Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Steaua Bucureşti
11-20-2009, 05:14 PM
Mesaj: #881
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
"Am o poftă nebună de joc, sper să iernez pe primul loc!"

Bogdan Stancu a avut ghinion şi s-a accidentat pe data de 13 octombrie la un antrenament, suferind o entorsă care l-a ţinut mai mult de o lună pe bară, el ratând meciuri importante din Europa League, dar şi derbz-ul cu Rapid. Acum el e apt de joc şi va fi folosit la Ploieşti, cu Astra.

Cum te simţi după accidentarea pe care ai avut-o, eşti apt de joc?
Acum sunt bine şi sunt pregătit să revin în echipă. Imi pare rău că a trebuit să stau în afara terenului până acum şi sper să mă revanşez faţă de echipă în meciurile rămase. Am o poftă nebună de a juca şi de a-mi ajuta colegii.

Partida cu Astra pare una uşoară la prima vedere, crezi că veţi avea un joc greu şi pentru faptul că acolo evoluează fotbalişti împrumutaţi de la Dinamo?
Toate echipele din România se ambiţionează atunci când joacă împotriva Stelei, aşa că Astra nu va face notă discordantă. Pentru noi contează să ne facem jocul, să evoluam bine şi să dictăm ritmul partidei. Ştiu că ei joacă foarte bine pe teren propriu şi nu va fi un meci uşor. Sper ca la final să plecăm cu cele trei puncte de acolo.

Crezi că titltul de campioană de toamnă ar avea vreo valoare morală pentru voi?
Oricui îi place să ierneze pe primul loc în clasament. Ne-ar ajuta mult din punct de vedere al moralului să plecăm în vacanţă din postura de lideri. Totuşi, important e să fim pe primul loc la finalul sezonului şi sper din tot sufletul să fie aşa la vară.

Cum vezi lupta pentru titularizare din atacul Stelei acum după ce ai absentat?
Problema nu trebuie pusă aşa. Normal că ne dorim cu toţii să fim titulari, însă trebuie să nu uităm că acesta este un joc de echipă şi trebuie să aduci un plus în joc, indiferent că eşti titular sau intri ca rezervă. Steaua are mulţi atacanţi buni. Putem lua ultimul exemplu, din meciul cu Alba Iulia, când Kapetanos a intrat în repriza a doua şi a înscris de două ori. Contează să ajuţi echipa, deoarece cu toţii câştigăm!

"Kapetanos e un marcator înnăscut"
Tu şi Kapetanos aţi fost principalii marcatori ai Stelei în sezonul trecut. Cum te înţelegi cu fotbalistul grec, cum l-ai caracteriza?

Este un băiat serios, profesionist şi foarte corect. Mă înţeleg bine cu el, la fel cum o fac şi cu restul atacanţilor din lot. Kapetanos este un marcator înnăscut şi mă bucur pentru ascensiunea lui.

La începutul sezonului părea că Surdu-Stancu e perechea ideală în atacul Stelei, crezi că există o legătură mai strânsă între voi pe teren?
Surdu este un vârf foarte rapid, agil şi inteligent în joc. Fac pereche bună atât cu el, cât şi cu Kapetanos sau Dayro.

Toată lumea spune că Steaua joacă ofensiv, dar golurile marcate sunt puţine. Vei putea corecta asta dacă vei intra?
Meseria unui atacant este aceea de a marca şi este normal să-mi doresc şi eu să înscriu. Sper să ajut echipa, la fel cum au făcut-o şi ceilalţi colegi ai mei.

"Sper să vină convocările la naţională"
Ai fost în vederile selecţionerului Răzvan Lucescu. Te-a afectat că ai pierdut naţionala?

Îmi pare rău dacă am pierdut naţionala din cauza accidentării. Pentru mine contează foarte mult să joc bine la Steaua şi să înscriu cât mai multe goluri. Dacă voi reuşi asta, vor veni şi convocările la echipa naţionala.

Cum ai caracteriza perioada cu Bergodi la echipă şi cea de acum cu Stoichiţă?
M-am înţeles bine şi cu domnul Bergodi, şi cu domnul Stoichiţă. Amândoi sunt antrenori buni şi nu îmi permit să fac caracterizări ale celor două perioade. Important e să ne îndeplinim obiectivele.

Unde te vezi peste cinci ani din punct de vedere fotbalistic?
Nu îmi place să fac planuri pe termen îndelungat, deoarece nu ştii ce îţi rezervă viitorul. Eu trebuie să-mi fac datoria pentru Steaua şi să ajut echipa să câştige trofee. Dacă voi reuşi asta, vor veni şi ocaziile de a mă gândi la un viitor diferit.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-20-2009, 05:15 PM
Mesaj: #882
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Ceapa, ca suporterii! Interzisă în Ghencea!

La orice echipă profesionistă de fotbal, alimentaţia este una foarte importantă. Iar de acest lucru au grijă atât antrenorii, cât şi doctorii formaţiei, pentru că în ziua de azi nu mai merge să alergi şi să faci performanţă mâncând carne de porc şi bând bere.

"Puteţi consuma doar apă plată, fără Cola sau alte băuturi. Fără alcool, fără mâncare grasă sau prăjită ori pizza! Cine e prins va plăti", cam aşa suna un avertisment al lui Panduru atunci când a venit la echipă. Din acest sezon, jucătorii stelişti sunt obligaţi să mănânce la club atunci când au două antrenamente pe zi sau când rămân în cantonament. Ce alimente consumă? Poate v-aţi mira să aflaţi că ele sunt alese în funcţie de anotimp şi după tipul de antrenament comandat de Mihai Stoichiţă.

"De exemplu, vara, când e cald afară, jucătorii trebuie să consume alimente bogate în nutrienţi şi uşor de digerat. De aceea ei mănâncă paste. Chiar dacă nu conţin cei mai mulţi carbohidraţi, sunt uşor de digerat", ne-a declarat medicul Radu Paligora. Iarna e frig, şi organismul unui sportiv are nevoie de alte tipuri de alimente. Acestea sunt alese şi în funcţie de tipul de antrenament care urmează a fi efectuat. "Dacă merg la sală, le dau carne. Nu porc şi nu oaie pentru că e greu de digerat. Mâncarea se bazează în special pe peşte, carne de pui şi de vită. Ca fapt divers, în ziua meciului nu se consumă ceapă deoarece provoacă balonarea şi, mai rău, ar putea provoca sufocarea fotbalistului în timpul depunerii efortului", a mai precizat Paligora.

Un pahar cu vin roşu la cina dinaintea meciului
O altă regulă a bucătăriei existente la Steaua este aceea de a se consuma un pahar cu vin la masa de seară, cu o zi înaintea partidei care urmează. Întrebarea firească ar fi ce se întâmplă dacă jucătorii beau mai mult de un pahar. "Dacă bei două pahare cu vin roşu, e ok, dar mai multe nu. Nici nu se pune problema acestui lucru la Steaua, pentru că jucătorii sunt serviţi la masă, nu li se lasă sticla de vin şi, chiar dacă ar fi fost aşa, nu cred că existau excese", a afirmat Paligora. De ce vin roşu şi nu alb? "Pentru că se spune că e produsul natural cu cea mai mare concentraţie de vitamine", a explicat doctorul echipei.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-20-2009, 05:17 PM
Mesaj: #883
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Grzelak: "Mi-e greu să rămân! Ştiţi şi voi de ce s-a ajuns aici!"

Începutul promiţător al lui Grzelak în Ghencea i-a făcut pe fanii Stelei să viseze din nou la o echipă ofensivă, pe profilul "viteziştilor" din anii 80. Evoluţiile bune ale polonezului nu au durat mult, pentru că, brusc, după o serie de critici venite din partea patronului, fotbalistul a dispărut din echipa Stelei. Tocmai de aceea, Rafal a acceptat să analizeze situaţia în care se află.

Salut, Rafal! Sunt informaţii că vrei să pleci la iarnă şi de aceea îţi cauţi echipă...
Nu este adevărat. Poate cei din conducere vor să plec şi caută o soluţie, pentru că ştiu de declaraţiile lui Gigi Becali, dar eu nu am vorbit cu nimeni de la niciun club despre un transfer. Poate ştiu ei mai bine ce fac eu...

Mai ai de gând să rămâi dacă patronul nu te mai vrea?
Am venit să joc fotbal şi, sincer, asta îmi doresc să fac. Depinde de ce vrea şi antrenorul sau conducerea. Ştiu că acum nu se mai bazează pe mine şi cred că e greu să mai rămân, dar poate la iarnă vor vinde câţiva jucători şi mi se vor acorda şanse.

"Poate vor să-mi dea un număr de fundaş"
Cât de important e pentru tine numărul 10?

Eu nu am cerut acest număr când am ajuns aici, conducerea mi l-a oferit. Dacă voi mai rămâne din iarnă, o să îi fie dat lui Tănase sau lui Toja, nu ştiu. Poate mie vor să-mi dea un număr de fundaş, dar nu mă interesează asta, ci să joc.

Regreţi venirea la Steaua?
Când am ajuns la Steaua, eram fericit. Un club mare, jucam în Europa şi m-am descurcat foarte bine la început. Acum, fericirea a dispărut, pentru că nu mai joc. E greu ca atunci când după ce nu apari cinci meciuri să demonstrezi ceva în doar 20 de minute. Ştiţi şi voi de ce s-a ajuns în situaţia asta. Nu vreau să spun că regret sau altceva, pentru că pot avea probleme.

Nu crezi că, vorbind fără acordul clubului, ai putea fi amendat?
Nu văd de ce. Eu am vorbit doar despre mine şi despre situaţia mea. Nu am vorbit despre colegii mei, despre antrenor sau despre altcineva.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-20-2009, 11:55 PM
Mesaj: #884
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Andrei Ionescu: "Îmi doresc din tot sufletul să marchez cu Astra"

Revenit după accidentarea la genunchi, mijlocaşul Andrei Ionescu (21 de ani) nu ia în calcul decît victoria în disputa cu Astra şi spune că îşi doreşte enorm să înscrie.

"Astra este o echipa buna, dar suntem obligati si vom da totul ca sa castigam. Imi doresc din tot sufletul sa inscriu cu Astra pentru ca nu am reusit pana acum, dar victoria este cea mai importanta. Daca ne vom face jocul, vom reusi sa ne impunem", a spus Andrei Ionescu la GSP TV.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-20-2009, 11:56 PM
Mesaj: #885
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Sorin Ghionea: "Astra e foarte determinată, nu ne va fi deloc uşor"

Căpitanul Stelei este circumspect înainte de duelul de luni, cu Astra Ploieşti, şi spune că elevii lui Nicolo Napoli sunt suficient de determinaţi pentru a produce o surpriză.

"Am vazut o echipa a Astrei determinata. Sunt constient ca nu ne va astepta un meci usor. Ne propunem sa castigam toate meciurile, avem experienta si valoarea de partea noastra, dar trebuie sa demonstram pe teren acest lucru", a declarat Sorin Ghionea la GSP TV.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-21-2009, 01:00 AM
Mesaj: #886
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
"Ştiam că trebuie să fac performanţă"

Gică Hagi a vorbit despre perioada în care a plecat de la Sportul Studenţesc şi a ajuns la Steaua. "Regele" a spus că s-a automotivat pentru a juca cât mai bine la echipa roş-albastră, dar că a fost împins de la spate şi de faptul că nu îi garanta nimeni locul de titular.

"Eu nu m-am dat un sfânt niciodată, dar pentru mine fotbalul a fost pe primul plan întotdeauna, faţă de orice altceva. Muzica, spectacolele sau ieşirile au fost pe planul doi. Am avut şi noi nopţi mai lungi, aveam şi voie pe vremea mea. Era cantomanentul de şase zile şi o zi era liberă. Până în '90 eram limitaţi, aveam o graniţă. Acum e mai multă libertate şi cât dai, atâta primeşti. Unii jucători încă nu îşi cunosc potenţialul, poate şi din cauza oamenilor din jurul lor, care nu ştiu să le spună asta şi să îi încurajeze. Când am plecat de la Sportul la Steaua ştiam ce am de făcut. Ştiam că vreau performanţă, aveam acest ideal. M-am autoprovocat. Ce să mai fac la Sportul? Să fac ce vreau în vestiar? Am preferat să vin la Steaua, unde mi s-a spus că nu mi se garantează locul în echipă, lucru care m-a motivat", a spus Hagi la GSP TV.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-21-2009, 03:55 PM
Mesaj: #887
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Stancu titular, Petre nici rezervă!

"Motanu'" revine în prima echipă după o pauză de o lună, în vreme ce "Sîrmă" nu va face deplasarea la Ploieşti, pentru partida cu Astra

O veste bună şi una rea pentru Mihai Stoichiţă. Dacă Bogdan Stancu e refăcut complet după entorsa la gleznă suferită la un antrenament de la începutul lui octombrie şi va face pereche în ofensivă, cel mai probabil, cu Kapetanos, Ovidiu Petre trebuie să ia din nou o pauză de jocuri.

Cele 4 meciuri disputate într-un timp relativ scurt, două săptămîni, venite în urma unei pauze de peste 6 luni, i-au suprasolicitat musculatura mijlocaşului de 27 de ani, iar staff-ul medical al roş-albaştrilor a decis ca fotbalistul să nu forţeze luni seara, la Ploieşti.

În afara lui "Sîrmă", alţi patru jucători nu vor evolua sigur contra Astrei, toţi din cauza problemelor medicale. Dacă Ninu a început alergările uşoare şi mai poate spera să prindă vreo partidă în acest tur, Emeghara şi Onicaş se mai pot gîndi la "oficiale" abia la primăvară.

La rîndul său, pe Bibişkov îl supără genunghiul stîng şi, în afara jocului cu Astra, e posibil să rateze şi derby-ul cu FC Vaslui, din etapa a 15-a. În ciuda acestor absenţe, "Lippi" a hotărît să-i trimită la echipa secundă pe Tudose şi pe Ochiroşii.

7 goluri şi 3 pase decisive are Stancu în acest sezon, în cele 17 partide disputate în toate competiţiile

8 meciuri a pierdut Stancu în acest sezon: 7 din cauza accidentărilor, unul din pricina "roşului" încasat cu Oţelul

1 eşec a suferit Steaua cu Stancu pe teren, 0-1 cu Urziceni. A cîştigat în schimb 11 şi a remizat de alte 5 ori

22 de partide din 25 posibile a ratat Ovidiu Petre în acest sezon, din cauza accidentărilor

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-21-2009, 03:55 PM
Mesaj: #888
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Invazie anti-Becali!

300 de fani interzişi pe Ghencea vor să meargă la Ploieşti, pentru a-şi continua protestele împotriva patronului

Gigi Becali nu va scăpa de contestările suporterilor. Chiar dacă Steaua nu va evolua pe teren propriu în această etapă, finanţatorului Stelei i se pregăteşte o manifestaţie dură la Ploieşti, acolo unde trupa lui Stoichiţă va evolua luni după-amiază, de la 16:00.

Ultraşii roş-albaştrilor intenţionează să se deplaseze în număr cît mai mare la Ploieşti pentru a-şi continua protestele. "Este una dintre ultimele şanse de a putea manifesta contra lui Becali pentru că la jocurile de acasă sîntem interzişi", e argumentul membrilor galeriei. În afara întîlnirii de la Ploieşti, Steaua mai are 3 jocuri pe teren propriu şi două deplasări, la Craiova şi la Tiraspol, însă la meciul din Republica Moldova, şefii din Ghencea nu vor accepta să aibă fani şi nici să ia bilete din partea grupării adverse.

Şi-au luat bilete pe cont propriu
Una dintre strategiile suporterilor din Ghencea de a fi cît mai mulţi pe stadion e de a-şi cumpăra bilete pe cont propriu. "Pînă în acest moment am vîndut 2.500 de tichete, din cele 4.500 puse în vînzare. E foarte posibil ca foarte mulţi stelişti să-şi fi luat deja bilete, mai ales că sînt foarte mulţi susţinători ai roş-albaştrilor în Ploieşti. Dacă au procedat aşa, atunci vor lua loc în diverse zone din stadion", a zis preşedintele Astrei, Marcel Iancu.

90 la sută din punctele puse în joc la meciurile din deplasare în actualul campionat, adică 16 din 18, au fost cucerite de Steaua, care nu a cunoscut înfrîngerea pe teren străin

43 la sută din punctele puse în joc la partidele de pe teren propriu în actualul campionat, adică 9 din 21, au fost cîştigate de Steaua, care a reuşit doar două victorii în 7 meciuri

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-21-2009, 03:58 PM
Mesaj: #889
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Sorin Ghionea: "Să stăm sechestraţi?!"

Într-un interviu GSP TV, căpitanul Sorin Ghionea le ia apărarea jucătorilor care au petrecut în club pînă dimineaţa

- Sorine, cum e să priveşti clasamentul de sus?
- E bine, cum să fie?! Sîntem pe doi, la egalitate cu liderul, însă ne aşteaptă nişte meciuri infernale pe acest final de sezon, de aceea trebuie să muncim la fel de serios zi de zi ca să ne menţinem în frunte.

- Mulţi vă acuză că aţi ajuns conjunctural aşa sus, că n-aţi avea valoare să luaţi campionatul...
- Aşa, şi?! Lumea a fost dintotdeauna invidioasă pe Steaua şi cred că aşa va fi şi de acum înainte. Nu ne facem probleme din cauza asta, ne vedem de treabă liniştiţi cu gîndul la titlul cu numărul 24.

- Care consideri că ar fi principala contracandidată în lupta pentru titlu?
- Sînt atît de multe... N-are rost să ne gîndim acum la rivali, eu sînt adeptul principiului "Mai puţină vorbă, mai multă muncă!".

"Stoichiţă ne-a dus sus!"
- Apropo de muncă şi de disciplină, cum comentezi noaptea pierdută în cluburi de Dayro şi de alţi colegi, acum o săptămînă?

- Care colegi?! Despre ce-i vorba?! Nu ştiu despre ce vorbeşti...

- Ai fost şi tu printre ei.
- Da, am fost, şi ce-am făcut?! Am ieşit într-un club, cu soţia, cu prietena, fiecare cu ce are. N-am omorît pe nimeni!

- S-a vorbit şi despre nişte amenzi...
- Amenzi pentru ce?! Spune-mi şi mie pentru ce, că nu reuşesc să înţeleg. A fi fotbalist nu înseamnă a sta sechestrat într-o încăpere, fără a avea voie să ieşi de acolo!

- Cu Astra cum anticipezi că va fi?
- Dificil. Am văzut o echipă ploieşteană foarte determinată, sînt conştient că nu ne vor aştepta cu flori. Scopul nostru e să cîştigăm tot ce se poate în acest final de an, avem de partea noastră valoarea şi experienţa, dar asta trebuie s-o demonstrăm pe teren, nu în interviuri!

- Rolul lui Stoichiţă?
- Esenţial. Nu o spun doar de complezenţă, dar e clar că ideile şi viziunea sa ne-au adus pe primul loc, la egalitate cu CFR.

214 meciuri şi 4 goluri în Liga I are Ghionea, în tricoul Stelei şi în cel al Oţelului Galaţi

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-21-2009, 04:00 PM
Mesaj: #890
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Ochiroșii, trimis la Steaua II

Accidentat în meciul din Cupa României cu Gloria Bistriţa, Răzvan Ochiroşii va reveni pe teren, după o lună de pauză.

Reîntors la antrenamente la sfârşitul săptămânii trecute, Mihai Stoichiţă a decis că tânărul său fotbalist nu este încă pregătit sută la sută să facă faţă ritmului unui joc din prima Ligă. "Răzvan este OK din punct de vedere medical. S-a refăcut după entorsa suferită la genunchi. Totuşi, am discutat cu el şi i-am spus că ar fi bine să joace mâine (n.r. - azi) la echipa a doua a clubului, deoarece fizic încă nu poate duce o partidă întreagă de nivelul Ligii I", le-a spus Stoichiţă secunzilor săi.

În afară de Ochiroşii, "Lippi" a decis să-l mai trimită la Steaua II pentru meciul cu Sportul Studenţesc şi pe fundaşul Tudose. În aceste condiţii, Leo Strizu speră să obţină în sfârşit toate cele trei puncte, după o serie de şapte meciuri consecutive fără victorie. În ultimul joc disputat de Steaua II, roş-albaştrii au fost învinşi pe teren propriu de FC Snagov cu 2-1, înfrângere care i-a dus pe stelişti pe locul 12 în Seria I a Ligii II-a.

12 meciuri a jucat Ochiroşii pentru Steaua în acest sezon, înscriind un singur gol, în Europa League, împotriva celor de la St. Patrick's

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
38 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut