Ştiri Steaua Bucureşti
09-22-2009, 02:45 PM
Mesaj: #281
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Cristiano Bergodi: "Acum vedeţi ce e la Steaua?"
Fostul tehnician din Ghencea a rupt tăcerea şi a admis că starea de teroare pe care o induce Becali în vestiarul Stelei îi crispeazăpe jucători. "Au ajuns să se teamă să dea o pasă de doi metri ca nu cumva să-i certe patronul", a declarat Bergodi.
Gazeta l-a contactat ieri pe fostul antrenor al Stelei, Cristiano Bergodi, pentru a încerca să lămurească dacă dezvăluirile făcute la Fanatik Show sînt reale sau dacă, dimpotrivă, lucrurile povestite acolo sînt fabulaţii şi n-au nimic în comun cu realitatea. - Domnule Bergodi, v-am sunat să vă întrebăm dacă dezvăluirile făcute de fotbalistul Stelei la Fanatik Show sînt adevărate sau sînt invenţii? - Perfect adevărate. Nu e absolut nimic invenţie sau fabulaţie. Nimic, nimic, nimic! Adevărat sută la sută. - Dar... - Eu am văzut declaraţiile de duminică seara, la televizor, însă fiind vocea distorsionată n-am înţeles foarte bine. Am intrat apoi pe internet şi am văzut ce a zis jucătorul Stelei şi e exact realitatea. - E şi povestea a ceea ce s-a petrecut exact în vestiar. - Da. Eu n-am dezvăluit absolut nimic din ce a fost acolo, n-am vrut să vin şi să vorbesc eu că după aceea puteam fi acuzat că sînt subiectiv, că vreau să-l atac pe Becali şi să povestesc versiunea mea pentru a mă răzbuna. Iată că a venit un jucător curajos, chiar dacă în spatele anonimatului, şi a făcut lumină. "Vedeţi în ce tensiune am lucrat?!" - Se spune acolo că e o adevărată teroare în vestiar din cauza lui Becali. Adevărat? - Jucătorii tineri au o frică foarte mare de Gigi. Le e teamă să mai şi paseze ca nu cumva să o facă greşit şi apoi să ajungă ţinte vii. Ceilalţi, mai cu experienţă, se pot stăpîni mai bine, dar ceilalţi - nu. Acum vedeţi ce tensiune este la Steaua! Vedeţi ce se petrece în interior şi unde şi în ce condiţii am fost nevoit să lucrez?! - V-aţi fi aşteptat să facă jucătorii astfel de dezvăluiri? - Pentru mine a fost un adevărat noroc. Dacă n-ar fi apărut aceste declaraţii, eu aş fi părut un om fără educaţie, care l-a umilit pe Gigi în vestiar, cînd, de fapt, eu nu i-am zis nimic, nu i-am făcut nimic, tot scandalul a fost făcut de el. E adevărat, l-am înfruntat pentru că el venise şi înainte de meci la jucători. - Şi atunci n-aţi avut nimic împotrivă? - Păi, atunci n-am fost acolo. Îi chemasem pe jucători, ca de obicei, în sala de şedinţă, la ora 7 fără 10. Eu urma să mă duc la 7, dar între timp a intrat Becali peste ei. A început să ţipe, să-i acuze. A plecat şi apoi am ajuns şi eu, iar jucătorii mi-au spus tot. Nu e deloc normal ce s-a petrecut şi ce se întîmplă la Steaua din acest punct de vedere. "Noroc că în România ziariştii sînt oameni liberi, ca şi mine, şi arată oamenilor exact ce se petrece la Steaua, nu ascund adevărul" - Cristiano Bergodi, ex-antrenor Steaua "Voi pleca în Italia în zilele următoare şi sper să mă liniştesc acolo alături de familie după toată nebunia care a fost la Steaua" - Cristiano Bergodi, ex-antrenor Steaua "Interviul e o minciună, Bergodi minte!" Patronul Stelei a respins ieri orice acuzaţie. "E o mare minciună acel interviu de la Fanatik. E o invenţie. De altfel, îi voi da în judecată pe cei de la Fanatik Show. Bergodi spune că e real ce se spune acolo?! Şi el minte! Numai minciuni!" a fost tot ce a declarat Gigi. A refuzat prima "Să vii la palat să-ţi dau prima!", i-a strigat ironic din lojă Becali lui Cîrţu la finalul partidei Steaua - Pandurii 1-0. Replica tehnicianului gorjenilor n-a întîrziat: "Nu puteam să mă duc la palat. Voiaţi să schimbe Gigi iar antrenorul? Am vrut să-i spun asta şi la meci, dar mă auzea Stoichiţă şi se supăra. Glumesc, desigur! Oricum, cred că demiterea lui Bergodi a fost premeditată". Dayro, dorit în Argentina Exilat la Steaua II, Dayro Moreno este curtat de San Lorenzo, echipă antrenată de fostul internaţional argentinian Diego Simeone. Sud-americanii au nevoie de un atacant şi au pus ochii pe columbianul Stelei, dar şi pe unul din conaţionalii acestuia, Jackson Martinez. Pentru a obţine semnătura lui Dayro, şefii lui San Lorenzo mai au la dispoziţie fix o săptămînă pînă la încheierea perioadei de transferuri în Argentina. "Nu mă deranjează eticheta de sclav, poate sînt Spartacus" Mihai Stoichiţă spune că nu este nimic anormal în atitudinea sa faţă de patronul Stelei. "La meciul cu Pandurii am salutat loja, ce era să fac? Nu e Becali patronul meu? Nu mă deranjează că lumea mă consideră un sclav. Dacă aş fi un sclav precum Spartacus, aş fi încîntat", a declarat antrenorul clubului roş-albaştrilor. Gladiator roman, Spartacus a condus cea de-a treia răscoală a sclavilor în Italia între anii 74-71 î.Hr. Ultimele noutăţi > Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua: "Dayro Moreno şi Pleşan vor reveni la echipa mare săptămîna viitoare. Becali mi-a zis să fac ce vreau în privinţa lor. Nu mi-e teamă că aş putea să-mi pun vestiarul în cap". > Azi, la ora 13:00, steliştii pleacă la Bacău, acolo unde mîine vor juca împotriva echipei din localitate într-un meci contînd pentru şaisprezecimile Cupei României. Ultimul antrenament înaintea partidei este programat în această seară, la 19:00. > Valeriu Argăseală, preşedinte Steaua: "Dacă Bergodi nu vrea să ne despărţim amiabil, o să rămînă antrenorul Stelei. Însă doar în acte. Noi putem avea şi zece antrenori, n-ar fi o problemă. Dar preferăm să încheiem colaborarea în mod civilizat". http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-22-2009, 02:46 PM
Mesaj: #282
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
"Returnăm abonamentele!"
În cazul în care Stoichiţă îşi va pune iscălitura pe contractul cu Steaua, roş-albaştrii ameninţă că vor lua o decizie fără precedent.
Ultraşii Stelei continuă presiunile la adresa lui Gigi Becali şi a lui Mihai Stoichiţă, după mitingul organziat duminică împotriva lor. Într-un comunicat publicat de Reprezentanţii Asociaţiei Independente a Suporterilor Stelişti (AISS), aceştia anunţă că aşteaptă ca patronul să se ţină de cuvînt şi să cedeze către AISS sau către CSA Steaua drepturile asupra palmaresului şi a emblemei. "Am găsit investitori. În şase luni luăm clubul!" De altfel, fanii au contactat deja un grup de oameni de afaceri interesaţi să cumpere clubul. "Aceşti virtuali investitori sînt afacerişti potenţi şi posedă, pe lîngă puterea bănească, o calitate atît de importantă pentru noi: stelismul pur. În maximum şase luni tranzacţia poate fi finalizată. Steaua nu este Gigi Becali! E singura soluţie ca protestul să înceteze şi să avem o conduită normală", se arată în comunicat. "Îi aşteptăm la departamentul ticketing" Venirea lui Mihai Stoichiţă la Steaua a iritat şi mai mult spiritele în Ghencea, în condiţiile în care "Lippi" este considerat "sclavul" lui Becali. În cazul în care tehnicianul îşi va pune oficial iscălitura pe contract, grupurile de suporteri de la tribuna a II-a au anunţat că, alături de cei de la peluze, vor veni la club pentru a returna abonamentele. "Noi nu am primit încă nici o cerere din partea vreunei persoane care ar vrea să renunţe la abonament, dar dacă se va vrea acest lucru respectivul va trebui să se prezinte la departamentul de ticketing al Stelei", a precizat vicepreşedintele Iulian Ghiorghişor. "Foarte bine, scap de ei!" Gigi se bucură de intenţia suporterilor: "Ăştia sînt numai golani, beţivi şi drogaţi, care nu vor mai călca în viaţa lor pe Ghencea. Fanii adevăraţi sînt milioanele de suporteri, nu cîteva sute de demenţi!". "Steaua nu se vinde prin vagabonzi, prin suporteri. Nu dau eu raportul unur golani. De cînd am băgat bani la Steaua am devenit mai stelist decît toţi steliştii la un loc!" - Gigi Becali, patron Steaua 25 de milioane e suma minimă pe care Gigi Becali ar vrea-o în schimbul clubului http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-22-2009, 07:06 PM
Mesaj: #283
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Argăseală: "Nu ştiu dacă Bergodi s-a înţeles cu Ivanovici, dar i-a picat excelent înregistrarea"
Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală. infirmă faptul că pe înregistrarea prezentată la Fanatik ar fi vocea unui jucător al grupării din Ghencea şi lasă să se înţeleagă că în spatele acestor dezvăluiri ar putea sta chiar fostul antrenor Cristiano Bergodi.
"Se va dovedi că înregistrarea e falsă, e un lucru care nu există, dar care face foarte mult rău Stelei. Jucătorii sînt curioşi să afle adevărul, de aceea au făcut şi acea plîngere împotriva realizatorului emisiunii Fanatik. Nu ştiu dacă Bergodi s-a înţeles cu Ivanovici, dar i-a picat bine această înregistrare. Dacă îmi aduc bine aminte, patronul a povestit exact ce s-a întîmplat în vestiar, restul sînt poveşti! Ştiţi cum s-a întîmplat cu accidentările lui Ghionea şi Tătăruşanu? Baciu a deschis uşa, l-a lovit pe Ghionea cu ea în cap, geamul s-a spart şi l-a lovit pe Tătăruşanu, aflat de cealaltă parte a ei", a spus Argăseală la sportro. "Am făcut plîngere penală, jucătorii mi-au cerut să fac asta" Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, a comentat înregistrarile aparute pe Internet, care indica drept un fals caseta difuzată în cadrul emisiunii Fanatik Show, de pe DigiSport, spunînd că jucătorii Stelei nu ar fi declarat nimic negativ despre club. Mai mult, oficialul din Ghencea a spus că jucătorii i-au cerut să facă plîngere penală împotriva realizatorului emisiunii. "Cred că este adevărată înregistrarea. Nu văd cum ar fi putut-o prelucra cineva. Îmi confirmă bănuielile şi convingerile pe care le aveam. Noi vom solicita înregistrarea, pentru că deja am făcut plângere penală împotriva lui Ivanovici. Jucătorii mi-au cerut să fac asta. Personal, sunt consternat. Dacă am ajuns chiar în halul ăsta încât să naştem morţi, doar ca să zicem că a fost o crimă, s-a depăşit orice limită. Nu mai are rost să ne luptăm cu mediul virtual!", a spus Valeriu Argăseală pentru Adevarul.ro http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-22-2009, 07:07 PM
Mesaj: #284
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Gigi Becali: "Vin 10.000 de oameni din toată ţara să mă susţină printr-un miting"
Patronul Stelei, Gigi Becali, spune că înregistrarea prezentată de Horia Ivanovici la Fanatik Show este un fals şi spune că nu pune presiune pe jucători, aşa cum reieşea din spusele presupusului jucător stelist.
"Credeam că e un om pus de Ivanovici, nu el. Toată viaţa lui, Horia a făcut numai măgării şi lucruri asemănătoare, nu a prezentat niciodată încredere. Să fie Szekely jucătorul? Aveam ofertă de 800.000 de la Timişoara, i-am spus că-i dau şi lui 200.000 lui ca să plece. Mi-a răspuns că nu se compară condiţiile de la Steaua cu cele de la Poli şi a refuzat să plece, cum să fie el cel din înregistrare. Nu am avut timp să cert pe nimeni, am glumti cu jucătorii înainte de meci. E numai mîna lui Dinamo aici, l-am sunat pe Borcea şi i-am zis că el e prieten cu Ivanovici şi că e mîna lui, a început să rîdă şi nu mi-a dat nici un răspuns. Vin 10.000 de suporteri să mă susţină din toate colţurile ţării, va fi un miting făcut cu aprobare.", a spus Becali la sportro. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 04:04 PM
Mesaj: #285
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Juan Carlos Toja a fost suspendat o etapă de Comisia de Disciplină a LPF
Comisia de Disciplină din cadrul LPF a decis să-l suspende o etapă pe mijlocaşul Stelei, Juan Carlos Toja, şi să îi dea o amendă de 740 de lei, după ce în jocul cu Pandurii Tg. Jiu a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene, informează site-ul forului condus de Dumitru Dragomir.
Columbianul va fi suspendat astfel pentru partida din 16-imile Cupei României cu FCM Bacău, pentru că acesta este următorul joc oficial al roş-albaştrilor, dar va fi apt pentru meciul din Liga I cu FC Braşov. De asemenea, membrii Comisiei de Disciplină au mai hotărât ca jucătorul Cornel Frăsineanu de la Internaţional Curtea de Argeş să primească o suspendare de 3 etape şi o penalitate sportivă de 900 de lei. Fotbalistul a fost eliminat în ultimul meci din campionat, dar a primit o suspendare mai mare pentru că este recidivist. Comisia de Disciplină a LPF s-a întrunit marţi, pentru că miercuri, atunci când era ziua prestabilită a şedinţei, se vor disputa partide din 16-imile de finală ale Cupei României. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 04:04 PM
Mesaj: #286
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Hoţii maşinii lui Becali au fost trimişi în judecată
Şase persoane, implicate în furtul unor maşini de lux, printre care se afla şi cea a finanţatorului Stelei, Gigi Becali, au fost trimise în judecată, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Oana Bălaşa.
Procesul va fi judecat de Judecătoria Sectorului 1. În faţa instanţei au fost aduşi în aprilie pentru mandate de arestare, Ilie Alexandru, cunoscut ca Sandu Geamănu, Tinel Niculae, Paul Mihalache, Adrian Stănilă, Ştefan Mărgean şi Constantin David. Acuzaţia a fost de furturi de maşini de lux, printre care se afla şi cea a lui Gigi Becali. Judecătoria a decis eliberarea lui Ilie Alexandru, motivând că există doar "indicii" minime că el a săvârşit faptele pentru care s-a cerut arestarea, iar declaraţiile unor martori arată că interlopul a vrut să le "ajute" pe victime să îşi recupereze maşinile. Judecătoria notează, în motivarea deciziei, că "nu reiese constrângerea părţii vătămate prin violenţă sau ameninţare să dea suma de bani, iar alte elemente care să coroboreze aceste afirmaţii nu se află la dosarul cauzei". Între timp, Parchetul General ar urma să finalizeze în scurt timp dosarul în care este cercetat Gigi Becali pentru sechestrarea hoţilor maşinii sale. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, în urmă cu câteva luni, declinarea dosarului privind sechestrarea presupuşilor hoţi ai maşinii lui Gigi Becali la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din cauză că patronul Stelei este europarlamentar. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în urma dobândirii calităţii de deputat în Parlamentul European de către Gigi Becali, procurorii au dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privindu-i pe inculpaţii George Becali, Călin Otto Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu, Dumitru Beciu, Marius Geavala, Daniel Irimia, Marcel Popa, Mihai Mila şi pe învinuitul Romulus Dumitrescu (faţă de care s-au efectuat cercetări sub aspectul comiterii unor infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, uz fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării şi favorizare a infractorului) în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, pe 26 iunie, recursul lui Gigi Becali împotriva sentinţei Judecătoriei Sectorului 1 şi au decis că acesta poate părăsi ţara. Becali a fost eliberat din arest preventiv prin decizia Tribunalului Bucureşti din 16 aprilie, fiindu-i impuse, însă, mai multe interdicţii. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 04:11 PM
Mesaj: #287
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Hoţii maşinii lui Gigi Becali au mai furat autoturisme de lux de la alte şase persoane
Hoţii maşinii lui George Becali au mai furat, în perioada iunie 2008-martie 2009, autoturisme de lux de la alte şase persoane, după care îi sunau pe proprietari cerându-le bani pentru răscumpărare, informează un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În urma cercetărilor, a reieşit că Constantin Stan David, Tinel Niculae, Ştefan Mărgean şi Adrian Stănilă, toţi din cartierul Chitila, vizau autoturisme de lux, lăsate de către proprietari cu motorul pornit şi cheia în contact, împrejurare în care autorii pătrundeau în autoturism şi plecau cu acesta. "Acest modus operandi, respectiv furtul autoturismului lăsat cu motorul pornit, se regăseşte la toate infracţiunile comise în dauna părţilor vătămate Leonte Aurel, Muhammad Salah Abbey, Savu Valentin, Papuc Carol Vivi, Becali George, Eruşencu Mărăcineanu Dragoş, Mansour Mah´d", se arată în comunicatul Parchetului. Astfel, arată procurorii, având cheia autoturismului, autorii îl puteau valorifica mai uşor şi pentru o sumă mai mare de bani pe piaţa neagră, nemaifiind nevoiţi să procure chei contrafăcute pentru autoturismele în cauză. Potrivit procurorilor, cunoscând faptul că persoanele vătămate nu vor putea obţine despăgubirea pentru autoturismul sustras din cauză că nu aveau două rânduri de chei, autorii obişnuiau ca – după consumarea furtului – să contacteze persoana vătămată şi să-i propună "răscumpărarea" autoturismului sustras, respectiv restituirea acestuia părţii vătămate, în schimbul unei sume de bani. Infractorii obţineau astfel un profit sigur şi rapid în urma activităţii lor infracţionale, fără a se expune riscului pe care îl implică valorificarea autoturismului sustras pe piaţa neagră şi a eventualei găsiri a acestuia de către poliţie. Cei patru erau, de obicei, coordonaţi şi sprijiniţi de către inculpatul Alexandru Ilie, zis Sandu Geamănu, care obţinea astfel o parte a profitului infracţional. În activităţile de "restituire" a autoturismelor sustrase, membrii grupării pretindeau că autoturismele au fost furate de alte persoane şi că ei doar intermediază recuperarea acestora. Astfel, inculpaţii puteau, pe de o parte, negocia cu părţile vătămate pentru obţinerea unei sume cât mai mari, pretinzând că acesta ar fi solicitate de alte persoane, iar, pe de altă parte, se puteau disculpa, în situaţia în care persoana vătămată contactată ar fi alertat organele de poliţie. Un alt aspect al modului de operare folosit de către această grupare infracţională constă în deplasarea mai multor autori la locul comiterii furtului, deplasarea acestora realizându-se cu un autoturism având montate plăcuţe de înmatriculare cu numere străine; identificarea autoturismului care ar putea fi sustras era urmată de coborârea unuia sau a unora dintre autori (cei care realizează acţiunea de sustragere), în timp ce ceilalţi autori rămâneau în autoturismul cu care se deplasaseră la locul faptei, pentru a asigura scăparea tuturor, în cazul intervenirii vreunui "incident". Membrii acestei grupări infracţionale au mai fost cercetaţi pentru comiterea mai multor infracţiuni în modalitatea expusă mai sus, aceştia fiind trimişi în judecată prin rechizitoriul la începutul lui 2008 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, dosarul fiind în prezent în stare de judecată. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul Paul Mihalache, acesta – independent de activitatea celorlalţi – utiliza acelaşi modus operandi (sustragerea autoturismului având motorul pornit), din aceleaşi raţiuni, arată procurorii. În total, au fost trimise în judecată şapte persoane: Constantin Stan David, Tinel Niculae, Ştefan Mărgean (arestat în lipsă), Adrian Stănilă, Ilie Alexandru, Paul Mihalache, Alexandru Vasilache Albu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 04:13 PM
Mesaj: #288
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Gigi a uitat să le mai dea banii
Înaintea meciului cu Sheriff Tiraspol, Gigi Becali le promisese jucătorilor că le va achita primele pentru victoriile cu Ceahlăul (2-0) şi Oţelul Galaţi (1-0), în total 4.000 de euro, urmînd ca luna viitoare să le bage în cont şi bonusul pentru cîştigarea partidei de la Mediaş (4-2).
Lucru acesta trebuia să se întîmple încă de vinerea trecută, însă, o dată cu demiterea lui Bergodi, patronul a uitat de recompensele jucătorilor. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 04:15 PM
Mesaj: #289
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Mihai Stoichiţă: "Sînt cel mai bun după Lucescu!"
Noul antrenor din Ghencea le-a cerut jucătorilor să nu-l mai strige "nea Mihai", ci să-i spună "domnule Stoichiţă" şi se laudă la fiecare antrenament cu realizările din cariera lui de antrenor.
Gazeta Sporturilor dezvăluie ceea ce Mihai Stoichiţă a impus în vestiarul Stelei de la venirea sa în locul lui Cristiano Bergodi. El a condus primul antrenament în Ghencea vinerea trecută, la doar 10 ore după finalul meciului cu Sheriff, iar de atunci a adunat 4 şedinţe de pregătire cu Ghionea şi compania. Suficient pentru a-şi implementa noul stil. 1. Nu "Mister", ci "Domnule" Dacă pe vremea lui Bergodi jucătorii se obişnuiseră să se adreseze cu "Mister" şi să-i vorbească la "per tu", acum lucrurile stau diametral opus. Stoichiţă le-a cerut băieţilor să i se adreseze cu "domnule Stoichiţă". "Gata cu tutuielile. Nu sînt nea' Mihai sau mai ştiu eu ce altceva, sînt domnule Stoichiţă, să fim înţeleşi!", le-a transmis clar antrenorul. În schimb, el nu-i strigă pe toţi pe nume, ci foloseşte de multe ori apelativul: "Bă!" 2. "Doar eu şi nea Mircea" Noul tehnician din Ghencea nu a ezitat să se compare în faţa lui Ghionea&compania cu tehnicianul lui Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu. "Sînt cel mai bun antrenor român după nea Mircea. Pe unde am fost, am avut performanţe. Cu echipele mari mă băteam la campionat şi cupă, iar pe echipele de mîna a doua le ridicam de la retrogradare şi le duceam sus". 3. "Am bătut mereu Steaua cu 2-0 sau 3-0" Pentru a le evidenţia şi mai bine jucătorilor valoarea sa ca antrenor, Stoichiţă le-a reamintit acestora inclusiv că de cîte ori a avut ocazia să joace împotriva roş-albaştrilor a cîştigat fără probleme: "La fiecare echipă pe care am antrenat-o, cînd am întîlnit Steaua am bătut-o fără emoţii cu 2-0 sau 3-0. Cred că asta vă spune multe despre mine". De 3 ori s-a aflat Stoichiţă ca adversar al roş-albaştrilor în Liga I. De fiecare dată a cîştigat "Nu i-am luat tare pe jucători. Ăsta sînt eu. Mă comport la antrenamente mai coleric pentru a înţelege ceea ce vreau de la ei" - Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua "Stoichiţă e în primii 5 antrenori din România, pe cînd Bergodi nu e nici în primii 20 din Italia" - Dumitru Dragomir, preşedinte LPF "Să vedeţi voi cît iubit va fi Stoichiţă de către jucătorii Stelei. În scurt timp va fi foarte apreciat" - Gigi Becali, patron Steaua 5 zile au trecut de cînd Stoichiță a preluat conducerea tehnică a Stelei, timp în care a reușit o victorie, la debut, cu Pandurii (1-0) Stoichiţă: "Nu Gigi, ci domnule Becali!" Mihai Stoichiţă a fost primul care a cerut ca în Ghencea să nu se mai vorbească la persoana a II-a singular între staff şi conducere. "Eu i-am zis lui Stoichiţă să-mi zică Gigi, aşa cum ne-am obişnuit, dar el mi-a cerut să-l las să-mi zică . Eu nu prea am fost de acord, dar el a zis că aşa îmi va spune", a spus Gigi Becali în ziua în care l-a adus pe Stoichiţă pe banca Stelei. Gigi a uitat să le mai dea banii Înaintea meciului cu Sheriff Tiraspol, Gigi Becali le promisese jucătorilor că le va achita primele pentru victoriile cu Ceahlăul (2-0) şi Oţelul Galaţi (1-0), în total 4.000 de euro, urmînd ca luna viitoare să le bage în cont şi bonusul pentru cîştigarea partidei de la Mediaş (4-2). Lucru acesta trebuia să se întîmple încă de vinerea trecută, însă, o dată cu demiterea lui Bergodi, patronul a uitat de recompensele jucătorilor. "Face nişte şedinţe de te ia somnul" Stoichiţă (55 de ani) a decis că de aici înainte jucătorii trebuie să intre în cantonament cu două zile înainte de meciuri, nu cu una. "Nu asta ar fi problema, deşi ne ţinea doar în preziua partidei în cantonament. Mai rău e că face antrenamente de te ia somnul. Stăm cîte o oră jumătate sau chiar două pe teren", a dezvăluit unul dintre jucători. "Vorbeşte doar cu veteranii" Jucătorii simt că deja s-ar putea forma iar "bisericuţe" la echipă din cauza modului în care se comportă noul tehnician. "Mai mult vorbeşte cu cei mai vechi, mai ales cu Petre Marin. Pe cei mai noi, pe care nu îi prea cunoaşte, şi pe ăştia mai mici nici nu îi bagă în seamă. Din păcate, acest lucru ar putea rupe unitatea grupului pe care o reuşise", s-a confesat un fotbalist. “De ce-l aduce pe Dayro înapoi?” După ce jucătorii din Ghencea au aflat că Stoichiță vrea să-l readucă la prima echipă pe Dayro Moreno, în vestiarul Stelei s-a ridicat întrebarea: "Stoichiță se supune ordinelor venite din lojă?". Decizia tehnicianului de a-l reprimi pe columbian a fost privită cu multe semne de întrebare de ceilalți fotbaliști, mai ales că Dayro este total nepregătit din punct de vedere fizic, lucru pe care Stoichiță l-a dezvăluit elevilor săi zilele trecute. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 04:16 PM
Mesaj: #290
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Steaua fără Romeo Surdu la Bacău!
Mihai Stoichiţă nu l-a inclus pe atacantul Romeo Surdu în lotul deplasat la Bacău, pentru meciul de Cupă, pentru a-l odihni după ce elevul său a acuzat o stare accentuată de oboseală.
Faţă de anii trecuţi, Becali a trasat obiectiv echipei în actualul sezon şi cîştigarea Cupei României, lucru pe care Steaua nu l-a mai reuşit din vara lui 1999. Tocmai de aceea, Stoichiţă i-a anunţat pe jucători că va trata cu maximă atenţie partida de diseară cu FCM Bacău. Totuşi, a fost nevoit ieri să-l lase acasă pe unul dintre oamenii săi de bază. Surdu n-a făcut deplasarea în Moldova şi s-a pregătit ieri separat, alături de Bibişkov, un alt fotbalist care nu face parte din lotul de 18 pentru jocul cu băcăuanii. Surdu acuză o stare de oboseală după ce a jucat multe meciuri în acest început de sezon: 13 din cele 14 pentru Steaua, plus jocurile echipei naţionale, acolo unde a fost unul dintre preferaţii lui Răzvan Lucescu. Surdu va fi însă apt sută la sută pentru meciul de duminică, din Liga I, cu FC Braşov, liderul la zi în campionat. "Stoichiţă se gîndeşte să facă o echipă cu FCM Bacău astfel încît să poată alinia apoi cel mai bun 11 la jocul cu Braşov, însă fără a pune în pericol calificarea în optimile de finală ale Cupei", a declarat ieri Valeriu Argăseală. 6,73 e media notelor GSP primite de Surdu în actualul sezon, fiind pe locul 2 în topul steliştilor, după Zapata (6,80) Bergodi, lăudat de selecţioner Răzvan Lucescu crede că Steaua a pierdut un tehnician valoros în momentul în care a renunţat la Cristiano Bergodi. "Steaua arăta bine cu Bergodi pe banca tehnică, este un antrenor deosebit. Echipa părea foarte serioasă şi muncitoare. Eu eram mulţumit că jucătorii din Ghencea veneau la prima reprezentativă pregătiţi bine atît din punct de vedere tactic, cît şi fizic", a explicat Lucescu jr. "I-am mai bătut o dată" Ultimul succes al Bacăului în faţa Stelei s-a consumat în 1999, cînd pe banca tehnică a moldovenilor era chiar actualul tehnician, Gheorghe Poenaru. "Au trecut zece ani de cînd am învins Steaua ultima dată, nu am cum să uit, mai ales că a fost prima mea victorie din cariera de antrenor. Ne vom mobiliza ireproşabil şi acum, în Cupă, avem suficiente argumente încît să cîştigăm, chiar dacă Steaua e favorită", a spus Poenaru. "Sînt cel mai prietenos patron" Gigi Becali spune că elevii lui Stoichiţă n-au nici un motiv să se teamă de el: "Dintre toţi patronii din Liga I, eu sînt cel mai apropiat de jucători. Mai glumesc cu ei, mai vorbesc şi despre gagici uneori, îi destind. Dacă e cineva nemulţumit, e liber să meargă la altă echipă. Lui Szekely i-am spus că îi dau 200.000 de euro în mînă dacă acceptă să plece la Timişoara şi a preferat să rămînă la Steaua". > Andrei Ionescu s-a refăcut după accidentarea suferită înainte de meciul cu Pandurii şi face parte din lotul deplasat la Bacău. La fel şi Tătăruşanu, care a făcut o pauză de cîteva zile după ce s-a tăiat la faţă în cioburile unui geam spart în vestiar. > Gigi Becali nu va merge la Bacău pentru a urmări partida roş-albaştrilor din şaisprezecimile Cupei. Acesta va evita astfel întîlnirea cu suporterii stelişti, dar şi cu preşedintele de onoare al Bacăului, cu care a avut un conflict pe seama transferului lui Lovin. > Basarab Panduru, manager sportiv Steaua: "Încă nu s-au liniştit apele în Ghencea. Sper să se îmbunătăţească atmosfera cît mai repede pentru că ne aşteaptă meciuri foarte grele". http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
66 Musafir(i)
66 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut