Preliminarii Cupa Mondială: România - Austria, 9 septembrie 2009, Bucureşti
09-10-2009, 09:46 AM
Mesaj: #101
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Austria, 9 septembrie 2009, Bucureşti
Payer: "Trebuie să fim foarte mândri de acest punct, ne întoarcem acasă victorioşi"
Portarul naţionalei Austriei, Helge Payer, a declarat, miercuri, că este extrem de mulţumit de remiza obţinută în România, scor 1-1, pe care o consideră ca pe un succes de care toţi austriecii trebuie să fie foarte mândri.
"Trebuie să fim foarte mândri de acest punct, ne întoarcem acasă victorioşi. Ştiam că putem înscrie în România şi am reuşit acest lucru. Ne-am îndeplinit şi obiectivul propus înainte de meci, să obţinem cel puţin un punct", a spus goalkeeper-ul Payer. Căpitanul austriecilor, Paul Scharner, l-a lăudat pe Payer, pe care îl consideră principalul artizan al obţinerii remizei din Ghencea. "Pentru ce s-a întâmplat în prima repriză trebuie să îi mulţumim lui Payer, pentru că nu am primit niciun gol. În repriza a doua ne-am mai revenit, păcat de acea ratare a lui Maierhofer. Bineînţeles că o victorie ar fi fost mai bună, pentru că ne puteam apropia de Franţa, dar totuşi e bine că au evoluat mulţi jucători tineri, care pot creşte", a declarat acesta. Echipa naţională a României a remizat, miercuri, scor 1-1, cu reprezentativa Austriei şi rămâne fără nicio victorie pe teren propriu în preliminariile Campionatului Mondial din 2010 din patru jocuri disputate. România a condus prin reuşita lui Bucur (55), dar a fost egalată de Schiemer (82). În urma acestui rezultat, coroborat cu remiza dintre Serbia şi Austria, scor 1-1, România a pierdut orice şansă de calificare la CM 2010. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-10-2009, 12:14 PM
Mesaj: #102
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Austria, 9 septembrie 2009, Bucureşti
Bine ca avem 5 puncte in fata celor din Feroe. Presupun ca acestia nu vor lua toate cele 3 puncte din meciul cu Franta, ca in caz contrar meciul Romania-Feroe devine vital pentru evitarea ultimului loc
|
|||
09-10-2009, 02:15 PM
Mesaj: #103
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Austria, 9 septembrie 2009, Bucureşti
Ion Craciunescu: "Razvan Lucescu nu are jucatori pentru a face performanta"
Craciunescu este amagit de rezultatul obtinut de Romania in fata Austriei Fostul arbitru, Ion Craciunescu a declarat in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca remiza obtinuta de Romania in fata Austriei este un rezultat bun avand in vedere nivelul jucatorilor selectionati de Razvan Lucescu. Craciunescu considera ca acest rezultat nu mai conta, insa a concluzionat prin faptul ca Romania nu poate face mai mult, indiferent daca avem un antrenor de mare valoare, pentru nu avem jucatori care sa se poata duela de la egal la egal cu echipele din Europa.
Fostul presedinte al CCA considera ca vina apartine celor de la FRF, prin faptul ca acestia dau vina pe infrastructura in loc sa faca ceva concret in acest sens. "Sunt mohorat de acest rezultat, care nici nu mai conta. Cred ca ne cramponam de niste lucruri prea marunte.Traim intr-o amagire, intr-o minciuna si ne amagim fara rost. Trebuie sa facem o analiza si sa vedem care este distanta intre noi si altii. Am observat ca toata lumea spunea ca jucam pe un teren asa cum este. Stadionul este al unui club, insa m-a frapat un lucru: Romania joaca de 5 ori intr-un an de zile. Este inadmisibil sa-l auzi pe Chivu ca nu se poate antrena intr-un centru de pregatire cum este cel de la Mogosoaia. Cei din federtie arata cu degetul spre infrastructura in loc sa faca ceva concret. Ne mai miram ca suntem unde suntem, ca juniorii nu se califica, ca nu avem jucatori si ca avem rezultatele pe care le avem. Suntem un popor caruia ii place sportul si suntem pasionati de asta, insa ne ducem in jos. Ce pretentie putem avea daca nu avem unde sa ne antrenam. Cum se poate dezvolta fotbalul in Romania, daca nu avem terenuri de antrenament. Cred in Razvan Lucescu ca om, insa daca nu are materie prima nu poate face performata. Ne cramponam ca nu joaca unul in locul lu' altul. Avem niste jucatori de nivel mediu. Ne chinuim de prea mult timp cu aceste preliminarii si ar trebui sa facem un program mult mai elaborat. Traim in minciuna ca sa le fie bine celor de sus. Nu avem jucatori cu care sa batem echipele mari. Este un om cu imagine foarte buna care da bine pentru jucatori, insa nu poate face mare lucru cu acesti jucatori. Degeaba avem un mare antrenor daca nu avem jucatori buni.", a declarat Ion Craciunescu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-10-2009, 02:49 PM
Mesaj: #104
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Austria, 9 septembrie 2009, Bucureşti
Dorinel Munteanu: "Austria nu ne e inferioară cu nimic!" Eşti de acord?
Deţinătorul recordului de selecţii în reprezentativa României, Dorinel Munteanu, a comentat prestaţa tricolorilor în partida cu Austria, fiind de părere că Răzvan Lucescu ar trebui să beneficieze în continuare de încrederea şi susţinerea suporterilor şi a oamenilor de fotbal.
"Era foarte important un rezultat pozitiv cu Austria, e păcat că nu am cîştigat. Atît pentru moral, cît şi din multe alte motive, o victorie aseară ne-ar fi prins foarte bine. Selecţionerul trebuie să beneficieze în continuare de încredere şi să aibă liniştea necesară pentru a putea construi o echipă naţională cît mai competitivă. Nu e uşor să joci în faţa unui adversar cum e Austria, puteam să punem mai multă presiune, dar a contat şi oboseala acumulată în partida cu Franţa. E clar că pentru a avea un joc bun, îţi trebuie şi un gazon decent, însă asta nu e o scuză. Adversarii au evoluat pe aceeaşi suprafaţă şi s-au descurcat la fel. În acest moment, Austria nu ne este inferioară", a spus Munteanu pentru gsp.ro. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-10-2009, 04:01 PM
Mesaj: #105
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Austria, 9 septembrie 2009, Bucureşti
Ne-am obisnuit fara Mutu la nationala
CATALIN HILDAN, UNICUL CAPITAN!!! TE VOM IUBI MEREU!!! |
|||
09-10-2009, 04:07 PM
Mesaj: #106
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Austria, 9 septembrie 2009, Bucureşti
Trebuie sa ne obisnuim fara Mutu, la fel cum am facut-o fara Dobrin, apoi fara Dumitrache, apoi fara altii.
http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-10-2009, 06:34 PM
Mesaj: #107
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Austria, 9 septembrie 2009, Bucureşti
Anghel Iordănescu: "S-a demonstrat aseară că remiza cu Franţa a fost obţinută cu multă şansă"
Fostul selecţioner Anghel Iordănescu s-a arătat nemulţumit faţă de prestaţia echipei naţionale din meciul cu Austria, însă susţine că se află în continuare de partea lui Răzvan Lucescu.
"Nu atît rezultatul de aseară m-a deranjat, cît jocul. A fost o prestaţie fără culoare, fără conţinut, echipa României a demonstrat nimic altceva decît faptul că rezultatul de la Paris a fost obţinut cu multă şansă. Ocaziile noastre au apărut pe greşelile apărării Austriei. Să fie clar un lucru, nu sînt contestatarul lui Răzvan Lucescu, ci chiar îl susţin. El trebuie să analizeze bine, pentru că este singurul responsabil. Ceea ce m-a deranjat a fost că am întîlnit o echipă modestă şi nu ne-am impus. Trebuie avut în vedere şi faptul că şi starea gazonului a influenţat jocul nostru, pentru că avem fotbalişti tehnici, cu un joc de pase foarte bun", a spus Anghel Iordănescu la GSPTV. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-10-2009, 06:35 PM
Mesaj: #108
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Austria, 9 septembrie 2009, Bucureşti
Grigoraş: "Avem generaţii de metale preţioase doar cînd jucăm cu San Marino, Feroe şi Andorra!"
Antrenorul Politehnicii Iaşi spune că fotbalul românesc suferă din cauza lipsei investiţiilor în infrastructură şi formarea juniorilor.
Petre Grigoraş a comentat ultimele evoluţii ale echipei naţionale: "Ăştia sîntem! Nu am reuşit să batem o echipă care a mai reuşit să se califice în ultima perioadă la un turneu final doar pentru că a fost ţară organizatoare. S-a ajuns aici pentru că acum culegem roadele faptului că sîntem la pămînt cu infrastructura şi cu Centrele de Copii şi Juniori, lucru care face imposibilă apariţia unor jucători de mare valoare.Ne batem în piept cînd batem echipe ca San Marino, Feroe sau Andorra, nu mai ştim cum să le spunem generaţiilor care cîştigă, de aur, de diamant, de platină sau alte metale preţioase, însă cînd jucăm cu echipe ceva mai puternice vedem cu adevărat unde sîntem. Cu echipe importante, nu pierdem doar dacă avem şansă, bazîndu-ne pe un joc defensiv. Singur soluţie pentru a ieşi din această situaţie este ca patronii din fotbal să nu mai apară toată ziua la televizor, făcînd-o pe specialiştii, şi să investească la baza piramidei". http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-10-2009, 06:41 PM
Mesaj: #109
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Austria, 9 septembrie 2009, Bucureşti
Gigi Becali: "Numai gazonul a fost de vină în meciul cu Austria, altfel băteam cu 3-0"
Finanţatorul stelist Gigi Becali a fost ironic la adresa celor care au protestat vizavi de starea gazonului de pe stadionul Ghencea la meciul România-Austria.
"Am jucat extraordinar, dar nu am avut noroc. Numai gazonul a fost de vină pentru eşec, pentru că altfel le dădeam vreo 3 goluri la ce jucători tehnici avem. Noi am avut nişte ocazii create pe valoarea jucătorilor, însă austriecii au pasat mai mult. Lor de ce nu le-a afectat jocul starea gazonului? De ce nu au fost spectatori? Păi, pentru că nu au fost jucători de la Steaua în prima echipă. Steaua înseamnă totul în România, totul orbitează în jurul Stelei", a spus Gigi Becali la GSPTV. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-10-2009, 08:21 PM
Mesaj: #110
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: România - Austria, 9 septembrie 2009, Bucureşti
Ioan Becali: "Ca să avem rezultate la naţională trebuie să impun eu iarăşi jucătorii"
După ce a afirmat în presa italiană că el este şeful fotbalului românesc, impresarul Ioan Becali susţine că deţine şi soluţia pentru redresarea echipei naţionale.
"Ca să avem rezultate la echipa naţională, ar trebui să fiu eu cel care impune jucători la echipa naţională, aşa cum făceam în anii cînd obţineam calificări pe bandă rulantă. Totuşi, să nu uităm unde evoluau jucătorii de atunci", a spus Ioan Becali la GSPTV: "Mîine ne vom întîlni cu o mare casă de avocatură, care va instrumenta cazul. Să fiţi liniştiţi, Mutu nu se va lăsa de fotbal şi va fi prezent la toate meciurile pe care echipa naţională le va susţine în noua campanie de calificare, cea pentru Euro 2012". http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
5 Musafir(i)
5 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut