Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Steaua Bucureşti
09-02-2009, 06:35 PM
Mesaj: #11
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Romulus Chihaia: "Dayro Moreno are valoare pentru lotul Stelei"

Fosta glorie a Sportului, Romulus Chihaia, cel care, in calitate de jucator, si-a legat numele de gruparea studenteasca timp de douasprezece sezoane, a comentat situatia jucatorului Dayro Moreno, considerand ca acesta este indreptatit sa fie inclus in lotul trimis la UEFA.

"Daca ar fi sa luam trecerea pe lista UEFA a lui Dayro Moreno pot fi argumente pro si contra. Au fost si jucatori care nu au dat randament, dar evolutia lui Dayro poate da satisfactie. Este posibil sa nu reuseasca sa joace 90 de minute, dar 50 de minute poate. El are valoare pentru lotul actual al Stelei, iar in conditiile in care echipa are patru jucatori considerati titulari - accidentati, atunci Dayro Moreno trebuie sa fie in lot. Acum nu era momentul sa fie luate masuri drastice in ceea ce priveste disciplina, intrucat Steaua este in corzi. In alte cazuri se pot lua decizii mai dure in ceea ce priveste aceasta disciplina a jucatorilor.", a declarat Lăcătuş.

Referitor la faptul ca diferendul dintre Gigi Becali si conducerea tehnica a Stelei a fost semnalat in presa, Romulus Chihaia este de parere ca trebuiesc luate masuri in aceasta privinta astfel incat lucrurile sa ramana doar intre persoanele din club: "Au iesit in presa aceste neintelegeri de la Steaua si la acest lucru trebuiesc luate in calcul doua aspecte. Prima masura vizeaza secretul de serviciu, intrucat lucruri de acest gen nu trebuiau sa iasa in presa pentru ca pot crea conflicte viitoare. Celalalt aspect este legat de capacitatea antrenorului de a purta o discutie convingatoare cu patronul. Cand dialogul se poarta prin intermediari, asa cum a fost cazul acum, e greu sa convingi. Daca Gigi Becali si Cristiano Bergodi ar fi fost la masa si ar fi discutat despre lotul trimis la UEFA, atunci sigur s-ar fi ajuns la o intelegere, asa cum se intampla in timpul in care Steaua era antrenata de Cosmin Olaroiu."

"In lotul Stelei sunt jucatori care nu au valoare pentru aceasta echipa, dar n-as vrea sa-i nominalizez, iar dovada stau rezultatele. La ora actuala Dinamo sta mult mai bine la acest capitol", a declarat Romulus Chihaia in cadrul emisiunii Liga lu' Mitran.

Fosta glorie a Sportului a atins si subiectul "Rapid Bucuresti" si anume situatia patronului George Copos, cel care a afirmat in nenumarate randuri ca isi doreste sa paraseasca gruparea giulesteana, sesizand faptul ca in momentul in care suporterii au intrat in conflict cu persoanele din conducere, rezultatele echipei au fost mai slabe: "Patroni nu se gasesc pe toate drumurile. Copos a fost constrans sa renunte la "iubirea lui eterna", asa cum declara, de faptul ca a fost contestat in nenumarate randuri si, poate, amenintat. In momentul in care suporterii Rapidului, dar si ai Stelei au intrat in conflict deschis cu patronii parca si rezultatele au fost mai slabe."


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-02-2009, 08:01 PM
Mesaj: #12
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Steaua va juca două meciuri fără spectatori după incidentele de la derby-ul cu Dinamo

Comisia de Disciplină a LPF a decis, miercuri, ca Steaua să joace două etape fără spectatori, după ce la derby-ul cu Dinamo mai multe torţe şi fumigene au fost aruncate pe teren.

Steaua va juca fără spectatori partidele cu Pandurii Tg. Jiu (etapa a 7-a) şi Gloria Bistriţa (etapa a 9-a). De asemenea, clubul din Ghencea a fost sancţionat şi cu o penalitate sportivă de 40.000 de lei.

În altă ordine de idei, pentru incidentele de la meciul Astra Ploieşti-Rapid, scor 3-1, când suporterii rapidişti au încercat să intre pe teren, membrii Comisiei de Disciplină au decis să sancţioneze clubul prahovean cu o etapă de suspendare şi o amendă de 40.000 de lei. Clubul Rapid nu a fost sancţionat pentru că în urma deciziei CEx a LPF cluburile nu mai răspund de suporterii care merg în deplasare.

Jucătorii Laurenţiu Iorga (Oţelul Galaţi), Sergiu Costin (Oţelul Galaţi) şi Marius Popa (Internaţional Curtea de Argeş) au primit câte o etapă de suspendare şi o penalitate de 740 de lei, pentru că în meciurile din ultima etapă au fost eliminaţi.

Cazul memoriului depus de Unirea Urziceni împotriva patronului lui FC Timişoara, Marian Iancu, a fost clasat, pentru că oficialul bănăţenilor a dezminţit declaraţiile apărute în presă. De asemenea, comisia a amânat pentru data de 16 septembrie cazurile în care FC Vaslui a cerut ratificarea unor sancţiuni de 25% din salariul anual pentru jucătorii Kuciak, Kirovski, Genchev, Pavlovic, Akakpo şi Bălace.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-02-2009, 10:47 PM
Mesaj: #13
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Dragomir: "Gigi găsea 50 de jucători mai buni decît Grzelak şi Bibişkov în Liga a II-a"

Preşedintele LPF i-a dat dreptate lui Gigi Becali cu privire la valoarea polonezului Rafal Grzelak, spunînd că acesta ar fi potrivit mai degrabă pentru Liga a 2-a.

"Mi se pare că Gigi s-a păcălit cu Grzelak, cred că sunt vreo 50 de fotbalişti mai buni în liga secundă decît acesta. La fel şi acest Bibişkov, care nu a jucat nimic. În schimb, Iancu a fost deştept. A vîndut toţi accidentaţii la Steaua, a scăpat uşor de ei. Dacă ştiam, aş fi lucrat şi eu cu Gigi în trecut, ca să-l toc de bani", a spus oficialul.

Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, spune că este supărat că Steaua joacă fără suporteri, dar nu poate ierta clubul, pentru că ar însemna să ierte pe toată lumea.

"Regulamentul este foarte clar. A văzut toată lumea cum fotbaliştii scoteau torţele, fumigenele de pe teren. Şi eu sînt supărat că Steaua joacă fără suporteri. Nu avem ce face, dacă ierţi pe Steaua acum, trebuie să iertăm pe toată lumea. Ce să facem, să mergem după Penescu? Steaua a primit pedeapsa minimă, dar Argăseală era supărat că nu a fost chemat să aducă probe. El nu avea ce probe să aducă, chiar dacă responsabilii au fost găsiţi, clubul rămîne responsabil. Regulamentul nu obligă comisiile să cheme cluburile să se apere.", a spus Dumitru Dragomir la Fanatik Show la Digi Sport.

Valeriu Argăseală a intrat şi el în legătură directă, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de decizia Comisiei. "Din păcate am fost sancţionaţi din nou şi ni s-a interzis să jucăm cu suporteri în următoarele două meciuri. pe lîngă amenda care aplicată".

Oficialul LPF s-a referit şi la meciul României cu Franţa, de sîmbără, spunînd că nu ar fi o surptiză foarte mare ca "tricolorii" să cîştige: "Franţa are jucători mai valoroşi decît cei români, mai motivaţi, mia bine plătiţi, dar nu cred că se poate spune că am face o minune dacă am învinge".


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-02-2009, 10:49 PM
Mesaj: #14
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Argăseală după aflarea suspendării: "Am văzut pe site că sîntem citaţi. Nu am putut să ne apărăm!"

Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, a comentat decizia Comisiei de Disciplină de a suspenda terenul din Ghencea pentru două jocuri după ce arbitrul italian Bergonzi a scris în raport că fanii roş-albaştrilor au aprins torţe la derby-ul cu Dinamo.

"Din păcate am fost sancţionaţi din nou şi ni s-a interzis să jucăm cu suporteri în următoarele două meciuri. pe lîngă amenda care aplicată. Nu am fost ascultaţi, am văzut pe site că sîntem citaţi. Ni s-a refuzat dreptul la apărare fără nici un fel de explicaţie, e greu să mergi nepregătit în faţa unei Comisii. Avem probe din partea Jandarmeriei, a Poliţiei, a firmei de fază şi puteam aduce argumente în favoarea noastră. Nu ştiu cum s-a judecat! Noi trebuie să analizăm fondul problemei, nu efectele pe care le au unele acţiuni ale suporterilor. Liga de aia există, pentru a face bine fotbalului, nu pentru a-l strica!", a spus Argăseală la Fanatik Show, pe DigiSport.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-02-2009, 11:06 PM
Mesaj: #15
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
asta e vrajeala..aici e mana lui jijinho; nu are nevoie in campanie electorala de injuraturile suporterilor, mai ales dupa actiunile sale 'intelepte' din ultima vreme.

[Imagine: pic.php?mode=med&pic_id=7561]
Nu lasa pe maine ce poti face azi...lasa pe poimaine!
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-03-2009, 11:47 AM
Mesaj: #16
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Antrenorul despre Dayro Moreno: "N-are fiţe, dar nu trage de el!"

Tehnicianul de la Steaua II, Leo Strizu, a comentat prestaţia lui Dayro Moreno.

- Domnule Strizu, care e prima impresie despre Dayro?
- Are 8 zile de antrenamente. Se pregăteşte bine, face tot ce-i cer, dar nu e dintre cei care să tragă de ei, să fie dur cu el însuşi, să-şi impună să refacă repede deficitul de pregătire fizică. Are ambiţie doar cînd are mingea la picior.

- Cum se comportă cu colegii lui mai tineri?
- E foarte respectuos, nu e cu nasul pe sus. N-a venit cu fiţe, cînd i-am zis că intrăm în cantonament acolo la cămin, unde avem noi locul stabilit, n-a strîmbat din nas şi s-a supus. N-a întîrziat la nici un antrenament.

- Cînd va fi apt sută la sută?
- În două săptămîni. Duminică, jucăm la Galaţi şi îl voi folosi sigur, să vedem cîte minute.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-03-2009, 11:49 AM
Mesaj: #17
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Tricolor pe piept!

Ghionea şi compania vor purta tricouri pe care va fi imprimat tricolorul României

Au mai rămas fix două săptămîni pînă la debutul Stelei în grupa H din Europa League. Pentru partida cu Sheriff Tiraspol, din Ghencea, conducerea a pregătit deja o surpriză, la fel ca la toate celelalte jocuri pe care trupa lui Bergodi le va susţine în C2. Steliştii vor purta un echipament diferit faţă de jocurile din campionat şi faţă de cele folosite în cele 6 întîlniri din tururile preliminare ale Europa League.

Despre ce e vorba? Pe tricourile de joc va fi imprimat tricolorul României. Steaua a anunţat UEFA şi, în acelaşi timp, a cerut permisiunea de a imprima acel mic "steag" pe piept. Forul de la Nyon n-a avut nimic împotrivă şi imediat luat acceptul de la UEFA, s-a anunţat firma Nike pentru a produce echipamentul nou.

"Respect"
"Steagul" roşu, galben şi albastru va avea suprafaţa de 25 de centimetri pătraţi şi va fi imprimat pe piept, între stema Stelei şi logo-ul firmei Nike, dar şi deasupra sponsorului principal sportingbet.

De asemenea, pe mîneca stîngă va fi inscripţionat cuvîntul "Respect", la solicitatea expresă a forului de la Nyon.

Rapid a fost prima, în 2003
Moda de a imprima tricolorul pe tricouri a fost adoptată prima dată în România la Rapid. Giuleştenii au jucat cu roşu, galben şi albastru pe piept în sezonul 2003-2004, cînd antrenor era Mircea Rednic. Echipamentul a fost folosit şi în campionat, şi în Europa, unde le-a purtat ghinion în "dubla" cu Anderlecht, din turul I preliminar al Ligii Campionilor, pe care au pierdut-o, 0-0 acasă şi 2-3 la Bruxelles. Din 2006, şi U Craiova şi-a trecut tricolorul pe tricouri.

39,6% din punctele cîştigate de România în cupele europene pe ultimii 5 ani au fost strînse de Steaua


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-03-2009, 11:50 AM
Mesaj: #18
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Neaga îl atacă pe Dayro: "Străinii ca el au stricat atmosfera în vestiar"

Plecat din Ghencea în urmă cu 10 luni, Rică Neaga l-a pus la zid pe columbian.

"Cum aţi putut să-l comparaţi cu Dică? Dică e Dică, Moreno poate să stea la Steaua 100 de ani, că tot nu îl va egala. Eu, unul, dar şi alţi români am avut de suferit din cauza străinilor ca Dayro. Ei au stricat atmosfera din vestiar. Dacă românii aveau evoluţiile celor aduşi din străinătate, acum erau în liga a treia deja. Cînd am plecat de la Steaua, nu mi-a părut rău, apoi, cînd am văzut că jucau unii ca Dayro, chiar am regretat mult", a declarat Neaga.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-03-2009, 11:53 AM
Mesaj: #19
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Gigi Becali: "Eu spun că vom cîştiga Europa League. Vorbim la vară!"

Patronul Stelei, Gigi Becali, spune că nu va renunţa niciodată la club şi consideră că roş-albaştrii se pot lupta pentru a cîştiga Europa League în acest sezon.

"Nu am văzut nici un DVD, aşa cum spune Adrian Ilie. Nu ştiu de ce vorbeşte el, de ce-şi dă cu părerea? Chiar dacă mă uitam la DVD, nu dădeam raportul la nimeni. Sînt banii mei, fac totul pe investiţiile mele. Dacă am manageriat prost clubul, asta e. Ceea ce va face Steaua în Europa League şi în campionatul intern în acest sezon demonstrează dacă sînt sau nu depăşit. Eu spun că vom cîştiga competiţia! Chiar dacă am prins un loc în Europa abia de pe locul 6, nu mă interesează atît de tare campionatul. Am vrut să aduc un manager la echipă, Dinu Gheorghe nu a venit, iar Mihai Stoica nu a fost dorit de Argăseală", a spus Becali la GSP TV.

Gigi Becali: "Din declaraţiile pe care le dă Dragomir, îţi dai seama cine e în spatele Comisiilor"
Patronul Stelei, Gigi Becali, a comentat decizia Comisiei de Disciplină de a interzice grupării din Ghencea să joace cu spectatori următoarele două partide din campionat după incidentele de la partida cu Dinamo.

"Acum o oră am aflat de la Argăseală că jucăm iar cu porţile închise. El mi-a zis că cei de la Comisie nu ne-au lăsat să ne apărăm, dar i-am spus că aşa e regulamentul. Ce să mai spună? Torţa a fost acolo, au văzut-o toţi! Bannerul, la fel. O să vorbesc totuşi cu cei de la Comisii, să vedem ce spun şi ei. Nu am nevoie să ierte Dragomir pe nimeni, din declaraţiile pe care le dă el ne dăm seama cine comandă acolo. Ce reiese? Că el se află în spatele Comisiilor. Nu ai ce să faci în fotbalul românesc, toţi sînt supuşi conducătorilor", a spus Becali la GSP TV.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-03-2009, 04:05 PM
Mesaj: #20
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Becali: "Eu am cerut să fie trecut Dayro Moreno pe lista UEFA, nu am vorbit nimic cu Bergodi"

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat, joi, că mijlocaşul Dayro Moreno a fost trecut pe lista UEFA pentru meciurile din Liga Europa la cererea sa, dar nu s-a consultat în această privinţă şi cu antrenorul Cristiano Bergodi.

"Pe Dayro Moreno eu am zis să îl treacă pe lista UEFA, iar Bergodi nu cred că a comentat nimic, pentru că nici nu am discutat cu el. Acum, nu ştiu dacă Dayro va fi sau nu folosit, asta rămâne de văzut. Ceilalţi jucători nu au de ce să fie supăraţi sau să comenteze ceva, pentru că dacă o fac se duc la echipa a doua şi gata. Nu pot ei să creeze conflicte, pentru că nu mai au voie. Trebuie doar să muncească şi să îndeplinească obiectivele", a spus Becali.

Dayro Moreno nu s-a prezentat la reunirea Stelei şi a lipsit de la pregătire aproape două luni, dar în cele din urmă a ajuns la un acord cu oficialii Stelei şi a revenit la echipa a doua a clubului din Ghencea cu care se antrenează de aproximativ două săptămâni. Columbianul nu este pus la punct din punct de vedere fizic, dar, cu toate acestea, el a fost trecut pe lista UEFA a roş-albaştrilor pentru partidele pe care aceştia le vor juca în Grupa H a Ligii Europa.

În ceea ce priveşte faptul că la Steaua atmosfera nu ar fi foarte bună, Becali a ţinut să clarifice situaţia şi a trasat clar şi obiectivele echipei în acest sezon: "La Steaua în acest moment este cea mai bună atmosferă, iar atmosfera este cea mai profesionistă. Atmosfera este cea mai calmă şi cea mai bună şi nu sunt probleme. Orice altceva apare despre Steaua sunt numai minciuni. În acest sezon, jucătorii trebuie să aducă în România Cupa UEFA şi să câştige titlul şi Cupa României. Nu cred că e prea mult, pentru că suntem prea puternici să nu reuşim. Rezultatul de la derby-ul cu Dinamo nu contează, a fost doar o eroare".

Patronul roş-albaştrilor a mai afirmat că este nemulţumit de faptul că trebuie să joace două etape fără spectatori, în urma deciziei Comisiei de Disciplină, şi va cere ca această pedeapsă să fie contestată. "N u o să rămână aşa. O să facem revizuirea aia şi o să fie iar tribunele pline, o să vedeţi. Şi aşa e prea mult două etape. De ce să ne dea atât, că s-a aruncat o torţă mică în teren? Hai să fim serioşi. E o pedeapsă prea drastică şi o să o atacăm. Că mi-ar conveni mie să jucăm fără spectatori sunt numai invenţii. Păi ce, mă duceam eu la Mitică şi îi ziceam să mă suspende, dar să îmi dea şi amendă 400 de milioane? Păi ce sunt nebun să îmi dau singur amendă?", a menţionat finanţatorul.

În altă ordine de idei, Becali crede că naţionala României are puţine şanse în partida cu Franţa şi doar "o minune" îi poate ajuta pe tricolori să treacă de francezi în jocul din preliminariile CM din 2010. Întrebat dacă Romeo Surdu va face faţă la prima reprezentativă în cazul în care va evolua în locul lui Adrian Mutu, Becali a comentat în stilul caracteristic: "Surdu în loc de Mutu? Păi, Surdu nu aude, dar vorbeşte şi vede. Iar Mutu, aude şi vede, dar nu vorbeşte. Deci, dacă ne gândim bine cred că ar fi fost mai bun Mutu. Dar şi Surdu ar fi fost în regulă. Până la urmă, cred că cel mai bine era să fie unul surdo-mut la naţională".

Latifundiarul a uitat şi de conflictul pe care l-a avut cu internaţionalul Adrian Mutu şi este de părere că acesta va avea mult de câştigat după ce a ales să semneze din nou un contract cu firma de impresariere condusă de fraţii Victor şi Ioan Becali. "Aseară am stat cu Adrian Mutu la masă şi nu a fost nicio problemă, ne-am împăcat. Noi aveam chestia aia cu banii pe care i-am împrumutat eu lui, dar am stabilit că o să îi recuperez la următoarea combinaţie pe care o va face. La următorul lui transfer. În ceea ce priveşte revenirea lui la Victor şi Giavani, au contribuit mult nişte prieteni comuni, care i-au pus pe ei în legătură. Oricum nu a fost mare chestie între ei, de ce să stea certaţi? Toată chestia asta s-a făcut şi ca ei să îl ajute în problema cu Chelsea. Din câte ştiu eu, Giovani a făcut deja nişte demersuri şi a vorbit cu Mourinho. Acum am înţeles că vrea să stea de vorbă cu directorul ăla de la Chelsea, cu Peter Kanyon, iar apoi să stabilească şi o întâlnire cu Abramovic, ca să ajungă la o înţelegere", a conchis Becali.

Pe de altă parte, europarlamentarul Gigi Becali a spus că este foarte bucuros după ce unul dintre amendamentele sale din Parlamentul European a fost primit foarte bine şi chiar a trecut de votul colegilor săi. "Este o mare satisfacţie pentru mine, după ce am reuşit acest lucru. Am propus mărirea aceea a bugetului cu 50% şi a fost aprobată, iar asta va încuraja producţia şi consumul de lapte. Practic, acest proiect nu a fost făcut de mine şi de consiliera mea, Maria Petre, care a fost europarlamentar şi avea acest lucru în vedere".

Comisia de Agricultură a Parlamentului European a votat amendamentul propus de Gigi Becali în privinţa creşterii sumei alocate proiectului "Lapte în şcoli". Astfel, suma alocată acestui program va creşte de la 69 de milioane de euro la 103,5 milioane de euro în bugetul pe 2010 al Uniunii Europene.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut