacă noi ne uităm la poarta noastră, nu la a lor? Eu am cerut tot timpul să jucăm ca o echipă. Aţi văzut că Stancu recupera la 20 de metri de poartă după ce cu o jumătate de minut înainte rata o mare ocazie? "Eu vreau ca Steaua să joace cu sufletul, jucătorii să aibă spirit de învingători. În acest fel vom putea îndeplini orice obiectiv ne propunem" - Mihai Stoichiță, antrenor Steaua "Cât mai mulți jucători de atac" Să înţeleg că încercaţi o formulă gen "fotbal total"? Vă spun ceva. Zilele trecute, Mihai Teja, secundul meu, a venit la mine acasă. În timp ce se uita în biblioteca mea, a văzut o carte scrisă de Rinus Michels (n.r. - inventatorul "fotbalului total"). I-am împrumutat-o pentru că, sincer, e cartea mea de căpătâi. Rămâneţi la formula cu trei vârfuri? Nu pot să spun acum. Este o chestie de inspiraţie uneori. Ce pot să vă spun e că o să joc cu cât mai multe vârfuri, cu cât mai mulţi jucători ofensivi, pentru că asta e în gena Stelei, fotbalul ofensiv. Aşa, cu fotbal de calitate, şi nu cu vorbe, ne vom aduce înapoi şi suporterii. După meciul cu Bistriţa se întorc o serie de jucători importanţi. Mai aveţi nevoie de transferuri? Vă daţi seama că în maximum o lună îi vom avea pe teren pe Ovidiu Petre, Emeghara, Tănase, Dayro Moreno şi Pleşan? Va fi cea mai ingrată, dar şi cea mai plăcută postură. Oricum, caut să mai aduc la iarnă un jucător sau doi. "Meciul cu Bistriţa este foarte greu. Mă voi duce la băieţi în vestiar şi le voi trage o mică săpuneală, să nu ia în râs acest meci şi să ne trezim cu vreo surpriză" - Mihai Stoichiță, antrenor Steaua 4 meciuri fără înfrângere are Stoichiţă de la revenirea în Ghencea 2 trofee a cucerit "Lippi" la Steaua: un campionat şi o Supercupă http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-04-2009, 12:20 PM
Mesaj: #412
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Îi duce la munte!
Săptămîna viitoare, Stoichiţă va efectua un cantonament montan, prin care speră să rezolve carenţele de pregătire fizică ale elevilor săi.
Mihai Stoichiţă a readus spiritul ofensiv în jocul roş-albaştrilor, însă schimbările nu se vor opri aici în ceea ce îl priveşte pe noul tehnician. "Lippi" a mai luat o decizie importantă, care va fi pusă în practică începînd din prima zi a săptămînii viitoare. Va urca împreună cu echipa la munte pentru un ministagiu de pregătire de 6-7 zile. Va fi pentru prima dată, după mai bine de 5 ani, cînd jucătorii Stelei vor fi din nou duşi pentru se antrena la altitudine. Ultimul antrenor care făcuse acelaşi lucru a fost Piţurcă, în vara lui 2004, înaintea sezonului în care trupa din Ghencea avea să cucerească titlul. Ce urmăreşte acum Stoichiţă? 1. Pregătire fizică. Tehnicianul a fost nemulţumit că echipa a căzut fizic în finalul jocului de la Enschede şi urmăreşte să-i "încarce" pe jucători pentru tot restul sezonului. 2. Cunoaşterea şi apropierea de jucători. Va fi zi de zi, oră de oră împreună cu elevii săi. Va reuşi să-i cunoască în detaliu şi să devină şi mai apropiat de ei. 3. Antrenamente tactice. Pînă acum a avut la dispoziţie extrem de puţin timp pentru a efectua şedinţe tactice. Pe lîngă cele exclusiv fizice, la munte va avea timp suficient şi pentru a-şi implementa ideile. "În ultimele 25 de minute cu Twente n-am mai reuşit să fim aceeaşi echipă omogenă. Cred că am căzut puţin şi fizic şi nu prea înţeleg de ce. Poate din cauza ritmului continuu de meciuri din ultima perioadă" - Mihai Stoichiţă, după meciul Twente - Steaua 0-0 "Dacă Stoichiţă vrea să-i ducă la munte, ştie el de ce o face. Va fi 24 din 24 împreună cu jucătorii, îi va cunoaşte şi mai bine, va avea timp de antrenamente, de pregătire fizică, de tot" - Basarab Panduru, manager general Steaua 2 jucători din actualul lot s-au mai pregătit în trecut în cadrul unui stagiu montan, în tricoul roş-albastru, Ghionea şi Petre Marin, care au urcat la Forban în iunie 2004, sub comanda lui Piţurcă http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-04-2009, 12:31 PM
Mesaj: #413
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Ţiţi Dumitriu: "Fener e mult sub Steaua"
Ţiţi a spionat-o joi pe Fenerbahce, în duelul cu Sheriff. Concluzia? "Turcii nu sînt de speriat, putem cîştiga ambele meciuri".
Steaua a smuls doar două puncte din şase posibile şi aşteaptă dubla confruntare cu liderul din Turcia (22 octombrie şi 5 noiembrie). Dumitru Dumitriu, spionul Stelei la Sheriff-Fenerbahce (0-1), spune că trupa antrenată de Christoph Daum are multe lacune în joc. - Domnule Dumitriu, cum a jucat Fenerbahce la Tiraspol? - Turcii s-au dus în Moldova cu nasul pe sus şi le-a trecut glonţul pe la ureche. Nu s-au omorît cu firea, mizau că vor cîştiga la scor. Doar că puştii lui Sheriff i-au pus deseori în dificultate. E drept, Fener a marcat în cele din urmă, însă moldovenii puteau egala pe final. - Puncte slabe? - Fundaşul dreapta, Onder Turaci. Poate fi depăşit cu uşurinţă, Steaua trebuie să speculeze acest aspect. Un jucător precum Cristi Tănase ar putea face ravagii pe această parte, le va destabiliza turcilor defensiva. În plus, cînd nu le iese jocul, turcii încep să arunce mingile pe vîrfuri, la întîmplare. - Ce calcule îşi poate face Steaua înainte de această "dublă"? - Roş-albaştrii pot cîştiga fără probleme, atît la Bucureşti, cît şi la Istanbul. Într-adevăr, Fener are fotbalişti de clasă, însă din punct de vedere tactic e complet dezorganizată. Ori antrenorul Christoph Daum nu le cere ce trebuie, ori jucătorii nu pun în practică ce li se spune. Ţiţi dumitriu "Roberto Carlos joacă din inerţie" - Trecem la capitolul bile albe... - Linia mediană. Mi-au plăcut în mod deosebit Emre, Kazim şi Alex. Primul nu mai are nevoie de prezentare, ştim cu toţii că are o tehnică desăvîrşită şi că orchestrează toate atacurile. Apoi, Kazim are o forţă mare de pătrundere şi se descurcă de minune în banda dreaptă, iar despre Alex, ce să mai zic, a dat peste 100 goluri în ultimele cinci sezoane, e pericolul numărul 1! - Roberto Carlos? - Joacă deja din inerţie. E la finalul carierei, nu se mai remarcă aşa cum o făcea la Real Madrid, dar se achită bine de sarcini. Va fi un duel extrem de interesant între Bănel şi Roberto Carlos. - Aţi văzut deja la joc toate cele patru echipe din grupa H. Care e cea mai tare? - Fără nici un dubiu, Steaua! Nu uitaţi că Twente a cîştigat la Istanbul, în vreme ce roş-albaştrii au jucat foarte bine la Enschede! Roadele muncii lui Stoichiţă se văd din ce în ce mai bine. Suporterii să stea liniştiţi! Steaua se va califica în primăvara europeană. "Mi-au fost extrem de utile informaţiile despre Twente pe care le-am primit de la Ţiţi" - Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-04-2009, 12:32 PM
Mesaj: #414
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Preţurile biletelor pentru meciul Steaua - Gloria Bistriţa!
Steaua joacă din nou în faţa propriilor suporteri după ce ultimele două partide s-au disputat cu porţile închise. Cel mai ieftin tichet pentru meciul cu Gloria Bistriţa, programat duminica de la ora 18:00, costă 10 lei
Preturile biletelor pentru meciul cu Gloria Bistrita sunt: Peluze - 10 lei, Tribuna a II-a - 15 lei, Tribuna I - 20 lei, Tribuna 0 - 40 lei, Fotolii - 75 lei Casele de bilete ale stadionului Steaua sunt deschise conform urmatorului program: Sambata: 10:00 - 16:00, Duminica 10:00 - 16:00 http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-04-2009, 12:32 PM
Mesaj: #415
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Pleşan: "Revin mai puternic la prima echipă, a fost cea mai grea perioadă din carieră"
Mijlocaşul central al roş-albaştrilor se va alătura luni echipei mari după exilul în eşalonul secund, la Steaua II. Alături de el, va reveni şi columbianul Dayro Moreno.
"Am ajutat cat am putut echipa aici, dar este greu sa te concentrezi cand ajungi in Liga a II-a. A fost cea mai grea perioada din cariera mea de fotbalist, dar sunt convins ca ma intorc mai puternic. M-au mai certat conducatorii clubului cand am refuzat ofertele care au venit pe adresa mea, dar nu voiam sa plec la mai rau. Pana la urma, sunt jucator la Steaua. Salariul nu mi-a fost micsorat in acest timp", a declarat Plesan pentru Cancan. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-04-2009, 12:34 PM
Mesaj: #416
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Panduru face radiografia primelor 3 săptămîni la Steaua
Pandi crede că rezultatele bune obţinute de Steaua în ultimele jocuri se datorează exclusiv lui Stoichiţă, cu care spune că are o relaţie perfectă de manager-antrenor
Un meci alături de Bergodi, 0-0 cu Sheriff, după care a urmat colaborarea cu Mihai Stoichiţă şi rezultate bune în toate cele 3 competiţii în care e implicată Steaua: Liga I, Cupa României, Europa League. Aceasta e "zestrea" lui Basarab Panduru ca manager general al trupei din Ghencea. - Domnule Panduru, care e concluzia celor 3 săptămîni ca manager al Stelei? - Că sînt mulţumit de rezultate. Îl felicit pe Mihai Stoichiţă pentru ce a făcut, bravo lui! N-a avut deloc timp suficient, a efectuat doar 6 antrenamente cu echipa, foarte, foarte puţin pentru un antrenor, dar cu toate astea a luat decizii bune şi a obţinut rezultate. În plus, sînt mulţumit şi de modul în care jucătorii au răspuns la comenzi. La Bacău, într-un meci cu o divizionară secundă i-am văzut foarte serioşi şi tratînd meciul cu maximă atenţie. Asta înseamnă să fii echipă mare. "Nu renunţăm la nici un obiectiv" - Steaua e implicată pe 3 fronturi. Care e obiectivul principal? - Eu sînt adeptul strategiei: cît timp ai şanse la toate, să mergi pe toate. Cum adică, dacă noi am picat în optimile de finală ale Cupei cu Gloria Bistriţa, trebuie să mergem la Bistriţa şi să pierdem doar pentru că ne-ar interesa mai mult campionatul? Nu, ne ducem acolo să învingem, să ne calificăm şi să jucăm cu gîndul că vom aduce Cupa României în Ghencea. - Stoichiţă a spus că echipa a picat fizic în finalul meciului cu Twente. - Nu e uşor deloc să o ţii pe Twente departe de poarta ta 65 de minute, să nu-i dai deloc spaţii, să n-o laşi să joace. Efortul mare făcut de echipă şi-a spus cuvîntul. "Nici o comparaţie cu Bergodi, a făcut treabă bună" - Probabil că Stoichiţă s-a întrebat dacă nu cumva pregătirea fizică a fost precară şi... - Stop! Eu niciodată nu voi face afirmaţii de genul acum e aşa, nu ca înainte. Bergodi a fost antrenor aici şi el trebuie felicitat pentru că a făcut multe lucruri bune. - Dar nu credeţi că cele două puncte pierdute cu Sheriff vor conta enorm în economia calificării? - Nu cred. Ce a fost a fost, acum trebuie să privim înainte! Urmează "dubla" cu Fenerbahce şi dacă vrem să ne calificăm trebuie să cîştigăm unul dintre cele două jocuri. E adevărat că în ultimele două runde vom juca la Sheriff şi cu Twente, meciuri la îndemînă, însă e bine să rezolvăm cît mai mult din calificare pînă la acele întîlniri. "Eu n-am nici un merit" - V-am văzut la Enschede, imediat după finalul primei reprize, discutînd pe bancă alături de Stoichiţă. Pare o relaţie mult mai mult decît cea de manager-antre... - Nu, nu e mai mult. E chiar o relaţie ca de la manager la antrenor. E bazată pe respect, dar mai presus de atît, pe o încredere totală . Eu sînt omul care trebuie în orice moment să-i fie alături lui Mihai. Văzînd toate antrenamentele, tot ceea ce el le cere jucătorilor, poate a fost bine să vorbim cîteva minute înainte ca el să meargă în vestiar în pauza jocului cu Twente. - Atunci, meritele rezultatelor se împart. - Nu, niciodată. Meritul e exclusiv al lui! Al meu, nu. El a gîndit strategia jocului, el a ales primul "11", el a făcut schimbările, tactica, absolut tot. Repet, colaborarea noastră e cea care se încadrează perfect în relaţia manager-antrenor. "Mi-a plăcut Unirea Urziceni" - De ce aţi declarat că vă pare rău de celelalte echipe româneşti care au pierdut în Europa doar dacă şi lor le-a părut rău de semieşecul Stelei cu Sheriff? - Pentru că am răspuns unei întrebări. N-a fost nimic maliţios, sincer spun. Chiar n-am nimic cu nimeni, n-am nici o rivalitate în Europa cu alte echipe din România. Am văzut Urziceni - Stuttgart şi mi-a plăcut Unirea, iar mie cînd îmi place cum joacă o altă echipă, o spun, nu o dau la întors. 0 goluri a încasat Steaua cu Panduru pe banca de rezerve, în calitate de manager Panduru despre... ...revenirea lui Tănase "Dacă ar putea juca duminică împotriva Bistriţei? Teoretic, n-ar trebui să-l forţăm, însă depinde cum se va simţi el. Dacă doctorul va da OK-ul, dacă jucătorul va spune că nu e nici o problemă, nu văd de ce n-ar putea juca" ...revenirea lui Emeghara "Va veni în scurt timp la antrenamente cu echipa. Să vedem cum se va descurca pentru că el n-a mai jucat fotbal de un an şi 7 luni. E o perioadă foarte mare. În plus, una e să te antrenezi de unul singur, cu totul altceva să intri alături de întreaga echipă" Îi răspunde lui McClaren Panduru a comentat ieri şi afirmaţia antrenorului lui Twente, englezul Steve McClaren spunînd: "A fost dificil de jucat împotriva Stelei pentru că e o echipă din România şi aşa sînt românii, joacă mereu la 0-0". "Treaba lui ce declară, dar eu ştiu că tactica n-a fost făcută pentru 0-0. Nici alcătuirea echipei nu a fost pentru un 0-0 şi asta cred că o poate susţine oricine care se pricepe la fotbal. În plus, la nici un antrenament înainte de joc, Mihai Stoichiţă nu le-a cerut băieţilor să joace la 0-0", a replicat Panduru. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-04-2009, 12:36 PM
Mesaj: #417
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Emeghara, la Steaua II
Surse din anturajul roş-albaştrilor ne-au dezvăluit cum o să decurgă programul lui Emeghara pănă când va reveni într-un meci oficial sub comanda lui Mihai Stoichiţă.
Fundaşul este gata să se pregătească la parametrii normali, însă staff-ul medical nu vrea să rişte nimic în ceea ce îl priveşte pe nigerian. Se preconizează că Eme va reveni pe gazon într-un meci oficial pentru prima echipă la jumătatea lui noiembrie, urmând ca până atunci să evolueze şi la echipa secundă. "Eme este ok din punct de vedere medical. El a trecut cu bine peste cele două operaţii suferite la genuchi în intervalul celor 18 luni de pauză de când nu a mai jucat într-un meci oficial al Stelei. Momentan, de când a revenit de la Bologna el a făcut doar alergări. Teoretic, Eme ar putea reintra în programul normal al echipei la antrenamente de săptămâna viitoare. Totuşi, nu trebuie să forţăm cu el, iar în aceste condiţii, doar medicul Radu Paligora va decide când Emeghara va putea intra la antrenamente la capacitate maximă. În mod normal, pe la jumătatea lunii noiembrie el ar putea şi juca din nou într-un meci oficial al Stelei. Pănă atunci, în mod sigur o să evolueze un meci pentru şi Steaua II, deoarece este trecut pe lista care îi permite să joace pentru satelitul nostru. Vom lua această măsură, deoarece el trebuie să se acomodeze din nou cu intensitatea unui meci de fotbal", a declarat pentru ProSport un apropiat al clubului din Ghencea. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-04-2009, 12:36 PM
Mesaj: #418
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
"Le voi trage jucătorilor o săpuneală!"
Stoichiţă debutează în această seară în faţa propriilor suporteri. Steaua nu a mai jucat cu fanii în Ghencea de la derby-ul cu Dinamo şi ultraşii promit că vor continua protestul contra lui Gigi Becali.
Tehnicianul roş-albaştrilor vrea neapărat să medieze acest conflict şi este de părere că un joc bun prestat de Toja&co ar rezolva în mare măsură acest aspect. Pentru a evita orice surpriză, 'Lippi' va lua măsuri speciale. "Meciul cu Bistriţa este foarte greu. Mă voi duce înainte de meci în vestiar şi le voi trage jucătorilor o săpuneală. Vreau ca Steaua să joace cu sufletul, jucătorii să aibă spirit de învingători. În acest fel vom putea îndeplini orice obiectiv ne propunem.", a spus antrenorul. Tehnicianul Stelei speră să aibă cât mai curând tot lotul valid, iar premisele sunt favorabile. În Ghencea infirmeria a fost plină în ultimele sezoane, însă acest aspect ţine de domeniul trecutului: "Vă daţi seama că în maximum o lună îi vom avea pe teren pe Ovidiu Petre, Emeghara, Tănase, Dayro Moreno şi Pleşan? Va fi cea mai ingrată, dar şi cea mai plăcută postură. Oricum, caut să mai aduc la iarnă un jucător sau doi." Nu vom fi contestaţi Şi Panduru a discutat despre conflictul dintre conducere şi suporteri, dar speră ca aceştia din urmă să dea dovadă de inteligenţă şi să se rezume la încurajarea echipei: "E primul meci pe care îl vom disputa în Ghencea cu spectatori, de când am venit eu la echipă. Am emoţii, dar nu în sensul că vom fi contestaţi. Mi-e dor de atmosfera creată de fani, sunt convins că ne vor susţine." http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-04-2009, 04:52 PM
Mesaj: #419
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Kapetanos: "Steaua e dezavantajată contra echipelor mici. Să nu se mai fluiere orice contact!"
Atacantul Stelei, Pantelis Kapetanos, consideră că roş-albaştrii se pot impune în lupta pentru titlu şi atrage atenţia asupra arbitrajelor defavorabile pe care le-a avut echipa antrenată de Mihai Stoichiţă în această stagiune.
"Vrem să cîştigăm derby-urile, dar campionatul se ia cu victoriile în faţa echipelor mici. E foarte important pentru noi să învingem în jocurile contra adversarilor mai slab cotaţi, cred că vom putea să ne atingem obiectivele dacă vom continua pe aceeaşi linie pe care am început. Înfrîngerile din partidele de acasă au venit şi din cauza faptului că nu i-am avut aproape pe fanii noştri, mă bucur că situaţia se schimbă la meciul cu Gloria. Observ că Steaua e dezavantajată de arbitri, ar fi bine să nu se mai fluiere la orice contact mai tare", a spus Kapetanos la GSP TV. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-04-2009, 08:25 PM
Mesaj: #420
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Fanii de la peluza Sud s-au mutat la tribuna I şi scandează numele lui Bergodi, Hagi şi Lăcătuş
Tribunele stadionului Ghencea fierb pur şi simplu la meciul cu Gloria Bistriţa, însă nu din cauza evenimentelor din teren. Suporterii roş-albaştrilor îşi continuă războiul cu finanţatorul Gigi Becali şi încearcă să atragă atenţia în orice fel. Astfel, membrii peluzei Sud s-au mutat din locul obişnuit de sub tabela stadionului la tribuna I, pentru ca scandările lor să fie auzite mai bine de cei din lojă.
Fanii le-au strigat numele foştilor antrenori ai Stelei, Gheorghe Hagi, Marius Lăcătuş şi Cristiano Bergodi, îndepărtaţi cu scandal de Gigi Becali. Imediat, mai multe forţe de ordine s-au mutat în dreptul ultraşilor, pentru a preîntîmpina orice fel de incidente. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
31 Musafir(i)
31 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut