Grupa H (Grupa Stelei): Steaua, Fenerbahce, FC Twente, Sheriff Tiraspol
09-27-2009, 12:13 PM
Mesaj: #41
|
|||
|
|||
RE: Grupa H (Grupa Stelei): Steaua, Fenerbahce, FC Twente, Sheriff Tiraspol
Twente Enschede-VVV Venlo 2-1, în etapa a 8-a
Adversara Stelei din Grupa H a Ligii Europa, FC Twente Enschede, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, pe VVV Venlo, scor 2-1, într-un meci din etapa a 8-a a campionatului Olandei, informează site-ul clubului.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Ruiz (15) şi Douglas (26), după ce Ahahaoui deschisese scorul pentru oaspeţi, în minutul 3. Antrenorul Steve McClaren a folosit echipa: Boschker - Stam, Wisgerhof, Douglas, Kuiper - Brama, Perez (Tiote 68), Janssen - Ruiz (Wellington 88), Nkufo, Stoch (Parker 90). În urma acestui rezultat, Twente a acumulat 20 de puncte şi se menţine pe locul 2, la egalitate cu liderul PSV Eindhoven, dar cu un golaveraj inferior. FC Twente este următorul adversar al Stelei în Grupa H a Ligii Europa, din care mai fac parte Fenerbahce Istanbul şi Şerif Tiraspol. Cele două echipe se vor întâlni în Olanda, la 1 octombrie. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-27-2009, 08:14 PM
Mesaj: #42
|
|||
|
|||
RE: Grupa H (Grupa Stelei): Steaua, Fenerbahce, FC Twente, Sheriff Tiraspol
McClaren: "Joi trebuie să jucăm mai bine"
Steaua e aproape de reîntâlnirea cu artizanul "coşmarului de la Middlesbrough". Steve McClaren. Fostul antrenor al echipei care a blocat drumul Stelei spre finala Cupei UEFA e acum la cârma olandezilor de la Twente, echipă aflată pe val în Eredivisie. Pe locul 2 în clasament după 8 etape, la egalitate de puncte, 15, cu liderul PSV, dar cu un golaveraj mai slab, echipa lui McClaren e viitorul adversar al Stelei în grupa H a Ligii Europa.
După 2-1 pe teren propriu cu VVV Venlo, Steve McClaren aşteaptă acum vizita roş-albaştrilor. Tehnicianul englez a prefaţat meciul cu Steaua, în conferinţa de presă de după partida cu Venlo. "A fost o victorie bună. Echipa din Venlo a jucat cu PSV şi Ajax şi a făcut-o foarte bine. Au avut un start bun de sezon care i-a surprins pe mulţi. Ştiam cât de greu va fi să jucăm aici în deplasare. A fost un meci periculos pentru noi, mai ales că urmează săptămâna europeană. După 1-0 am crezut că va fi un meci dificil. Dar ne-am revenit bine. Important era să câştigăm acest meci. Puteam să marcăm şi golul trei, dar important este că am câştigat. Totuşi, joi va trebui să jucăm mai bine decât astăzi. Echipa este în creştere, aste e important", a declarat McClaren, petnru site-ul oficial al lui Twente. Twente va întâlni Steaua, în al doilea meci al grupei H din Europa League, de la ora 20.00 (ora României), partidă care va fi transmisă în direct de PROTV. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-30-2009, 04:25 PM
Mesaj: #43
|
|||
|
|||
RE: Grupa H (Grupa Stelei): Steaua, Fenerbahce, FC Twente, Sheriff Tiraspol
"Va fi un meci dificil, dar suntem optimişti! Victoriile ne dau încredere!"
Atacantul celor de la Twente, Blaise Nkufo, a declarat înaintea meciului de joi cu Steaua, din grupa H a Ligii Europa, că echipa sa are moral bun după victoriile din campionat și că trebuie să-și păstreze atitudinea pozitivă pentru a se impune, informează FC Twente TV, citat de Mediafax.
"Suntem pe un drum bun, dar mai avem de muncă, în special la posesie și la capacitatea de a ucide jocul atunci când suntem în avantaj, de a câștiga mai ușor, de a ști cum să închidem jocul. Suntem în formă, e un lucru încurajator pentru meciurile următoare, primul joi în Europa League. Va fi un meci dificil. Trebuie să ne păstrăm atitudinea de până acum, mental stăm bine. Victoriile ne dau încredere", a spus Nkufo. Steaua va întâlni formaţia Twente Enschede, joi, de la ora 20.00, în deplasare, într-un meci contând pentru etapa a II-a a grupei H a Ligii Europa. Meciul va fi transmis în direct de Pro TV. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-30-2009, 05:39 PM
Mesaj: #44
|
|||
|
|||
RE: Grupa H (Grupa Stelei): Steaua, Fenerbahce, FC Twente, Sheriff Tiraspol
Twente a vândut până miercuri 17.500 de bilete pentru partida cu Steaua din Grupa H
Clubul olandez Twente Enschede a anunţat că a vândut până acum 17.500 de bilete pentru partida cu Steaua din Liga Europa, iar suporterii mai pot achiziţiona tichete doar miercuri, vânzarea urmând să fie oprită în ziua jocului, informează site-ul oficial al batavilor.
Preţurile biletelor pentru jocul cu roş-albaştrii au preţuri de 30, 35 sau 40 de euro, iar la partida de pe stadionul De Grolsch Veste sunt aşteptaţi şi câţiva zeci de susţinători ai românilor, care au reuşit să îşi cumpere tichete pe cont propriu. Delegaţia Stelei a plecat miercuri dimineaţă, cu un charter, spre Munster (Germania), de unde se va deplasa apoi spre Enschede în vederea partidei cu Twente. Partida roş-albaştrilor cu batavii, din etapa a doua a Grupei H a Ligii Europa, se va disputa joi, de la ora 20:00. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-01-2009, 02:55 PM
Mesaj: #45
|
|||
|
|||
RE: Grupa H (Grupa Stelei): Steaua, Fenerbahce, FC Twente, Sheriff Tiraspol
McClaren afirmă că Twente trebuie să profite că "Steaua este o echipă în construcţie"
Antrenorul lui Twente Enschede, Steve McClaren, a declarat în conferinţa oficială din preziua meciului cu Steaua, din a doua etapă a Grupei H a Ligii Europa, că echipa sa este obligată să repete prestaţia din partida cu Fenerbache pentru a trece de formaţia română, informează site-ul clubului.
"Succesul nostru din meciul de debut în această competiţiei a impresionat nu numai în Olanda, dar şi în întreaga Europă. Cele trei puncte pe care le-am cucerit pe terenul lui Fenerbahce ne-au poziţionat într-o postură favorabilă. Datorită acestei victorii, acum suntem cotaţi drept favoriţii grupei. Cu toate acestea, joi va fi o cu totul altă partidă. Steaua este o echipă de calitate, cu mare tradiţie în cupele europene. În prezent, adversarul nostru are un lot alcătuit, cu câteva excepţii, din jucători tineri. Va trebui să profităm de faptul că adversarul nostru este o echipă aflată în construcţie", a spus tehnicianul englez. McClaren şi-a amintit şi de dubla manşă pe care a disputat-o împotriva Stelei pe vremea când pregătea pe Middlesbrough: "În meciul tur, din România, fanii gazdelor au creat o atmosferă fantastică. Jucătorilor mei le-a încheţat sângele în vine. Însă, returul a fost memorabil şi îmi aduc mereu aminte cu plăcere de acea partidă. Cred că va fi impsosibil ca acel scenariu să se mai repete şi joi. Pentru a obţine un rezultat pozitiv, trebuie să avem aceeaşi atitudine ca şi în meciul de la Istanbul". Vicecampioana Olandei, Twente Enschede, va primi, joi, vizita Stelei, în etapa a 2-a din Grupa H a Ligii Europa. În runda inaugurală, gruparea batavă a învins pe terenul lui Fenerbahce Istanbul cu scorul de 2-1, în timp ce roş-albaştrii nu au înregistrat decât o remiză "albă" cu Şerif Tiraspol, în Ghencea. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-01-2009, 03:49 PM
Mesaj: #46
|
|||
|
|||
RE: Grupa H (Grupa Stelei): Steaua, Fenerbahce, FC Twente, Sheriff Tiraspol
Olandezii au dat ziariştii români afară din hotel
În momentul în care au ajuns la hotelul de lîngă Enschede, şefii Stelei au aflat că în acelaşi stabiliment s-au mai cazat şi o parte a ziariştilor din România.
Vestea nu le-a picat bine celor din Ghencea, care au solicitat conducerii hotelului să rezolve situaţia şi să le găsească ziariştilor un alt loc de cazare! Lucru care, în cele din urmă, s-a şi întîmplat. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-01-2009, 03:49 PM
Mesaj: #47
|
|||
|
|||
RE: Grupa H (Grupa Stelei): Steaua, Fenerbahce, FC Twente, Sheriff Tiraspol
"Sînt mai tari ca Fener!"
Fundaşul lui Twente, Ronnie Stam, este îngrijorat de forţa grupării din Ghencea şi spune că Steaua este o echipă mult mai bine organizată decît Fenerbahce, precedentul adversar al olandezilor în grupele Europa League.
"Steaua e un adversar periculos, mai greu decît Fenerbahce. Turcii au multe vedete şi unii se lasă intimidaţi de asta, dar Steaua e mai agresivă şi mult mai bine organizată defensiv decît ei. Nu vom avea un meci deloc uşor, dar sperăm să fim bucuroşi la finalul celor 90 de minute de joc. Avem nevoie de puncte, vrem să acumulăm cît mai mult pentru că experienţa europeană e una extraordinară, sîntem cu toţii entuziasmaţi", a spus Stam în De Telegraaf. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-01-2009, 03:50 PM
Mesaj: #48
|
|||
|
|||
RE: Grupa H (Grupa Stelei): Steaua, Fenerbahce, FC Twente, Sheriff Tiraspol
4000 de bilete disponibile pentru Twente - Steaua!
Deşi se aşteptau să dispute jocul contra Stelei cu casa închisă după rezultatele excelente din ultimul timp, conducătorii grupării olandeze au anunţat în această dimineaţă că mai au disponibile aproximativ 4000 de bilete pentru partida din această seară.
Tichetele, cu preţuri cuprinse între 30 şi 40 de euro, pot fi achiziţionate chiar şi în ziua meciului, organizatorii mizînd pe "solidaritatea" a încă cel puţin 2000 de suporteri în cursul zilei. Arena lui Twente, De Grolsch Veste, are o capacitate de 24.000 de locuri. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-01-2009, 03:52 PM
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 10-01-2009 03:53 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #49
|
|||
|
|||
RE: Grupa H (Grupa Stelei): Steaua, Fenerbahce, FC Twente, Sheriff Tiraspol
"Sheriff a fost mai bună în Ghencea, meritau victoria"
Omul care a urmărit-o pe Steaua în confruntarea cu Sheriff din urmă cu două săptămîni, Evert Bleuming, consideră că moldovenii ar fi trebuit să se impună în Ghencea, dar spune că roş-albaştrii nu trebuie subestimaţi.
"Sheriff a fost mai bună decît Steaua acum două săptămîni, ar fi meritat mai mult. Totuşi, românii nu sînt deloc o echipă slabă. Inconstanţa din rezultate este determinată de tinereţea lotului de care dispun. Au probleme la finalizare, în ultima etapă din campionat au făcut doar 0-0 cu FC Braşov. Trebuie să ne concentrăm la maximum, să ne concentrăm la fel cum am făcut-o în partida cu Fenerbahce. Avem nevoie de încă o zi mare pentru a ne impune", a spus Bleuming, citat de publicaţia Voetbal International. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-02-2009, 03:39 PM
Mesaj: #50
|
|||
|
|||
RE: Grupa H (Grupa Stelei): Steaua, Fenerbahce, FC Twente, Sheriff Tiraspol
Şerif Tiraspol-Fenerbahce 0-1, în Grupa H
Formaţia turcă Fenerbahce Istanbul a învins, joi, în deplasare gruparea din Republica Moldova Şerif Tiraspol, scor 1-0, într-un meci din etapa a doua a Grupei H din Liga Europa, din care face parte şi Steaua, informează UEFA.
Singurul gol al meciului a fost marcat de Alex, în minutul 53. Şerif Tiraspol: Namaşco - Ţinia (Diedhiou 71), Karpovic, Tarknişvili, Rodriguez - Arbănaş (Corneencov 65), Rouamba - Balima, Erokin, Suvorov (Volkov 78) - Kuciuk. Antrenor: Leonid Kuciuk. Fenerbahce: Volkan - Onder, Lugano, Bilica, Roberto Carlos - Cristian - Kazim Kazim (Mehmet Topuz 70), Alex, Emre, Ugur Boral (Deivid 70) - Şenturk (Gokcek 83). Antrenor: Christoph Daum. În celălalt meci al grupei, Steaua a obţinut un rezultat de egalitate pe terenul lui Twente Enschede, scor 0-0. Clasamentul Grupei H: 1. Twente 4p, 2. Fenerbahce 3p, 3. Steaua 2p, 4. Şerif 1p. Următoarea etapă va avea loc la 22 octombrie şi programează întâlnirile Steaua - Fenerbahce şi Şerif - Twente. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
12 Musafir(i)
12 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut