Grupa A (Grupa Timişoarei): Ajax, Anderlecht, Dinamo Zagreb, FC Timisoara
12-18-2009, 09:24 AM
Mesaj: #101
|
|||
|
|||
RE: Grupa A (Grupa Timişoarei): Ajax, Anderlecht, Dinamo Zagreb, FC Timisoara
Ajax Amsterdam-Anderlecht 1-3, în ultima etapă a Grupei A
Formaţia belgiană Anderlecht Bruxelles a reuşit să câştige Grupa A a Ligii Europa, din care a făcut parte şi FC Timişoara, după ce s-a impus, joi, în deplasare, scor 3-1, în faţa olandezilor de la Ajax Amsterdam, care erau deja calificaţi în 16-imile competiţiei, informează UEFA.
Golurile învingătorilor au fost marcate de tânărul internaţional belgian Romelu Lukaku (16 ani), în minutele 13 şi 22, şi de Legear 43, în timp ce reuşita de onoare a olandezilor i-a aparţinut lui Emanuelson (77). Ajax: Stekelenburg - Van der Wiel, Oleguer, Vertonghen, Anita - Donald (Suarez 80), Eyong Enoh (Rommedahl 60), De Jong (De Zeeuw 84) - Pantelic, Sulejmani, Emanuelson. Antrenor: Martin Jol. Anderlecht: Proto - Gillet, Mazuch, Juhasz, Deschacht - Legear (Suarez 80), Biglia, Kouyate, Van Damme (Sare 90) - Lukaku (Frutos 64), Boussoufa. Antrenor: Ariel Jacobs. În celălalt meci, FC Timişoara s-a impus în deplasarea de la Zagreb, scor 2-1, graţie reuşitelor lui Gigel Bucur şi Goga. Clasament: 1. ANDERLECHT 11p (9-4), 2. AJAX AMSTERDAM 11p (8-6), 3. Dinamo Zagreb 6p (6-8), 4. FC Timişoara 5p (4-9) http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-18-2009, 09:38 AM
Mesaj: #102
|
|||
|
|||
RE: Grupa A (Grupa Timişoarei): Ajax, Anderlecht, Dinamo Zagreb, FC Timisoara
Jurcic: "În campionat am mers bine, însă în Europa am fost pedepsiţi"
Antrenorul Krunoslav Jurcic s-a declarat dezamăgit atât de rezultatul din meciul cu Timişoara, cât şi de cel din partida Ajax Amsterdam-Anderlecht Bruxelles, de care depindea direct calificarea echipei sale.
"Desigur că sunt dezamăgit că nu am reuşit să învingem în acest meci, dar şi din cauza rezultatului de la Amsterdam, unde nu mă aşteptat ca Anderlecht să câştige. În mod clar, am fost echipa mai bună în acest meci, am avut ocazii, dar nu am reuşit să obţinem victoria. În campionat am mers bine, însă în Europa am fost pedepsiţi", a declarat Jurcic, care a ţinut să aprecieze prestaţia portarului Taborda, declarându-se mirat că acesta a fost rezervă în precedentele partide. FC Timişoara a învins-o joi, în deplasare, pe Dinamo Zagreb cu scorul de 2-1, în ultima etapă a Grupei A din Liga Europa, şi a obţinut prima sa victorie din acest an în cupele europene. Timişorenii au marcat prin Bucur (67) şi Goga (84), dar şi prin Scutaru, care în minutul 80 a înscris un autogol. Clasamentul final al Grupei A: 1. ANDERLECHT 11p, 2. AJAX 11p, 3. Dinamo Zagreb 6p, 4. FC Timişoara 5p. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
12-18-2009, 02:02 PM
Mesaj: #103
|
|||
|
|||
RE: Grupa A (Grupa Timişoarei): Ajax, Anderlecht, Dinamo Zagreb, FC Timisoara
Presa croată: "Primăvara nu stă după Dinamo!"
Publicaţia 24 Sata a notat, joi, după înfrângerea, cu scorul de 2-1, înregistrată de Dinamo Zagreb în meciul cu FC Timişoara, că echipa croată a dominat şi şi-a creat ocazii, dar portarul formaţiei timişorene, Pedro Taborda, a avut o prestaţie foarte bună.
"Dinamo a încheiat din nou cursa europeană înainte de primăvară. N-au fost goluri la Zagreb în prima repriză, în schimb a marcat Anderlecht cu Ajax, zdrobind visele echipei lui Jurcici. Dar şi performanţele apar după merit, de cele mai multe ori. Iar Dinamo, să fim sinceri, nu merita. Cu Timişoara Dinamo a dominat, şi-a creat ocazii, dar românii au avut un portar fantastic", menţionează 24 Sata. Cotidianul Vecernji List a titrat: "Primăvara europeană rămâne un vis pentru Dinamo Zagreb". "Dorinţa, speranţa, rugăciunile, toate s-au dus, iar Dinamo s-a întors la realitate. Dinamo a scris o nouă poveste tristă pe stadionul Maksimir. Toate visele s-au spart. Anderlecht conducea la Amsterdam iar speranţele lui Dinamo erau deja prăbuşite. Dinamo a luptat, dar a ratat câteva ocazii importante", a notat sursa citată. Postul TV HRT a menţionat că Dinamo Zagreb a fost învinsă la sfârşit şi "se rupe de Liga Europa". "Din nou, echipa din Zagreb nu va ierna în Europa. Dinamo avea nevoie de victorie, iar Ajax să bată pe Anderlecht. Niciuna dintre variante nu s-a îndeplinit. În România, Dinamo Zagreb a făcut unul dintre cele mai bune jocuri, dar de această dată nu a reuşit să penetreze solida defensivă română, deşi a avut destule oportunităţi. Elevii lui Jurcici au jucat la victorie pe un teren îngheţat, au creat presiune, dar au pierdut. Timişoara a profitat de şansele ivite", a notat HRT. Ziarul Jutarnji List a comentat: "Primăvara nu stă după Dinamo": "Au trecut 40 de ani de la ultima calificare în primăvara europeană, iar Dinamo a eşuat din nou. Totul s-a sfârşit în momentul în care Anderlecht a condus la scor la Amsterdam. Dinamo a făcut un meci bun, a lipsit însă norocul la finalizare". Formaţia FC Timişoara a obţinut, joi, prima victorie în grupa A a Ligii Europa, după ce a învins, cu scorul de 2-1 (0-0), în deplasare, echipa croată Dinamo Zagreb, într-un meci contând pentru etapa a şasea, ultima. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
4 Musafir(i)
4 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut