Ştiri Universitatea Craiova
09-22-2009, 07:18 PM
Mesaj: #131
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Trică l-a adus pe Neagoe la Craiova
Neagoe a semnat pe un an cu Ştiinţa după ce mijlocaşul i-a garantat lui Mititelu că noul antrenor va face performanţă.
Numirea lui Eugen Neagoe la Universitatea nu ar fi fost posibilă fără aportul lui Eugen Trică. Veteranul Craiovei s-a implicat personal pentru ca "Geană" să fie înscăunat în Bănie. "Adi, adu-l pe Neagoe! Garantez eu pentru el, să-mi zici mie cum vrei dacă n-o să facă treabă aici!", l-a convins fotbalistul pe Mititelu, care apoi l-a sunat pe Eugen şi l-a chemat la negocieri. Trică a fost şi el prezent la discuţiile Mititelu - Neagoe purtate duminică noapte şi care au durat aproape trei ore. La finalul lor, fostul antrenor al celor de la Pandurii, Drobeta Tr.-Severin şi Asil Lyssi (Cipru) şi-a pus semnătura pe contractul de un an şi din care va cîştiga 10.000 de euro pe lună. Ieri, la ora 17:00, tehnicianul de 42 de ani a condus primul antrenament al oltenilor. Pînă de curînd, patronul Ştiinţei avea o părere proastă despre noul "principal" al alb-albaştrilor. "Neagoe face parte din tabăra contestatarilor mei, nu am cum să-l aduc la Craiova!", obişnuia să le spună apropiaţilor. Foarte probabil, Trică va avea neoficial atribuţiile unui secund al lui Neagoe din teren şi e posibil ca el să preia banderola de căpitan de la Dorel Stoica. "Îmi plac modulele 4-4-2 şi 4-2-3-1" Într-un interviu acordat în urmă cu două luni pentru http://www.vochin.ro, Neagoe s-a declarat adeptul promovării fotbaliştilor tineri în favoarea străinilor şi a vorbit despre filosofia sa de joc: "Modulele pe care le-am folosit în cariera mea de antrenor sînt 4-4-2, 4-2-3-1 şi 4-1-4-1. Linia de patru fundaşi n-am schimbat-o niciodată, dar de la mijloc în sus joc în funcţie de ce jucători am la dispoziţie. Vreau să fiu fratele mai mare al jucătorilor. Accentul ar trebui pus pe fotbaliştii tineri români şi nu pe străinii care vin în Liga I, asta ar trebui să înţeleagă şi patronii de la noi". Cristescu, team-manager. Mogoşanu, la Primăvara La doi ani de cînd ocupa funcţia de vicepreşedinte al Craiovei, Silvian Cristescu a revenit în club la insistenţele lui Neagoe. Fostul mijlocaş oltean a fost numit team-manager, se va ocupa exclusiv de tot ce înseamnă echipă şi va sta pe banca de rezerve în timpul meciurilor. Daniel Mogoşanu a fost retrogradat "principal" la echipa a II-a, Primăvara, ce activează în Liga a III-a. "N-are legătură cu Piţi" O partea a suporterilor olteni leagă faptul că Neagoe şi Cristescu s-au întors la Universitatea de o venire a lui Victor Piţurcă, mutare care ar urma să se producă în iarnă. "Astea sînt combinaţiile lui Piţi, îşi pregăteşte terenul. A început deja să-şi pună oamenii lui în club. El l-a propus pe şi la Pandurii, în plus, e văr cu el!", au spus fanii pe craiovamaxima.ro. "Aducerea lui Neagoe nu are legătură cu o posibilă venire a lui Piţurcă. Astea-s scenarii de minţi bolnave", a replicat Adrian Mititelu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 05:23 PM
Mesaj: #132
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Eugen Neagoe: "Titlul şi mai mult de-atît!"
Eugen Neagoe îşi propune să readucă echipa fanion a Olteniei în topul fotbalului românesc.
- Domnule Neagoe, ce vă propuneţi cu Universitatea? - Aici am avut cele mai mari satisfacţii ca fotbalist, am luat un titlu cu această echipă. Îmi doresc să am bucurii la fel de mari şi ca antrenor al Craiovei, ba chiar aş vrea să depăşesc performanţele pe care le-am obţinut ca fotbalist. Cunosc foarte bine ce înseamnă Universitatea şi pretenţiile de aici. Vreau să devenim o echipă foarte valoroasă. - Lotul de jucători cum vi se pare? - Ştiu foarte bine valoarea fotbaliştilor de aici. Pe unii dintre ei i-am avut elevi, cu unii am fost coleg, nu va fi o noutate nici pentru ei. Sînt convins că nu ne va fi uşor, dar cred că putem să realizăm ceea ce şi-a propus patronul de patru ani, adică titlul! Vrea 15.000 de oameni în tribune la primul meci - Unde credeţi că suferă cel mai mult echipa în acest moment? - Psihicul băieţilor nu este unul foarte bun după ultimele rezultate. Ştiu foarte bine ce se petrece acum în mintea lor şi sper ca pînă la meciul cu Timişoara să am puterea să-i aduc într-o formă psihică şi fizică bună. - Debutaţi marţi în Cupă, contra unui adversar destul de facil... - Vom tratata cu maximă responsabilitate acest joc. Cupa e unul dintre obiectivele noastre şi nu vreau să avem surprize. Lotul pentru partida cu Gloria II Bistriţa va include toţi fotbaliştii pe care-i am la dispoziţie. - Un mesaj pentru fani? - Mi-aş dori să fie 15.000 de suporteri marţi în tribune! Să readucem publicul la stadion e una dintre principalele noastre ţinte în acest moment. "Mă bucur că m-am întors acasă, la echipa la care am jucat 9 ani. Universitatea va reveni acolo unde îi e locul, chiar dacă asta nu se va putea face peste noapte" - Eugen Neagoe, antrenor U Craiova "Să vedem ce va face Neagoe cu un lot de superjucători! Obiectivul e încă realizabil, locurile 1-4 în Liga I şi cîştigarea Cupei României" - Adrian Mititelu, patron U Craiova "Misiunea pe termen scurt a lui Neagoe e să păstreze lucrurile bune de la echipă şi să le înlăture pe cele rele" - Silvian Cristescu, team-manager U Craiova http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 05:42 PM
Mesaj: #133
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Sper într-un rezultat bun la Timişoara"
Tehnicianul Universităţii, Eugen Neagoe, a declarat că speră ca în Banat să alinieze cel mai bun 11, pentru a obţine cele trei puncte puse în joc.
"Eu mă gândesc din momentul când am venit aici la meciul de la Timişoara. Sper că voi face cea mai bună echipă la momentul respectiv, iar jucătorii care vor intra din primul minut la Timişoara speră să reuşească un joc bun", a declarat Geană. Cât despre Cupa României, Eugen Neagoe a afirmat că îşi doreşte să ajungă în finală cu Universitatea şi chiar să o câştige, considerând că are tot ce-i trebuie pentru această performanţă. "Cu Universitatea sper să ajung în finala Cupei României şi să o şi câştigăm! Dacă ajungem în finală, ceea ce ne şi dorim, o câştigăm. Mă gândesc numai la jocul nostru, nu la adversarul pe care îl vom întâlni. Ne dorim să mergem mai departe, vom trata cu maximă seriozitate această competiţie şi cred că avem toate armele necesare să ajungem unde ne propunem", a susţinut Neagoe. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 05:43 PM
Mesaj: #134
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Tai-panul" nu a fost uitat
Petre Deselnicu ar fi împlinit astăzi 63 ani. Universitatea Craiova l-a comemorat, astăzi, pe "Tai-panul". Vicepreşedintele clubului alb-albastru, Lucian Mitu, şi fostul jucător al Ştiinţei, Nicolae Negrilă, au depus o coroană de flori la mormântul din cimitirul de la Mofleni.
Pe 22 iunie 2008, preşedintele Ştiinţei, Adrian Mititelu, a realizat o arenă deosebită pentru fotbalul craiovean, pe care a denumit-o după numele fostului mare fotbalist Petre Deselnicu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 05:44 PM
Mesaj: #135
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Ştiinţa-mobilul însoţeşte echipa la Timişoara
Magazinul mobil al Ştiinţei va face vineri a doua deplasare din acest sezon.
Acesta se va afla la Timişoara, oraş în care Ştiinţa va juca sâmbătă, în compania formaţiei lui Ioan Ovidiu Sabău, în cadrul etapei a VIII-a a Ligii I. Ştiinţa-mobilul va sta la dispoziţia doritorilor de suveniruri, vineri şi sâmbătă, între orele 9 şi 20, în faţa Hotelului "Perla4", situat pe strada George Dragomir, nr. 7-9. Partida Poli Timişoara - Universitatea Craiova se va disputa sâmbătă, de la ora 21, meci transmis în direct de GSP TV. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 05:44 PM
Mesaj: #136
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
La mulţi ani, "Super" Vice!
Vicenţiu Neagoe, ofiţerul de presă al Clubului Universitatea Craiova, împlineşte astăzi 43 de ani.
Cu această ocazie, conducerea Ştiinţei, colegii şi apropiaţii sunt alături de el şi îi transmit să aibă parte de cât mai multe succese şi împliniri alături de familia Universităţii. La mulţi ani, "Super" Vice! http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 05:45 PM
Mesaj: #137
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Dedic golurile marcate suporterilor care vin la stadion să aplaude şi să susţină echipa, nu celor care înjură"
La finalul partidei, decarul Universităţii şi căpitanul din meciul cu Gloria Bistriţa II, Florin Costea, a primit trofeul "cel mai bun jucător al meciului".
Atacantul Ştiinţei a declarat că dedică trofeul şi golurile numai suporterilor care vin să încurajeze echipa. "Mă bucur că am fost declarat cel mai bun jucător al acestui meci. Le mulţumesc celor care au făcut ca eu să primesc acest trofeu. Mi-aş mai dori ca un jucător din echipa noastră să primească acest trofeu în următoarele meciuri. Cred că Mihai merită trofeul, pentru că are golurile mai frumoase. Dedic golurile marcate suporterilor care vin la stadion să aplaude şi să susţină echipa, nu celor care înjură", a afirmat Costea. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 05:46 PM
Mesaj: #138
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Sunt supărat pe Găman. Nu ştiu cum a făcut acest gest, nu este caracteristic lui"
Preşedintele Universităţii, Adrian Mititelu, a comentat meciul grupării alb-albastre din partida cu Gloria Bistriţa II:
"Aşa mi-e teamă de Cupa României! Am şi zis înainte de meci: «Sper să nu mai cădem cu Pandurii în acest an», dar ei au ieşit. Pentru noi a fost mai mult un meci de antrenament, nu putem spune că a fost un meci în care forţele de pe teren au fost egale. Am jucat totuşi cu nişte copii, chiar dacă unii dintre ei au mai evoluat şi la echipa mare, la Gloria Bistriţa. Sunt câţiva jucători care cred că sunt mult mai maturi decât restul echipei. Este însă o echipă totuşi modestă, muncitoare, au vrut, au venit şi ei cu gândul să facă vreo surpriză", a precizat patronul craiovean. Finanţatorul Ştiinţei s-a arătat deranjat de gestul lui Valerică Găman şi a afirmat că fundaşul central este o mare pierdere pentru echipă. "Valerică Găman a făcut o mare prostie. Este un fundaş central pe care noi ne bazam meciurile următoare şi mai ales în meciul de la Timişoara. Echipă care are jucători cu foarte bune lovituri de cap, iar Găman era cel mai înalt fundaş al nostru şi este o pierdere foarte grea pentru noi. Sunt supărat pe el. Nu ştiu cum a făcut acest gest, nu este caracteristic lui, cred că este prima oară. Foarte bine că s-a dus la spital, asta arată că este un băiat bine crescut, dar tot nu scuză gestul făcut", a afirmat Adrian Mititelu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 05:48 PM
Mesaj: #139
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"E prima oară când lovesc pe cineva atât de grav"
Fundaşul Universităţii Valerică Găman a declarat, astăzi, că este pentru prima oară când a accidentat pe cineva atât de grav, după ce, în urma unui duel cu Adrian Pârvu, de la Gloria II Bistriţa, fotbalistul bistriţenilor a fost transportat la spital.
"Îmi pare foarte rău, e prima oară când lovesc pe cineva atât de grav. Nu a fost nici cea mai mică intenţie. Îl ştiu pe băiat, este din Craiova şi dacă rămâne aici îl voi vizita până se va face bine. Sper să nu fie supărat pe mine", a declarat Găman. La rândul său, Adrian Pârvu a afirmat: "Nu sunt supărat. Ăsta este fotbalul şi ne vedem fiecare de carieră. Sper să-mi revin cât mai repede, iar lui îi doresc multă baftă. O să ţinem legătura, îl cunosc mai demult, el a ajuns sus, eu mai am mult de muncă. Mi-a zis că-i pare rău că m-a lovit şi speră să mă refac cât mai repede." Adrian Pârvu, în vârstă de 19 ani, a fost transportat la spital, unde a fost diagnosticat iniţial cu ruptură de ligamente. După ce a efectuat un RMN, medicii au anunţat că jucătorul a suferit o entorsă la genunchi. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 07:22 PM
Mesaj: #140
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Să sperăm că tradiţia se va repeta şi sâmbătă seara, când Ştiinţa va învinge la Timişoara"
Preşedintele Universităţii, Adrian Mititelu, i-a luat apărarea lui Florin Costea: "Eu cred că Florin s-a bucurat la goluri, dar ce putea să facă, doar nu a marcat gol în finala Cupei României sau Ligii Campionilor? Florin este, totuşi, un băiat modest, chiar dacă unii încearcă să-l prezinte ca fiind arogant. El este un băiat modest şi ştie că nu a dat gol lui Steaua sau Dinamo. Probabil că este supărat, fiindcă a fost acuzat de o parte a galeriei şi înjurat. În plus, este supărat pentru situaţia în care se află echipa. Mulţi jucători sunt afectaţi pentru numărul de puncte pe care îl are echipa."
Patronul Ştiinţei consideră că Universitatea va avea un meci foarte dificil la Timişoara, dar speră ca alb-albaştrii să respecte tradiţia meciurilor anterioare, amintind rezultatele bune obţinute de echipa craioveană de-a lungul timpului în oraşul de pe Bega. "Jucăm cu una dintre cele mai bune echipe din campionat şi una dintre cele mai în formă echipă din ultimul an. Poli Timişoara este o formaţie care are jucători foarte buni, care deja s-au călit în multe meciuri din Cupele Europene, care arată o forţă foarte mare de joc şi este un meci în care dacă nu pierzi, este chiar o performanţă. La Timişoara, întotdeauna Universitatea a câştigat cele mai multe partide. Este un fel de teren al făgăduinţei pentru noi, gazonul de pe «Dan Păltinişanu», şi pe care noi ne-am simţit foarte bine de foarte multe ori. Şi pe timpul Craiovei Maxima, Campioana unei mari iubiri, şi când era Cârţu antrenor, noi am câştigat la Timişoara. Să sperăm că tradiţia se va repeta şi sâmbătă seara, când Ştiinţa va învinge la Timişoara, dar va fi foarte greu", a declarat Adrian Mititelu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)
2 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut