Ştiri Steaua Bucureşti
11-12-2009, 07:48 PM
Mesaj: #821
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
"Sunt prieten de familie cu Argăseală!"
Preşedintele CCA, Vasile Avram, a fost numit în fruntea acestui organism extrem de important pentru lumea fotbalului deoarece şefii de cluburi doreau o schimbare în atitudinea arbitrilor şi în modul cum aceştia înţeleg să-şi exercite sarcinile. Venirea lui Avram la conducerea Comisiei Centrale de Arbitri nu a rezolvat situaţia arbitrajelor, unii conducători de club arătându-se în continuare indignaţi de greşelile brigăzilor de arbitri.
Cel mai recent exemplu vine după partida din etapa trecută, Steaua- Unirea Alba Iulia, când Dinu Gheorghe, George Copos sau Cristi Borcea au acuzat arbitrajul lui Victor Berbecaru ca fiind unul favorabil Stelei. Chiar şi în acest context, şeful CCA nu se sfieşte să recunoască faptul că este prieten cu preşedintele clubului din Ghencea, Valeriu Argăseală. "Cu el am fost şi cred că mai sunt prieten de familie. Am fost colegi, dar nu mai suntem ce am fost, desigur. Ne-am despărţit profesional şi chiar relaţiile de familie s-au diminuat. El şi-a creat un alt cerc de prieteni, eu altul. Dar nu ne-am influenţat niciodată actualele activităţi profesionale. Nici nu cred că el va încerca vreodată să mi-o influenţeze în vreun fel, pentru că mă cunoaşte foarte bine", a declarat Vasile Avram pentru Adevărul. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-12-2009, 07:59 PM
Mesaj: #822
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Ienei răspunde: "Mircea, adu-ţi aminte!
-A furat Steaua titluri de campioană?
-Ce neruşinat spune asta? Sper că este doar o glumă. -Dinu Gheorghe… -Am avut mereu o relaţie normală cu Dinu Gheorghe. De aceea, nu vreau să port o ceartă. Vreau doar să spun că Steaua avea o echipă fenomenală. Dacă ar fi furat titluri, nu s-ar mai fi descurcat apoi atât de bine în Europa. -Mircea Lucescu susţine, la rândul său, că Steaua i-a furat patru titluri. -Este doar părerea dânsului. Mircea Lucescu să-şi aducă aminte faptul că Steaua a câştigat Cupa Campionilor, şi nu din întâmplare, pentru că a mai jucat apoi o finală şi o semifinală. Dar, în fine, eu nu vreau polemică. Ofer doar argumente. -Aţi participat vreodată la meciuri "strategice"? -Cine mă cunoaşte nu mă întreabă asta, pentru că ştie că e exclus. O singură dată, cu Dinamo, am câştigat cu 1-0, dar mă înjurau dinamoviştii în pauză că trebuie să se termine 1-1. Eu nu știam. Era Halagian antrenor la ei. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-12-2009, 08:01 PM
Mesaj: #823
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
"Stoichiţă este pe primul loc, merită să antreneze Steaua!"
Odată cu venirea lui Stoichiţă în Ghencea, Steaua nu a mai fost învinsă în Liga I. Renzo Rossi, fostul secund al lui Bergodi în Ghencea, admite că rezultatele vorbesc pentru noul tehnician, dar este convins că, în măsura în care conducerea ar fi avut răbdare şi i-ar fi păstrat pe ei la timonă, roş-albaştrii s-ar fi aflat la fel de sus în clasament.
"Dacă e pe primul loc, înseamnă că merită să fie acolo...mie şi lui Bergodi ne-a lipsit timpul pentru a putea ajunge acolo. Sunt dezamăgit de rezultatele obţinute în Europa League, dar nu e vorba doar de Steaua, ci de întreg fotbalul românesc. Dacă nu există linişte şi coloborare între toată lumea e greu să mergi mai departe" , a spus Renzo Rossi la Sport.ro Fostul secund al Stelei a analizat şi cauzele care au dus la ruptura iremediabilă dintre Becali şi fani: "E păcat pentru Steaua şi pentru fotbal în general ce se întâmplă cu spectatorii. Cu Bergodi situaţia era puţin mai liniştită. Ca spectator, sunt dezamăgit de ce se întâmplă la Steaua, nu pot vorbi mai mult pentru că nu sunt implicat direct." http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-13-2009, 05:21 PM
Mesaj: #824
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Tătăruşanu este nemulţumit că nu joacă, dar va aştepta să-i vină rândul să apere
Goalkeeper-ul Stelei, Ciprian Tătăruşanu, a declarat, joi, că resimte lipsa jocurilor oficiale în tricoul roş-albaştrilor, dar cu toate acestea nu este tentat să plece de la gruparea din Ghencea şi va aştepta momentul în care Stoichiţă îl va solicita să apere, informează site-ul oficial al clubului.
"Se poate spune că sunt nemulţumit de faptul că nu joc, deoarece asta îşi doreşte orice fotbalist. Nu-mi rămâne decât să mă pregătesc şi mai bine şi să-l determin pe antrenor să apeleze la mine. Aştept să-mi vină rândul să intru din nou în poartă şi să demonstrez că merit să fiu titular. Antrenorul m-a încurajat şi mi-a spus că îşi doreşte să se bazeze sută la sută pe mine atunci când va apela la serviciile mele", a spus Ciprian Tătăruşanu. Portarul roş-albaştrilor s-a referit şi la relaţia sa cu celălat goalkeeper al Stelei: "Concurenţa dintre mine şi Zapata este una loială şi suntem buni prieteni. Nu s-a pus problema să mă gândesc să plec de la Steaua". Altfel, suporterii Stelei care vor dori să-şi cumpere bilete pentru meciul cu FC Vaslui o vor putea face on-line începând de la data de 12 noiembrie, iar cei care vor să-şi achiziţioneze tichete de acces de la stadion o pot face de la data de 26 noiembrie. Preţul biletelor este următorul: Peluze-10 lei; Tribuna a II-a-15 lei; Tribuna I-20 lei; Tribuna 0-40 lei; Fotolii-75 lei. Cei care vor să cumpere bilete pentru partida cu FC Vaslui au la dispoziţie următorul program: joi, 26 noiembrie, 10:00-18:00; vineri, 27 noiembrie, 10:00-18:00; sâmbătă, 28 noiembrie, 10:00-până la începerea meciului. Totodată, pensionarii, studenţii şi elevii vor beneficia de acces gratuit la meciul cu FC Vaslui. Pentru a intra în posesia tichetelor de acces, aceştia trebuie să le ridice personal de la casele de bilete ale stadionului în întervalul 16-19 noiembrie, între orele 10:00 şi 18:00. Tichetele vor fi eliberate doar pe baza cărţii de identitate şi a carnetului de student/elev, respectiv a talonului de pensie. Copiii cu vârsta de până la 10 ani au accesul gratuit pe stadion, dar aceştia trebuie să fie însoţiţi de părinţi, care să-i ţină în braţe şi care să-şi asume responsabilitatea pentru comportamentul acestora în înteriorul stadionului. Steaua va întâlni FC Vaslui în etapa a 15-a a Ligii I. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-13-2009, 05:31 PM
Mesaj: #825
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Comisia de Recurs a LPF a respins memoriul Stelei în litigiul cu Dorin Goian
Comisia de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal a respins definitiv, vineri, ca netimbrat, memoriul Stelei în litigiului pe care gruparea roş-albastră îl are cu fostul său jucător Dorin Goian, cu privire la o restanţă financiară, informează site-ul oficial al forului condus de Dumitru Dragomir.
Clubul din Ghencea are o datorie la fostul său fotbalist de 21.000 de euro, reprezentând una din ratele sale contractuale. Comisia de Recurs a LPF a redus sancţiunea delegatului clubului Astra, Costel Lazăr, la o lună de suspendare şi 640 de lei penalitate sportivă. La 4 noiembrie, el a fost suspendat 6 etape şi a primit o penalitate financiară de 4.500 de lei, pentru implicarea în incidentele de la finalul meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-13-2009, 06:37 PM
Mesaj: #826
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Dică: "Regret că am plecat!"
Orice jucător care pleacă din Liga I pentru a evolua în Italia se poate declara extrem de fericit. Nu este cazul lui Nicolae Dică, care regretă că a ales să părăseacă Steaua pentru a îmbrăca tricoul Cataniei. Idol în Ghencea, fostul decar s-a văzut în Il Calcio 'titular' în tribune, iar lucrul acesta putea să devină fatal pentru cariera sa, dacă nu alegea provocarea numită Iraklis: "Puteam să mă las de fotbal", recunoaşte Dicanio în Fanatik.
"Îmi pare rău că am plecat de la Steaua. Oricui îi pare rău dacă pleacă de la o echipă unde joacă şi a avut mari performanţe şi ajunge la o alta unde e mai mult în tribuna sau pe banca de rezerve. Acesta e principalul motiv pentru care am ales să vin la Iraklis, pentru că-mi doream foarte mult să joc. Cred că dacă ar mai fi trecut un an fără să joc, cum s-a întâmplat in Italia, eram terminat! Puteam să mă las de fotbal.", declară Dică în Fanatik. Steaua, principala favorită la titlu Dică este strâns conectat la realitatea Ligii I şi face o analiză a principalelor candidate la titlu: "Îmi place foarte mult cum joacă Steaua de când a venit Mihai Stoichiţă. Acum Steaua chiar joacă şi cred că are şanse mari la campionat. Mai sunt apoi CFR şi Rapid, poate şi Urziceniul, dar am observat că, din cauza participării în Liga Campionilor, foloseşte în campionat mai mult rezerve decât titulari." Chiar dacă admite că îi lipseşte atmosfera din vestiarul Stelei, sunt şanse mici să mai revină în tricoul roş-albaştrilor. Totuşi, fanii vor avea din nou ocazia să îl aplaude, dar dintr-o altă ipostază, de antrenor. "La Steaua nu cred că o să mă mai întorc ca jucător. După ce termin cariera de fotbalist, chiar îmi doresc să mă apuc de antrenorat. O să vină probabil şi rândul meu să antrenez Steaua. E unul dintre visele mele", a mai declarat pentru sursa citată. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-13-2009, 06:41 PM
Mesaj: #827
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Bergodi: "L-aş fi zburat pe Becali din vestiar"
Cristiano susţine că doar bunul-simţ l-a împiedicat să nu-l dea afară în şuturi pe patronul din Ghencea la pauza meciului cu Şerif.
Bergodi a anunţat, prin vocea avocatului său, că va cere 500.000 de euro daune Stelei pentru afectarea imaginii şi pentru discriminarea la care a fost supus atunci când jucătorii şi staff-ul şi-au primit banii, iar el nu. Domnule Bergodi, avocatul dumneavoastră susţineţi că cereţi daune de 500.000 de euro Stelei... Detaliile exacte le ştie apărătorul meu şi nu doresc să le discut sau să comentez pe această temă. El a spus ce şi cum vreau, el ştie prea bine ce am vorbit. Totuşi, nu este o sumă prea mare aceasta? Nu văd de ce ar fi. Până la urmă, fiecare om trebuie să plătească pentru ce greşeşte în viaţă, iar ceea ce mi s-a întâmplat la Steaua nu mi s-a întâmplat nici la Cluj, nici la Rapid, nici la Iaşi, nici nicăieri în lume. Am 45 de ani, am jucat şi antrenat la echipe puternice, deci nu mă victimizez. Mie mi s-a părut incredibil modul în care am fost tratat în perioada de la Steaua. Anume? Păi pe lângă incidentul din vestiar, mi-au fost puse numeroase piedici. Atât pe linie sportivă, cu directive de la conducere, cât şi prin cât şi ce s-a vorbit în presă. Întreaga campanie dusă împotriva mea, cu declaraţii defăimătoare zilnice m-a dezamăgit profund. România e ţara mea adoptivă, dar nu pot să înghit asemenea lucruri. Aţi încercat să vă înţelegeţi cu conducerea Stelei? Toate conflictele am încercat să le rezolv pe cale amiabilă. Inclusiv cel din pauza meciului cu Şerif Tiraspol. S-a exagerat atunci când a fost relatat acel episod. Păi dacă nu eram un om civilizat, l-aş fi zburat direct pe Becali de la cabine. Iar în ceea ce-l priveşte pe Argăseală, cu acel om nu o să mai am niciodată vreo legătură. E de ajuns să spun că după plecarea mea a comandat articole prin presă. N-aţi văzut cum s-a vorbit despre mine? Şi ce o să faceţi în continuare? Mă relaxez cu familia, sunt un om comod. Normal, d-abia aştept să cobor din nou în iarbă, dar, din cauza legii din România, am fost nevoit să declin ofertele pe care le-am avut. La anul, în schimb, voi reveni ca antrenor, fie în Liga I, fie în altă ţară. Tot alături de Renzo Rossi? Categoric, tot cu el. Povestea cu cearta dintre mine şi Renzo a fost inventată pentru a mai băga zâzanie între noi. Păi vorbesc tot timpul cu el, pentru că el mai ţine legătura cu băieţii de la Steaua şi mai aflu şi eu de ei. Jucătorii au fost absolut incredibili, iar gestul de a veni la hotelul meu nu o să-l uit niciodată. A însemnat enorm pentru mine. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-13-2009, 06:46 PM
Mesaj: #828
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Opriţa şi-a deschis cafenea de 150.000 de euro
Fostul jucător de la Steaua şi Dinamo, acum în Azerbaidjan, a închiriat un spaţiu în mall-ul Cotroceni.
Are doar 28 de ani, dar cariera sa este pusă sub semnul întrebării de câteva sezoane bune încoace. Accidentările l-au măcinat şi, dintr-un jucător de echipă naţională, a ajuns să evolueze în Azerbaijan, la FC Baku. "Când auzi de Azerbaidjan, ai impresia că se împuşcă lumea pe-acolo, dar nu e aşa. Oamenii n-o duc rău, dar m-am cam săturat, mai stau până la finalul lui noiembrie, apoi fac o pauză. Ajunge! M-am adaptat la Baku, am fost cu Neaga, cu Aliuţă, dar acum echipa are probleme, suntem vai de noi!", a povestit Opriţa. Deşi nu s-a decis să renunţe definitiv la fotbal, "Bobină" se dedică deja mai mult afacerilor. Şi-a deschis o cafenea, "Rogge", în nou-inauguratul mall din Cotroceni, afacere care l-a "ars" de 150.000 de euro. Plus că, în continuare, Opriţa trebuie să plătească lunar o chirie de 10.000 de euro. "În această cafenea am investit cam jumătate din veniturile obţinute din fotbal", a dezvăluit Daniel. Fostul jucător de la Steaua şi Dinamo mai deţine un hotel în oraşul Reşiţa. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-13-2009, 08:24 PM
Mesaj: #829
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Steaua este interesată de fundaşul lui FC Braşov, brazilianul Ezequias
Fundasul stanga brazilian Roosvelt Tavares de Melo Ezequias, de la FC Brasov, 28 de ani, este dorit la Steaua, potrivit afirmatiilor patronului clubul din Bulevardul Ghencea.
"Ne mai trebuie un fotbalist de bandă care să poată evolua în sistemul pe care îl vrem noi. O soluţie ar putea fi Ezequias de la Braşov, care îmi place foarte mult", a zis finantatorul ros-albastrilor, conform GSP. Jucatorul de 1,80 m inaltime a fost transferat de FC Brasov in 2008, de la clubul FC Porto, pentru suma de 650.000 de euro. Ezequias a jucat 13 partide in acest sezon de liga I, toate ca titular, si are o medie a notelor GSP de 6. Fundasul brazilian a marcat si un gol. In Cupa Romaniei, Ezequias a evoluat intr-un meci, ca titular si a fost integralist. Nota GSP a fost 7. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-13-2009, 08:25 PM
Mesaj: #830
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Zoltan Ritli: "Liniştea la Steaua? Numai rezultatele pot să o aducă!"
Fostul goalkeeper al Stelei Zoltan Ritli vorbeşte despre atmosfera tensionată din Ghencea şi spune că numai rezultatele bune vor putea să readucă liniştea în rîndul suporterilor roş-albaştri.
"Steaua e clubul la care ţin cel mai mult, nu pot să-mi dau cu părerea despre ceea ce se întîmplă între fani şi conducere pentru că nu sînt acolo pentru a-mi putea forma un punct de vedere avizat. Cred că Stoichiţă e unul dintre cei mai pricepuţi antrenori, cred că va face treabă bună şi va avea rezultate. Numai aşa fanii vor reveni alături de echipă şi atmosfera va fi din nou cea dinainte. E foarte important să ai suporterii lîngă tine, sînt un impuls extraordinar, te ajută şi creează un confort psihologic important pentru cei din teren", a spus Ritli pentru gsp.ro. Zoltan Ritli a evoluat la Steaua între 1996 şi 2000, iar în prezent conduce o şcoală de fotbal la Satu Mare. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
14 Musafir(i)
14 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut