Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Universitatea Craiova
10-11-2009, 11:05 AM
Mesaj: #231
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Universitatea Craiova-Gloria Bistriţa 2-1, într-un meci amical

Universitatea Craiova a învins, sâmbătă, Gloria Bistriţa, scor 2-1, într-un meci amical desfăşurat pe terenul Petre Deselnicu la care au asistat 500 de spectatori.

Scorul a fost deschis de Gloria Bistriţa, prin golul lui Hora din minutul 50, în timp ce pentru Universitatea Craiova a egalat Dilevski în minutul 63, pentru ca cinci minute mai târziu, Badea să stabilească scorul final.

Eugen Neagoe a abordat meciul cu Gloria Bistriţa cu următoarea formulă: Merlier - Bădoi, Dilevski, Mitchell, Rose - Firţulescu, Şoavă, Prepeliţă - Costea, Badea, Dina. Au mai jucat Ologu, Nicolae, Misic, Buşu, Wobay şi Roman.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-11-2009, 12:04 PM
Mesaj: #232
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Solomon a rupt protocolul

Deşi a promis că va ajuta Universitatea, primarul Craiovei, Antonie Solomon, a încălcat protocolul încă din primul an. În primăvară, Primăria a virat 20 de miliarde din cele 40, cât prevedea protocolul semnat în acest an, restul de bani urmând să fie daţi în această toamnă. Totodată, Primăria s-a angajat să plătească sistemul de ticketing de la stadion, care a costat în jur de 7 miliarde. Acum, la momentul scadenţei, primarul Solomon a declarat, pentru Prosport, că nu mai poate plăti diferenţa de bani şi a triplat preţul sistemului de ticketing.

"Am dat 20 de miliarde în primăvară şi ceilalţi 500 de mii de euro promişi s-au dat deja, dar au intrat în montarea noului sistem de ticketing al stadionului. De alţi bani nu mai poate fi vorba anul acesta. Cine îşi mai permite să mai dea bani la sport în această perioadă? S-a cerut deja un audit pentru a se vedea cum s-au cheltuit ceilalţi bani, pentru că banul public e lucrul dracului, trebuie justificat cum se cheltuie. Oricum eu apreciez investiţiile lui Mititelu şi-l anunţ că mă ţin de cuvânt şi la anul îi dăm tot un milion de euro", a declarat Solomon pentru Prosport.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-11-2009, 12:06 PM
Mesaj: #233
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Meciul cu Bistriţa a fost un antrenament util şi reuşit"

Tehnicianul Universităţii, Eugen Neagoe, s-a arătat mulţumit de jocul echipei sale, dar şi de atitudinea cu care elevii lui au abordat meciul cu Bistriţa, deşi a fost doar un amical.

De asemenea, antrenorul Ştiinţei este convins că nu va mai fi mult până când Costea va fi convocat la naţionala României.

"A fost un antrenament util şi reuşit. Sunt mulţumit de efortul pe care l-au depus băieţii. N-a fost uşor, veneau după o săptămână destul de încărcată, am avut câte două antrenamente pe zi, dar cred eu că au avut o atitudine bună şi determinare. Au tratat jocul foarte serios, aşa cum le-am cerut. Noi nu avem rezerve, avem jucători mai tineri, de perspectivă, pe care încercăm să-i aducem la nivelul celorlalţi, este destul de greu, nu este uşor, dar, atâta timp cât avem posibilitatea să-i introducem în teren, o vom face. Costea nu e supărat că nu a fost convocat, ba, dimpotrivă, a fost foarte serios la toate antrenamentele. Chiar dacă acuza o stare de oboseală, a reuşit să termine tot jocul. După părerea mea, el va fi convocat la următoarea acţiune a naţionalei fără nici o problemă, dacă echipa îl va ajuta prin rezultate şi joc. Încercăm să punem la punct toate lucrurile. Eu îmi doream chiar o perioadă mai lungă de pauză. Dacă pauza a fost binevenită sau nu, nu putem să ştim decât după următoarele jocuri", a declarat Neagoe.

Cât de spre plecarea lui Dorel Stoica, “Geană” speră ca echipa să nu aibă de suferit, considerându-l pe fostul căpitan un jucător valoros. De asemenea, a afirmat că, odată cu plecarea lui, banderola de căpitan va fi purtată de Costea.

"Da, într-adevăr, s-a ajuns la această concluzie. A fost şi dorinţa lui Dorel Stoica. Era o presiune foarte mare pe umerii lui. A acuzat de multe ori atitudinea suporterilor. Totdeauna se simţea lezat de anumite apostrofări din tribune. Îmi pare rău de jucătorul Stoica, pentru că este un jucător valoros şi poate va fi o pierdere, deşi eu sper să nu. Sper să nu se vadă în jocul echipei plecarea lui Stoica. Florin Costea va fi, de fapt, este noul căpitan al Universităţii", a declarat Eugen Neagoe.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-11-2009, 12:08 PM
Mesaj: #234
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"După trei goluri cu Alba Iulia, sper să dau unul cu Astra şi să câştigăm"

Atacantul Universităţii, Florin Costea, a afirmat că partida amicală cu Gloria Bistriţa a fost una de bun augur în vederea pregătirii întâlnirii cu Astra Polieşti.

"A fost un meci de verificare foarte reuşit, important e că nu s-a accidentat niciun jucător şi că am câştigat. Nu contează unde mă vede lumea fotbalului, ci unde mă vede antrenorul echipei naţionale. Nu vreau să comentez acest subiect. Cu Răzvan Lucescu nu am vorbit deloc în ultimul timp", a afirmat decarul Ştiinţei.

În urma absenţei lui Dorel Stoica, banderola de căpitan i-a revenit lui Florin Costea. Despre acest lucru, Costea a zis: "Nu ştiu nimic de plecarea lui Stoica, astăzi am primit banderola. Ce va fi în viitor vom vedea. Cu siguranţă, e mai multă responsabilitate pentru mine."

Autorul unui hat-trick în partida cu Alba Iulia, Florin Costea speră să dea un gol în meciul cu Astra şi Ştiinţa să câştige.

"Se va vedea la meciul cu Astra dacă această pauză a fost binevenită. Noi aşa credem că este binevenită. Ne-am pregătit foarte bine. Aşteptăm meciul cu Astra, pe care sper să-l câştigăm. Nu cred că Nicolo Napoli se gândeşte la meciul cu noi pentru că de la acest meci poate câştiga trei puncte, nu 10, cred că vede toate meciurile la fel. După trei goluri cu Alba Iulia, sper să dau unul cu Astra şi să câştigăm asta este important!", a declarat la finalul partidei amicale Florin Costea.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-11-2009, 12:10 PM
Mesaj: #235
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Dilevski a evoluat foarte bine pentru primul său joc ca fundaş central"

Josh Mitchell a afirmat, la finalul partidei cu Bistriţa, că a avut o bună colaborare cu conaţionalul său Spase Dilevski, în defensivă. De asemenea, australianul speră într-o victorie la Ploieşti.

"Nu sunt accidentat, dar am nişte dureri, la inghinali şi am zis că e mai bine să nu forţez. Am jucat 80 de minute şi l-am lăsat pe Misic. Dilevski a evoluat foarte bine pentru primul său joc ca fundaş central. S-a descurcat foarte bine. Mă înţeleg bine cu el. Nu ştiu prea multe despre plecarea lui Dorel Stoica. Eu cred că el este unul dintre cei mai buni din campionat. Trebuie să câştigăm partida cu Astra. Nu cred că este un avantaj faptul că Napoli ne-a antrenat şi ne cunoaşte. Este un meci egal şi trebuie să batem. De când a venit Eugen Neagoe, meciul este mai complet, suntem o echipă, dar mai avem să creştem. Sper să readucem suporterii la stadion", a declarat Mitchell.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-12-2009, 04:45 PM
Mesaj: #236
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Dorel e out de-acum!

Dorel Stoica o va părăsi pe Universitatea în iarnă, dar dispare din echipă de-acum! Fundaşul de 30 de ani, liber să se transfere în străinătate contra sumei de 300.000 de euro, nu va juca duminică, pe terenul Astrei, din cauza unei accidentări.

Oltenii spun că oricum nu vor mai conta pe el pînă la finalul turului: "Dorel se poate antrena cu noi în continuare dacă vrea, însă e liber să se ducă oricînd în probe la echipele din afară unde e dorit". Stoica a renunţat la salariul pe care-l mai avea de încasat în schimbul dezlegării.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-12-2009, 04:46 PM
Mesaj: #237
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Să mă vadă Răzvan Lucescu!"

După plecarea lui Dorel,Eugen Neagoe i-a dat banderola lui Costea și bagă mâna în foc că atacantul va fi chemat la următoarea acțiune a echipei naționale.

În timp ce jucătorii convocați de Răzvan Lucescu se pregăteau pentru partida cu Serbia, Florin Costea juca pentru Universitatea Craiova în amicalul cu Gloria Bistrița. "Uitat" din nou de Lucescu jr, decarul Craiovei vorbește cu reținere despre reprezentativă și își așteaptă cuminte rândul. "Nu pot să spun eu dacă meritam să fiu sau nu în Serbia, nu vreau să comentez acest subiect. Nu contează că unii oameni de fotbal au spus că meritam să fiu convocat. Important e să mă vadă antrenorul echipei naționale, nu alții. Nu am mai vorbit niciodată cu domnul Lucescu de la meciul cu Lituania", a declarat Costea.

Deși jucătorul era vizibil afectat, antrenorul său, Eugen Neagoe, a dat asigurări că pe elevul său nu l-a demoralizat decizia selecționerului: "Florin nu e supărat că nu a fost convocat. Toată săptămâna
a fost serios la antrenamente, a muncit mult. Am vorbit cu el despre națională, dar eu unul nu îmi fac niciun fel de probleme, pentru că sunt convins că va fi chemat la următoarele meciuri. Totuşi, trebuie ca și echipa să-l ajute
".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-12-2009, 04:47 PM
Mesaj: #238
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Ungureanu şi Cernăianu, sărbătoriţii Ştiinţei

Fostul mare fotbalist al "Craiovei Maxima", Nae Ungureanu, şi-a sărbătorit ieri ziua de naştere, "Roşu" împlinind 55 de ani. Luptător inimos şi talentat, el a avut o carieră fotbalistică de excepţie la Universitatea, Steaua şi Rapid şi la echipa naţională, dar ca antrenor nu i s-a dat posibilitatea să-şi exprime ardoarea şi calităţile de fotbalist şi pe banca tehnică, fiind la cheremul unor conducători sau depinzând de forma şi capriciul unor jucători. Ultima oară a fost numit, la începutul acestei veri, director tehnic la Universitatea doar pentru că are licenţa Pro.

După demiterea lui "Mogo", situaţia lui Ungureanu a rămas confuză. "Sunt sub contract cu Universitatea şi alte comentarii nu fac", a spus ieri Nae Ungureanu. Oltean de la Târgu Jiu, Constantin Cernăianu a jucat fotbal la Flacăra şi Pandurii din localitatea natală, apoi ca antrenor a pregătit Universitatea Craiova între 1971-1976. El este mentorul "Campioanei unei mari iubiri", reuşind să cucerească cu Ştiinţa primul titlu al oltenilor din istorie, cel din 1974.

"Universitatea Craiova are începuturi de campionat contradictorii. Sezonul 2007/2008 l-a început în trombă, 4-0 cu Farul, apoi a urmat o cădere inexplicabilă, Ştiinţa ajungând lanterna roşie după etapa a 7-a! Acum este oarecum invers. A avut un început slab de campionat, dar de două etape joacă bine, iar rezultatele sunt bune. Ce să zic? Inconstanţa şi-a spus cuvântul. S-ar putea însă ca în acest început de campionat să fie vorba şi de schimbarea antrenorilor. În orice caz, eu vedeam în Universitatea o echipă bine articulată. Mi-a plăcut Craiova din returul campionatului trecut, acele victorii cu CFR Cluj şi Dinamo", a declarat Constantin Cernăianu, cel care astăzi îşi aniversează ziua de naştere (77 de ani). Antrenorul "Campioanei unei mari iubiri" a mai spus: "Este un campionat destul de strâns. Craiova? Cred că se va situa în primele cinci-şase locuri".

Constantin Cernăianu va participa pe 24 octombrie (sâmbătă) în Bănie la lansarea cărţii "Oblemenco, meciul cu viaţa", volum aflat în curs de apariţie la Editura de Sud.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-12-2009, 04:49 PM
Mesaj: #239
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Astra Ploieşti - Universitatea Craiova, duminică, ora 16, GSP TV

Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit programul şi televizările partidelor rundei a X-a a Ligii I. Astfel, Universitatea va jucat duminică, de la ora 16, în compania formaţiei Astra Ploieşti. Partida va fi transmisă în direct pe GSP TV şi comentariu live pe editie.ro.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-12-2009, 04:52 PM
Mesaj: #240
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Lui Costea şi lui Prepeliţă trebuie să li se dea şanse!"

Team managerul Universităţii Craiova, Silvian Cristescu, a afirmat ca jucătorii de la Ştiinţa sunt nedreptăţiţi de către actualul selecţioner Răzvan Lucescu.

"Am trăit o mare umilinţă sâmbătă seara. Eram convins că vom pierde, dar nu în acel hal. Este normal să fiu supărat, pentru că nu avem jucători la lot. Consider că lui Costea şi lui Prepeliţă li se face o mare nedreptate. Din păcate, la naţionala mare suntem pasaţi de către selecţioner. Lui Costea şi lui Prepeliţă trebuie să li se dea şanse. Prepeliţă este unul dintre cei mai constanţi jucători din ţară, iar evoluţiile lui sunt din ce în ce mai bune, dar nu primeşte şansă. Florin este cel mai talentat jucător din ţară şi nu este chemat de Lucescu, care, din câte văd, se crede moştenitor deja la naţională şi se întreabă acum ce avem noi cu moştenirea lui", a afirmat oficialul Ştiinţei.

Cristescu este de părere că România a făcut cel mai slab meci de până acum şi nu este de acord să se caute ţapi ispăşitori, întrucât îl consideră pe Răzvan Lucescu principalul vinovat.

"A fost cel mai slab meci al naţionalei de când s-a înfiinţat fotbalul în această ţară. Nu am jucat nimic, absolut nimic. Şi dacă jucau Insulele Feroe în locul nostru, cred că o făceau mai bine. Sârbii au făcut cu noi un antrenament ca printre jaloane şi cred că nici printre jaloane nu le ieşea atât de bine. Dacă scoatem golurile din rezumat meciului şi întrebăm pe cineva care nu a văzut partida cât a fost scorul, spune din prima că sârbii au dat şase - şapte goluri. Dureros este ce se întâmplă cu acest individ care se crede antrenor. Nu are nicio strategie. La primul eşec văd că se dă vina pe FRF, jucători, gazon, oricine, dar numai antrenorul nu este considerat vinovat. Ba nu, este principalul vinovat. Acum un an, îi dădeam în cap lui Piţurcă, deşi a avut rezultate, dar Răzvan este ţinut în palmă. Acum eşti umilit, dar antrenorul nu are vină, până acum antrenorul era vinovat, acum este scutit selecţionerul. Tatăl lui are personalitate şi a reuşit să pună copilul sus, mai ales că a fost impus de unii şi de alţii. Dacă vrem să întinerim lotul, trebuie să luăm jucători de 21 - 22 de ani, ca Serbia. Nu de 28 - 30 de ani. Să îi aşteptăm un an şi sigur dau rezultate, dar ce să facem cu nişte jucători bătrâni? După o asemenea umilinţă, orice antrenor ar trebui să-şi dea demisia", a afirmat Cristescu.

De asemenea, team managerul Universităţii crede că persoana cea mai potrivită pentru funcţia de selecţioner al naţionalei României ar fi actualul antrenor al formaţiei gorjene Pandurii Târgu Jiu.

"Cred că, dacă Piţurcă suferea o asemenea înfrângere, era dezastru, îl desfiinţau toţi. El a fost bombardat după egalurile cu Franţa şi Italia, iar băiatul lui tata este protejat. Ştiu că va pleca cineva după această umilinţă, dar clar că nu va pleca vinovatul principal, care este antrenorul. Nu va mai chema nişte jucători, dar el va rămâne. Ca selecţioner, singurul acum care ar putea să facă ceva este Sorin Cârţu", a declarat Silvian Cristescu la Radio Oltenia Craiova.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
13 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut