Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Universitatea Craiova
09-26-2009, 12:32 AM
Mesaj: #151
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Pavel Badea: Ştiinţa nu pierde la Timişoara

Fost coechipier cu Neagoe şi Cristescu, "Bădiţă" consideră că revenirea celor doi în staff-ul Universităţii este un lucru benefic, iar în derbiul de sâmbătă, de la Timişoara, prevede egal sau victorie pentru Craiova.

- Cum comentezi revenirile lui Eugen Neagoe şi Silvian Cristescu, coechipierii şi prietenii tăi, în staff-ul Ştiinţei?
- Eu sunt mai mult decât naţionalist, sunt un foarte mare regionalist! Faptul că au venit doi olteni la echipa noastră, doi foşti mari fotbalişti care au adus eventul sezonului 1991 în vitrina clubului, nu poate fi decât benefic pentru Universitatea Craiova. Pe scurt, consider binevenită această mutare a finanţatorului Mititelu.

- Nu se pot face însă minuni peste noapte!
- Cum să spun? Universitatea are o bună echipă, un bun grup. Cred că anul trecut aveam echipă, dar nu prea aveam jucători. Anul acesta avem jucători, dar nu prea avem echipă! Sunt convins că se va înţelege corect sensul afirmaţiilor mele. Stăruind asupra acestui nou sezon, afirm cu toată responsabilitatea, nu de complezenţă, că Universitatea are un grup de jucători foarte bun.

- Cu toate acestea, Ştiinţa a avut un început de campionat modest...
- Este adevărat. Asta este însă apanajul echipelor tinere... Inconsecvente şi inconstante în exprimare.

Suporterii pot fi readuşi la stadion prin rezultate
- Şi atunci s-a apelat la "bătrâni"!

- Consider oportun faptul că au venit Trică şi Bădoi. Cred că acest lucru dă o şi mai mare greutate echipei.

- Suporterii sunt supăraţi şi, din mai multe motive, au părăsit echipa...
- Eu, care sunt oltean, nu înţeleg această atitudine a fanilor Craiovei.

- Cum crezi că ar putea fi readuşi la stadion?
- Simplu. Prin jocuri şi rezultate bune ale echipei, suporterii vor fi readuşi la stadion. Şi cred că aşa se va întâmpla.

- Cum vezi derbiul de sâmbătă, din Banat, FC Timişoara - Universitatea?
- Este o partidă grea, mai ales că se dispută la Timişoara, în faţa unui stadion plin, cu suporteri ai gazdelor care-şi încurajează echipa din primul până în ultimul minut de joc, aşa cum era şi la noi. Ambele echipe care se vor întâlni sâmbătă la Timişoara joacă fotbal, nu refuză spectacolul. Şi, din acest punct de vedere, cred că va fi un meci interesant, de calitate. Ştiinţa nu va pierde la Timişoara! Aş merge mai departe, adică aş zice că ar fi posibilă chiar o victorie a oltenilor. Cu alte cuvinte, pronosticul este X,2.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-26-2009, 12:33 AM
Mesaj: #152
RE: Ştiri Universitatea Craiova
La mulţi ani, Antonio!

Bucătarul Universităţii Craiova, Antonio Miceli, împlineşte astăzi 33 de ani. Născut în Napoli şi fiind fan al lui Napoli, Antonio a devenit şi suporter al Universităţii de doi ani şi jumătate, de când s-a stabilit în Craiova, iar de şase luni este cel care le găteşte atât acasă, cât şi în deplasare lui Costea şi companiei.

Antonio este căsătorit de patru ani cu Ramona, o olteancă get-beget şi îşi doreşte ca peste un an, de ziua lui, cele două mari iubiri, Universitatea şi Napoli, să se întâlnească în Cupele Europene.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-26-2009, 01:28 PM
Mesaj: #153
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Adrian Mititelu: "Nu sîntem cobai!"

Mititelu suspectează delegarea arbitrului Bordean şi s-a luat de şeful CCA, Vasile Avram.

Oltenii au agitat apele înaintea duelului cu Poli Timişoara, de astă-seară, şi au atras atenţia asupra "centralului" Marian Bordean din Sibiu. "Este o delegare incorectă, de neînţeles! Observ că domnul Avram vrea să ne transforme în cobaii arbitrajului românesc. Am fost prea multă vreme victimele arbitrajului, să nu creadă că vom accepta în continuare acest rol!", a acuzat ieri Adrian Mititelu.

Conducerea Craiovei a intenţionat să ceară ca Bordean să fie schimbat pe motiv că acesta n-ar avea experienţa necesară să facă faţă unui nou meci solicitant la numai 48 de ore după ce arbitrase meciul de Cupă FC Bihor - Rapid.

"Rămîne Bordean!"
În replică, şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a fost tranşant: "Nu-i înţeleg pe cei de la Craiova. Avem un lot restrîns de arbitri, nu mă pot baza doar pe unul sau pe doi dintre ei. În plus, avem deja o schemă a delegărilor pe următoarele trei etape, dacă l-am schimba acum pe Bordean am face varză toate brigăzile viitoare. Bordean va lipsi de la Timişoara doar dacă păţeşte ceva, iar starea de sănătate nu-i va permite să conducă meciul".

Nici oltenii şi nici timişorenii nu au cerut brigadă de arbitri străini pentru meciul de azi. "Am crezut că cei de la CCA îşi vor da şi ei seama că la un astfel de meci e nevoie de un arbitru FIFA, cu experienţă", a comentat patronul Universităţii.

"M-a sunat cineva din conducerea Craiovei şi le-am transmis un singur lucru: la fiecare meci îmi doresc să fiu arbitrat de cei mai competenţi arbitri, din ţară sau din străinătate" - Gheorghe Chivorchian, director executiv Poli Timişoara

1,57 e cota oferită de Gamebookers pentru un succes al lui Poli diseară. Remiza e cotată la 3,50, iar un succes al Craiovei la 5,50


"Să nu luăm gol!"
Eugen Neagoe ştie cum va putea Ştiinţa să învingă în această seară trupa lui Sabău. "Important e să nu primim gol, pentru că eu cred că vom fructifica cel puţin una dintre ocaziile pe care ni le vom crea. Scopul nostru e să readucem lumea la stadion şi nu o putem face decît prin rezultate, aşa că vom încerca să plecăm neînvinşi de la Timişoara. Universitatea trebuie să joace la victorie oriunde şi să-şi impună jocul", a precizat antrenorul oltean.

Ultimile noutăţi:
» Alb-albaştrii au ajuns ieri dimineaţă la Timişoara cu avionul, iar la ora 18:30 au efectuat ultimul antrenament înaintea jocului de azi. Neagoe a deplasat un lot de 18 jucători.
» Pronosticul lui Pavel Badea, fostul căpitan al Craiovei: "Va fi un meci de calitate în care Ştiinţa nu va pierde. Aş paria pe X2".
» Ca antrenor, Neagoe are o singură victorie în faţa timişorenilor, obţinută pe 21.10.2006, în Pandurii - Poli 1-0, ultimul meci al lui Cîrţu pe banca bănăţenilor. A pierdut celelalte 3 partide împotriva Timişoarei.
» Pe craiovamaxima.ro, fanii au făcut echipa Ştiinţei pentru confruntarea cu timişorenii. Ei nu-l mai văd pe Dilevski în primul "11" şi ar începe pe Bega cu Bădoi şi Wobay titulari.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-26-2009, 02:59 PM
Mesaj: #154
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Timişoara, tărâmul făgăduinţei

Universitatea a câştigat de 11 ori pe stadionul "Dan Păltinişanu"

Conducerea şi jucătorii Craiovei mizează pe istoria meciurilor directe şi pe emulaţia produsă de schimbarea antrenorului pentru un rezultat bun astăzi.
Statistica le dă dreptate oltenilor, Universitatea fiind una dintre puţinele echipe care se pot lăuda cu performanţa de a avea acelaşi număr de victorii ca şi echipa gazdă pe "Dan Păltinişanu". Din 28 de partide disputate de-a lungul timpului la Timişoara, Ştiinţa a câştigat 11, Timişoara tot 11, iar alte şase partide s-au terminat la egalitate. "La Timişoara, întotdeauna Universitatea a câştigat cele mai multe partide. Este un fel de teren al făgăduinţei pentru noi gazonul de pe Dan Păltinişanu pe care noi ne-am simţit foarte bine de foarte multe ori. Şi pe timpul Craiovei Maxima, "Campioana unei mari iubiri", şi când era Cîrţu antrenor, noi am câştigat la Timişoara", a declarat Adrian Mititelu. Noul antrenor al Ştiinţei, Eugen Neagoe, speră ca tradiţia să continue şi după jocul de astăzi: "Din momentul când am semnat, mă gândesc la meciul de la Timişoara. Sper că voi face cea mai bună echipă la momentul respectiv, iar jucătorii care vor intra din primul minut la Timişoara sper să reuşească un joc bun".

"Nu se poate spune că Poli este favorită, pentru că Universitatea a jucat mereu bine la Timişoara. Şi pe vremea noastră şi după aceea. Toate generaţiile Craiovei au câştigat la Timişoara. Avem şi mulţi suporteri acolo" - Aurică Beldeanu, mijlocaş Craiova Maxima

"Se poate spune că Timişoara este favorită, dar având în vedere faptul că noi am câştigat mai tot timpul acolo, cred că acest mic avantaj al gazdelor se anulează. E un meci în care se poate întâmpla orice" - Rodion Cămătaru, atacant Craiova Maxima

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-26-2009, 05:26 PM
Mesaj: #155
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Primăvara, inferioară lui Ştirbu şi Necatu

Primăvara a pierdut al treilea meci consecutiv în Liga a III-a, fiind învinsă în această seară, pe Stadionul "Petre Deselnicu", de FCM Alexandria cu 1-0.

Oaspeţii au luat un avantaj cu cinci minute înainte de pauză după o lovitură de cap a lui Voicilă, în urma unui corner, şi l-au menţinut până la final fără prea mare efort în condiţiile în care craiovenii nu şi-au creat în partea secundă nicio ocazie mare de gol. Cu excepţia a trei şanse avute în prima jumătate de oră după acţiuni construite în banda stângă de Giurcă şi Buşu, alb-albaştrii nu au reuşit să se impună în faţa adversarului, care a echilibrat jocul şi prin maturitatea jucătorilor a reuşit să plece cu trei puncte din Bănie. Roman nu a speculat serviciile colegilor săi, iar Ţăran s-a remarcat doar printr-un şut în repriza secundă, care a şters bara laterală. Dezamăgirea a venit de la jucătorii care obişnuiesc să se pregătească alături de prima echipă, Ologu, Nicolae şi mai ales Roman ieşind în faţă doar la capitolul indolenţă.

Tupeul demonstrat atunci când li se reproşau de pe margine execuţiile ratate şi lipsa de implicare în joc nu a fost arătat şi pe teren, acolo unde şi-au făcut loc îngâmfarea şi delăsarea. Buşu a fost singurul remarcat, însă şi el s-a stins treptat, acaparat de prestaţia insipidă a echipei. Primăvara a pierdut teren, practic, de când a rămas fără aportul lui Firţulescu şi Gogoşoiu, oamenii care au făcut diferenţa în startul sezonului, nici măcar schimbarea de pe banca tehnică neducând la resuscitarea juveţilor mici.

Primăvara Craiova - FCM Alexandria 0-1
A marcat: Voicilă ‘40
Primăvara 4-4-2: Mecea - Ciutureanu, Flori, Misic, Buşu – Surugiu (‘68 Niţă), Nicolae, Ologu, Giurcă (‘57 Builescu) - Roman, Ţăran (‘80 Băloi)
Antrenor: Daniel Mogoşanu
FCM Alexandria 4-4-2: Celik - Ştirbu, Necatu, Parolea (‘76 Măgurean), Caibăr (‘85 David) - Marin, Curt, Voicilă (‘88 Stancu), Nicu - Dobrin (‘66 Caraman), Dumbravă. Antrenor: Gabriel Lungu

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-26-2009, 05:27 PM
Mesaj: #156
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Alb-albaştrii s-au relaxat în Iulius Mall

Ajunşi încă de ieri dimineaţă în Timişoara pentru meciul din această seară, cu elevii lui Ioan Ovidiu Sabău, alb-albaştrii au efectuat o şedinţă de pregătire aseară, de la ora 19, pe stadionul "Ştiinţa Politehnica", iar astăzi au vizitat Iulius Mall.

"Atmosfera este una bună la echipă. Aseară, au avut un antrenament, iar în această dimineaţă au fost la mall. Aşteptăm cu încredere meciul din această seară. Este un meci important pentru noi, dar suntem pregătiţi să arătăm un fotbal frumos", a declarat directorul executiv al Universităţii, Dan Stălinescu.

De asemenea, oficialul Ştiinţei a remarcat numărul mare de suporteri al grupării alb-albastre veniţi la hotel pentru a-şi procura suvenire de la magazinul mobil al Universităţii.

"Am văzut mulţi suporteri ai Universităţii aici, la Timişoara. Au venit şi au cumpărat produse de la magazinul mobil şi s-au fotografiat cu jucătorii", a afirmat Stălinescu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-26-2009, 05:28 PM
Mesaj: #157
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Interes extraordinare de mare pentru FC Timişoara - Universitatea

Partida FC Timişoara - Universitatea Craiova a stârnit un mare interese.

Astfel, cu câteva ore înaintea meciului, oficialii bănăţeni au anunţat că biletele se vând ca pâinea caldă. Jandarmii sunt în alertă de grad zero. De asemenea, la meciul de astăzi, va fi dat în folosinţă noul sistem de acces pe stadionul "Dan Păltinişanu". Suporterii timişoreni şi cei ai Universităţii vor intra la meci cu tichete care au cod de bare.

"E nebunie aici, se vând foarte bine biletele", a declarat Ionel Poclid, unul dintre responsabilii clubului timişorean în privinţa biletelor.

Din partea Universităţii şi-au anunţat prezenţa la meci un număr de 200 de fani, veniţi din Craiova şi alţi 200 din Timişoara şi alte oraşe.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-27-2009, 12:16 PM
Mesaj: #158
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Eugen Neagoe: "E păcat că nu am câştigat un meci pe care l-am dominat în totalitate"

Antrenorul Universităţii Craiova, Eugen Neagoe, a declarat, sâmbătă, după remiza cu FC Timişoara, scor 1-1, că elevii săi au controlat jocul şi meritau să câştige şi consideră că bănăţenii au egalat după un fault în atac.

"A fost o partidă grea pe care am controlat-o tactic, am avut posesie, ocazii, şi totuşi nu am câştigat. Azi au fost multe greşeli, dar nu ale jucătorilor mei. E păcat că nu am câştigat un meci pe care l-am dominat în totalitate, din minutul 1 până în minutul 90. Acum, trebuie să ridicăm capul şi să aducem puncte din meciurile următoare. Să fim realişti, Timişoara a avut doar două ocazii, noi meritam victoria. Jucătorii mei au plâns în vestiar după meci pentru că nu au câştigat meciul, aşa cum ar fi trebuit", a spus Neagoe.

Tehnicianul afirmă că portarul Silviu Lung a fost faultat de Mera la faza golului egalizator al bănăţenilor: "Lung a prins mingea, îl cunosc foarte bine, nu ar simula. După părerea mea, a fost fault în atac, dar nu vreau să vorbesc prea mult despre arbitri".

FC Timişoara a remizat, sâmbătă, scor 1-1, cu Universitatea Craiova, în derby-ul etapei a 8-a, deşi în ultima jumătate de oră a evoluat în inferioritate numerică, şi rămâne neînvinsă în acest sezon al Ligii I. Gazdele au reuşit să egaleze în minutul 62, prin Mera, însă după o fază în care portarul Lung a fost incomodat în careul mic de fundaşul bănăţean. Imediat după a avut loc o încăierare între jucătorii celor două echipe, în care s-au împărţit mai multe lovituri, dar arbitrul Marian Bordean nu a acordat niciun cartonaş.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-27-2009, 12:17 PM
Mesaj: #159
RE: Ştiri Universitatea Craiova
Mititelu: "În ultimele trei etape, am pierdut din cauza arbitrilor nu mai puţin de opt puncte"

Patronul grupării din Bănie, Adrian Mititelu, s-a declarat indignat de prestaţia arbitrului Marian Bordean, criticându-l pe preşedintele CCA, Vasile Avram, pentru decizia de a-l delega.

"A fost fault clar la Lung, Mera a intrat în el. Timişoara a practicat un joc dur, trebuia să primească roşu din prima repriză, l-aţi văzut pe Alexa cum a intrat? Acest arbitru a făcut foarte multe greşeli, nu trebuia delegat, aţi văzut ce a făcut. În ultimele trei etape, am pierdut din cauza arbitrilor nu mai puţin de opt puncte. Nu sunt cobaiul lui Vasile Avram. Arbitrajul se duce la vale cu el", a opinat acesta.

FC Timişoara a remizat, sâmbătă, scor 1-1, cu Universitatea Craiova, în derby-ul etapei a 8-a, deşi în ultima jumătate de oră a evoluat în inferioritate numerică, şi rămâne neînvinsă în acest sezon al Ligii I. Gazdele au reuşit să egaleze în minutul 62, prin Mera, însă după o fază în care portarul Lung a fost incomodat în careul mic de fundaşul bănăţean. Imediat după a avut loc o încăierare între jucătorii celor două echipe, în care s-au împărţit mai multe lovituri, dar arbitrul Marian Bordean nu a acordat niciun cartonaş.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-27-2009, 08:04 PM
Mesaj: #160
RE: Ştiri Universitatea Craiova
"Am jucat mai bine decât în etapele trecute"

Finanţatorul Universităţii, Adrian Mititelu, a remarcat la finalul partidei meciul bun al alb-albaştrilor din partida cu Timişoara şi consideră că şi un punct este bun împotriva unei echipe competitive ca aceea a lui Ioan Ovidiu Sabău.

"Am jucat mai bine decât în celelalte etape. Este al treilea meci în care Timişoara ne ia puncte fără să merite niciunul, adică ne ia puncte cu noroc. Şi în ultimele două meciuri meritam să câştigăm şi ne-au luat şase puncte fără să merite. Acum ne-au luat două puncte. La ce ocazii au avut pe final, puteau iar să câştige. Dacă arbitrul fluiera corect nu ne dădeau gol nici până acum. Până la urmă este un punct bun cu Timişoara, una dintre echipele foarte puternice, se putea să fie şi mai rău. După ansamblul meciului, totuşi cred că meritam victoria. Am fost mai buni ca ei şi în seara asta", a declarat preşedintele clubului alb-albastru.

"Arbitrul ăsta e nebun! În 99 la sută din cazuri se dădea fault la acea fază"
Preşedintele Universităţii, Adrian Mititelu, a reclamat decizia arbitrului Bordeanu la faza marcării golului egalizator al lui FC Timişoara şi l-a atacat pe Vasile Avram.

"E fault clar! Arbitrul ăsta e nebun! În 99 la sută din cazuri se dădea fault la acea fază. A fost un joc foarte aspru făcut de cei de la Poli, trebuiau sancţionaţi din prima repriză cu cartonaşul roşu! E bătaie de joc, e al treilea meci când suntem făcuţi praf de arbitri. Se vede pe reluări cum Lung Jr. e lovit cu piciorul şi cu mâna de Mera în săritură. Tuşierul ce-a făcut?! A închis ochii! Arbitrul ăsta e nebun! În 99 la sută din cazuri se dădea fault la acea fază. A fost un experiment, nu aţi văzut ce ne-a făcut. Este al treilea meci când suntem făcuţi praf de arbitri. Mitchell a avut un comportament foarte urât şi m-a dezamăgit, dar a reacţionat aşa după ce a văzut faultul. Ăsta e cadoul lui Avram pentru noi. Domnul Avram este inconştient, a trimis un copil la meciul Timişoara - Universitatea. De când a fost numit în funcţie arbitrii ne-au mâncat nouă puncte! Ar trebui şi el eliminat din arbitraj, s-a ales praful de când a fost numit. În prima repriză, Alexa parcă avea drujba-n mână, trebuia sancţionat după intrarea asupra lui Trică. Avram ne-a dat acest copil nu are nicio treabă cu arbitrajul", a declarat Adrian Mititelu.

Intervenind telefonic, fostul preşedinte CCA, Aron Huzu, i-a dat dreptate preşedintelui Ştiinţei, Adrian Mititelu, şi a remarcat erorile grave ale arbitrului Bordean.

"Lung Jr. a fost împiedicat să joace mingea, trebuia acordat fault la portar. După fază, trebuia să sancţioneze acele ieşiri violente, Mitchell şi Parks trebuiau eliminaţi. Chiar portarul pune mâna în locul unde a fost lovit, la nivelul genunchiului. Portarul nu poate fi atacat ca orice alt jucător în careul mic. Nu pot să înţeleg de ce Haţegan, arbitru internaţional, a fost doar rezerva lui Bordean la acest meci", a spus Aron Huzu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
10 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut