Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Universitatea Craiova
09-12-2009, 04:42 PM
Mesaj: #61
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Putea ieşi şi mai rău, eu zic că meritam să câştigăm"

Fundaşul Sorin Buşu s-a arătat nemulţumit de faptul că Primăvara nu a mai reuşit, de două etape, să conserve rezultatul până la finalul partidei, iar echipele oaspete au avut posibilitatea să revină şi chiar să ducă scorul la egal.

"Din păcate, este al doilea meci consecutiv acasă în care nu reuşim să învingem. Suntem supăraţi, nu este posibil să facem două egaluri acasă, cu două echipe accesibile. În meciul precedent, am avut 10-15 ocazii, dar nu am reuşit să băgăm mingea în poartă. Am ratat un penalti, ca şi astăzi (n.r. ieri), de altfel. Trebuie să fim mai concentraţi. Putea ieşi şi mai rău, eu zic că meritam să câştigăm. Sperăm şi ne dorim tot sufletul să câştigăm meciurile următoare şi să terminăm cât mai sus în clasament", a declarat Buşu.

Primăvara a terminat, ieri, la egalitate, scor 2-2, partida cu CS Albota, meci contând pentru etapa a IV-a, seria C4.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-12-2009, 06:32 PM
Mesaj: #62
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Ştiinţa pleacă astăzi spre Iaşi, dar face escală în Bucureşt

Universitatea Craiova va părăsi în această după-amiază Bănia, cu destinaţia Bucureşti.

Delegaţia Ştiinţei va face escală în Capitală, iar mâine va porni spre Iaşi, acolo unde alb-albaştrii vor întâlni, luni, 14 septembrie, în cadrul etapei a VI-a, formaţia locală Politehnica. Pentru acest meci tehnicianul Daniel Mogoşanu nu va putea conta pe jucătorul Vali Bădoi, care a semnat, miercuri, un contract valabil până la finalul sezonului cu Universitatea Craiova, dar nici pe Ovidiu Dănănae, accidentat.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-12-2009, 07:52 PM
Mesaj: #63
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Jucătorii Universităţii le-au purtat noroc celor de la Gaz Metan CFR Craiova

O parte dintre jucătorii Universităţii au asistat, în această dimineaţă, la partida Gaz Metan CFR Craiova - FC Argeş, scor 1-0.

Badea, Găman, Barbu, Bărboianu, Firţulescu, Prepeliţă şi preparatorul fizic Luigi Maione, aceştia din urmă activând în trecut la FC Argeş, dar şi directorul sportiv al Ştiinţei, Vlad Roşca, au fost prezenţi în tribunele Arenei de la Depou.

Aceştia au profitat de ocazie pentru a-i ura "La mulţi ani!" lui Alin Buleică pentru cei 18 ani împliniţi joi. Jucătorul împrumutat de Universitatea pentru un an la echipa lui Jerry Gane a fost, de altfel, cel mai bun de pe teren la meciul de astăzi.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-12-2009, 07:56 PM
Mesaj: #64
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Balaci, aniversare în Kuweit

Nefiind dorit de Universitatea ca antrenor, fostul manager general al Ştiinţei a plecat iarăşi în lumea arabă, duminică aniversându-şi ziua de naştere în Kuweit, unde pregăteşte ca principal echipa Al Kazma.

Născut pe 9 septembrie 1956 în comuna Bistreţ, Ilie Balaci a fost "anunţat" la primărie de părinţi abia pe 13 septembrie, dată trecută în certificatul de naştere. Performanţele lui de jucător sunt legate de Universitatea Craiova, echipă unde a debutat în prima ligă şi unde a cunoscut o notorietate doar de Oblemenco atinsă în anii ‘70. Ca antrenor a obţinut un lung şir de succese în Africa şi îndeosebi în Asia, în ţările arabe. De altfel, şi acum "Prinţul deşertului" este antrenor principal la Al Kazma, în Kuweit, acolo unde mai antrenează alţi trei colegi din "Craiova Maxima", Ştefănescu, Ţicleanu şi Geolgău.

Ilie Balaci a renunţat în această vară la funcţia de manager general al Universităţii Craiova. La un moment dat s-a zvonit că va reveni pe banca tehnică a Craiovei. "Nu mi-a propus nimeni să antrenez Craiova, doar s-a scris prin ziare despre asta", a spus Balaci pentru Adevărul.

Ilie Balaci a antrenat Universitatea în două rânduri, în 1998 şi 2001. Prima dată l-a adus acţionarul George Ilinca, acesta deplasându-se în Liban pentru a-l convinge, şi astfel, în vara anului 1998, Ilie Balaci a semnat un contract ca antrenor principal, avându-i ca secunzi pe Silviu Lung şi Dorian Gugu, acesta din urmă fiind şi în prezent secundul lui la Al Kazma.

Balaci l-a "deturnat" pe Chivu de la Steaua la Ştiinţa
În vara anului 1998, Universitatea se afla angrenată în Cupa UEFA - Intertoto, având în lot, printre alte nume, şi pe Cristi Chivu. De altfel, Balaci a fost implicat în "racolarea" lui Chivu de la CSM Reşiţa. "Eram în Arabia Saudită şi am vorbit cu taică-su, Mircea Chivu, fost coleg de echipă cu mine la Universitatea, şi cu Mariana Chivu, mama lui Cristi. Ce am vorbit? Despre Cristi, despre viitorul lui. Când am vrut să-l sun a doua oară pe Mircea Chivu, n-am mai avut numărul lui de telefon. L-am sunat atunci pe George Ilinca şi i-am cerut numărul lui Mircea, dar George mi-a dat o veste îngrozitoare: «Ilie, te-ai tâmpit! Mircea Chivu a murit în urmă cu câteva zile!». De ce vorbeam din Arabia Saudită despre Cristi Chivu? Ca să ajungă la Universitatea Craiova. L-am sfătuit pe George Ilinca ce să facă pentru a-l aduce pe Cristi la Universitatea. Din discuţiile mele cu maică-sa, am aflat că toţi cei care-l doreau pe Cristi îi ofereau aproximativ 25.000 USD pe an, în rate. Una dintre dorinţele lui Mircea Chivu a fost aceea ca băiatul lui, Cristi, să joace la Steaua. De ce? La ora aceea, la Craiova nu se făcea performanţă (Universitatea a încheiat campionate luptându-se pentru evitarea retrogradării), în timp ce la Steaua erau alte condiţii, alte perspective. Logic că taică-su a vrut ca băiatul lui, Cristi, să aibă un viitor asigurat. Ce a urmat? Am îmbârligat-o pe Mariana, mama lui Cristi... L-am pus pe George Ilinca să se ducă la Reşiţa cu 30.000 de USD. I-am spus Marianei cam aşa: «Uite, Craiova îi asigură lui Cristi un contract de 30.000 USD şi, atenţie, toţi aceşti bani Universitatea îi dă la semnarea contractului!». Trebuia să semneze şi ea, Cristi era minor pe atunci (1998 - n.r.). Şi aşa a ajuns Chivu la Universitatea Craiova", a spus Ilie Balaci.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-13-2009, 04:06 PM
Mesaj: #65
RE: Ştiri Universitatea Craiova
A plecat să se facă bine

Fundaşul dreapta al Universităţii, Ovidiu Dănănae, a plecat azi la recuperare în Olanda, după operaţia la ligamente de acum două săptămâni.

Programul de refacere îl va susţine la o clinică privată din Eindhoven, Olanda, unde va sta cel puţin până în iarnă şi va lucra sub stricta supraveghere a unui preparator fizic care se ocupă de echipa PSV. El va rămâne în ţara lalelelor până aproape de finalul anului.

"Sper să revin sănătos de acolo. Deja îmi este dor de terenul de fotbal, de colegi cărora le urez baftă în toată această perioadă şi le voi ţine pumnii strânşi de acolo. Sper ca la startul returului să fiu apt 100 la sută", a spus Dănănae.

Acesta s-a accidentat la meciul naţionalei României din Ungaria, scor 1-0. În minutul 38, după un duel cu Dzsudzsak, Dănănae a călcat strâmb şi s-a prăvălit pe gazon în dureri, ţinându-se de genunchi.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-13-2009, 08:48 PM
Mesaj: #66
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Adrian Mititelu: "Daca Rapid il lua pe Bornescu se chema japca. Nu era normal sa pierd un jucator in care am investit"

Legatura dintre Mititelu si Bornescu s-=a rupt in momentul in care portarul a figit de la echipa

Presedintele executiv si finantatorul echipei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu a declarat in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca portarul Bornescu, care a incercat sa fuga la Rapid, nu va mai putea juca fotbal, indiferent daca va fi liber de contract sau nu, decat in cazul in care va achita clubului oltean suma de 450 000 de dolari.

"Bornescu ramane jucatorul Craiovei, dar se antreneaza cu altii. Decizia cu privire la memoriul depus de acesta este definitiva si este cea reala. A incercat sa plece la Rapid pentru ca este rapidist in sufletul lui. O alta chestie este faptul ca a simtit ca Lung ii va lua locul. Antrenamentele pe care le facea Lung jr, era o certitudine ca va juca titular. Bornescu a decis sa plece si mai exact sa fuga de la echipa. Chiar Copos m-a sunat si si-a spus punctul de vedere, spunand ca nu este normal asa ceva. L-a tinut la Pro Rapid sa se antreneze, din mila si din cauza ca au nevoie de un portar. Bornescu, mai devereme de decembrie 2010 nu va mai putea apara. Posibil sa mai joace fotbal in returul lui 2010. Nu poate fi legitimat decat daca va achita Craiovei in jur de 450 000 de dolari, indiferent daca va fi liber de contract sau nu. Fotbalistii au foarte multe drepturi, insa au si foarte multe responsabilitati. A venit la Craiova pentru ca cei de la Caracal au cerut un pret care pentru Steaua era cam mult. Asa a ajuns la Craiova si nu apreciaza. Nu este un oltean cu acte in regula. Am platit foarte mult si pentru antrenorul de portari pe care l-am adus special pentru el. A dat cu piciorul la tot ce avea bun. Nu poate face plangere nici la TAS. A incercat sa faca ceva nebunii pe la LPF, cu o armata de avocati si nu a reusit nimic. Nu era normal sa pierd un jucator in care am investit. Daca Rapidul il lua in felul asta, se chema japca pe fata.", a declarat Adrian Mititelu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-14-2009, 01:56 PM
Mesaj: #67
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Trică va juca din nou pentru Craiova

Partida de astăzi, de la Iaşi, este una specială pentru familia lui Eugen Trică. Mijlocaşul va evolua din nou pentru Craiova după un deceniu, iar socrul său, Ilie Balaci, sărbătoreşte împlinirea a 53 de ani.

Ca o coincidenţă nefericită, cei doi nu au apucat să lucreze împreună la Universitatea, Balaci alegând să plece ca antrenor în Kuwait, la doar câteva săptămâni înainte de întoarcerea lui Trică. "Sigur că îmi pare rău că nu am apucat să lucrez din nou cu socrul meu, dar Balaci este un om de fotbal şi a plecat la arabi să muncească. Nu mai putea sta departe de teren", a explicat Trică situaţia. Balaci a semnat pentru echipa Al Kazma la începutul lunii august, după ce toată vara numele său a fost legat de preluarea Ştiinţei.

"Am plecat în Golf, pentru că acolo am fost dorit. Nu mă puteam propune singur în ţară, dar nici nu mai puteam sta fără să antrenez", a spus şi Balaci, care ieri a împlinit de 53 de ani. Aniversarea a avut loc în Kuwait, alături de soţie, singura persoană apropiată care l-a însoţit pe Ilie la arabi. Fostul manager general al Craiovei îşi va urmări ginerele în această seară, prin satelit, la meciul revenirii sale în tricoul alb-albastru, de la Iaşi.

"Trebuie să batem la Iaşi"
Trică a fost cooptat în lotul de 18 pentru ultima partidă a etapei a şasea şi are şanse mari să fie titular în această seară. "Trebuie neapărat să batem la Iaşi. De fapt, Craiova trebuie să-şi propună victoria în fiecare meci, pentru că are un lot foarte valoros. Dacă luăm trei puncte în Copou, vom avea stadionul plin la următorul meci, cu Rapid", a declarat Eugen Trică.

91 de meciuri a jucat Trică pentru Universitatea Craiova între anii 1994 şi 1999, marcând 14 goluri


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-14-2009, 03:50 PM
Mesaj: #68
RE: Ştiri Universitatea Craiova
4 de ani fără succes la Iaşi

Oltenii au un adevărat complex în faţa formaţiei pregătite de Petre Grigoraş. Ultima victorie a Ştiinţei în Moldova a fost înregistrată în 1985, cînd pe banca Universităţii se afla Florin Halagian, scor 2-1. În ciuda bilanţului negativ, fanii Craiovei cred într-o victorie a favoriţilor, 75% dintre cei care au votat într-un sondaj iniţiat de craiovamaxima.ro sînt convinşi că elevii lui Mogoşanu se vor impune azi.

Ultimile noutăţi:
» Fotbaliştii Universităţii au ajuns ieri la prînz la Iaşi, iar după-amiaza au avut programată o scurtă şedinţă de pregătire. Oltenii au plecat sîmbătă din Craiova, dar au făcut o oprire de o zi la Bucureşti.
» Antrenorul Politehnicii, Petre Grigoraş, nu are probleme de lot pentru partida din această seară. Ignatov, Bîlbă şi Bujor, jucători care au acuzat probleme medicale în ultimele zile, au fost recuperaţi pentru meciul cu Universitatea.
» Deşi este apt 100% din punct de vedere medical, Josh Mitchell n-a fost inclus în lotul care a făcut deplasarea la Iaşi. Oltenii sînt superstiţioşi şi nu au vrut să îl folosească pe australian tocmai pe terenul pe care s-a accidentat în primăvara anului trecut.
» Oficialii oltenilor se gîndesc la meciul cu Rapid, de etapa viitoare: "Trebuie să batem la Iaşi ca să ne asigurăm un stadion plin la partida cu giuleştenii".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-14-2009, 06:35 PM
Mesaj: #69
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Mititelu: "Dacă Gîngioveanu nu s-ar fi ţinut de năzbîtii şi ar fi făcut pregătirea de vară, n-ar mai fi avut probleme cu accidentările"

Faptul că Gîngioveanu nu joacă la Vaslui de ceva timp din cauza problemelor medicale a ajuns şi la urechile oficialilor olteni. S-ar părea că mijlocaşul împrumutat un an de Craiova ar urma să revină pe gazon abia la începutul lui noiembrie!

"Am auzit şi eu că Gîngioveanu e accidentat. Îmi pare rău să constat că lipsa pregătirii de vară îl afectează atît de mult. Dacă ar fi făcut pregătirea acum nu mai avea nici o problemă, însă, din păcate pentru el, acest tur va fi unul ratat. Ceilalţi jucători ai Craiovei care au dat BAC-ul în august n-au avut nici o problemă. Au luat şi BAC-ul şi şi-au făcut şi stagiul de pregătire. Sper ca el să tragă o învăţătură după acea năzbîtîie din vară", a declarat azi Adrian Mititelu pentru craiovamaxima.ro.

În iunie, Gîngioveanu nu a primit acceptul conducerii să rămînă în ţară şi să-şi susţină examenul de Bacalaureat, iar mijlocaşul a refuzat să plece în cantonament cu echipa. În primă fază, "Gîngio" a fost trimis disciplinar 6 luni la "satelit", ulterior fiind împrumutat gratis un sezon la Vaslui.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-14-2009, 06:43 PM
Mesaj: #70
RE: Ştiri Universitatea Craiova
De mâine, ora 10.30, se pun în vânzare biletele pentru partida cu Rapid

Oficialii Clubului Universitatea Craiova au anunţat că începând de mâine, 15 septembrie, ora 10.30, se vor pune în vânzare biletele pentru partida Universitatea Craiova - Rapid, de sâmbătă, 19 septembrie, ora 21 (Digi Sport).

Tichetele se vor putea achiziţiona de la casele de bilete din incinta Complexului "Ion Oblemenco", zona tabelei de marcaj şi de la sediul biroului de mică publicitate al cotidianului "Ediţie Specială", aflat pe strada Sf. Dumitru, nr. 1.

Preţurile biletelor sunt:
Peluze - 20 lei;
Tribuna II - 30 lei;
Tribuna I - 40 lei;
Tribuna 0 - 50 lei.

Se vând în continuare şi abonamente pentru sezonul 2009 - 2010. Acestea pot fi achiziţionate de la casele de bilete aflate în zonele mai sus menţionate.

Peluze - Preţ abonament: 100 lei
Preţ bilet: 20 lei X 17 partide = 340 lei

Reducere: 240 lei (71 la sută): Copiii sub 14 ani au reducere de 50 la sută, prezentând la achiziţionarea abonamentului certificatul de naştere, iar la meciurile cu grad de risc ridicat au acces numai dacă sunt însoţiţi de o persoană majoră.
• Copiii cu vârste între 14 şi 18 ani au reducere 25 la sută dacă la achiziţionarea abonamentului prezintă cartea de identitate (buletin).
• Pensionarii au reducere 50 la sută dacă la achiziţionarea abonamentului prezintă cuponul de pensie şi cartea de identitate (buletin).

Tribuna a II-a - Preţ abonament: 170 lei
Preţ bilet: 30 lei X 17 partide = 510 lei

Reducere: 340 lei (67 la sută): Copiii sub 14 ani au reducere de 50 la sută, prezentând la achiziţionarea abonamentului certificatul de naştere, iar la meciurile cu grad de risc ridicat au acces numai dacă sunt însoţiţi de o persoană majoră.
• Copiii cu vârste între 14 şi 18 ani au reducere 25 la sută dacă la achiziţionarea abonamentului prezintă cartea de identitate(buletin).
• Pensionarii au reducere 50 la sută dacă la achiziţionarea abonamentului prezintă cuponul de pensie şi cartea de identitate (buletin).

Tribunele I A şi I B - Preţ abonament: 250 lei
Preţ bilet: 40 lei X 17 partide = 680 lei

Reducere: 430 lei (63 la sută): Copiii sub 14 ani au reducere de 50 la sută, prezentând la achiziţionarea abonamentului certificatul de naştere, iar la meciurile cu grad de risc ridicat au acces numai dacă sunt însoţiţi de o persoană majoră.
• Copiii cu vârste între 14 şi 18 ani au reducere 25 la sută dacă la achiziţionarea abonamentului prezintă cartea de identitate (buletin).
• Pensionarii au reducere 50 la sută dacă la achiziţionarea abonamentului prezintă cuponul de pensie şi cartea de identitate (buletin).

Tribuna 0 - Preţ abonament: 300 lei
Preţ bilet: 50 lei X 17 partide = 850 lei
Reducere: 550 lei (65 la sută)

Tribuna B - 1.000 euro;
Tribuna A LUX - 1.500 euro

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
27 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut